Anca Buciuman

Istorisiri din lumea de dincolo

 

Abstract:The article  comments the interest that was always connected to the concept of the Other World and its particular representation in Castaneda's work. The study takes as a starting point I.P.Culianu's assertion about the importance of such a subject in nowadays philosophical thinking. The appoach is diacronical, trying to establish the place of Castaneda's alternative worlds as compared to an entire tradition of the concept. Besides the tradition/ Castaneda raport, the most unconventional comparison in the study is that with the virtual worlds created by the computers.

Keywords: Carlos Castaneda, Shamanism, the Other World,  I.P.Culianu, Exstasy/ trance, Death, virtual worlds

 

"Va exista mereu o dimensiune care duce spre necunoscut, fie ea aceea a mitului, a patra sau a n-a dimensiune..."

I. P. Culianu

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au acordat o mare importanta calatoriilor in lumea de dincolo. Noi, cei de astazi, ne punem mereu intrebari despre veridicitatea acestor "lumi": unde se duceau acei oameni care pretindeau ca ar fi calatorit in alta lume? Mai mult, exista ceva dincolo de lumea noastra inconjuratoare? Raspunsul poate fi pozitiv sau negativ. Daca acceptam prima varianta de raspuns, indoiala persista in a ne macina: aceste universuri pe care unii le-ar fi vizitat, sunt ele parti ale univer­sului nostru fizic? Sunt universuri paralele sau universuri mentale? Si, in oricare dintre ipoteze, cum au reusit oamenii sa ajunga la ele?

In ultimul sau interviu, acordat Gabrielei Adamesteanu, I. P. Culianu face o remarca speciala cu privire la gândirea filosofica con­tem­porana. Aceasta n-ar mai privilegia marile teme heideggeriene despre fiinta ("Ce este ceea ce este?") si fiinta-spre-moar­te (Sein-zum-Tode) ci s-ar orienta spre probleme cognitive si spre lumile alter­na­tive. Filozoful, matematicianul si teologul George Berkely afirma in Principles of Hu­man Knowledge (1710): "Unele adevaruri sunt atât de apropiate si evidente pentru spirit, incât omul trebuie doar sa-si deschida ochii pentru a le vedea..."

Lumile psihanalizei, ale istoriei reli­giilor, ale SF-ului, ale stiintei atomice sunt toate out of this world. Numitorul comun al numeroaselor abordari ale problemei cala­toriei in alte lumi se axeaza pe faptul ca universurile explorate nu sunt altceva decât universuri mentale, cu alte cuvinte ca reali­­tatea lor este in mintea exploratorului. Din nefericire, nici un studiu amanuntit asupra problemei nu pare a ne elucida misterul despre ceea ce este mintea umana, ba mai mult, despre ce este spatiul nostru mental.

Dupa mai bine de doua secole intunecate de pozitivism ce au pus totul pe seama fic­tiunii, cele doua probleme revin la suprafata o data cu aparitia ciberneticii si a compu­terelor. Suntem tentati sa admitem ca spatiul nostru mental este nelimitat. Lasându-ne ghidati de tot ce inseamna imaginatie, pa­trun­dem in alte universuri care par, la o prima vedere, necunoscute. Sceptici, psiho­logii afirma ca toate experimentele ne sunt relationate fie cu experienta personala, fie cu ceea ce exista deja in mintea noastra. Astfel, de la inceput este inlaturata premisa lui J. Locke potrivit careia mintea noastra ar fi o tabula rasa.

Incercând sa intelegem spatiul mental, recurgem deseori la solutia de a-l considera ca fiind unul paralel cu lumea noastra, insa lucrurile nu sunt asa de usoare. Lumea ex­te­rioara influenteaza lumea noastra interioara si invers. Relatia dintre "universul mental" sau "lumea interioara" si realitatea fizica a suscitat intotdeauna interesul metafizicii, stiintei, religiei si chiar noua tehnologie. Majori­tatea cerceta­torilor au respins ideea parale­lismului celor doua lumi. Unii au considerat lumea exterioara un construct al lumii interioare. Altii au fost de parere ca cele doua universuri interfereaza. Pentru acestia din urma, misterul este legat de faptul ca nu stim niciodata inceputul si sfârsitul vreunuia.

