Cristian Mag

Explicatia vrajitorilor

 

Abstract: The Sorcerers' explanation -  the article asserts - is a promise of knowledge. Questioning the possibility of explaining the experience of the mistery and a certainty born from intuition, the study analyses Castaneda's choice for filling such a concept. The man "flies" permanently towards himself - the Sorcerer's explanation would say - in search for completness. The Sorcerer's explanation can be achieved -in Castaneda's system - trough "personal power", being a stade in the process of initiation to which Carlos is subjected.

Keywords: Carlos Castaneda, Shamanism, Sorcerers' explanation, Cognitive paradigms, don Juan Matus

 

Explicatia vrajitorilor este o promisiune a cunoasterii. Orice cunoastere mediata are o explicatie si intelegere rationala, dar experienta misterului si certitudinea cunoas­terii nascute dintr-o intuitie a sufletului, cum vor fi ele explicate? Aripile perceptiei spirituale bat peste abisurile infricosatoare ale misterului; cine le va asculta mirarea si spaima de a trece dincolo de om? Dar omul e fiinta care zboara mereu catre sine, ar spune "explicatia vrajitorilor" - cautând totalitatea eului, fiinta intregita cu toate tainele ei. Cunoasterea e implinire si vid in care se dizolva eul in constiinta pura a luminii si vietii care suntem noi, sinele adevarat. Cunoasterea adevarata e initiere in adevarul fiintei care pastreaza doar unitatea constiintei fara simtul ori iluzia unui eu distinct de fluxul etern al energiei cosmice. De aceea, "explicatia vrajitorilor e letala", dar da viata, cunoastere si promite putere, puterea de a fi, celui care se intelege pe sine. Astfel, puterea de a fi tu insuti este "puterea personala" de care ai nevoie pentru a cauta "explicatia vrajitorilor":

"- Cum pot sa ajung la explicatia vraji­torilor?

- Acumulând putere personala. Puterea personala te face sa percepi cu mare usu­rinta explicatia vrajitorilor. Explicatia asta nu e ceea ce numesti tu - explicatie; totusi, ea face ca lumea si misterele ei sa fie daca nu mai clare, macar mai putin ciudate. Asta ar trebui sa fie esenta explicatiei, dar nu e ceea ce cauti tu. Tu cauti niste reflexii ale ideilor tale" (Castaneda, 1995, 15).

In conceptia "oamenilor cunoasterii" din traditia vrajitorilor descrisi de Castaneda, fiinta umana este reprezentata printr-o sfera a perceptiei in care se reflecta viziunea noastra despre lume generata de descrierea ei, data noua inca de la nastere si trans­formata apoi in propria vedere a lumii. Lumea pare o descriere, doar o viziune asu­pra lumii, când in fata noastra exista o infi­nitate de lumi si o singura viata care palpita in roata timpului cosmic. Iar vraja infinitatii este singura vraja care ademeneste un om al cunoasterii, intruchipat in carte de nagualul don Joan. Un vrajitor devine un "om al cunoasterii" când cauta, cu toata puterea fiintei, libertatea si cunoscând "darul vultu­rului", se cauta pe sine in infinit. "Pentru infinitate, singurul lucru care conteaza pentru un razboinic este libertatea. Orice altceva este nepermis" (Castaneda, 2003, 136). Luptatorul cauta totalitatea eului si, controlându-se pe sine, el stapâ­neste lumea. Invinge lumea ca iluzie si se lupta cu sine pentru "a vedea" adevarata lume in care nu mai moare, pentru ca viata e vibratia eterna a Spiritului, inceputul si sfârsitul a toate.

