Mihaela Hasu

De la "viata ca vis" la visul ca viata (stiu foarte bine ca nu se poate... si totusi...)

 

Abstract: The article debates  - by being situated at a boarder line - the opposite reactions that Castaneda's work raises: acceptance and rejection of an uncommon order of things. Analysing the reasons of a too deep - the author of the article beliefs - conviction in the Reality and scientific knowledge, the article wonders over the possibility of accepting facts that do not fit with our image of the world.

Keywords: Carlos Castaneda, Shamanism, Postmodernism, New Age,  don Juan Matus, Belief, Dream/Dreaming

Motto: "Nu exista nici o limita, cu exceptia celor pe care ni le impunem noi insine"

(Drouot, 2003, 180)

 

 Carlos Castaneda. sarlatanul ce vinde "povesti despre putere" unui larg public cu gusturi ieftine! Iata o opinie careia am incer­cat sa-i inteleg cauza aciditatii si pe care, in urma unei lecturi foarte personale - daca ma pot exprima asa - as vrea sa o pun sub sem­nul intrebarii. De la samanism traditional la un samanism New Age este o cale la fel de lunga ca de la o gândire extrem rationalizata ca cea occidentala la una mitica si sim­bolica. Insa daca primul "drum" ar putea fi recuperat, cel de-al doilea pare a fi de nereperat. Si asta deoarece atât religiile traditionale cât si cele moderne vizeaza un anumit tip de raportare la lume, pe când intre gândirea explicativa si rationalizata si cea simbolica si misterioasa se casca un abis redutabil. Gândirea rationala a omului modern, tehnologizat, i-a transformat exis­tenta intr-o curgere lineara, unidimensionala si unidirectionala. Gândirea simbolica pre­su­pune o deschidere spre mit, spre intele­gerea unor lucruri ce distrug reprezentarea finita, senzoriala a lumii. C. G. Jung desemna simbolului functia de recuperator al lucrurilor ce "se situeaza dincolo de limitele intelegerii umane" intrucât, spune acelasi psihanalist, "simturile omului ii limiteaza perceptia sa despre lumea care il inconjoara" (Jung, 1998, 24).

 Omul arhaic, religios, se integra unei lumi infinite si necunoscute, prin simbol, mit si credinta. El traia intens intr-o lume pe care nu o controla, respectând si inchinân­du-se atotputerniciei ei. Fiind receptiv la semnalele pe care forte necunoscute i le trimiteau, in vis, transa sau veghe, omul arhaic a reusit sa stabileasca un punct de contact cu "cealalta realitate" (termenul lui Carlos Castaneda). Acest punct de contact a fost religia. Religia utilizeaza simbolul si imaginile ca forme de expresie ale unor realitati sub- sau supra- umane. Ea incearca astfel sa transmita mesaje ca: "priveste, totul este scris in fata ta" (Drouot, 2003, 77). Gândind prin simboluri, omul si-a creat mituri ce l-au ajutat intrucâtva sa-si apropie fortele necunoscute ce nu de putine ori il terorizau.

 Samanismul, ca "forma primitiva de re­li­gie" (Drouot, 2003, 128), este o tehnica a extazului (Eliade, 1997b, 20). Prin diferite practici, samanul descopera esenta lumii, intrând in relatie constienta cu Absolutul. Transa ii modifica starea de constiinta, iar aceasta noua constiinta ii permite samanului sa vada "lumea cea ascunsa in spatele lumii" dupa cum spune un neo-saman - Crazy Horse - citat de P. Drouot (2003, 178). In aceasta stare alterata de constiinta, samanul "opereaza un ritual activ al resur­selor mentale la care noi nu mai avem acces din cauza dependentei noastre de gândirea logica si rationala" (Ibidem, 173). Calea samanica, spune Patrick Drouot, necesita atât o angajare in disolutia fiintei, cât si patrun­derea, de maniera constinenta, in haos (Ibidem, 131). Mircea Eliade, analizând sa­ma­­nismul din perspectiva istoriei religiilor, reuseste sa intregeasca o imagine coerenta a acestui fenomen.Viitorului saman i se revela extatic "alegerea divina" (samanii sunt alesi, initiati) "prin distrugerea tuturor structurilor anterioare: alesul devine un altul: el se simte nu numai mort si inviat, ci nascut pentru o alta existenta care (.) se inteme­iaza pe alte dimensiuni existentiale" (Eliade, 1998, 89). Aceasta noua sensibilitate ii confera samanului puteri de perceptie extra­senzoriale, scopul practicilor samanice tra­di­tionale fiind "anularea limitelor profane ale sensibilitatii" (Ibidem, 93) pentru a se reintegra "conditiei omului primordial des­pre care ne vorbesc miturile paradisiace. Extazul reactualizeaza provizoriu starea initiala a umanitatii intregi" (Ibidem, 104).