I. P. Culianu observa faptul ca deocam­data nici macar nu ne-am elucidat pe deplin asupra a ceea ce numim "spatiu". Teza lui Culianu este ca lumea noastra interioara mode­leaza lumea exterioara. Desi lumea exterioara pare a fi una si aceeasi pentru toti, ea nu este asa. Exemplul clasic este cel al sticlei pe jumatate plina. Optimistul, spune Culianu, o va vedea plina pe juma­ta­te, in vreme ce pesimistul o va vedea goala pe jumatate. Observam ca, in felul lor, fiecare are dreptate. Toti au dreptate, dupa cum, "fiecare hulitor cu blestemul lui, fiecare calugar cu rugaciunea lui" (Culianu, Pergamentul diafan).

Incercam mereu sa sondam necunos­cutul, fie acesta o alta lume pe care ne-o ima­ginam, fie realitatea care ne-nconjoara. Miturile, poezia, utopiile, extazele, visele si viziunile ne deschid porti spre alte lumi.

Samanismul este o tehnica a extazului al carei punct final este calatoria in lumea de dincolo. Traditia samanica presupune intra­rea samanului in transa pentru a elibera un suflet ce-a fost luat de duhurile necurate. Raspândit in aria culturala asiatica, modelul samanic este remarcabil prin omogenitatea sa slefuita de-a lungul mileniilor in regiuni indepartate cum ar fi Australia aborigena, America de Nord si de Sud, Asia Centrala si Siberia, Europa de Nord si de Est, Africa. Anumite texte literare ale Greciei Antice sugereaza ca samanismul ar fi existat si in antichitatea mediteraneana.

Po­trivit lui M. Eliade samanul este "maestrul extazului". Conceptul de extaz are mai multe semnificatii: In vechea Grecie termenul era utilizat pentru denumirea unor experiente facute de practicantii cultului dionysiac; dupa alti autori, acest termen este sinonim cu "transa" si ar desemna niste tehnici care au in comun o stare de "diso­ciatie mentala" (I. M. Lewis). Potrivit lui J. D. P. Bolton termenul este folosit in trei situatii: "...aceea de posesiune, când subiec­tul e prada uneia sau mai multor activitati inso­lite; aceea de transa hipnotica sau me­dium­nica, in care subiec­tul e calm, dar viu in mod concret; si aceea de catalepsie, când subiectul e intr-atâta privat de toate facul­tatile sale, pâna la oprirea respiratiei si a pulsului, incât are aparenta unui mort, cu toate ca, dupa ce se reintoarce la viata, e ca­pabil sa-si povesteasca perceptiile si cunostintele dobândite in spirit".

Explicatia termenului "extaz" o gasim mult mai bine reliefata la origine: verbul grecesc "ex-istano" (existao, existeni) din care provine substantivul ex-statis, indica mai intâi actiunea de a se deplasa, a se duce in afara, a schimba ceva sau o stare de lucruri; sau a iesi, a parasi, a se indeparta, a abandona. Substantivul ex-statis va semni­fica deci deplasare, deviere, alunecare, tul­bu­rare, delir, stupoare, excitatie provocata de bauturi ametitoare. Câmpul semantic al cuvântului este destul de vast si se rapor­teaza la ideea de disjunctie, "de a iesi din cadrele ce reglementeaza, in imprejurari istorice date, criteriile normalitatii" (Culia­nu, 1998).

In Grecia, inca inainte de secolul al V-lea se vorbea de mai multe categorii de experinte ce intrau in sfera notiunii de "extaz". O prima clasa era reprezentata de dionysism, cult ce presupunea un grup alcatuit din subiecti posedati involuntar (de mania emanata de Zeu). Actorii ritualului dionysiac erau majoritatea femei, ale caror manifestari erau dansul, consumul unor bauturi ametitoare ce se soldau nu de putine ori cu vagabondajul in munti salbatici (oreibasia). A doua clasa de extatici erau in contrast cu cea dintâi si erau pusi in relatie cu zeul Apollon din Hyperboreea. Potrivit lui E. R. Dodds, reprezentatii acestei clase pot fi numiti samani. Nietzsche a teoretizat in scopuri proprii aceasta opozitie intre "apollonic" si "dionysiac".

