Maria-Mihaela Sârbu Intuitii despre Lume, la Carlos Castaneda si la altii mai credibili
Abstract: The article opens a polemic placing the tradional philosophical and religious conception of the world against Castaneda's system. As "more credible" references, the article chooses the cosmologies put forward by the Bible, by the Platonic conception and by Schopenhauer's work. The conclusion of such a comparison is that all religious and philosophical systems are metaphorical expressions (in different languages) of the same understanding of the world. Only that, the article asserts, such expressions do not have as a source the Essence, but are only mind-restricted intuitions. Keywords: Carlos Castaneda, Schopenhauer, Shamanism, Experience, Energy, Reality
Altii mai credibili Biblia
Dumnezeu este Cuvintul care face lumea. Nu il putem antropomorfiza pe Dumnezeu decit daca ne gindim la Isus si il conceptualizam pe Dumnezeu ca "tata" al acestuia, provocind un transfer de material, imaterialului, adica facindu-ni-l inteligibil si recognoscibil ca posesor de atribute umane; astfel il traduce atit Vechiul, cit si Noul Testament: Dumnezeu devenind, spre intelegerea de catre om cu instrumente umane (ratiunea, abilitate cerebrala, adica trupeasca): bun, minios, drept, indurator, etc. Dar inainte de toate El este cel care spune "Sa fie lumina", "Sa se desparta noaptea de zi", "Sa se faca luminatorii", "Sa despartim pamintul de ape", "Sa fie trupul acesta in-sufletit". El este o esenta (=fond) din care se deduc, prin vointa (sau intentie), aparentele (=formele). Omul este "compus" din trup - factorul material, si suflet - factorul imaterial. Pina aici, dihotomie. Interesant este ce se intimpla cu omul dupa moarte si inviere - el "renaste" ca trup de lumina; dihotomia dispare lasind sa se intrevada unitatea. Dar numai cei ce l-au cunoscut (in trup material fiind) pe Dumnezeu - renasc. Altfel spus, doar cei ce s-au transformat dinainte, prin credinta, in trupuri de lumina, eludind dihotomia, unind contrariile. Moartea inseamna, o data, despartirea sufletului de trup, dezintegrarea trupului (disparitia formei) si intoarcerea sufletului la Dumnezeu (contopirea fondului particular cu cel absolut). Cind omul l-a cunoscut pe Dumnezeu inainte de disolutia formei sale, fondul particular rezista contopirii, ca trup de lumina "renascut".
Platon
Celebra teorie platoniciana a Ideilor ca esente imuabile, versus lucrurile ca imitatii ale acestora (aparente turnate dupa matrita acestor Idei) sugereaza deopotriva existenta unui fond etern din care se deduc forme pieritoare, dar cu sanse de rezistenta. Sufletul, dupa Platon, este bucatica de fond care zace intemnitata in trup (forma, particularizarea). In afara de asta, tot ce exista este aparenta Ideii - adica "formalizarea" ei imperfecta, tangibila, ignorata de interpretare. Cei ce "inteleg" adevarul Lumii (ca ea este doar reflectia aburita in oglinda materiei a unui principiu total si perfect care a trebuit sa se reflecte limitativ ca sa se faca inteligibil) o fac pe bijbiite prin gindire, procesul gindirii (vazut ca reamintire, anamneza) permitindu-le de asemenea o perceptie imperfecta a esentei, imperfecta pentru ca este cenzurata de unealta intelegerii care este mintea, adica de ceva material. Desi sublim in alcatuirea si capacitatile sale virtuale, creierul uman este tot materie, tot o forma turnata dupa un model, adica (l)imitata. Intelegerea este un "acces" la Idee (=esenta, fond) de gradul doi, in-direct. Pe de alta parte, in procesul de cunoastere, sufletul este ucis incetul cu incetul de apelurile sale la inter-medierea formei. "Gindind" in termenii aparentelor, over and over, accesul la esenta devine, din indirect, imposibil. Sufletul imaterial sucomba trupului material, impreuna cu care dispare in momentul mortii, adica al spargerii formei.