 Starea de constiinta elevata ii deschide initiatului imaginea lumii asa cum este ea, nefiltrata prin nici un fel de conventie: universul este alcatuit din vibratii si unde energetice; in realitate nu exista nici timp, nici spatiu care sa impiedice informatia sa circule. Samanul poate astfel, prin interme­diul acestor stari provizorii, sa vada tot ce exista. Clarviziunea este o "achizitie" sama­nica. Samanul "vede departe in fata lui (.) ca si cum pamântul n-ar fi decât o intinsa câmpie si ochii lui zaresc marginile pamân­tului. Nimic nu i se mai poate ascunde" (Eliade, 1998, 90).

 Cunoasterea totala ce face din saman un atotstiutor se obtine doar prin aceste stari extatice. Extazul intervine in urma ingerarii unor halocinogene, gratie unor conditii speciale de mediu sau datorita starii spirituale a initiatului (o anumita inclinare spre meditatie, visare, pato­logic). Initierea candidatului constituie un ritual sacru ce consta in moartea si renasterea simbolica. Trupul neofitului zace un anumit timp, in timp ce spiritul calatoreste in Cer si in Infern pentru a primi cunoasterea sama­nica. Moartea consta in sfârtecarea trupului de câtre spirite si apoi in investirea cu un nou trup, cel initiat si cunoscator (vezi Eliade, 1997b, Cap IV).

 Transa samanica este asemanatoare catalepsiei, iar vehiculul care ii permite spiritului sa traverseze din lumea senzoriala in cea extrasenzoriala este visul. In "Dictio­narul de simboluri" se arata ca visul repre­zinta la indienii din America de Nord "sensul ultim si decisiv al experientei (.) Visele sunt la originea liturghiilor, ele deter­mina alegerea preotilor si confera calitatea de saman" (Chevalier & Gheer­brant, 1995, vol. 3, 454). In timp ce corpul samanului pare mort, sufletul emerge intr-o dimen­siune eterica ce se diferentiaza de cea fizica, accesibila tuturor, prin frecventa sau inten­sitate. Dublura energetica a samanului este cea care intreprinde toate faptele lui neobis­nuite: vindecari, aducerea altor suflete din lumea subterana, obtinerea invataturii sama­nice de la marele zeu etc. Patrick Drouot spune ca "nu este posibil sa vezi lumea si sa intri in interactiune cu ea decât intrerupând dialogul mental, renun­tând la conceptua­lizare" (Drouot, 2003, 188). Tendinta ratio­nala de a defini totul, specifica omului modern, mecanicist, este valul Mayei, care in-valuie adevarata esenta a lumii.

 Teorii moderne au ajuns la ideea ca un imens bagaj de cunostinte si cultura ne este refuzat prin tehnologizarea excesiva. In epoca actuala se incearca o recuperare a acelei dimensiuni cognitive arhaice, acum mitice, care sa dez-valuie lumea adevarata. Practicile samanice se dovedesc a fi mult mai mult decât simple aberatii mistice pe care sa le privim cu o indulgenta basmica. Patrick Drouot, in lucrarea sa Samanul, fizicianul si misticul, marturiseste: "Nu sunt decât un neofit pe aceasta cale a constiintei samanice, dar am avut in repetate rânduri senzatia ca sunt recuperatorul unor cunos­tin­te uitate" (Drouot, 2003, 9). Intr-un de­mers rational, desi ar parea oximoronic, autorul reuseste sa ridice câteva semne de intrebare si sa raspunda intr-un mod relativ fizicist la ele. El vorbeste despre continui­tatea traditiei samanice pâna in ziua de azi "sfidând timpul si frontierele culturale" si "pastrându-si atât metoda, cât si imaginea" (Ibidem, 132). Astazi ii intâlnim pe samani atât in triburi (Amazon, zona arctica, Siberia, America de Nord), cât si in centrele urbane (Wallace Black Elk locuieste in Los Angeles).