Evolutia lui Carlos marcheaza o cale a dobândirii puterii personale necesara intele­gerii finale a "explicatiei vrajitorilor". In primul rând, puterea este un dat al fiintei, dar omul invata sa activeze energiile ascun­se ale sufletului si adopta atitu­dinea "luptatorului" a carui viata impecabila re­pre­­zinta o lupta pentru putere. Un luptator ade­va­rat nu se lasa invins nici de moarte, de aceea fiecare clipa e importanta pentru a aduna in el forta vietii si a realiza deplina­tatea fiintei. Calea este una magica, de control asupra starilor de constiinta si a pute­rilor necunoscute cu care luptatorul intra in contact. Dar realizarea esentiala tine de transformarea interioara prin care trece cel care lupta, in primul rând, cu sine insusi. Un luptator cauta perfectiunea spiritului si ca atare, pentru transcenderea persoanei si revelarea sinelui, este umil si isi pierde im­por­tanta de sine, isi uita voit istoria perso­nala, invata sa fie detasat si inaccesibil, accepta moartea ca sfetnic si isi asuma deplin responsabilitatea actiunilor sale. Este ireprosabila actiunea in care luptatorul se implica detasat, dar plin de energie pentru a trai constient orice clipa ca si cum ar fi ultima. Omul traieste clipe ale faptei, "actiu­nile noastre au putere", marturisind viata noastra in fata mortii. Ceea ce invata prima oara luptatorul este bucuria simpla de a fi, de aceea el traieste fiecare clipa ca si când ar fi ultima: "Exista o fericire ciudata si mistuitoare in a actiona in deplina cunos­tinta de cauza ca tot ceea ce faci poate fi foarte bine ultima ta fapta pe pamânt" (Castaneda, 1995, 117). Orice actiune trebu­ie intâmpinata cum ar fi "ultima batalie pe pamânt" in care luptatorul da tot ce are mai bun: "Fericirea lor consta in faptul ca stiu ca actioneaza in deplina cunostinta de cauza, de aceea, actiunea lor are o putere speciala, actiunile lor au un sens anume" (Castaneda, 1995, 117). Existenta umana apare valori­zata si potentata in sensul revelarii bucu­riilor simple ale vietii care comunica uimirea si minunea de a fi: "Trebuie sa-ti asumi responsabilitatea ca esti aici, in aceasta lume minunata, in acest desert minunat, in acest timp minunat. Am vrut sa te conving ca trebuie sa inveti sa faci sa conteze fiecare actiune, o data ce esti aici pentru un timp foarte scurt ca sa fii martor la toate minunatiile ei" (Castane­da, 1995, 114).

Implinirea caii spirituale se pune astfel in termenii dobândirii puterii personale de a fi liber si fericit, adoptând modul de viata si atitudinea unui luptator care aspira la cu­noas­tere: "Un luptator este un vânator imaculat, care vâneaza putere" se spune in Calatorie la Ixtlan. O viata traita impecabil trezeste fortele necunoscute ale spiritului si capacitatea clarviziunii. "Lumea este un mister. Ceea ce privim noi acum nu este totul. Exista mult mai mult in lume, de fapt, atât de mult, incât este nesfârsit." (Castane­da, 1995, 181). Pentru a cunoaste totul, trebuie sa iti apropii lumea intrând astfel intr-o lume a puterii.

O astfel de lume este "cealalta realitate" descrisa de vrajitorii lui Castaneda. Carlos se initiaza in viziunile ei luând "plante de putere" de natura halucinogena al caror spirit, se spune, inalta sufletul samanului in "lumea vrajitorilor": "Don Juan explica aceste plante ca fiind vehicule care condu­ceau omul spre forte impersonale sau "puteri", iar starile produse de ele ca fiind "intâlnirile" pe care le are vrajitorul cu acele puteri pentru a câstiga controlul asupra lor" (Castaneda, 1995, 14).