In functia de saman, traditia greaca aduce in discutie un personaj aparte: iatro­man­tul, un medecine-man grec. Iatromantii erau medici (iatroi) si ghicitori (manteis), purificatori (cathartes) si taumaturgi. Ei aveau capaci­tatea de a calatori in "spirit", in spatii diferite, dar si in timp. Daca foloseau plante halucinogene sau nu, problema nu a fost rezolvata. Cert este ca aceste persoane au fost sursa de inspiratie pentru ceea ce medi­cina noastra numeste "sindrom de absti­nenta", fiindca evitau mâncarea si, probabil, raporturile sexuale.

Asadar, samanul avea rolul atât al unui medic, cât si al unui intercesor, legat atât de lumea mundana, cât si de cea supranaturala. Calatoria este rezultatul unei cautari: pentru a avea viziunii extaticul se duce intr-un loc euforic, necromantul evoca tarâmul mor­tilor, sfântul Pavel - cerul, samanul - o alta lume, cu alte cuvinte, un "dincolo" de ceea ce exista in realitate. Platonicienii vor­beau de transmigrarea sufletului dintr-un corp intr-altul. Credinciosul crestin stie, inca de la izgonirea din Rai, ca exista o alta lume mai buna decât a noastra.

Tot o alta lume incearca sa-i dezvaluie vrajitorul mexican indian Juan Matus ero­ului nostru, Carlos Castaneda. Concep­tele si practicile vrajitoresti ii sunt cu totul straine lui Carlos, incât rabdarea si maniera sub care i le prezinta maestrul sau nu fac decât sa suscite interesul cititorilor, la fel de dezorientati pe cât este si naratorul.

Intâi de toate suntem stupefiati, o data cu personajul nostru, Carlos, de revelatia con­form careia conceptia noastra despre lume nu este definitiva, ci doar o interpretare dintr-o multitudine de interpre­tari descriind o multitudine de lumi alternative. La inceput, pentru a-i produce ucenicului sau "niveluri de perceptie particulare", don Juan foloseste trei plante halucinogene: peyotl, datura inoxia si o psylocibe. Tot cea ce stia Carlos despre lume se dovedeste a fi ineficient si intrebarile pe care i le pune maestrului sunt, in marea lor majoritate, de-a dreptul infantile.

Il vedem pe Carlos ca un "strain" caruia tot ce-nseamna cunoastere despre lume ii pare a fi incomprehensibil. Timp de 13 ani, in calitatea de profesor, Juan Matus, indian yaqui, incearca sa-i dezvaluie no­vi­celui Carlos lumea cognitiva a samanilor din Mexic din timpurile stravechi. Metoda lui don Juan este una speciala, care ascunde esenta si importanta metodelor sub aparenta cotidianului.

Samanii din vechiul Mexic, asa cum ii infati­seaza Castaneda, vorbeau de o energie ascunsa inauntrul sinelui. Pentru ei, totul este energie, chiar si plantele din natura sunt alcatuite din energie, trebuie doar sa inveti "sa vezi", sa atingi esenta lucrurilor. Pentru samani, scopul cunoasterii este pregatirea pentru calatoria finala, calatorie pe care fiecare om trebuia s-o faca la sfârsitul vietii. Pentru ei, starea vaga si idealizata pe care noi o numim "viata de dupa moarte", este un spatiu cât se poate de concret si plin de lucruri practice, cu functii asemanatoare celor din viata de zi cu zi. Juan Matus numeste acest spatiu unde patrund vrajitorii dupa moarte latura activa a infinitatii.

Pentru a patrunde in lumile paralele este nevoie sa spargi barierele perceptiei, sa-ti muti atentia de pe tonal pe nagual, adica sa te aliniezi unei alte benzi de emanatii. Pe parcursul deplasarii, calatorul intâmpina un zid, ca un fel de opacitate perceptuala. Vechii vizionari au numit acel moment zidul de ceata. Acestei mutatii in alta lume i s-au conferit mai multe explicatii. Mircea Eliade observa ca extazul in practicile samanice presupune la un mo­ment dat o trecere primej­dioasa. Odinioara se vorbea de o punte ce facea legatura intre Cer si Pamânt si le permitea oamenilor sa comunice usor cu zeii. Una dintre explica­tiile care i s-au dat puntii a fost aceea de simbol al "portii strâmte" sau al "trecerii paradoxale", pentru ca o data cu intreru­perea comunicarii dintre Cer si Pamânt nu s-a mai putut traversa puntea decât in "minte", adica in moarte sau in extaz. De acest privilegiu nu se "bucura" oricine, pentru ca puntea este pazita de demoni sau monstri care ameninta sa devore sufletul.