 Neo-samanismul apartine buchetului de religii New Age, care incearca sa reinvie unele traditii arhaice. El se ancoreaza in societatea occidentala, in special in America de Nord, incepând cu anii '70 când concep­tia asupra samanismului (datorita si studiilor academice) depaseste prejudecata de "boala mintala", iar samanul devine "un specialist calificat in domenii diverse", reprezentând totodata "un creator de ordine" (Ibidem, 130). Interesul pentru extazul samanic se dezvolta in aceasta epoca post-traditionala intrucât omul a ajuns la concluzia ca reli­giile si filosofiile au motive intemeiate pen­tru a dispretui complacerea individului in conceptia conform careia lumea noastra este singura lume adevarata. Pâna si cea mai comerciala forma a gândirii simbolice, fil­mul, a gasit metode de expre­sie pentru artificialitatea si superficialitatea perceptiei noastre: Matrix, Al treispre­zecelea etaj, ExistenZ. Toate invita la dezvaluirea ochiu­lui acoperit de certitudinile tehnologiei - o siguranta falsa si minci­noasa.

Daca mesajul biblic "Cine are ochi, sa vada" era si este perceput simbolic, sama­nismul New Age provoaca la o citire si intelegere literala si totodata profund asumata: Deschide ochii, distruge conventia ratio­nala si discursiva, opreste lumea si vezi liniile Universului!

Sufletul uman, spune Patrick Drouot, nu are zone precise, ansamblul continutului sau formeaza un continuum de niveluri si dimensiuni multiple (Ibidem, 147). Limi­tarea lui la o singura dimensiune - cea fizica, reprezinta uciderea lui lenta. Religia intretine oarecum o a doua dimensiune - cea mistica, insa realul cimenteaza in materia­litate orice impuls suprasenzorial. Se stie ca exista in creier doua zone: zona legata de lobul cerebral stâng, cel rational si analitic, si zona lobului cerebral drept, a carui activitate emerge din inconstient (Ibidem, 259). Creierul lucreaza la nivel alfa, lipsit de adâncime, când actvitatea cerebrala se centreaza in lobul cerebral stâng. Insa exista posibilitatea ca activitatea inconstientului sa iasa la suprafata, ca in cazul starilor de constiinta samanica. Calea cel mai des aleasa este cea a halocinogenelor. Relatari traditional samanice ale experientelor extatice s-au pastrat in variante mitice, insa experientele neo-samanice produc o reactie mult mai credibila printre scepticii rationali. Asemenea experiente relateaza M. Eliade (cu observatia ca Eliade le noteaza din perspectiva istoriei religiilor), P. Drouot sau C. Castaneda. P. Drouot reproduce replica unui indian din America de Nord, Crazy Horse: "Am vazut lumea cea ascunsa in spatele lumii" (Drouot, 2003, 178). Autorul declara: "nu sunt nici terapeut, nici tama­duitor, ma straduiesc doar sa inteleg struc­tura globala a omului ca specie" (Ibidem, 262). Totusi, el relateaza cum a reusit sa vindece un bolnav de hepatita B prin construirea unui nou ficat energetic pe care l-a suprapus ficatului fizic: "(.) cinci minute mai târziu, corpul meu eteric a inceput sa se golesca de energie. Dupa un sfert de ora, simteam deja forma energetica a ficatului in mâini dar in afara zonei spatio-temporale comune (.)" (Ibidem, 250).

Ideea de corp dublu, unul fizic si unul energetic, este regasibila la multi autori, de la, sa spunem, A. Schopenhauer la I. P Culianu. In Visele si cultura (2000, 12), Mona Mamulea prezinta ideea lui Scho­penhauer conform careia "Omul ne apare dotat cu doua organisme distincte, cu ajutorul carora percepem doua realitati distincte". In Hesperus, Culianu imagineaza ca "Horton reusise sa descopere intregul sistem bioelectric uman, pe care-l denumise corp subtil (.) acest al doilea corp invizibil (.)" (Culianu, 1998, 65). "Corpul eteric este o veritabila platforma holo­grafica su­pra­pusa corpului fizic" sus­tine Patrick (Drouot, 2003, 255). La rândul sau, Castaneda afirma ca "Noi toti, ca fiinte luminoase avem câte o dublura (.) Lupta­torul invata sa fie constient de ea" (Casta­neda, 1995c, 70).

Am reprodus aceste fragmente pentru a sugera ca problema constiintei umane consta in nevoia de explicare rationalist-fizicista a inexplica­bilului. Omul modern, civilizat de o cultura rationala, cauzala, nu este pregatit sa accepte mai mult decât a fost invatat. Mircea Eliade, ca istoric al reli­giilor, a analizat fenomene samanice moder­ne, precum societatile "Ghost Dance Religion" sau "Medicine Rite", insa expe­rie­ntele relatate ramân la un nivel mistic, pe când o relatare nemijlocita explicata de stiinta are o putere mai mare asupra psihi­cului omului modern. Patrick Drouot relateaza o experienta din padurea amazo­niana: "Aceasta stare disociativa [obtinuta in urma ingerarii unor bauturi halocinogene, facuta din planta ayahuasca din zona Amazonului] imi permite sa functionez pe doua niveluri de constiinta diferita, care se intrepatrund si se completeaza (.) 'desi eram asezata [nareaza insotitoarea lui], aveam impresia ca stau in picioare. Vad padurea si numeroasele ei lumi prin doua laturi ale fiintei mele: cea fizica, cu recep­torii ei senzoriali extrem de activi, si dublul meu spiritual, dotat cu alte organe de per­ceptie' " (Drouot, 2003, 77-79).

