Ioana Bursan Samanismul si epoca New Age
Abstract: The article raises two main questions: first, which is the place of Castaneda's system as compared to the traditional Shamanism/ Shaman figure and to the science (two sides of the history of ideas) and secondly, is Castaneda's system the result of a real initiation or it is simply fiction? The article concludes that - as uncommon experiences - Carlos's cannot be considered true but only as consistent in an non-ordinary reality. Keywords: Carlos Castaneda, Shamanism, New Age, don Juan Matus, Master/ Disciple relationship
Don Juan e un povestitor
Am atasat maestrului lui Castaneda apelativul de "vrajitor" fiindca este traducerea exacta a termenului american "sorcerer". De fapt, definitia cea mai buna a ceea ce este vrajitoria ne-o ofera insusi don Juan: "Vrajitoria inseamna aplicarea vointei intr-un punct cheie. Vrajitoria este interferenta. Un vrajitor cauta si gaseste punctul cheie al oricarui lucru pe care vrea sa-l influenteze si apoi isi aplica vointa asupra lui " (Castaneda 1995a, 256-257). Don Juan incearca de nenumarate ori sa dea stiintei sale un nume, spre folosul lui Carlos, dar "simpla definitie de stiinta era prea vaga, iar cuvântul magie era peiorativ". Denumirea cea mai potrivita pare aceea de "nagualism, dar termenul era prea obscur" (Castaneda 2000a, 9), povesteste Castaneda. Astfel, don Juan conclude ca "definitiile se schimba pe masura ce se acumuleaza cunostinte". Am folosit, totodata, termenul "saman" deoarece personalitatea lui don Juan intruneste unele calitati esentiale ale acestei tipologii. Samanul este, potrivit definitiei date intr-o revista de antropologie, o persoana ce a acumulat puteri supranaturale: "A part-time religious specialist who has unique power acquired trough his or her own initiative; such individuals are thought to posses exceptional abilities to deal with supernatural beings and powers" (Cultural Anthropology, 8th Edition, Haviland, University of Vermont, p. 371). "Invataturile lui don Juan", prezentate de Carlos Castaneda in unsprezece volume, se constituie intr-un sistem filozofico-religios. Don Juan isi initiaza ucenicul in misterele universului si ale fiintei umane, dezvaluite prin anumite tehnici de natura samanica, si intergrate intr-o adevarata constructie religioasa. Religia presupune, potrivit antropologului american Anthony F. C. Wallace, un set de ritualuri care, rationalizate prin mit, mobilizeaza puterile supranaturale, in vederea transformarii individuale. Aceste ritualuri au functia de a reduce anxietatea precum si de a mentine si de a creste increderea in sine (Ibidem, 363). Religia indeplineste, in general, un numar important de functii sociale si psihologice: "they reduce anxiety by explaining the unknown and making it understandable, as well as provide confort in the belief that supernatural aid is available in time of crisis" (Ibidem, 361). Samanul se incadreaza in aceasta categorie a "specialistului" in religie prin faptul ca reuseste sa intre in legatura cu invizibilul, adica cu obiectul credintei sale. Samanismul implica, totodata, anumite experiente care il deosebesc pe saman de restul oamenilor. Mircea Eliade ne ofera un studiu elaborat asupra elementelor ce caracterizeaza acest fenomen, aratând ca "samanismul este tocmai una din tehnicile arhaice ale extazului, mistica, magie si religie in sens larg" si ca samanii sunt "oameni care s-au separat de restul comunitatii prin intensitatea propriei lor experiente religioase", lucru prin care acesta se situeaza de partea misticilor. Samanul, afirma in continuare Eliade, este "marele specialist in materie de sufet omenesc; numai samanul il poate vedea, caci el ii cunoaste si forma si functiile" (Eliade, 1997b, 14, 23). Samanismul, spune Patrick Drouot, este "cea mai veche disciplina spirituala a omenirii" (Drouot, 2003, 274), fiind un fenomen vechi de aproximativ 20-30 de mii de ani (M. Harner). Don Juan intruneste calitatile samanului, dar si ale vrajitorului, caci samanul este deopotriva "un vrajitor si un medicine man; el este socotit vindecator (.) si fachir, asemeni tuturor magicienilor (.). Dar el este, in plus, psihopomp, si poate fi si preot, mistic si poet" (Eliade, 1997b, 19). Don Juan asuma rolul de a-si vindeca ucenicul, prin efortul de a-i schimba parerea (umila) pe care Carlos o are despre el insusi si de a-l convinge ca sta sub semnul norocului; este si magician fiindca reuseste sa-i arate fenomene pe care Carlos le considera inexplicabile; este si psihopomp, deoarece ii provoaca o moarte simbolica, spirituala, din care apoi il "reinvie", oferindu-i posibilitatea unei noi identitati; este si preot, si mistic, fiindca toate invataturile teoretice sunt asumate prin experientele extatice. In exercitiul samanic, spune Mircea Eliade, este intotdeauna vorba despre o "instapânire", despre un "echilibru", inspre care "invataturile" il indruma pe ucenic. Exista o serie de elemente, prezentate de istoricul religiilor, datorita carora suntem indreptatiti sa il plasam pe Juan Matus in categoria specifica a "samanului": In primul rând capacitatea de "a vedea", care, spune Eliade, este o "proba evidenta ca a fost dobândita o conditie spirituala, (.) ca s-a depasit conditia omeneasca profana" (Eliade, 1997b, 93). Una dintre primele invataturi ale indianului yaqui este sa ii arate lui Carlos capacitatea "corpului" de "a vedea". Viziunile sunt terifiante pentru orice neofit, insa datoria acestuia este sa isi invinga teama, astfel ca don Juan isi supune ucenicul fara mila la experiente "halucinogene" inspaimântatoare, sub influenta plantelor puterii. Apoi faptul ca orice saman are anumite "spirite ajutatoare", care apar de obicei sub infatisare animala, precum si posibilitatea de le a imita tipetele si miscarile, ori chiar de a lua o alta identitate, aceea a spiritului protector. Acesta este numit si "guardian spirit", sau "nagual", un fel de "alter ego" al celui ce-l cunoaste. Spiritul protector al lui Carlos este un coiot, cu care acesta ajunge, la un moment dat, sa poarte un dialog, cunoasterea limbajului secret fiind o alta trasatura caracteristica a samanului. Carlos este uimit nu numai ca reuseste sa poarte un dialog cu un coiot, dar, mai ales pentru ca acesta se dovedeste a fi unul "bilingv". Michael Harner, un antropolog ce a intreprins cercetari in Amazonia Peruviana, spune despre coiot ca este un spirit protector des intâlnit la indienii din America de Nord si de Sud, si ca atunci când Castaneda se angajeaza in discutia cu acel coiot, face progrese in devenirea sa ca saman, fiindca, afirma Harner, daca un animal vorbeste cu cineva, este semn ca va fi animalul sau protector (Harner, 1990). Antropologul explica faptul ca "nagual" inseamna (la nativii din Mexic, Guatemala) o persoana capabila de transformare, contopindu-se ca inteles cu "the guardian spirit". Intr-un cuvânt, nagualul semnifica animalul protector dar si samanul care are capacitatea de a se transforma in acel animal. Don Juan, precum si alti vrajitori despre care povesteste acesta, sunt numiti "naguali". Anumite obiecte sau locuri sunt, potrivit credintelor samanilor, inzestrate cu "putere". Sunt zone, pesteri, sau locuri pustii, unde, spune Eliade, se produc