Schopenhauer
Teza lui Schopenhauer poate fi descompusa in citeva puncte esentiale: (1) lumea exista ca urmare a unei vointe impersonale de a fi a unui principiu plasmuitor originar. (2) vointa (care poate fi interpretata drept intentie a energiei plasmuitoare) este omniprezenta, data o data pentru totdeauna. (3) energia plasmuitoare se manifesta in fiecare dintre noi (sintem forme aparute ca particularizare limitativa a acesteia, si modelate ulterior prin educatie). (N.B. Pe de alta parte, ea se manifesta in fiecare artist, indiferent de epoca in care a trait, in felul acesta Shakespeare fiind contemporan cu Tagore, cu Thomas Mann si cu, sa zicem, Jim Morisson). (4) aceasta energie plasmuitoare se regaseste in psihanaliza in principiul placerii: copilul este un pachet de placere (=dorinta), dotat cu indiferenta morala fata de viata si moarte; intervin parintii, scoala si societatea, care-i inoculeaza figuri negative, o anumita realitate, comprehensibila si exprimabila tuturor si de catre toti. Placerile incep sa fie refulate; defularea se produce fie prin sport, fie prin estetizarea sexualitatii ("jucarea" actului sexual, ipostaziere de rol), fie prin artisticitatea destructivitatii (ipostaziere a violentei interioare, principiu thanatic), fie printr-o reinterpretare a religiei sub auspicii metafizice (ca sa-l introducem in scena pe Carlos Castaneda). (5) vointa oarba de a fi exista prin diseminare: energia plasmuitoare consimte sa intre in corp, sa traiasca la un nivel inferior, creeaza forma, din care tinde sa iasa aproape instantaneu, pentru a-si reface integralitatea. La suprafata, aceasta tendinta de iesire din forma se concretizeaza in artisticitate; iesirea propriu-zisa din forma reprezinta moartea acesteia. Intr-un plan mai mare, vointa ca forta primordiala opereaza doua tipuri de manifestari: (1) sintagmatica sau pe orizontala, incepind cu nivelul cel mai simplu, cel atomic, si sfirsind cu cel mai complex, cel uman; este vorba de procesul generatiei (generarii); (2) paradigmatica sau pe verticala, concretizata in fenomenul evolutiei, care se asociaza din ce in ce mai evidentei manifestari a constiintei, proprietate de natura spirituala, capacitate de perceptie si interpretare, intii a propriei naturi (constiinta de sine) apoi a contextului (constiinta Lumii). De la un anumit palier, produsul finit al vointei nu mai este guvernat de aceasta in mod exclusiv, ci in paralel si (la nivel uman) deseori prin opozitie, de constiinta, care in forma ei activa este inteligenta. Prezenta in cel mai inalt grad la individul uman, inteligenta, prelucrind perceptia, interpretarea de sine si de lume, poate deveni creativa si deci poate incepe sa concureze vointa, care e doar productiva; ba mai mult, inteligenta incearca sa isi subordoneze vointa, rationalizind-o, limitind-o, cenzurind-o, impunindu-i un caracter strain, cu care acesta intra in conflict. Partea ironica este ca, in lipsa inteligentei, vointa produce in vid; in masura in care lumea exista fiindca se reflecta intr-un creier, fara creier (=inteligenta) lumea (ca produs direct al vointei de a fi, al energiei plasmuitoare, si originea ei, adica esenta plasmuitoare insasi) nu exista. (Altfel spus: Dumnezeu avea nevoie de om ca sa se constientizeze pe sine. Ideea perfecta avea nevoie de lucruri imperfecte care sa o reflecte, si de inteligenta umana ca oglinda a tuturor acestor reflexii. Energia plasmuitoare avea nevoie de un ultim produs specializat in a se constientiza pe sine si implicit in a o constientiza). Pe de alta parte, totul functioneaza dupa legile fizicii si chimiei. Exista Energie. Aceasta se manifesta evolutiv incepind cu structura chimica cea mai simpla si sfirsind cu cea mai complexa care este constiinta. Constiinta produce altfel de produse, de natura spirituala: concepte. Conceptele dezvolta un limbaj. Limbajul dezvolta structuri de reflectare si autoreflectare. De la o realitate primara, totala, perfecta, completa (energia plasmuitoare) se ajunge la realitati de gradul doi, trei, patru, cinci, etc, prin reflectare, interpretare, adica: in-direct. De unde o constiinta de sine a Lumii (=a energiei plasmuitoare) ambigua si restrictiva (prin concretete) procustiana. De unde - tendinta energiei plasmuitoare de a sparge cadrele, corsetul, forma. De unde - moartea formei, disparitia inteligentei, re-intoarcerea la simplu, perfect si divin - la arhetipul ne(mai)numit.