Prin extaz, samanii pot traversa aceasta punte. Simbolic, putem inscrie aceasta trecere in sfera miturilor de initiere ce presupun refacerea unitatii primordiale dintre Cer si Pamânt. Samanii lui Castaneda vad acest lucru ca o abolire a rupturii ce exista in coconul energetic al fiecaruia dintre noi. Plenitudinea oului nostru luminos, afirma don Juan, confera posibi­litatea de-a te deplasa usor intre diferitele benzi de emanatii ale universului.

In mitul cosmologic construit de Castaneda, fiinta umana, impreuna cu tot ceea ce exista, este emanatia unei pasari incomprehensibile, metafizice, Vulturul: "Tiparul uman este acea portiune din emanatiile Vulturului, pe care vizionarii pot s-o vada direct..." (Castaneda, 1985, 277).

Cartea egipteana a mortilor vedea moar­tea ca pe un soim care isi ia zborul, iar in Mesopotamia raposatii sunt infatisati sub forma unor pasari. In legendele despre pasarea cosmica, buriatii povestesc ca la inceput nu au existat decât zeii la apus si spiritele rele la rasarit. Când zeii l-au creat pe om, spiritele rele au incercat sa-l distruga prin boala si moarte. Insa zeii au luat partea oamenilor, trimitând un aliat care sa lupte impotriva spiritelor. Aliatul a aparut mai intâi sub forma unei Acvile. Pentru ca nu stia limba oamenilor, Acvila a cerut ajutorul zeilor. Porunca a fost de a se impreuna cu prima fiinta pentru a o transforma in saman. Legenda spune ca Acvila s-a impreunat cu o femeie care a nascut un copil care ar fi devenit saman. Dupa altii, insasi femeia s-ar fi transformat in saman. Cert este insa ca Vulturul este interpretat ca un simbol samanic. Aceasta pasare totemica, un fel de stramos primordial, suprave­ghea­za toata lume: "...tot ce ne inconjoara... exista undeva si ne conduce vietile" (Castaneda, 1998, 89-90).

In fond, ceea ce incearca sa realizeze don Juan cu ucenicul sau nu consta in a-l ridica din lumea rationalului, ci a-i arata ca printr-un exercitiu mental (mai ales prin vis) poti distruge barierele lumii percepute in mod curent. Carlos afla ca fiinta umana, o data ce invata sa-si deplaseze punctul de asamblare, iese din lumea noastra si poate "naveta" prin sapte ale lumi sau dimensiuni. Printr-un exercitiu specific de miscare a ochilor, vrajitorul face ca punctul de asamblare sa se miste si sa se ancoreze intr-o alta banda de emanatii. In vis se realizeaza cel mai bine aceasta trecere. E ca un fel de trecere intre diferitele nivele de constiinta, ca o trecere prin cojile unei cepe. A ajunge in alte benzi presupune o miscare din inte­rior spre exterior, o miscare a punctului de asamblare din interiorul oului luminos spre exteriorul acestuia.

In vis, Carlos este invatat sa calatoreasca in lumi indepartate. Am fi tentati sa credem ca e vorba de o deplasare a corpului fizic, insa samanii vorbeau de un "corp din vis", de un dublu, un celalalt. "Cum are loc ase­menea calatorie? Intreaba Carlos. - Nu poti sti cum se petrece... emotii puternice sau o atentie intransigenta, sau un mare interes pot servi drept ghid; apoi punctul de asamblare se fixeaza puternic in pozitia de visat, ... ca sa traga acolo toate emanatiile din interiorul coconului." (Castaneda, 1985, 299).

Starile alternative descrise de Castaneda, fie ele fictive sau reale, lucrul acesta e irelevant, ridica niste probleme majore. "Starile de realitate neobisnuita", dupa cum el insusi le numeste, experiente de iesire in afara corpului, mai mult, experiente la limita mortii (v. momentul aruncarii in prapastie, Castaneda, 1985, 308), reprezinta o calatorie intr-o alta dimensiune. I. P. Culianu afirma ca actualmente aceste cala­torii in alte lumi sunt deschise de catre stiintele exacte, ca fizica si matematica sunt in mare masura responsabile de revenirea interesului pentru caile mistice de cunoas­tere. Ele au deschis noi perspective, afir­mând ca universul nostru nu este decât o conventie bazata pe imaginile pe care le avem despre lume. 