viziuni menite sa pecetluiasca "cariera unui saman". Nu rareori, Carlos este condus inspre dealuri golase sau paduri, unde este lasat singur, pentru a-si cali "spiritul" si pentru a se intâlni cu "aliatii", cu spiritele ajutatoare. Acestea sunt zonele prielnice pentru ca ucenicul sa-si traiasca, parafrazându-l pe don Juan, revelatiile pe cont propriu. Don Juan ii vorbeste invatacelului sau si despre unele obiecte ce dispun de "putere", cum ar fi pipa din care fumeaza amestecul de plante, ori cristalele de stânca (cristale de cuart). Despre "pietre de lumina vorbeste si M. Harner, afirmând ca sunt "lumina solidificata", ca pot sa ofere raspunsuri la unele intrebari si sunt socotite obiecte ale puterii deoarece au rolul unui al treilea ochi. Si unele plante au puteri magice si capacitatea de a deveni obiecte ajutatoare in activitatea samanului. De aceea don Juan le numeste "plantele puterii", care ofera "aliati". Patrick Drouot spune ca "planta, una din cele mai vechi datatoare de invatatura dintre toate câte exista, ne poate infatisa istoria pamântului din vremea când vegetalele dialogau cu constiinta omului" si ca aceste plante psihotrope "sunt folosite pentru a explora atât lumea noastra cât si lumile paralele de dincolo de perceptia noastra normala" (Drouot, 2003, 72-73), permitând eliberarea de barierele spatio-temporale si oferindu-i samanului informatii neindoielnice despre realitatea din jur. Numai ca, dupa cum ii explica si don Juan lui Carlos, trebuie sa acumulezi putere personala pentru a fi in stare sa controlezi efectele plantei, Drouot observând ca aceasta "te va duce unde vrea ea daca nu simte forta vointei tale" si ca "puterea unui saman consta in cunoasterea modului de folosire a plantelor" (Drouot, 2003, 81). Acestea reprezinta o modalitate indirecta de a lua "putere" de la soare, spune Harner, si singurii care le pot transforma in spirite ajutatoare sunt samanii. Cu cât ucenicul dobândeste un mai mare control asupra lui insusi atunci când se afla sub influenta plantelor, cu atât se apropie mai mult de statutul de initiat; fapt care constituie un bun prilej pentru dobândirea "puterii" samanice. Referindu-se la ayahuasca, o planta halucinogena folosita de samanii amazonieni, P. Drouot sustine ca viziunea produsa de aceasta "este modelul unei forme de constiinta in care eul se concentreaza asupra realitatii interne si favorizeaza constiinta spirituala necesara pentru ca viata pe aceasta planeta sa poata merge inainte" si ca "ajusteaza si reorienteaza sistemul nervos, meridianele si energiile interne care regleaza conexiunile dintre corp, suflet, spirit" (Drouot, 2003, 62-63). Oglinda, instrument utilizat si de catre don Juan pentru a-i arata lui Carlos o parte din lumea cealalta, este un alt obiect intâlnit frecvent in arsenalul samanilor. Dar pentru Carlos Castaneda, pasul ultim si esential al initierii are loc in timpul si prin intermediul "visatului", caci "instruirea samanilor are loc adeseori in timpul viselor", care ii permit sa devina "contemporan cu cosmogonia si cu revelatiile mitologice primordiale" (Eliade, 1997b, 109-110). Visatul, in acest caz, corespunde extazului, care este "intrarea in situatia initiala", adica depasirea conditiei umane, "profane". Timpul originar, "dreamtime", corespunde unui "spatiu de rezonanta in care toate actioneaza asupra tuturor si in care responsabilitatea umana capata un sens mai subtil" (Drouot, 2003, 95). Visul este calea cea mai fireasca inspre psihicul nostru, este zona cea mai accesibila a subliminalului. Samanul este considerat un agent psihopomp. El este amenintat de a muri datorita acestui extaz, care este tocmai experienta concreta a mortii rituale, samanul fiind "specialistul unei transe, in timpul careia sufletul sau, se crede, paraseste trupul pentru a intreprinde ascensiuni ceresti sau coborâri in infern" (Eliade, 1997b, 21). Calea samanica necesita "disolutia fiintei, cât si patrunderea, de maniera constienta, in haos" (Drouot, 2003, 131). Incursiunile lui Carlos in visat sunt calatorii periculoase, deoarece ele sunt tot un fel de moarte datorata "fisiunii eului", ucenicul invatând "sa se abandoneze si sa moara in fiecare moment si, deci sa renasca in permanenta" (Ibidem, 193). Juan Matus nu foloseste niciodata termenul " transa ", insa ceea ce se intâmpla dupa inhalarea plantelor psihotrope, in episodul oglinzii din apa, ori in "visat", corespunde unei incursiuni, efectuate cu un alt trup, intr-o alta lume, ce poate fi confundata, considera don Juan, cu raiul sau iadul. In teoria samanismului a fost formulata ipoteza "bolii psihice", dar samanul se diferentiaza de bolnavul mintal, explica Eliade, prin faptul ca la saman "transa" si "boala" e provocata si controlata, pe când bolnavul mental este un "mistic ratat", "caricatural" (Eliade, 1997b, 38). Nu o data, don Juan il lasa pe Carlos sa creada ca este un batrân senil. Si Patrick Druot spune ca starile de constiinta samanica sunt uneori considerate "nu ca o prelungire a starii normale de veghe, ci ca o distorsiune a activitatii mentale" (Druot, 2003, 14). Dar, potrivit istoricului religiilor, transa este esentiala in formarea unui saman, deoarece el se "specializeaza " in timpul acesteia. Orice initiere samanica se realizeaza pe doua cai: prin instruire teoretica si practica, si pe calea experientei extatice, adica in domeniul "celeilalte realitati", cum ar spune don Juan. Este vorba despre doua tipuri de constiinta: una asa-zis, normala, "ordinary state of consciousness", si alta a realitatii neobisnuite, numita de Michael Harner "shamanic state of consciousness". Aceasta capacitate disociativa permite actiunea pe doua planuri, samanul mulându-si starea dupa cum cere situatia in care se afla, si deplasându-se dupa voie, intre cele doua realitati. Dar, atentioneaza antropologul american, o asemenea delimitare intre cele doua realitati este valabila numai pentru constiinta europeana, caci pentru saman, deosebirea valorica dintre acestea nu exista. In SSC ("shamanic state of consciousness"), samanul traieste o senzatie asemanatoare celei din vis, cu deosebirea ca, in SSC, el isi poate controla actiunile si isi poate directiona "calatoria" si poate, mai ales, "vedea" esenta si adevarul lucrurilor si fenomenelor. Modalitatea specifica de a accede la realitatea neobisnuita este transa, in cadrul careia, spune M. Harner, samanul are acces la informatii "profunde" despre sensul vietii si al mortii, precum si despre locul sau in univers. Samanul este asadar, un "empirist"; o data initiat, el isi dezvolta cunostintele prin experimentele senzoriale, directe, dobândind o cunoastere pe care Drouot o numeste "psihoactiva", ce ar corespunde unei convergente a creierului uman cu lumea vegetala. Dar aceste cunostinte sunt percepute cu "cealalta dimensiune" a eului, cu corpul din vis despre care vorbeste don Juan. Intrarea in corpul din vis este o actiune ce implica renuntarea la individualitatea sociala, atingerea unei stari de "nefiinta", de aceea informatiile percepute in starile alterate de constiinta sunt aproape intraductibile: "cuvântul omului este neputiincios in a exprima starea de nefiinta" (Drouot, 2003, 161). In "cealalta realitate" actioneaza corpul energetic, care