Don Juan denumeste puterea care locu­ieste in cactusul peiote Mescalito, un spirit care ii invata pe oameni "adevaratul mod de a trai". Participând la un mitote, fara sa consume plante halucinogene, Carlos perce­pe lumina radiind pe fetele indienilor care cântau si luau peiote, apoi devine constient de prezenta vie a mamei in amintire, a carei voce parca o aude lânga el. Mai târziu, don Juan ii va spune ca Mescalito planase deasupra lui tot timpul ritualului. Necu­nos­cuta lume a puterii se incarca cu semni­ficatiile mortii si renasterii pentru cel care urmeaza calea initiatica a trezirii la "cealalta realitate". O experienta spiri­tuala ne dezva­luie ceea ce suntem cu adevarat, iar initierea in lumea magica, intâlnirea cu puterea, reveleaza cealalta fata a fiintei umane, chipul launtric care ascunde menirea sufle­tului si puterea de a-si implini aspiratia catre lumina. Astfel Eligio, un alt discipol al lui don Juan, când ia pentru prima oara peiote, invata intr-o viziune miscarile unui dans sacru simbolizând gesturile eliberarii.

Mescalito este un aliat. In explicatiile lui don Juan, aliatul reprezinta manifestarea unor forte din lumea necunoscutului, iar in urma intâlnirii si relatiei magice cu astfel de "spirite" nonumane, vrajitorul poate dobân­di cunoastere si putere. Astfel, spiritul aliat care "pazeste" intrarea in necunoscut ii apare lui Carlos, drogat, drept un tân­tar imens si infricosator. Don Juan il previne de altfel: "Paznicul celeilalte lumi este un tântar" (Castaneda, 1995, 157), referindu-se la faptul ca aparitia inspaimân­tatoare a aliatului reprezinta doar un obstacol care poate fi invins daca tot ce apare in viziunea spirituala este transformat in "nimic", vidul primordial al celeilalte lumi in care se poate patrunde in starea fara gânduri.

Altadata, Carlos se intâlneste cu un aliat dupa ce fumeaza din pipa vrajitorilor si devine capabil sa vada fluxul de lumina al fiintei lui Don Juan. O alta "intâlnire cu cunoasterea", dupa ce invata sa vada in lumea magica, are loc când Carlos simte chemarea "moliei" purtând pe aripi "praful de aur al eternitatii". "Acest praf este praful cunoasterii" (Castaneda, 1995, 40), iar cunoasterea daruita de cântecul si puterea aliatului ii apare lui Carlos in viziune "ca o ploaie cu fire de aur". Fiecare sfera de lumina care zboara catre el in viziune poate evoca un aspect al cunoasterii asupra caruia se concentreaza ucenicul vrajitor. Carlos isi intâlneste aliatul ca pe o fiinta de lumina care il poate atinge si ii vorbeste in gând: "Coiotul era o fiinta luminoasa, fluida si lichida" (Castaneda, 1995, 329). "Totul se oprise" in mo­mentul intâlnirii, incât Car­los reuseste sa vada liniile de lumina ale lumii.

Intâlnirea cu necunoscutul poate repre­zen­ta o experienta definitiva in care viziu­nea asupra lumii se schimba total. Don Genaro povesteste ca, dupa ce si-a intâlnit aliatul si s-a luptat cu el, nu s-a mai putut intoarce niciodata in locul de unde plecase, pentru ca noua lume era de nerecunoscut, iar lumea pe care o stia pierise: "Nimic nu mai e la fel".

Când perceptia se transforma si "atentia" constientizeaza cea de-a doua vedere, a lumii magice, intreaga viziune asupra lumii se schimba si omul traieste integral dimen­siu­nile spirituale ale existentei. "A privi" descrie actiunea obisnuita de percepere a lumii ca o ordine de obiecte si fenomene pe care ratiunea le analizeaza si afectul le simte ca distincte. Realitatea exista prin interpre­tarea pe care i-o dam noi, iar descrierea ei este sustinuta prin gândurile noastre despre noi si lumea resimtita prin intermediul sen­za­tiilor: "Dialogul interior este cel care ne tine legati de pamânt. Lumea e asa si asa, asa si pe dincolo, doar pentru ca discutam cu noi insine despre ea ca fiind asa" (Castaneda, 1995, 23). Pe de alta parte, "a vedea" exprima capacitatea fiintei umane de a fi constienta, printr-o perceptie subtila, de realitatea ascunsa, mai "adevarata" si profunda a lumii. "A vedea" face posibila revelarea esentei vietii si luminii care constituie principiul lumii si al creatiei cosmice. "A vedea" inseamna cunoastere de sine si explorarea nesfârsita, prin clarvi­ziune, a tainelor lumii. Calea cunoasterii este dezvaluita de lumina launtrica, iar luptatorul o urmeaza cu spiritul impecabil, cu mintea si inima limpezi de orice tulburare: "Un luptator fluid nu mai poate privi lumea cronologic. Iar pentru el lumea si el insusi nu mai sunt obiecte. El e o fiinta luminoasa care exista intr-o lume lumi­noasa" (Castaneda, 1995, 58).