In cunoasterea samanica, initierea vizea­za dublura energetica a omului. Castaneda descrie la un moment dat cum trupul sau era facut bucati si el asista la "adunarea" bucatilor pentru alcatuirea unui trup nou. Umorul descrierii camufleaza intrucâtva adevarata valoare a actului - cea de initiere in spirit traditional samanic: Don Genaro "a repetat de mai multe ori ca eram bucati si ca trebuia sa ma adun iarasi (.). Imi spunea (.) ca eram imprastiat peste tot si ca el va trebui sa foloseasca o matura, ca sa adune toate bucatile laolalta (.) Imi venea sa râd si am avut cea mai neobisnuita senzatie. Corpul meu era dezmembrat! (.) Dezmem­brarea era o scena pe care o urmaream din punctul de vedere al observatorului" (Casta­neda, 1995c, 86).

 

Visul si dublul

 

Dublura spirituala, energetica, de vis, a corpului uman, are in literatura un echiva­lent in umbra: cu umbra calatoreste Dionis in sfera cereasca prin intermediul visului. Conceptul de calatorie cu dublul corpului in vis are o lunga traditie in istoria literaturii si filosofiei. Evolutia ideii de vis prezinta trei momente interesante si lamuritoare pentru demersul nostru: ideea romantica de "viata ca vis", modificarea ei in "viata in vis" in proza lui I. P. Culianu (Hesperus), si trans­formarea visului in "visat" in proza lui Carlos Castaneda.

In Dictionarul de simboluri, visul este conotat ca vehicul si creator de simboluri; Freud il accepta ca expresia implinirii unei dorinte refulate. Rolul visului este, in cuvin­tele lui Jung, acela "de a incerca sa resta­bileasca echili­brul nostru psihologic cu aju­torul unui material oniric care (.) recon­stituie echilibrul total al intregului nostru psihic" (Jung, 1998, 63). Tot Jung considera visul "un munte de irationalitate si de aparente incoerente care (.) vine sa sfideze rationalitatea noastra (.) plonjându-ne de fiecare data (.) intr-o lume de irational" (Ibidem, 106). Roman­tismul privea imagi­natia ca mijloc esential de a atinge esenta adevarului si a realitatii. Novalis era convins ca, prin puterea credintei si a imaginatiei, putea transforma lumea: "Visul ne arata in chip ciudat usurinta cu care sufletul nostru patrunde in orice obiect. (.) Visul are ceva mai adevarat si mai profund ca realitatea" (apud O. Drimba, 1999, 157). Visul roman­tic era o placuta evadare din realitatea marginita cu care spiritele geniale nu se puteau conforma. Insa, desi faceau apel la narcotice (opium), aceste spirite razvratite nu reuseau sa scoata visul din imaginatie sau sa-i creeze o realitate independenta de imaginar si reverie.

Reveria romantica, foarte serios teore­tizata, a ramas la nivelul imaginarului, sti­mu­lat de opium si de o frustrare ontologica. Evolutia imaginarului catre o gândire stiintifico-fantastica a mânat si visul intr-o directie scientista: imaginarul, implicit visul, loveste tot mai puternic realul, urma­rind evadarea de la nivel psihic si intru­ziunea intr-un ordin fizic. Spiritul tehno­logic al omului post-istoric incearca sa "monopolizeze" nivelurile de constiinta, iar inconstientul, terenul visului ii apare ca o amenintare. De aceea incearca traducerea lui in dimensiune constienta si explicativa. O opera literara ce se afla la confluenta fantasticului cu SF-ul este romanul lui I. P. Culianu, Hesperus. Numit de M. Eliade o "calatorie filosofica intr-o lume paralela" (apud Adamek, 2002, 34), romanul utili­zeaza morfologia visului intr-o acceptie filosofico-mitologica: "Omul este fiinta care aspira catre Arta prin vis. Unica si ultima lui implinire este aceea de a i se permite sa traiasca inlauntrul propiului sau vis" (Culianu, 1998, 155). Visul erei tehnologice era paradisul libertatii fara efort. Insa rezul­tatul a fost caricatural, "libertatea fara efort si eterna lor tinerete fiind insemnele unui tragic prizonierat" (Adamek, 2002, 35).