dispune de posibilitatea utilizarii "limbajului luminii", ce permite un dialog direct, fara necesitatea decodificarii, fiindca "perceptia energetica reveleaza o lume de energii interactive" (Ibidem, 249). "Iata in ce consta vrajitoria, ii va elucida don Juan lui Carlos: in capacitatea de a folosi câmpuri de energie neutilizate in perceperea lumii cotidiene, asa cum o cunoastem noi. Vrajitoria este o forma de constiinta. Este capacitatea de a percepe ceva ce nu se afla la indemâna perceptiei obisnuite" (Castaneda, 2000a, 10). Pentru samani, spune Patrick Drouot, realitatea este "un soi de Internet spiritual", la care suntem cu totii conectati prin "tonal" (Drouot, 2003, 169). Revenind la cuvintele lui Mircea Eliade, dupa care samanul intruneste in mare masura si calitatile unui poet, caracteristica cea mai evidenta a lui don Juan si prin aceasta, implicit, mai ales a noului nagual, Carlos, este tocmai arta nararii. Carlos Castaneda afirma, si in volumele sale, dar si in interviuri, ca cele unsprezece carti, scrise de-a lungul a trei decenii, reprezinta datoria sa fata de nagualul sau si fata de posibilii urmasi. Don Juan insista asupra faptului ca ucenicul sau este ultimul initiat in tehnicile si invataturile vrajitorilor vechiului Mexic. Daca luam in considerare diferenta dintre modul in care Castaneda isi aplica cunostintele si cum acestea au fost transmise pâna la el, Carlos este, intr-adevar, ultima veriga din generatiile milenare de naguali. Insa prin publicarea volumelor sale, "invataturile lui don Juan" devin accesibile oricarui individ aflat in cautare de sine. Cunostintele si "stiinta" sa nu au disparut o data cu moartea lui Carlos Castaneda, ci s-au dispersat in lumea oamenilor despre care, deseori, samanul yaqui sugera ca sunt ignoranti cu privire la cautarea sensului lor in viata si a unui mod de existenta adecvat naturii si firii lor. Don Juan, fascinantul don Juan, devine astfel, prin ucenicul sau, un maestru al povestitului. Magia sa, vrajitoria, samanismul, nagualismul, sau orice nume i-am da setului sau de cunostinte practice si teoretice, consta in arta si dragostea cu care acesta o transmite verbal. In acest punct al farmecului poetic al samanului, don Juan se confunda cu scriitorul Castaneda, datorita caruia invataturile sale ajung, pe cale narativa, la oricine este dispus sa "asculte" si "sa creada". Pentru ca "saman" inseamna si vindecator, al trupului si al sufletului, putem presupune ca don Juan a avut, la rândul sau, indatorirea de a forma un ultim nagual, care sa transmita intr-un alt mod invataturile, astfel incât vindecarea, salvarea sufletului prin tehnicile samanice, sa poata fi atinsa de oricine are nevoie. Samanismul presupune invatarea unor "stiluri de viata alternative" (Drouot, 2003, 137), numai ca samanul se confrunta cu o mare dificultate când trebuie sa " vorbeasca in limba noastra". Solutia a fost, in acest caz, gasirea unui occidental in masura sa perceapa corect mecanismele modului de existenta ale unui "om al cunoasterii", care sa fie, in acelasi timp, capabil si dornic de a depune marturie despre existenta modalitatilor alternative de a trai. Carlos Castaneda devine un saman al timpului nostru, un saman postmodern care, pentru a-si indeplini menirea de mijlocitor intre doua feluri de realitati, a recurs la modul in care a stiut cel mai bine sa puna in aplicare cunostintele dobândite pe parcursul celor aproximativ treizeci de ani sub indrumarea lui don Juan, adica la scris. Astfel, samanismul donjuanean se transpune intr-o literatura de tip purifcator. Cel care citeste cartile lui Carlos Castaneda nu devine saman, insa parcurge, inevitabil, un traseu mai mult sau mai putin al transformarii de sine, fiecare volum constituindu-se intr-un fel de sedinta samanica. In acest sens, Michael Harner spunea ca devenirea spirituala este un act intim, evolutia individuala fiind resimtita si dobândita numai de cel care o traieste. Cartile lui Castaneda sunt etnografie, antropologie, literatura, SF, metafizica, ori lung discurs dedicat occidentalului care a uitat de natura si traieste intr-o societate pur materialista, care nu isi mai gaseste linistea decât in cuvinte, dupa cum don Juan isi acuza ucenicul: "Simpla idee de cunoastere tacuta te sperie. Insa povestile, oricât de neroade, te incânta si te fac sa te simti in siguranta" (Castaneda, 2000a, 54). Setul de invataturi ale indianului yaqui imbina elemente de religie orientala cu "metafore" ce devin realitate; stiinta pare poezie, iar fictiunea - un fel de "suflu universal", singura forta cu adevarat transformatoare a lucrurilor. Diferenta dintre un poet si un vrajitor, spune don Juan, consta in aceea ca, desi si poetii "sunt extrem de constienti de legatura lor cu spiritul", ei nu il inteleg direct, ci doar intuitiv, "nu deliberat si pragmatic, ca vrajitorii": ".poetul, desi nu-si deplaseaza nici o clipa punctul de asamblare, intuieste ca se intâmpla ceva extraordinar. Intuieste cu mare certitudine ca exista un factor fara nume, coplesitor tocmai datorita simplitatii lui, care ne determina soarta" (Castaneda, 2000a, 61-63). A fi vrajitor inseamna a ajunge la libertatea fara constrângeri, inseamna a submina orice obstacol care ar putea interveni in calea aleasa. Este o stare provocata, care emana atât de multa energie, incât vrajitorul devine un focar generator de fenomene, capabile sa inlocuiasca si sa salveze orice situatie. Acelasi rol si-l asuma si arta povestitului. Este, bunaoara, cazul mitului lui Quetzalcoatl, adaptat ad-hoc, in vederea acordarii unui sens venirii spaniolilor si masacrelor datorate lui Cortez. Desi se aflau in fata unei situatii absurde (oameni necunoscuti au venit sa ii ucida, peste noapte), aztecii au dat un sens faptelor conquistatorilor: Cortez a fost identificat cu zeul mult-asteptat, Quetzalcoatl, venit sa ii salveze. In constiintele aztecilor, acest lucru nu era deloc simpla fantasmagorie; desi mureau pe capete, ei erau ferm convinsi ca tot ce se intâmpla este potrivit mersului firesc al lucrurilor. Metafora inlocuieste, asadar, realitatea. Sau, mai bine zis, atunci când aceasta nu e satisfacatoare, metafora tine loc de realitate. Metafora instituie cealalta realitate. Domeniul unde metafora tine loc de realitate este Mitul. Iar constiinta samanica este o constiinta mitica ce nu percepe opozitia natura-supranatura. Constiinta de tip mitic a samanului nu asuma liniar timpul, el traieste intr-un timp "al prezentei totale", afirma un teoretician al mitului. Caracteristica fundamentala a gândirii mitice este faptul ca aceasta nu se situeaza "in afara realului", ci se prezinta ca o "instalare in real" (Gusdorf, 1996). Ca o adaugire la explicatiile lui don Juan dupa care vrajitoria e o "forma de constiinta" sau ca este o "interferenta", concludem ca vrajitoria este o stare de a fi. A fi "vrajitor", "magician", "saman" ori "vraci" inseamna a invata sa traiesti in comuniune perfecta cu tot ce e in jur; a-ti gasi modul adecvat de existenta si, prin "impecabilitate", de a dispune de "puterea personala", de a-i convinge pe ceilalti ca o alta existenta, mai buna, e posibila. Dar pentru a-i convinge, don Juan insusi o spune, vrajitorii trebuie sa fie, inainte de toate, "niste povestitori".