Daca acceptam aceasta ipoteza, intele­gem mai usor asertiunea lui don Juan conform careia: "deplasarea punctului de asamblare dincolo de linia mediana a coconului omului face intreaga lume pe care o cunoastem sa dispara intr-o clipa, ca si cum ar fi stearsa..." (Castaneda, 1985, 300). Lumea noastra exista doar pentru ca noi, emanatiile "nu-stiu-cui", fie el Vultur sau Dumnezeu, ne-am stabilit punctul de asamblare in acest loc.

Imaginata initial in secolul al XIX-lea, dimensiunea a patra a fost o ipoteza noua, care a sugerat o explicatie pentru mai multe fenomene misterioase, asociate de regula magiei sau religiei. Desi nu avem un organ pentru perceperea celei de-a patra dimen­siuni, traim intr-o lume tridimen­sionala in care nu toate lucrurile sunt pe deplin clare: de exemplu timpul.

Prin proprietatea lor de-a provoca stari alterate de constiinta, substantele halucino­gene reprezinta o prima modalitate de-a trece barierele perceptiei. Transformarea cuiva in propria sa imagine din oglinda sugereaza singurul spatiu in care acest fenomen ar fi posibil. Episodul relatat de Lewis Carroll in Casa oglinzilor se pliaza foarte bine unui astfel de spatiu. Alice vede prin oglinda ca incaperea din oglinda este exact ca salonul din casa ei, dar inversata. "Eu pot sa vad totul, când ma urc pe un scaun - totul, afara de portiunea dindaratul caminului. O, cât as vrea sa pot vedea si aceasta parte! Apoi, cartile seamana cu ale noastre, dar cuvintele sunt scrise de-andoaselea".

"Cealalta realitate" pe care ne-o propune Castaneda nu este altceva decât viziunea mintii noastre, rezultatul imaginilor pe care le ducem cu noi in alta lume, o data cu mutarea acelui punct de asamblare prin care Juan Matus denumeste atentia noastra.

De multe ori oamenii, când vorbesc de o trecere, o asociaza mortii. Si astazi se spune ca inainte de a merge pe "ultimul drum" trebuie sa-ti "reglezi conturile" cu aceasta lume. Don Juan il sfatuieste pe Carlos ca, inainte de calatoria finala, inteleasa ca o incununare a invataturilor sale, sa se elibe­reze de tot ceea ce inseamna Legenda personala, de relatiile cu cei din jur, si sa se scufunde in propriului sau sine.

Retragerea in sine presupune un exer­citiu pe care don Juan il numeste recapi­tulare, alcatuirea unui fel de album cu eve­ni­mentele importante din viata. O singura intâmplare, o amintire "grea", este sufi­cienta pentru a declansa acest proces, func­tionând ca o calauza, un far care "ilu­mineaza totul in cadrul recapitularii".

Or, constata Carlos, "pe masura ce reca­pitulam, toate gunoaiele ies la supra­fata" (Castaneda, 1985, 176). Pentru noi, balastul care ne incarca memoria si existenta este usor de explicat, dar "invatatura" lui don Juan este de-a dreptul uimitoare si socanta. Castaneda provoaca intreaga noastra cu­noas­tere despre lume, sustinând ca am avea doua minti: una adevarata, care este ascunsa in obscuritate, si o minte superficiala, pe care o folosim zilnic si care este, stupoare, o "instalatie straina", un implant facut de niste fiinte spirituale pentru a ne controla.

Aceasta "instalatie straina" ne provoaca conflicte, ambitii, deznadejde; este, am putea spune noi, latura dionysiaca, frenetica, din fiecare dintre noi, constructiva si distructiva in acelasi timp. Mintea adevarata este vocea soptita ce ne aduce intotdeauna ordine, claritate, este latura apollinica, calma a vietii noastre (Castaneda, 1985, 20-21). Adevaratele amintiri, adica lucrurile cu adevarat consis­tente, sustine don Juan, provin din mintea noastra adevarata.