Lupta omului cunoasterii re­pre­zinta o cautare netarmuita a luminii adevarului si a bucuriei vietii traite din plin in fiecare clipa. Iar sensul lucru­rilor si interpre­tarea lumii se schimba când omul "vede" cealalta realitate dincolo de aparente: "de câte ori sunt martor la ceva care in mod normal m-ar face sa fiu trist, eu pur si simplu imi schimb ochii si vad in loc sa privesc. Dar atunci când intâlnesc ceva hazliu, privesc si râd" (Casta­neda, 1995, 109). Cea mai mare putere e puterea de a fi fericit. Un om al cunoasterii este fiinta care descopera in fiecare clipa bucuria de a trai. "Adevarata experienta e sa fii om (...) viata este un miracol pe care il facem acum" (Castaneda, 1995, 67).

Traim intr-un univers al perceptiei, iar "lumea este o senzatie" (Castaneda, 1995, 225). Viziunea asupra lumii este determi­nata de un "inel al puterii" prin intermediul caruia omul interactioneaza cu mediul din jur si se gândeste pe sine ca subiect al cunoasterii. Dar "lumea este un mister" si adevarata cunoastere cauta sa dezvaluie esenta lucrurilor si lumii vii, care transpare in clarviziunea spirituala: "Ceea ce privim noi acum nu este totul. Exista mult mai mult in lume, de fapt, atât de mult, incât este nesfârsit" (Castaneda, 1995, 181). De aceea, un om al cunoasterii dezvolta un alt inel al puterii, "inelul nonactiunii", prin care "tese o alta lume": "Lumea este lume, fiindca tu stii "actiunea" necesara pentru a o face asa. Daca nu i-ai cunoaste actiunea, lumea ar fi altfel" (Castaneda, 1995, 249). De aceea, pentru "a opri lumea" trebuie sa opresti "actiunea" care o recreeaza dupa categoriile perceptiei obisnuite. Astfel, "un om al cunoasterii stie ca piatra asta este piatra datorita "actiunii"; daca el nu vrea ca piatra sa fie piatra, tot ce are de facut e nonactiunea" (Castaneda, 1995, 248), simi­lara cu "vederea" esentei lucrurilor si a legaturii vii dintre fiinte si univers. Sa cunosti fiinta din tine inseamna sa realizezi "nonactiunea sinelui": "Lupta­torul are vesnic privirea orien­tata spre interior si isi dedica existenta unei neobosite si totale cercetari a sinelui" (Castaneda, 1999, 39).

Lumea cunoscuta, necunoscutul si in­cog­nos­cibilul reprezinta dimesiunile exis­tentei si nonexistentei intre care se intind aripile perceptiei umane. Daca incognosci­bilul reprezinta misterul care nu se va dezvalui niciodata, "totusi vesnic prezent, ametitor de frumos si inspaimântator in acelasi timp prin infinititatea sa" (Casta­neda, 1999, 49), necunoscutul reprezinta lumea tainica, cealalta realitate, care poate fi cunoscuta prin "vedere".