Samanismul postmodern si stiinta
"In the United States millions of people have learned something about shamans trough their reading of the popular autobiography of Black Elk, a traditional Sioux Indian medicine man, or Carlos Castaneda's apparently fictional accounts of his experiences with Don Juan, the Yaqui Indian shaman. Few of them may realize, however, that the faith healers and many other evangelists in their own societies conform in every respect to our definition of the shaman. Thus, one should not get the idea that shamans are not to be found in modern, industrial societies, for they are. Furthermore, they may become more common, given current high levels of interest in the occult and supernatural." (Cultural Anthropology, 371). In ciuda disputei incinse asupra "pretinsului" antropolog Carlos Castaneda, revista americana de antropologie ii acorda acestuia credit si sustine faptul ca samanismul nu este un fenomen uitat, ba chiar ca societatea moderna, industriala, nu exclude posibilitatea ca acesti vindecatori spirituali sa existe printre noi. Samanismul, in intelesul sau de cale de salvare a sufletului, este, de departe, o miscare sociala vie, necesara oricarui tip de societate. O data cu Michael Harner, Black Elk (un vraci care traieste in New-York, despre care vorbeste si Patrick Drouot), Carlos Castaneda si altii, modul de viata samanic intra in categoria posibilitatilor multiple de trai puse la indemâna omului postmodern. Michael Harner, "unul dintre parintii noii antropologii", cum il numeste Drouot, afirma ca, in fond, samanismul nu e neaparat o religie, ci, mai degraba, o metodologie. Harner a intreprins cercetari in Amazonia Peruviana, si asupra samanilor din unele zone ale Americii de Nord, fiind unul din acei antropologi care a ales sa se lase absorbit de traditia spirituala tribala, in loc sa isi limiteze studiul la metodologii academice. El a aratat ca (potrivit samanilor din South Dakota) samanismul poate fi practicat cu succes si fara folosirea plantelor psihotrope, lucru care a atras si mai mult, afirma cercetatorul, interesul vesticilor. La inceputul anilor '70, Harner a infiintat in California "The Foundation of Shamanist Studies", o organizatie educationala non-profit, unde "preda" cursuri de samanism. Pentru Harner, samanismul este o "aventura emotionala si mentala", iar "puterea personala" a samanului consta in starea de "a fi bine", o disciplina impusa propriei persoane si presupunând "daruire totala". Astfel, prin viziunea acestui practician al samanismului, fenomenul se debaraseaza de conceptele clasice, fapt care duce la asimilarea si adoptarea mai facila a tehnicii ancestrale. Revenirea ("the revival") samanismului in societatea actuala a avut/are loc deoarece, spune M. Harner, oamenii au parasit "Era Credintei" si au instaurat "Era stiintei", sau "New-Age". Harner spera la o reconciliere intre gândirea stiintifica, vestica si cea samanica in vederea punerii in comun a metodelor de a vindeca oamenii, semnalând câteva exemple din aria medicinei holistice in care s-a recurs la metode samanice, cum ar fi hipnoterapia, meditatia, atitudinea pozitiva, reducerea stresului. De fapt, observa antropologul, intr-un anume sens, samanismul a fost " re-inventat " de vestici si adaptat la nevoile societatii actuale. Medicina holistica se bazeaza pe ideea ca, intr-o stare alterata de constiinta, mintea este capabila sa actioneze asupra sistemului imunitar, actionând asupra inconstientului, care este "programat" sa-si activeze imunitatea. Dezvoltarea medicinei holistice inseamna descoperirea si valorificarea puterii mintii umane de a vindeca si de a mentine starea de bine (M. Harner). O cercetatoare in domeniul psihologiei afirma ca "psihicul uman este un instrument minunat, care in mod normal se protejeaza de suprasolicitare", ca "perceptia subliminala este permanenta" si ca "substantele halucinogene retrag unele filtre si rearanjeaza putin lucrurile, astfel incât sa putem percepe (.) lucrurile intr-o lumina cu totul noua, iar lumea sa nu mai fie aceeasi" (Roney-Dougal, 1991, 20). In introducerea la cartea cercetatoarei, John Mitchell spune ca, o data cu teoria inconstientului a lui Jung, se contureaza o noua conceptie despre lume, care ingaduie o intâietate a spiritului si divinului, psihanalistul fiind unul dintre precursorii (alaturi de A. Huxley, Maslow Abraham) epocii New Age. C. G. Jung, spune Mitchell, a aratat ca "Epoca Pestilor, care coincide cu Era Crestinismului, va ceda locul Epocii Varsatorului" (Roney-Dougal, 1991, 5). Aceasta epoca a Varsatorului, corespunde miscarii New Age, in cadrul careia "omul de stiinta este concomitent vrajitor" (Würtz, 1992, 8). Intr-un articol pe internet se afirma despre Castaneda: "His works influenced deeply the New Age movement" (www.kirjiasto.sci.fi/castane.htm). Iar in nota asupra editiei celui de-al doilea volum al lui Castaneda se spune: "Cititorii prezentului volum vor avea privilegiul de a intra in contact cu personalitatea si filozofia lui Carlos Castaneda, fondatorul celui mai incitant si controversat curent de idei din lumea contemporana, asa-numitul New Age (.). Cealalta Realitate (.) este arta, literatura, filozofie, stiinta, magie, spiritualitate, o chemare catre noi insine si armonia Universului " (Castaneda, 1995a). Iata de ce opera lui Castaneda este interesanta nu atât din punct de vedere antropologic, cât mai ales, datorita perfectei integrari intr-o societate de tip vestic, infometata de regasirea sensurilor originare si de adoptarea, in viata cotidiana, a "magiei", ca ingredient indispensabil al vietii. Vlad Muresan observa "unitatea vizionara a fondului arhaic al umanitatii si remanentele ei consecvente in mecanismele inconstiente ale mentalitatii moderne" (Muresan, 2005, 54). Doctrina arhetipurilor jungiene devine "doctrina a universaliilor transculturale". Vlad Muresan insista asupra unei "crize a antropologiei", care "a fost mai curând experienta complexa a unei diversitati traduse, integrate: fiecare antropolog care isi acuza civilizatia sa de incomprehensiune, clarifica el insusi aceleiasi civilizatii ceea ce ea n-a inteles, dar el a inteles", spunând ca antropologia nu mai are, in fond, "o valoare pragmatica efectiva, exceptând virtuti publice, educative, unde