I.P.Culianu sustine ca mintea noastra ar fi un "fragment dintr-un puzzle universal". Ce este mintea? Freud de exemplu o asocia unui spatiu de reprimare a dorintelor si impulsurilor sexuale personale, Jung vorbea de "inconstientul colectiv". Culianu asocia­za mintea cu sahul deoarece acesta presu­pune o infinitate de variante de combinatii bazate pe un lot redus de piese si un set de reguli bine precizate. La fel functioneaza si mintea omeneasca. Numai ca, spre deose­bire de sah, "jocurile mintii sunt jocuri care nu pot fi câstigate, deoarece nu exista nici o procedura de sah mat". Partida se poate juca la infinit. Motanul Behemoth s-ar distra de minune la aceasta partida; nici chiar Diavo­lul in rol de judecator nu l-ar mai putea opri. Dar poate ca si el este rezultatul unor com­binatii binare si atunci... ne putem intreba si noi ca si autorul povestii despre Alice: "Voi ce credeti ca a fost?" (un vis sau o rea­litate?).

Astazi, mai mult ca oricând, este necesar sa ne cunoastem propria noastra minte, dar si creatiile ei pentru a putea fi martorii unor universuri necunoscute. Pentru a ne plimba prin Erewhon-uri avem nevoie de libertate in spatiul nostru mental. A fi liber nu in­seam­na a te manifesta haotic in lume, ci a putea selecta din multitudinea de posibilitati pe care viata le ofera acea cale care poate duce la desavârsire. "A vedea", asa cum sustin samanii lui Castaneda, inseamna a acorda atentie lucrurilor pe lânga care inainte doar treceai in fuga, inseamna de fapt o intelegere in profunzime a spatiului din jurul nostru. Acest spatiu, Culianu il numeste "spatiul Hilbert", un spatiu mate­matic cu un numar infinit de dimensiuni; iar viata noastra obisnuita o numeste un "frac­tal", o "ramificatie infinita care se confor­meaza unei anumite reguli". Regula creeaza un univers si in acesta alegerea noastra "intre" si "intre" da nastere la noi ramificatii ale altui univers, astfel incât traim intr-o multitudine de universuri de tip fractal.

Dupa Juan Matus, libertatea este marele dar facut oamenilor de catre Vultur, este capacitate de a muta punctul de asamblare in universuri noi. Vechii samani nu gândeau lumea in functie de timp si spatiu, ci in functie de gradul de constientizare. Sama­nul este in mod frecvent un specialist in vise. Lumea spiritelor pe care o parcurge in timpul calatoriilor este asimilabila unei lumi onirice. Maestrul intru calatorii vâneaza incercarile de iesire din obisnuit, din banal. Carlos se arunca in abis, insa, paradoxal, se trezeste in patul sau din Los Angeles. Intre­barea pe care si-o pune este daca nu cumva murise si inviase, pentru ca altfel nu-si poate explica cum strabatuse distanta dintre Mexic si L.A. in nici 10 ore (Ibidem, 308). Castaneda explica ca acest salt a fost posibil prin mutarea punctului de asamblare intr-o alta pozitie, implicând niste câmpuri de energie care de obicei sunt situate la perife­ria constientizarii.

Tema universurilor alternative este as­tazi in mare voga, gratie, printre altele, lu­mi­lor virtuale create pe calculator. Interne­tul joaca in acest sens un rol major. Una dintre functiile Internetului este si aceea de a crea lumi virtuale sau imaginare. Ce este realitate virtuala? In mod obisnuit, ea repre­zinta o lume posibila, alternativa fata de lumea noastra obisnuita, creata prin inse­larea simturilor umane: auzul, vazul si simtul tactil. Mai exista insa o realitate virtuala conceptuala. Ea cuprinde imaginile si reprezentarile unor expozitii in cyber­spatiu sau ale unor orase virtuale. Oricare dintre noi poate crea "realitatea" sa virtuala.

Lumea virtuala a calculatorului inlatura toate barierele legate de timp, spatiu sau de oboselile si spaimele calatoriei propriu-zise. Iti permite, de exemplu sa te "bronzezi" pe plajele insorite ale Coastei de Azur, sa tra­iesti viata salbatica a unor insule pustii sau sa te inclini la templul lui Buddha. Exista chiar posibi­li­ta­tea de a-ti crea un oras al tau dotat cu tot ce tine de urbani­tate: parc, Pri­marie, Biblioteca, metrou etc.

Mrejele in care te poti prinde nu sunt insa reale, sunt simple virtualitati create de imaginatia mintii umane. Si totusi, cum iti dai seama ca totul nu este decât o viziune?