Libertatea adevarata se atinge prin vis, aceasta constând in capacitatea utilizarii complete "a posibilitatilor latente ale crei­e­rului uman, ceea ce ingaduie anularea tuturor fictiunilor cu care suntem obisnuiti: spatiul, timpul, cauzalitatea naturala, com­pozitia fizico-chimica a universului" (Culia­nu, 1998, 72). Realitatea isi va arata atunci esenta: inteligenta umana, iar cel ajuns la o asemenea constientizare va putea "compune o infinitate de universuri care asculta de alte legi (.) nici unul (.) mai real decât altul" (Ibidem, 182).

Asemanarea acestor idei "filosofico-literare" ale lui I. P. Culianu cu multe dintre conceptele "sarlataniste" ale lui C. Casta­ne­da este izbitoare. Amândoi propun aceeasi "luminare" a omului spre o existenta adeva­rata si creatoare, diferenta constând in metoda adoptata pentru a face inteligibila "Arta Transformarii" (termenul lui Culianu) sau "starea de constiinta totala" (termenul lui Castaneda).

Visul pe care il imagineaza I. P. Culianu este, in economia unei gândiri stiintifico-fantastice sau mitico-scientiste, unul dezi­rabil ca forma de existenta intr-o alta dimen­siune - cea onirica. Oamenii fericiti sunt cei care au fost acceptati de visele lor cele mai intime si traiesc intr-o lume proprie. Viata in visul propriu se distanteaza de "viata ca vis" a romanticilor prin gradul de realizare a acestor aspiratii. Culianu reuseste sa creeze o noua atitudine fata de vis in conformitate cu atitudinea ontologica a omului post-istoric. Dupa esecul tehno­logiei, omenirea se intoarce spre virtuali­tatile existentiale pe care le ofera imper­fectiunea umana. Visul devine aspiratie existentiala.

Visul se transforma la Carlos Castaneda in "visat", reprezen­tând calea prin care individul care si-a accesat posibilitatile latente si si-a modificat nivelul de constiinta isi creeaza propria realitate. Facând o mica paranteza, Nichita Stanescu spunea: "Viseaza-te pe tine insuti ca sa poti sa fii când te trezesti", idee ce poate fi echivalata cu formula "intentioneaza-ma in viitor" invocata de Castaneda. Discipli­nându-si starea de vis (ca opusa starii de veghe), Castaneda reuseste sa-si aduca in realitatea fizica dublul luminos in acelasi fel cum poate duce in visat corpul fizic. Visatul devine o alta realitate, nu mai putin reala de altfel. Coerenta acestei tehnici implica un mecanism complex ce va fi schitat in continuare.

Romanele ce vor constitui obiectul atentiei noastre sunt: Invataturile lui Don Juan, Povestiri despre putere, Al doilea cerc de putere, Darul vulturului, Focul launtric, Arta de a visa si Latura activa a infinitatii. Valoarea lor literara sau antropo­logica este mai putin importanta, demersul nostru urmarind doar coerenta conceptului de "visat" in economia unei gândiri neo-samanice, "oferita" de un presupus indian yaqui din Mexic, America de Nord, pe nume Juan Matus. Puterea acestuia de a "vedea" energia universului i-l indica pe Carlos ca potential urmas al grupului sau de "vrajitori", acesta fiind introdus intr-o exis­tenta neo-samanica din care nu lipsesc rituri de initiere, metode de intrare in contact cu spiritele, disciplina necesara pentru atin­gerea constiintei elevate etc.

Alaturi de Michael Harner, Castaneda este amintit de P. Drouot in contextul neo-samanismului, cei doi deschizând "con­stiinta indivizilor dornici de dezvoltare personala si spirituala spre ideile, credintele, inspiratiile si experientele directe ale sama­nilor. (Drouot, 2003, 128) In studiul Pute­rile spiritului, Adela si Anir Margus arata, impotriva ideii de sarlatanism, ca "Apro­pierea de universul religios al sama­nilor este cu atât amai veridica cu cât Casta­neda por­neste in initiere cu o mentalitate tipic occi­dentala, sceptica si atee, pozitivista si ratio­nalista, opaca la fenomenele inefabile ale spi­ritului" (Adela & Anir Margus, 1996, 63).