Psihanaliza
Dupa Albert Béguin, pentru romantici, Inconstientul nu este o suma a vechilor continuturi de constiinta refulate sau uitate (Freud), nici o constiinta larvara (Leibniz), nici chiar o regiune obscura si primejdioasa (Herder), ci mai degraba insasi radacina fiintei umane, punctul ei de insertie in procesul vast al naturii, ceea ce face posibila analogia fiintei cu Marele Tot. Inconstientul pare a fi, pentru romantici, locul care unde germineaza natur. De aici rezulta o intreaga teorie evolutionista aplicata persoanei: Ideea inconstienta creeaza organismul, morfologia si fiziologia individului (adica, in termeni schopenhaerieni: energia plasmuitoare intra in forma; in termeni platonicieni: Ideea produce aparenta, tiparul toarna lucrul). Apoi apare o prima constiinta, a lumii exterioare, legata prin instinct de viata organica. In sfirsit, o data cu constiinta de sine se manifesta spiritul, iar instinctului i se substituie triada a cunoaste - a simti - a voi. Dupa ce a fost atins acest stadiu, Inconstientul (esenta) si constiinta (atribut al creierului) ramin intr-un dialog permanent. Jung spune ceva asemanator, exprimind aceeasi idee, aplicata de data asta la sine insusi (particularizeaza): "Viata mea este povestea unei realizari de sine a Inconstientului" (Inconstient: energia plasmuitoare; realizarea de sine: intrarea in forma). "Tot ce se afla in Inconstient vrea sa devina eveniment" (particularizarea limitativa a esentei).
Carlos Castaneda si elucubratiile vizionare analoage
O lectura reactiva Personal, Castaneda mi-a stirnit initial interesul (aflam, in fine, ce se poate vedea prin fumul narcoticelor, fie chiar si cele initiale, adica naturale, gustate la inceputurile anilor '60 de nemultumitii obisnuitului si dezabuzatii banalului, care aveau sa fie generatia hippie) si totodata neincrederea - cum se putea construi o teorie viabila pe baza unor halucinatii induse? cum putea crede cineva in realitatea celor halucinate, stiind bine ca sint halucinate? Ulterior, o data cu disparitia drogurilor si continuarea halucinatiilor, combinate cu tehnici de exaltare a unor experiente de "alunecare" fulguranta, in momente de luciditate, in aceeasi "lume" indusa anterior de stupefiante, prima reactie a fost: omul, de aici inainte, exagereaza. E victima propriei dorinte de a trai "in afara", victima autosugestiei de "magie". Inca nu se poate aplica / teoretiza nimic; marturiile sale nu isi depassc conditia de "poveste". Am facut pactul fictional si am continuat. Apoi Carlitos a inceput sa vorbeasca despre fiinte luminoase; energie; realitati paralele si simultane; privire vesus vedere; moarte; rezistenta la disolutie. Toate acestea se organizau, treptat, intr-un fel de sistem metafizicoid, care imi reactiva incet-incet niste sinapse batatorite ocazional la cursuri mai vechi sau la lecturi (mai) implicate. Sinapsele duceau la Biblie, Platon, Schopenhauer, Jung, si pe ici - pe colo (desi e foarte clar ca se poate face o interpretare psihanalitica a teoriilor lui Castaneda; numai ca eu nu sint foarte buna prietena cu:) Freud. Ceea ce a lamurit in mintea mea urmatoarea speculatie: Lectura mea reactiva a condus la concluzia ca toate sistemele religioase si filosofice existente reprezinta tot atitea expresii metaforice (fiecare intr-un limbaj diferit de al celorlalte, dar inter-sanjabil cu al celorlalte, adica perfect traductibil) ale aceleiasi "intelegeri" (reamintiri) despre Lume. Pentru ca nu sint expresii directe ale Esentei acesteia, ci "bijbiieli" (l)imitative scoase la iveala cu ajutorul superbului instrument material - mintea, si cu ajutorul celorlalte unelte care sint conceptele / cuvintele Aparentei sale, le-am spus Intuitii. Sa vedem, asadar, punctele-cheie in care intuitiile minorului Castaneda le intilnesc pe unele din cele majore: biblice, platoniciene si schopenhaueriene [in care, adica, profesorul New Age al unei intregi generatii de americani - si rusi - naivi si simplisti ("Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor va fi Imparatia Cerurilor") este contemporan cu Isus, profetii si evanghelistii, cu filosoful umanist si pagin si cu cel mizantrop si liber-cugetator, si nu numai - probabil chiar cu noi, cei ce credem in horoscop, in puterea de seductie a imaginii, in consum si in energii pozitive]...