concureaza cu istoria, filosofia" (Muresan, 2005, 57, 150). Castaneda il aduce pe don Juan in fata publicului generatiei sfârsitului de mileniu, il transforma intr-un invatator demn de a fi urmat de catre oricine considera ca ar avea nevoie de o transformare de sine, "emergenta traditiei samanice mondiale" reprezentând pentru Occident "un mod pretios de eliberare psihologica si spirituala" (Drouot, 2003, 12). "Invataturile" lui Carlos Castaneda sunt o terapie de psihologie transpersonala. Cartile sale sunt citite, de catre generatiile tinere mai ales, pe post de psihoterapie individuala. Ele indeplinesc functia unui psiholog care, indiferent de problemele pacientului, il poate convinge ca a avea rabdare si vointa inseamna a putea, intr-un final, a construi orice, si ca "a fi infrânt" este "o conditie a vietii", "inevitabila" (Castaneda, 1995a, 197). Se vorbeste despre o spiritualitate "New Age" ce ar caracteriza societatea contemporana incepând cu anii '60, '70, adica tocmai anii in care Castaneda si-a inceput presupusa ucenicie: "Pe la jumatatea anilor '60, samanismul ii interesa indeosebi pe specialistii in psihologia transpersonala, o disciplina de avangarda preocupata de studiul starilor de constiinta mistica vehiculate de toate traditiile omenirii", astfel ca, "de vreo 20 de ani incoace, cartile lui Michael Harner si Carlos Castaneda (mai ales) au deschis constiinta indivizilor dornici de dezvoltare personala si spirituala spre ideile, credintele, inspiratiile si experientele directe ale samanilor" (Drouot, 2003, 128). Se stie despre Castaneda ca ar fi fost un pasionat al studiului psihologiei transpersonale. "Experienta transpersonala" este un "termen modern care inglobeaza toate aceste stari denumite spirituale, mistice, religioase, magice, parapsihologice sau samanice" (Drouot, 2003, 154), stari considerate de samani reale tocmai pentru ca le-au "trait". Realitatea unui fenomen consta, in viziune samanica, in posibilitatea de a-l experimenta senzorial. Exista un adevar care "a tulburat profund intregul deceniu al anilor saizeci", spune Bruno Würtz, un teoretician al curentului New Age, si anume: existenta realitatii de dupa realitate (Würtz, 1994, 192). Potrivit lui Bruno Würtz, "avem (.) o antropologie care aserteaza necesitatea autorealizarii prin sesizarea unui pan-divin imanent sinelui" iar, de la Claude Lévi-Stauss incoace, "samanul nebun" se transforma intr-un "psihanalist creator de ordine". De la sfârsitul anilor 80, "neosamanismul" se ancoreaza in societatea occidentala si devine un "drum" spre "intelepciunea interioara si armonia intre diferitele popoare si natiuni" (Drouot, 2003, 129), interesul pentru samanism, derivând din "nevoia de a largi viziunea lumii occidentale" si a unei abordari "pluridisciplinare si multidimensionale". "Samanul nebun" este cel care cunoaste lucrurile si lumea din jur prin intermediul lobului drept al creierului, neutilizat, in circumstante normale, de sistemul nostru cultural. Se considera ca "nebunia poate fi dominata, iar individul care isi domina propria nebunie, trebuie considerat normal" (Würtz, 1994, 202). Cunoasterea intermediata de partea dreapta a creierului (adica de "starea elevata de constiinta", cum o numeste don Juan) este, spune Drouot, "solutia viitorului" deoarece aceasta consta in "experimentarea directa" a "invizibilului": "emisfera cerebrala dreapta nu are grai propriu. Ea este stiutoare dar muta" (Würtz, 1994, 57), creierul fiind un "izvor inepuizabil de cunoastere cu acces direct la intreaga informatie a ordinii universale infasurate" (Würtz, 1994, 28). Caci, dupa cum stim, in viziunea samanica, "invizibilul constituie un nivel al realitatii" (Drouot, 2003, 145). Epoca New Age se caracterizeaza printr-o transfuzie a fenomenelor fizice observate in laboratoare, intr-un alt domeniu, al psihologiei, prin includerea constiintei umane in teoriile stiintifice, unii fizicieni afirmând chiar ca "materia nu ar exista in absenta unei constiinte care sa o perceapa" (Drouot, 2003, 172). si ca universul exista datorita gândurilor noastre. Astfel, spune Patrick Drouot, "inceputul mileniului trei se deschide spre alte realitati, care nu se bazeaza pe certitudini, nici macar pe probabilitati, ci pe notiunile de vid, atemporalitate si antimaterie" si, pentru ca intreaga realitate este "iluzorie", "doar constiinta este eterna" (Drouot, 2003, 206-207). Materia si constiinta sunt doua "aspecte congruente ale unuia si aceluiasi ontos al totalitatii dinamice" iar "constiinta este un aspect esential al universului" si "structurile observate ale materie ar fi oglindiri ele structurilor constiintei" (Wurtz, 1994, 171-172). Pe aceeasi teorie se sedimenteaza si invataturile lui don Juan, atunci când ii spune lui Carlos ca, daca va reusi sa-si schimbe modul de perceptie a lumii, lumea insasi se va schimba. Patrick Drouot afirma despre constiinta, in raport cu descoperirile mai noi ale stiintei, ca este "un câmp de energie care nu se mai supune legilor fizicii clasice", sustinând chiar ca "totul este posibil. Totul poate fi creat" (Drouot, 2003, 182-183). Pe acelasi principiu se bazeaza si teoriile lui Juan Matus, atingerea "constiintei totale" insemnând, de fapt, dispersarea totala a eului intr-o "stare" de tip holistic in care fiecare parte contine in sine intregul. Din acest motiv, don Juan ii spune la un moment dat lui Carlos ca nimic nu este important si ca nu conteaza ce anume faci, ci faptul ca faci acel ceva. Invataturile lui don Juan, alias Carlos Castaneda, au fost traduse in cel putin saptesprezece limbi. "Cercetarea de teren" a studentului american s-a transformat intr-o "sângeroasa avortare a sarcinii antropologiei insesi" (Muresan, 2005, 61), cartile sale devenind atât de populare tocmai din pricina renuntarii, pe parcurs, la statutul de "antropolog" care "cerceteaza alteritatea". Volumele castanediene au devenit literatura preferata a generatei "hippie". Oamenii cautau, spune M. Harner, in cartile lui Castaneda, dar si ale altora, "harti" menite sa le dezvaluie "sensul" experientelor avute. Interesul tinerilor pentru "cautarea radacinilor" prin experimentarea cailor samanice avea ca scop "activarea potentialelor latente" ale fiintei umane normale, cautarea si dezvoltarea spirituala devenind pentru unii "urgenta spirituala" (Drouot, 2003, 147, 154). Si Vlad Muresan vorbeste despre o "epoca de glorie" a anilor 70, in care "miscarile care vad in mecanica cuantica o turnanta a gândirii, si ele includ mistici sarlatanesti, profeti New Age si relativisti de toate speciile, se extaziaza cu privire la aspectul cultural". Or, relativismul este definit ca o "incremenire in alteritate, care nu este altceva decât o alta identitate" (Muresan, 2005, 153). Din aceasta perspectiva, se poate spune ca, intr-adevar, Carlos Castaneda, a ramas "incremenit" in alteritate, personalitatea sa biografica suprapunându-se peste cea a lui "Carlito", ucenicul nagualului Juan Matus. Intreaga teorie samanica a acestui "brujo" se imbina perfect cu ceea ce inseamna mentalitate si spiritualitate New Age, tutelata de o conceptie holistica asupra universului, adica de convingerea ca "atunci când devenim constienti de realitatea universului nostru interior, ne dam seama ca reprezentam deopotriva universul in ansamblu, cât si fiecare din partile sale componente. Intreg universul comunica (.) cu trupul si spiritul nostru" (Drouot, 2003, 70). In conformitate cu descoperirea oamenilor de stiinta ca celula (organica) poate avea constiinta, una din nenumaratele experiente ale lui Carlos, sub influenta plantelor puterii, este ca fiecare celula a corpului sau este o entitate separata, dotata cu constiinta, si care il reflecta pe el, ca intreg. Modelul holografic, al pluridimensionalitatii, porneste de la fizicianul englez David Bohm, potrivit caruia "holomiscarea reprezinta o noua ordine care incepe nu in câmpurile de energie sau in particulele elementare, ci mai degraba intr-o totalitate indiviza a realitatii" (Drouot, 2003, 138). Patrick Drouot afirma ca neosamanismul are ca punct de plecare faptul ca stiinta nu mai este identificata cu certitudinea; "perceptia lumii nu este niciodata finala", ii spune don Juan lui Carlos. De asemenea, perspectiva samanica "impune o revizuire radicala a conceptelor noastre fundamentale de natura umana si de univers", depasind limitele inguste ale psihiatriei si psihologiei, precum si ale acelei viziuni ale unei lumi ordonate, stabile si determinate" (Drouot, 2003, 12). Teoria samanului Juan Matus, adusa la nivelul societatii contemporane de Carlos Castaneda, apare intr-un moment de maxima utilitate pentru o umanitate care a inceput sa cunoasca principiul "incertitudinii" enuntat de Heisenberg: "Realitatea, la nivelul sau primar, consta nu din anumite fapte stabilite pe care le putem cunoaste, ci mai degraba din toate probabilitatile diferitelor fapte pe care le-am putea cunoaste" (Roney-Dougal, 1991, 101-102). Autoarea cartii Stiinta si Magie mai spune ca, drept urmare a principiului de incertitudine, "individualul in sine nu poate fi niciodata deplin cunoscut" (Ibidem, 99). Bruno Würtz sustine la rândul sau ca "evolutia nu pare deloc incheiata si sugereaza o larga deschidere spre teluri superioare" (Würtz, 1994, 120), ceea ce ar echivala cu afirmatia lui don Juan, ca "nimic nu este terminat, totusi nimic nu e nerezolvat" (Castaneda, 1995a, 270). Vrajitoria ca "aplicare a Vointei", cum o definea Juan Matus, se apropie in mare masura de descoperirea fizicianului David Bohm: "Este un fapt general recunoscut ca daca o persoana incearca sa observe lucrurile la care se gândeste, chiar in momentul meditarii asupra unei teme, ea introduce schimbari necontrolabile si imprevizibile in modul sau ulterior de gândire", tot asa cum magicienii, dupa Roney-Dougal, sunt capabili de a produce efecte mistice prin controlul supranaturalului, al sufletului lumii . Cuvântul "magie" deriva dintr-un cuvânt caldeean si inseamna "intelepciune", dar si "imagine" si "imaginatie", spune aceeasi autoare; iar fenomenele psihice, spune ea, nu sunt decât "produse secundare ale matricei existentei simultane si de pretutindeni" (Roney-Dougal 1991, 112), fenomen ce ar corespunde teoriei punctului de asamblare a lui don Juan. In cartea sa despre civilizatia si spiritualitatea New Age, Bruno Würtz descrie contextul cultural ce a favorizat (in cazul in care don Juan e inventie fictiva) "literatura" lui Carlos Castaneda. Daca samanul nu e un personaj literar, scrierile controversatului antropolog se explica si se inscrie, cu atât mai mult, in tot ceea ce inseamna mentalitatea New Age, cadru perfect pentru difuzarea unui asemenea fenomen social. In primul rând, este simptomatica adoptarea conceptului schopenhauerian de vointa, ca principiu omniprezent ("vointa este totul in toate. (.) individul nu este nimic in sine, ci doar o componenta a ciclului devenirii si al pierderii", Würtz, 1994, 160) si a intelepciunii "antistiintifice". Era noua, spune Bruno Würtz, este o era care trece de la simpla existenta la "constienta" si tinde spre o transformare pe toate nivelele. Transformarea presupune, ca prim pas, redescoperirea sinelui si dobândirea "de putere launtrica" si duce la descatusarea de piedicile puse de catre individul insusi. Exista un proces de "evolutie launtrica", caci "totul e evolutie", iar dupa "realizarea de sine", urmeaza "experienta unitatii solidare cu cosmosul" (Würtz, 1994, 239, 189). Eliberarea noastra depinde in mod direct de necesitatea eliberarii celorlalti, fiindca "nu suntem liberi pâna nu ii eliberam pe ceilalti" (Würtz, 1994, 241). Timpul nostru este liniar si segmentat, in timp ce "transformismul new-age-ist isi propune eliberarea omului de aceasta eroare". Spatiul nu mai este nici el perceput conform vechii traditii, "fizicienii demonstreaza ca nu exista acolo, toate lucrurile fiind coincidente". "Descoperirea responsabilitatii introduce constiinta unei componente morale in momentul in care observam ca nu e indiferent cum raspundem la solicitarile vietii. De vreme ce putem schimba ceva in bine, suntem chemati sa o facem" (Würtz, 1994, 256). Iar schimbarea de sine sta in optiunea proprie a fiecaruia, indemnul general fiind ca "trebuie sa luam responsabilitatea pe propriii nostri umeri". Roney-Dougal, ca reprezentanta a generatiei contemporane, afirma ca noi, generatia actuala, "ne asumam intreaga raspundere pentru capacitatea propriilor noastre gânduri de a crea realitatea" (Roney-Dougal, 1991, 306-307). Nu lipseste, insa, nici pericolul ca cel care a trait "transformarea" nu