"A vedea inseamna sa dezvalui esenta a tot ce exista, sa fii martor al necunoscutului si sa prinzi cu coada ochiului o licarire a incognicibilului" (Castaneda, 1999, 71). Ex­pri­mând cunoasterea adevarata, "vede­rea" este o revelatie a luminii fiintei. Dupa ce samanul pierde forma umana, in aura ii apare un "ochi" prin care spiritul vazator percepe "cealalta realitate" si lumile visului. La Gorda poate deschide "ochiul" ca pe o usa catre alta lume si, identificându-se cu el, poate zbura. Dupa don Juan si don Genaro "ochiul" este o lumina solara, portocalie. "Suntem bucati de soare. De aceea suntem fiinte luminoase" (Castaneda, 1995, 135), spune La Gorda.

In viziunea initiatilor, universul este compus dintr-un numar infinit de câmpuri energetice care exista in macrocosmos ca niste fibre luminoase. Fiintele vii transforma aceste câmpuri energetice in informatie sen­zo­riala a carei interpretare alcatuieste siste­mul nostru cognitiv. Lumea este o descriere, materialitatea ei este o simpla interpretare, in timp ce pentru vizionari lumea are o apa­renta fluida si luminoasa. Alcatuirea univer­sului se rega­seste in configuratia mi­cro­cosmosului fiintei umane vazut ca un ou cu mirifice fibre de lumina. Prin intermediul acestora, constiinta interactioneaza cu struc­tura energetica a universului pe diferite nivele de perceptie. Vederea vrajitorilor ca­pa­ta sem­nificatia cunoas­terii esentiale a le­ga­turii dintre creatie si infi­nitate: "ceea ce-i facea pe oameni vrajitori era capacitatea lor de a vedea direct, nemijlocit, cum curge energia in univers" (Castaneda, 2003, 87).

Pentru a deveni oameni ai cunoasterii, "aspiratia vrajitorilor era aceea de a atinge infinitatea. Contactul cu "latura activa a infinitatii" (Castaneda, 2003, 86) este resim­tit ca o "confruntare" in care telul lupta­torului este constientizarea vibratiilor lumi­noase ale principiului vietii din univers: "Ceea ce exista cu adevarat in exterior sunt emanatiile vulturului, fluidul in continua miscare, si totusi neschimbat, etern" (Casta­neda, 1999, 54). Aceste emanatii "ca niste fascicule luminoase", "constiente de exis­tenta lor, vii si vibrante", care "contin fieca­re o eternitate in sine", constituie manifes­tarea unui principiu imuabil al vietii cosmice. "Vulturul" este astfel denu­mirea si imaginea simbolica a unui principiu al vointei care guverneaza viata si destinul tuturor fiintelor, aparând vizionarului saman "ca un vultur incomensurabil, negru ca taciunele, stând drept, asa cum sta un vultur, inaltimea lui atingând infinitul" (Castaneda, 1999, 176).

Luminozitatea umana este data de ema­natiile Vulturului, cuprinse in oul stralucitor care alcatuieste corpul energetic al indivi­dului: "A percepe inseamna a armoniza emanatiile continute in interiorul coconului cu cele care se afla in afara lui" (Castaneda, 1999, 63). "Punctul de asamblare" selec­teaza emanatiile externe si interne pentru a le armoniza intr-o viziune a lumii, conform benzii de emanatii specifice omului. Depla­sarea punctului de asamblare in alte centre energetice din aura noastra determina viziuni neobisnuite asupra lumii percepute in cadrul altor benzi de emanatie; "forta acestei alinieri face lumea sa dispara" (Castaneda, 1995, 235). Constiinta, stralu­cind in aura fiintei ca o lumina de cu­loarea chihlimbarului, "interpreteaza ema­natiile Vulturului, asa cum un harpist inter­preteaza o melodie pe coardele harpei sale". In ceea ce priveste controlul asupra starilor de constiinta, "arta batrânilor vizionari consta in deplasarea luminii de la locul sau originar" (Castaneda, 1995, 68).