Punctari (insuficiente)
In limbajul folosit de Castaneda (sau, mai precis, de mentorul sau, don Juan, un indian yaqui, ceea ce ne poate face sa credem ca teoria lui Carlos e de fapt credinta/ modul de perceptie si interpretare a lumii a unei congregatii largi de triburi urcind catre originile omului insusi - adica, o "intelegere" de la sursa)... Vulturul este entitatea care produce Energia (in traducere: Vultur = Idee, Dumnezeu, Energie plasmuitoare; Energia = Idee activata, de tip matrice; Cuvint activat, de tip "facere"; Vointa). Energia se structureaza in 48 de benzi (c.f. intuitia anonimului: "lumea e alcatuita din corzisoare") dintre care 8 cu constiinta si 40 fara constiinta; structura, complexa, este Lumea asa cum este, sau Nagualul (in traducere: Energia structurata = Lumea, de la nivelul cel mai simplu la cel mai complex, in structuri sintagmatice si paradigmatice). Fiinta individuala ia nastere in cadrul benzii aferente prin izolarea unor bucati de energie care formeaza o aglomerare functionala (= de la structura cea mai simpla la cea mai complexa, in baza matricei originare fiecarui "lucru", apar speciile, culminind cu cea umana). Matricea fiintei umane este in forma de cocon (= omul este fiinta luminoasa). Coconul ia energie din cele opt benzi vii. Exista un loc pe cocon in care energiile din interior se pun rezonanta cu cele din exterior; acesta este punctul de asamblare. La copil, punctul de asamblare migreaza intre benzi (le care reprezinta niveluri de constiinta); influenta adultilor fixeaza acest punct la nivelul de perceptie si interpetare consacrata a lumii: Tonalul (= educatia instituie lumea, asa cum o stim cu totii; ca realitate reala si unica - ultima forma de reflexie, si cea mai limitativa). Moartea are loc atunci cind punctul de asamblare slabeste datorita impactului permanent cu forta exercitata de Vultur; cind acest punct se fisureaza, energia coconului luminos se scurge si este inghitita de Vultur (= forma se sparge, fondul/energia particularizata se intoarce la Fond, la Energia Plasmuitoare). Toate acestea sint valabile pentru majoritatea indivizilor umani dotati cu o constiinta (de sine si de lume) l(imitativa). Altfel spus: Indivizii au sanse egale de acces la o intelegere directa a Lumii (la acea constiinta de sine si de lume care particularizeaza individul de asa maniera incit, in momentul mortii, sa se pastreze imun in fata resorbtiei energetice). Aceasta se va intimpla daca individul va refuza sa-si fixeze punctul de asamblare pe banda perceptiei realitatii general-valabil-percepute. Refuzul se poate concretiza prin: consumul de stupefiante, care muta punctul de asamblare pe alte benzi din cele opt, permitind si perceptia celorlalte fatete ale Lumii, care intermediaza cunoasterea adevarata (Carlos face experienta drogurilor ca antrenament), sau prin exploatarea perceptiilor "alterate" prezente in starile de "normalitate". De asemenea, prin stergerea istoriei personale (eludarea detaliilor particularizante ale individului) si diverse tehnici de provocare fara ajutorul drogurilor a starilor de "vedere" (proces in care mintea se elibereaza de modalitatile de perceptie si interpretare inoculate prin educatie si are acces direct la realitatea reala). In cazul in care individul reuseste sa acceada la celelalte aspecte ale realitatii, primeste un alt fel de constiinta - de sine si de lume - care il face asemanator cu Vulturul, de asa maniera incit, in momentul mortii sale, energia individului isi pastreaza structura si nu mai este resorbita de Vultur. In traducere: Acest gen de experienta vitala il intilnim in crestinism, si comporta o promisiune - individul trebuie sa-l cunoasca pe Dumnezeu nemijocit, si rasplata este mintuirea, care semnifica: viata dupa moarte, adica: salvarea sufletului, adica, mai precis: pastrarea constiintei de sine si de Lume. Rezistenta la disolutie. La Platon, miza este rezistenta sufletului (ca scinteie de esenta) la presiunile trupului (ca materie brutal inchisa peste), pina la dezintegrarea acestuia si eliberarea sufletului care si-a reamintit adevarul despre originile sale si poate continua sa existe in consonanta cu acestea. La Schopenhauer, inteligenta extrema conduce la anihilarea vointei, care nu si-o mai poate integra dupa spargerea structurii care a iscat-o. Si asa mai departe.
|