fie crezut: "Transformarea a dus la niste eliberatoare descoperiri ? Cum sa le comunicam altora fara sa parem nebuni sau primejdiosi?" Omul societatii New Age este caracterizat de o teama continua: "angoasa era temnita individualitatii netransformate". Exista teama de esec, de pierderi, sau teama de autoexaminare, numai ca "nu exista nici un esec, totul contribuie la edificarea noastra si la miscarea universala. Suprema porunca e experimentarea" (Würtz, 1994, 249, 250, 253). Aceasta afirmatie pare ca vine direct din discursul lui don Juan, "trebuie sa incerci totul, trebuie sa treci de toate barierele constiintei, niciodata nu stii ce te asteapta dincolo", ar putea suna o parafrazare a samanului. Dorind schimbarea, spune Bruno Würtz, oamenii "se transforma ei insisi", printr-un proces de constientizare, proces ce caracterizeaza, in fond, tot universul (intreg universul este constiinta), iar lumea este un HOLOS, "o totalitate din care nu ne putem extrage fara sa provocam o catastrofa". Astfel ca intreaga planeta se afla "in pragul unei mutatii spre o alta stare". Filosofia new age "consta dintr-o rasturnare ontologica si gnoseologica ce se vrea dincolo de orice dualism, precum si dintr-o largire neliniara, la infinit, a paradigmei comprehensive. Avem apoi o antropologie care aserteaza necesitatea autorealizarii prin sesizarea unui pan-divin imanent sinelui" (Würtz, 1994, 25, 21, 27). Omul actual, afirma acelasi autor, este un "bolnav notoriu", care asteapta iertarea si mântuirea din vina propriei boli. Totusi, societatea new-age-ista a eliminat termeni ca bine, rau, sau pacat, raul fiind identificat cu rezultatul unui dezechilibru. Si G. Gusdorf vorbeste, in opozitie cu omul de gândire mitica, despre "instabilitatea modernului" si despre "siguranta sa, pierduta". Exista patru trasaturi fundamentale ale miscarii New Age: lumea vizibila nu este singura realitate, lumea este un sistem holistic in care omul este inchis; divinitatea fiind identificata cu universul, ca un trup al acesteia; omul dispune de un "potential" care trebuie "desfasurat"; si credinta intr-o "era noua". In epoca New Age, "experienta mistica incepe sa capete sens stiintific", iar aceasta "dezvaluie dintr-o data posibilitatea patrunderii in ordinea profunda a lucrurilor care se ascund dincolo de fenomene. Totul depinde de imprejurarea daca observatorul este suficient de suplu pentru a-si schimba punctul de statie, daca e in stare sa priveasca lucrurile din diverse puncte de vedere". Inutil sa mai spunem ca aceasta idee concureaza cu cea a schimbarii pozitiei punctului de asamblare. Potrivit treptelor transformarii, prezentate de Würtz, omul invata, pe treapta a treia ca "exista alte posibilitati de fiintare" (Würtz, 1994, 57, 235). Este preferata "intuitia vizionara" datorita faptului ca se intemeiaza pe "trairea, pe sesizarea nemijlocita, ne-intelectuala, a realitatii", fata de cunoasterea rationala care inseamna "fragmentarea", "farâmitarea" realitatii. Intuitia, spune Würtz, este mijlocita "de acea jumatate a cortexului care nu vorbeste, de tacuta emisfera dreapta. Emisfera cerebrala dreapta nu-si poate verbaliza cunoasterea" (Würtz, 1994, 218), de aceea experientele pe care Carlos le are in a doua atentie sunt atât de greu de descris. "Esenta imagistica" este, alaturi de obiectele sesizate senzorial, o dimensiune pe care societatea, afirma Würtz, trebuie sa o dobândeasca; or, dupa cum arata Castaneda, intregul set de invataturi samanice se bazeaza pe o cunoastere datorata "vederii". Iata si definitia "puterii": "energia avatarului sintezei care infaptuieste celelalte doua energii, lumina si iubirea" (Würtz, 1994, 131). E drept ca don Juan ii vorbeste mai mult lui Carlos despre energia sub forma de fibre de lumina insa, desi drumul luptatorului pare lipsit de sensibilitate umana, exista, totusi, in scrierile lui Castaneda fragmente de duiosie aproape patetica. De exemplu, la sfârsitul volumului Calatorie la Ixtlan, don Juan si prietenul sau, don Genaro ii arata lui Carlos iubirea lor fata de Pamânt si fata de toti oamenii, o iubire, desigur, impersonala, dar singurul fel de iubire "totala". Toti "transformatii", afirma Würtz, "relateaza despre fenomenul intempestiv al dobândirii de putere launtrica, de competenta largita, de deschidere si capacitatea sporita in desfasurarea aspectelor propriei fiinte. Aceasta putere este identica cu sinele (.) ea, nu se justifica prin argumente de ordin logic. Ea nu are nimic de a face cu pozitia reala a persoanei". Perceptia senzoriala, descopera oamenii de stiinta, "nu are loc dupa model fotografic", iar "studii si experimente sistematice au demonstrat ca memoria vizuala nu poate fi localizata in creier, pentru ca intregul e codificat in fiecare fragment al mesei cerebrale" (Würtz, 1994, 237, 169). Evenimentele spirituale deosebite ce caracterizeaza deceniul sapte se leaga si de apelul la "constiinta psihedelica" prilejuita de folosirea drogurilor, ce au un efect prin care individul "cunoaste o intensitate care il face complet neintegrabil in cotidian". In societatea New Age, drogurile nu mai sunt insa asociate exclusiv cu halucinatia, iar "aceasta prejudecata fiind restrictiva de posibilitati spirituale, trebuie abandonata". Ele constituie o modalitate de descoperire si experimentare a "magiei" lucrurilor, iar magia, spune Roney-Dougal, este "un fenomen incontestabil" ca si când ea "ar constitui o parte integranta din firea anumitor persoane, iar asa-numitii hippy, reprezentanti ai alternativelor si ai miscarii New Age ar gasi in ceremonia, ritualurile si credintele magice un sistem ezoteric care pare deopotriva reconfortant si drept" (Michael Winkelman, apud Roney-Dougal, 1991, 56). Intr-un astfel de cadru, a fost inevitabil ca una din "noile tehnici populare de autovindecare, de intelegere si dezvoltare", cum este "samanismul de tip don Juan", sa nu isi gaseasca adeptii. In acest context spiritual s-au format foarte multe organizatii, institutii, fundatii, cum este cea a lui M. Harner, menite sa puna la dispozitie "ratacitilor" atmosfera necesara pentru a aplica unele tehnici spirituale asupra individului dar si asupra intregii omeniri, prin programe ce transmit si aplica intelepciunea si cunostintele samanice asupra problemelor fundamentale ale