Arta de a visa este definita de Castaneda drept "capacitatea cuiva de a utiliza visele obisnuite si a le transforma intr-o constienta controlata" (Castaneda, 1998, 10), numita "a doua atentie". Diferenta intre un vis obisnuit si visat consta in faptul ca in visat persoana respectiva vede energia. Vederea energiei certifica perceperea unei lumi reale, intrucât "universul este compus dintr-un numar infinit de câmpuri energetice care exista in macrounivers ca niste fibre lumi­noase" (Castaneda, 2003, 139). Vede­rea este declansata de a doua atentie, constând in "alinierea emanatiilor care nu sunt folosite in mod obisnuit" (Castaneda, 1999, 72). Perceptia, in schimb, rezida in racor­darea emanatiilor dinafara cu cele dina­untrul corpului luminos, folosite in mod curent si comune tuturor oamenilor. Aceasta aliniere construieste lumea pe care o cunoastem.

Sistemul epistemologic pe care il propune Castaneda este unul complex ce are o coerenta interna bine articulata. Dificul­tatea discursului nostru intervine atunci când, incercând o descriere inteligibila a perspectivei lui Castaneda, iese la suprafata fie imaginatia prolifica a scriitorului, fie lumea din spatele lumii.

In acest sens, don Juan spune: "exista mai multe lumi suprapuse, chiar acum in fata noastra" (Castaneda, 2004). Dublul energetic al corpului material este repre­zen­tat aici ca un ou luminos. Accesul la perceptia luminozi­tatii energetice se reali­zeaza prin disciplinarea atentiei si atingerea celei de-a doua atentii. Aceasta atentie modificata se acumuleaza prin visat. Se ajunge la ea prin actul volitional de a opri dialogul interior. In acest moment lumea cunoscuta colapseaza, punctul de asamblare se deplaseaza, schim­bând nivelu­rile de aten­tie. Tacerea inte­rioara propul­seaza constiin­ta spre a doua atentie in care valul conven­tiei se ridica, facând vizibila energia universului: "Aveam mereu senzatia ca mi se ridicase un val de pe ochi (.) iar acum puteam sa vad" (Castaneda, 1999, 10). Vederea  reprezinta nivelul de constiinta in care fiinta umana isi poate mari câmpul de perceptie pâna când e capabila sa evalueze nu numai aparentele exterioare, ci si esenta tuturor lucrurilor (Ibidem, 8). Aceasta actiune este indispen­sabila initia­tului, ea stând la baza tuturor actiunilor sale neobis­nuite. A vedea energia ii confirma acestuia ca si-a schimbat nivelurile de atentie, iar acum totul este posibil, omul posedând "infinite resurse interioare in stare latenta, inca nedescoperite si nefructificate de catre el" (Ibidem, 23).

In momentul schimbarii nivelurilor de constiinta, pe oul luminos are loc deplasarea punctului de asamblare care face ca ceea ce percepem sa etichetam drept realitate. Depla­sarea lui implica si modificarea reali­tatii. Patrick Drouot preciza: "Daca iti modifici modul de percepere al realitatii, iti modifici de fapt propria realitate" (Drouot, 2003, 179). Scopul vrajitorilor descrisi de Castaneda este de a cunoaste cât mai multe realitati, de a deplasa punctul de asamblare in pozitii cât mai diferite. Insa ei sunt atenti sa provoace prin deplasarea aceasta doar o "concavitate"  tem­po­rara, care lasa posibila intoar­cerea la normalitate. Altfel, daca produc o "crapatura" ireversibila, ei depla­seaza punctul definitiv, iar rezultatul consta in fixarea punctului in pozitia respectiva si materializarea in lumea aceea.

Acesti vrajitori sunt niste luptatori-calatori. Pentru a realiza faptele lor inacce­sibile celorlalti, ei se lupta cu propriile prejude­cati, propria lene si indisciplina; ei lupta sa acumuleze putere pentru a putea face "saltul in abis" - sintagma ce evidentiaza atingerea unui nivel elevat de constiinta si putere. Puterea se obtine prin diferite manifestari active ale constiintei (singura realitate imua­bila fiind mintea umana - idee regasita si la I. P. Culianu) printre care se numara si visatul.

Pentru a manevra arta visatului, trebuie urmati câtiva pasi, anumite etape care intensifica progresiv gradul de constienti­zare. Luptând pentru constienta in vis, se aluneca in visat. Legat cum este de gândirea sa conceptualizanta, Carlos trebuie pacalit prin inducerea starii de constiinta elevata in mod neasteptat si fara posibilitatea amintirii ulterioare imediate. Astfel, la inceput don Juan ii deplaseaza punctul de asamblare prin "lovitura nagualului" (data doar de un saman care are puterea de a muta punctul si care vede pozitia acestuia), caci Carlos nu este dispus sa invete.