Vechilor initiati tolteci, sustine don Juan, li s-a revelat "o viziune a Vulturului si a emanatiilor Vulturului" ca o interpretare spirituala a unui principiu transcendent: "In realitate insa, nu exista nici Vultur, nici emanatii ale Vulturului, explica maestrul lui Carlos. Ceea ce exista acolo este ceva ce nu poate intelege nici o fiinta vie" (Castaneda, 1999, 57). Fiecare vizionar interpreteaza realitatea transcendenta dupa propriile pu­teri de a intelege si conform trasaturilor culturale care i-au impregnat mentalitatea. Astfel, traditia spirituala a vechilor tolteci isi spune cuvântul in interpretarea lumii magice configurând o "explicatie a vraji­torilor" pentru a descrie revelatiile vizio­narilor. Emanatiile Vulturului erau numite de samanii indieni "porunci" si Vulturul ca atare nu exprima decât o proiectie in incog­noscibil ale unor trasaturi ale cunoscutului pentru a sugera o intuitie: "Mult mai impor­tant decât vederea in sine este ceea ce fac vizionarii cu ceea ce vad" (Castaneda, 1999, 57), spune don Juan.

Asa cum forma de molie atribuita puterii nu era neaparat adevarata, cu atât mai putin este veridica silueta vazuta de Carlos la "intâlnirea cu cunoasterea"; forma antropo­morfa este o interpretare conforma "vede­rii", adaptata exprimarii prin cuvinte si intelegerii umane. Intâlnindu-se cu "puterea cunoasterii", care "privita" aparea drept o "molie", Carlos "vede" silueta unui om pen­tru ca imaginea sa fie conforma cu ideile lui despre lume. Tot astfel, el "vorbeste" cu aliatul sub forma de coiot, la fel cum don Juan "vorbise" cu o caprioara: "Când expli­catia vra­ji­torilor mi-a devenit clara, era prea târziu sa aflu ce mi-a facut caprioara. Am spus ca mi-a vorbit, dar n-a fost asa (...). Am vorbit toata viata, la fel ca tine, de aceea obisnuintele mele dominau si au fost extinse si asupra caprioarei" (Castaneda, 1995, 33).

"Explicatia vrajitorilor" este dincolo de cuvinte si cuprinde interpretarea revelatiilor personale; de aceea ea prezinta doar o intuitie a experientei adevarului, o sugestie a realitatilor spirituale, si necesita "putere personala" pentru a fi inteleasa. Astfel, ex­pli­ca don Juan, "tot ce facem, tot ce suntem, sta in puterea noastra personala. Daca avem destula un singur cuvânt dezvaluit ar fi suficient pentru a ne schimba viata. Dar daca nu avem destula putere personala, ne pot fi dezvaluite si cele mai minunate parti de intelepciune, dar revelatia nu va avea nici cea mai mica importanta" (Castaneda, 1995, 17). Revelatia pe care o transmite don Juan este cea a omniprezentei eternului constien­tizata in clipa in care omul atinge totalitatea sinelui: "daca ai fi avut destula putere, doar cuvintele mele ar fi fost de ajuns ca sa-ti aduni tot sinele si sa scoti partea esentiala a lui din granitele in care se se afla" (Castaneda, 1995, 18). "Suntem fiinte lumi­noase", spune don Juan. "Expli­catia vraji­torilor" consta in a intelege lumina interioa­ra, dar nimeni nu ar putea intelege minunea luminii fara sa o vada.

Sfera perceptiei umane finite este impar­tita in doua: o parte, a constiintei elevate, care reflecta necunoscutul, si cealalta parte, a constiintei rationale, care reflecteaza asu­pra cunoscutului. Cunoscutul reprezinta "to­na­lul", "tot ce cunoastem despre noi insine si despre lumea noastra se afla pe insula tonalului (.) Tonalul formeaza legile dupa care el intelege lumea. Cu alte cuvinte, el creeaza lumea" (Castaneda, 1995, 151). Necunoscutul il reprezinta "nagualul": "Na­gua­lul este partea din noi pentru care nu exista descriere, nu exista cuvinte, nume, sentimente, cunoastere" (Cas­ta­neda, 1995, 152).