Când reuseste sa opreasca lumea (sa-si suspende judecata) prin tacerea interioara, Carlos ajunge sa faca lucruri incredibile. Intr-adevar, din tacerea interioara nu se nasc vise, se nasc realitati, diferite fatete ale lumii reale. Visatul are capacitatea de a transporta spiritul in spatiu si timp. Prin arta visatului "visele obisnuite puteau fi trans­formate in porti care se deschideau catre alte lumi de perceptie" (Ibidem, 210) sau puteau transporta trupul fizic. Dezvol­tându-si inten­tia, noii vizionari (vrajitorii) isi pot intentio­na propria lume prin visat. Intentia presu­pune un act volitional prin care este expri­mata dorinta de a intentiona ceva ce pâna atunci se aflase intr-o forma latenta. Matri­cile virtualitatilor se gasesc in stare latenta in univers, de aceea este nevoie de inten­tionarea lor pentru a deveni mani­feste. Arta visatului este cu atât mai importanta pentru omul de cunoastere cu cât ea constituie un mod pretios de a folosi intentia cu care acesta isi creeaza lumea proprie in care sa traiasca dupa ce atinge constiinta totala, alunecând in infinitate. Intentia este latura activa a infinitatii.

Pasii ce se impun a fi parcursi pentru a ajunge in visat presupun un act volitional. Exercitiul consta in concentrarea atentiei pe "gasirea mâinilor in vise; apoi exercitiul de a acorda atentie a fost prelungit la gasirea de obiecte, cautarea de trasaturi concrete, ca de exemplu cladiri, strazi si altele. De acolo, saltul a fost la visatul anumitor locuri in anumite momente ale zilei. Pasul final a fost atragerea atentiei nagualului asupra eului total, (.) un vis (.) in care te privesti dormind in pat. (.) Din acel moment va exista o fisura, o anumita diviziune in personalitatea altfel unificata" (Castaneda, 1997, 269). Vointa alaturata atentiei este cea care face posibila intrarea in visat. Ea reprezinta "controlul maxim al luminozitatii corpului ca un câmp de energie (.). Ea este simtita ca o forta care radiaza din partea mijlocie a corpului, precedata de un moment de cea mai profunda tristete" (Castaneda, 1998, 146).

Etapele visatului sunt descrise ca patru stari: 1) veghea linistita, in care simturile devin latente si, totusi, esti constient; 2) veghea dinamica, când privesti o scena, un tablou oarecare, care este static; 3) asistarea pasi­va, in care visatorul este martor ocular al unui eveniment pe masura ce acesta se desfasoara; 4) initiativa dinamica: in ea esti constrâns sa actionezi (Castaneda, 1998, 132). Esential pentru mentinerea controlului in visat este actiunea de a nu te focaliza asupra unui anumit lucru, ci de a arunca doar "ocheade scurte" (Ibidem, 145). Pentru a mânui arta visatului, visatorul trebuie sa traverseze sapte porti ale visatului. Casta­neda descrie patru dintre ele pe care, se presupune, le-a deschis si el. La prima poarta, visatorul, aflat in prima atentie, se con­cen­treaza sa vada obiectele din vis cu aceeasi claritate ca in "lumea reala" (cunos­cuta). Trecând de aceasta poarta, ajunge la corpul energetic. A doua poarta presupune trezirea in vis si contemplarea propriului corp care doarme. Aici apare vocea emisa­rului visatului care il sfatuieste pe visator si ii raspunde la orice intrebare. Prin aceasta poarta se intra in lumea fiintelor anorganice, lumea umbrelor. Exista aici pericolul ca energia vajitorului sa-i fie luata de aceste fapturi daca ramâne prea mult acolo, cazând prizonierul lor. Pentru a deschide poarta a treia, visatorul trebuie sa-si mai faca o recapitulare a vietii pentru a elibera "energia blocata inauntrul nostru" (Castaneda, 2000, 183), debarasându-se de emotiile si senti­men­tele care-l tin in tonal. Aceasta reca­pitulare echivaleaza cu o golire de contingent si, in acelasi timp, o umplere de energie, de infinitate. Poarta a patra permite intentionarea unei lumi proprii, corpora­lizarea acesteia. Aici Carlos se intâlneste cu Sfidatorul mortii, care ii daruieste puterea "de a zbura pe aripile intentiei" (Castaneda, 2000, 315). Acest dar ii ofera lui Carlos posibilitatea creatoare de a intentiona orice.

Prin aceasta putere, Carlos si-ar putea prelungi existenta intr-o lume intentionata de el. Cuvintele lui Carol "Intentioneaza-ma in viitor!" sunt cuvintele unui dublu eu: cel al lui Carol si cel al Sfidatorului! Intentio­narea in viitor se produce prin actiunea de a se visa pe sine insusi: "Ne visam pe noi insine" spune Carol (Ibidem, 312). (Intr-o paranteza fie spus, viziunile lui Nichita Stanescu pot fi recitite dintr-o asemenea perspectiva neo-samanica: viseaza-te pe tine insuti, ca sa poti sa fii când te trezesti in lumea pe care ai intentionat-o.) Cum insa Sfidatorul mortii nu ar fi avut ocazia de a efectua "visatul impreuna" cu Carlos, el se suprapune peste eul lui Carol si, astfel, Carlos ii intentioneaza pe amândoi in viitor, intr-o lume in care va urma sa traiasca si el.

Aceasta lume viitoare va deveni mani­festa in momentul atingerii constiintei totale, "vazuta ca o izbucnire de incandes­centa in intregul ou luminos. Este o explozie de lumina de o asemenea magni­tudine, incât marginile invelisului inainteaza si emana­tiile interioare se extind dincolo de orice limita" (Castaneda, 1999, 133). Diferenta intre starea de constiinta elevata, care aparea "ca o lumina stralucind in interiorul coco­nului" (Ibidem, 68), si cea de constiinta totala este ca cea din urma echivaleaza cu focul launtric ce provoaca autocombustia corpului fizic, spiritul fuzionând cu emana­tiile libere si alunecând in eternitate (Ibi­dem, 134). Scopul ultim al acestor vizionari este de a invinge moartea spiritului inca din viata. Un om de rând ajunge la constiinta totala in clipa mortii, insa aceasta dureaza doar o clipa, energia sa fiind inghitita de "forta indescriptibila care se afla la originea tuturor fiintelor senzitive" (Ibidem, 55).

Moartea noilor vizionari reprezinta ast­fel trecerea intr-o alta dimensiune, in esenta adevarata a universului, nemijlocita de nici o conventie. Castaneda spunea la un mo­ment dat intr-un articol: "Moartea este cea mai mare placere, de aceea o pastram pentru sfârsit". In acelasi roman Hesperus, I. P. Culianu concepe moartea ca o dezin­tegrare, insa, "prin ea, existenta nu incetea­za, e numai suspendata intr-o alta dimen­siune" (Culianu, 1998, 16). Moartea este invinsa in ambele perspective hespe­riene: prin regenerarea celulelor de catre Horton si prin inchiderea in propriul vis prin folosirea Artei Transformarii. De cealalta parte se afla noii misionari  castanedieni care au di­zolvat moartea prin atingerea starii de con­stiinta totala. Insa, in timp ce in universul hesperian prelungirea existentei reprezinta un prizonierat al unor carcase de oameni devitalizate sau trairea visului intim intr-un paradis inchis si personal, mo­delul propus de Castaneda are o licarire de inefa­bil: a participa activ la manifestarea Infinitatii prin latura sa activa - intentia. Libertatea noilor vizionari este intregita de o cunoas­tere intima a energiei creatoare.

Structura interna a romanelor lui Casta­ne­da propune, am putea zice, o initiere a cititorului, daca nu in practicile samanice, cel putin intr-o gândire mult diferita de cea occidentala. Castaneda propovaduieste co­lap­sarea logicii rationale dupa care ne conducem anost si inutil vietile.

Ce-ar fi sa renuntam pentru o clipa doar la ratiunea atât de draga noua! Ce s-ar intâmpla? Am reactiona violent ca Neo (Matrix) sau stupid precum Carlos? Am accepta ca este posibil sa mergi orizontal pe un copac? Sau sa adormi intr-un loc si sa te trezesti intr-altul cu corpul fizic? Am ac­cepta ca visul treaz iti deschide porti spre alte fatete ale unei lumi infasurate ca foile de ceapa? Poate ca nu. Imaginea noastra despre lume este prea puternic inradacinata in constiinta noastra adormita si lenesa. A accepta ca experientele lui Castaneda ar avea un grad de posibilitate, chiar insotit de multi "daca", ar insemna prabusirea jude­catii care da coerenta si continuitate vietii. Cineva spunea ca discontinuitatea face ca muzica sa nu fie doar zgomot. Ce-ar insemna discontinuitatea la nivel ontologic? Raspunsul poate l-a dat Castaneda, dar ne este prea frica sa-l auzim. Ratiunea ne spune: Stiu foarte bine ca nu se poate, dar Castaneda ne arunca provocarea: "Si daca tot ceea ce spune este adevarat?" (Casta­neda, 2003, 261).