Din momentul in care ne nastem, parasim constiinta na­gua­lului pentru a ne forma fiinta adaptata existentei, dar eul tonalului acapareaza sentimentul realului, iar omul resimte duali­tatea inerenta ca pe o lipsa a intregului. "Tonalul incepe de la nastere si se sfârseste la moarte, dar nagualul nu se sfârseste niciodata" (Casta­neda, 1995, 170). Nagualul reprezinta principiul imuabil al constiintei pure, impersonale, existenta originara in care se intorc elementele tonalului care cunosc viata si moartea. Când forta vitala paraseste corpul, in cazul mortii omului, elementele constiintei personale se dezin­tegreaza in nagual, dar in cazul calatoriei luptatorului in nagual, "manunchiul de sentimente nu se dezintegreaza, ci doar se raspândeste, fara a-si pierde unitatea" (Castaneda, 1995, 322). Scopul cunoasterii samanice il repre­zinta pregatirea pentru clipa eterna a mortii; de vreme ce omul cunoasterii "vede" vibratiile de lumina ale vietii, viata lui patrunde dincolo de moarte ca lumina a constiintei. Atentia nagualului poate "aprinde" emanatiile din aura fiintei mistuita de focul launtric. Omul e lumina eterna, daca se vede astfel; fiinta e vointa de a fi: "Explicatia vrajitorilor spune ca fiecare dintre noi are un centru din care poate fi simtit nagualul, vointa" (Castaneda, 1995, 322).

Nagualul este indescriptibil, "nagualul este doar pentru a fi martor la el ". Dar daca o parte a lumii este misterul insusi, nimic nu poate fi explicat cu adevarat, fiindca totul fiinteaza in mister: "Ratiunea poate sa fie martora la efectele tonalului, dar nu va reusi niciodata sa-l inteleaga, sau sa-l dezvaluie (.) Tonalul fiecaruia dintre noi nu este decât o reflexie a acelui indescriptibil necu­noscut, care este plin de ordine; nagualul fiecaruia dintre noi nu este decât o reflexie a acelui indescriptibil vid care contine totul" (Castaneda, 1995, 327-328).

Tonalul se reflecta pe sine in ratiunea care intelege lumea; când oglindeste nagua­lul in con­stiinta, omul atinge totalita­tea fiintei. Atunci nimic nu poate fi explicat, pentru ca totul poarta intelesul fiintei. "Secretul unui vrajitor este faptul ca el stie sa ajunga la nagual, dar o data ce a ajuns acolo si tu si el puteti interpreta ceea ce se intâmpla in orice maniera posibila" (Casta­neda, 1995, 214).

".un singur cuvânt dezvaluit ar fi suficient pentru a ne schimba viata". "Expli­catia vrajitorilor" este doar un cuvânt, cu­vân­­tul ultim al vrajitorului care a uitat de cuvinte: "Eu sunt Juan Matus. Acesta este numele meu si il rostesc pentru a crea un pod pe care tu sa-l treci si sa ajungi la mine" (Castaneda, 2003, 19). Omul cunoasterii a inteles cuvântul tacut al fiintei. Insa "urma­sii lui cauta inca, si nu vor mai gasi in veci cuvântul care sa cuprinda universul" (Bor­ges, 1983, 170).

La un moment dat, Don Juan ii spune lui Carlos inainte de a sari in abisul misterului: "Ai inceput drumul cunoasterii scriind si o sa termini in acelasi mod" (Castaneda, 1995, 333). Urmând "drumul cunoasterii scriind", ne putem intreba daca a "sarit" vreodata Carlos din universul imaginar creat prin "scris"? A existat vreodata in lumea reala acel "Carlito", cum il alintau vrajitorii, despre care a scris Carlos Castaneda? Pentru cititori, "drumul cunoasterii scriind" al lui Carlos reprezinta initierea prin cuvânt intr-un univers simbolic al fictiunii. Poate ca "lumea vrajitorilor" nu e altceva decât vraja cuvintelor. Uneori, fictiunea este mai adeva­rata decât realitatea. Fictiunea este lumea care ia in stapânire "cealalta realitate"; cau­tând o "explicatie a vrajitorilor", ajungem sa existam chiar noi in cuvânt.