Planetei. Caci scopul in samanism, spune Michael Harner, nu este numai de a transcende o realitate, ci, mai mult, de a ajuta umanitatea: "the healing of mankind" (Harner, 1980, 145, 139), scop spre care tinde si psihologia transpersonala prin unele principii pe care le adopta, cum ar fi "constiinta de grup ca maturizare suprema a persoanei individuale", precum si "constiinta globala care sisteaza distrugerea lumii si promoveaza un program mondial de automântuire umana". Ceea ce reiese si din volumele ultime ale lui Castaneda este ca omul sufera din pricina egoismului sau, ca anxietatea se datoreaza pierderii de energie, ca "visatul", ca intrare in alta realitate, este o stare generatoare de "putere". "Uita de tine, si nu te vei mai teme de nimic", il indruma don Juan pe Carlos. Poate cel mai dificil ii pare omului actual sa actioneze conform unor legi fundamentale, caracteristice unui tip de samanism (polinezian) despre care aminteste Drouot, si anume : "prima, a nu pretinde niciodata sa fii platit, a doua, sa platesti" (Drouot, 2003, 120). Este exact atitudinea pe care o adopta Carlos, la intâlnirea cu "Cel care sfideaza moartea": noul nagual hotaraste sa ii ofere energia sa, fara sa ceara nimic in schimb. Astfel, el primeste in dar capacitatea de a "zbura pe aripile intentiei", adica de a plana in infinit, de a circula, prin intermediul constiintei, in orice zona a universului. Carlos nu cere nimic, dar primeste ceea ce nu-si imagina ca se poate: totul ! A atinge libertatea, spune don Juan, nu este un lucru usor caci libertatea este o aventura fara sfârsit; totusi din dorinta de a se sustrage oricarui fel de constrângere, fiinta umana contemporana apeleaza la metode de tip samanic. In caracteristicile societatii New Age se incadreaza si fenomenul confluentei "cercetarii occidentale cu intelepciunea orientala" care a dat, "in alcatuirea ei definitiva, psihologia transpersonala", pornind de la ideea ca omul se poate ajuta singur, "ca numai el insusi se poate vindeca, asana, mântui", fiindca "noua definitie a ceea ce este normal sau patologic nu mai pleaca de la continuturi, nici de la modul experientei, ci de la modul in care sunt manipulate aceste experiente de catre individ, de la masura in care individul este in stare sa interogheze aceste experiente neobisnuite din viata sa" (Würtz, 1994, 202). Scrierile lui Carlos Castaneda prezinta multe idei ale filosofiei si ale unor tehnici de "iluminare" spirituala orientale, invataturile lui Juan Matus ascunzându-se in spatele unor idei care apartin fizicii, psihologiei, bioenergeticii, paranormalului, filozofiei esoterice, artei nararii, s.a.m.d. Identificarea aspectelor asemanatoare ale invataturilor transmise de nagualul don Juan cu unele convingeri din hinduism, buddhism sau din alte religii, este un subiect indeajuns de vast pentru a putea constitui prilejul unui alt studiu.
Juan Matus vs. Carlos Castaneda
"In anii petrecuti cu don Juan avusesem discontinuitati de memorie" (Castaneda, 1999, 301)
Dupa neasteptatul succes al primelor volume publicate de Castaneda, receptorii au devenit din ce in ce mai neincrezatori in faptul ca autorul ar fi intâlnit, intr-adevar, un saman al Vechiului Mexic, pe nume Juan Matus, care sa-l fi initiat pe tânarul student in misterele existentei umane. Poate ca, la urma urmei, scepticismul unora, pe de o parte, si fanatismul altora in urmarea caii propuse, pe de alta parte, tine, in fond, de personalitatea fiecaruia; pe sceptic nu il convinge nici o dovada, iar credinciosului nimeni nu i-l poate fura pe Dumnezeu. Totusi, tot mai multi colegi, prieteni, ziaristi si alti cititori, ajung, cu timpul, sa il condamne pe Castaneda, clasificându-l drept farseur. Carlos Castaneda, se arata, nu l-ar fi intâlnit niciodata pe don Juan, iar volumele sale, scrise pe parcursul a trei decenii, sunt povesti inventate de un emigrant frustrat de originea sa. Viata sa personala a fost mereu invaluita de un nimb de mister si ambiguitati, ramase, in continuare neelucidate. Nelamuririle pornesc chiar de la stabilirea clara a locului nasterii sale. Potrivit datelor revistei Time, si fiselor autoritatilor americane, Carlos (Cesar Arana) Castaneda s-a nascut in Cajamarca, Peru, in 25 decembrie, 1925. In anul 1948 termina liceul in Lima, apoi studiaza pictura si sculptura la Scoala Nationala de Arte Frumoase. Castaneda, insa, sustine ca s-a nascut in 1931, in Sao Paolo, Brazilia, in descendenta unei familii de italieni si in 1951 s-a mutat in Statele Unite, Los Angeles sau, potrivit altor surse, in San Francisco. Dupa ce a studiat parapsihologia, timp de patru ani, la un liceu din L.A., in 1959 este admis la UCLA, sectia antropologie. Potrivit unor surse (vezi www.sustainedaction.org), in aceasta perioada, Carlos si-a manifestat interesul pentru cartea lui Aldous Huxley, The Doors of Perception si, mai ales pentru aportul acestuia in cercetarile despre mescalina. In 1960, Castaneda participa la un curs unde studentilor care reusesc sa intervieveze un indian li se promite nota maxima, pentru ca in iunie anul urmator Carlos sa isi inceapa ucenicia. Primul volum, publicat ca teza antropologica de University of California Press in 1968, The teachings of Don Juan, a Yaqui way of knowledge, reprezinta lucrarea sa de diploma. Doctoratul il obtine, in 1973, cu al treilea volum, Journey to Ixtlan, dizertatie prezentata comitetului doctoral cu titlul Sorcery: A Description of the World. Despre acest al treilea volum, Mick Brown afirma ca "it also made him a millionaire" (Mick Brown, The Sorcerer's apprentice, in The Age-News Special, nov. 7, 1998, apud www. sustainedaction.org.). Richard de Mille, in Castaneda's Journey: The Power and the Allegory, aparuta in 1976, semnaleaza diferenta intre cele doua carti : prima e scrisa intr-un ton foarte academic, pe când a doua are un stil mult mai relaxat: "it is so relaxed in structure that it does not even have the notation of dates on which event accured", aratând ca primul volum primise deja critici neasteptate pentru ineficienta efortului academic. Acelasi autor se intreaba de ce, in lipsa de inregistrari audio, UCLA i-a acordat titlul de doctor in antropologie si a cautat sa vorbeasca cu membri din comisia doctorala, dar n-a primit, spune acesta, nici un raspuns satisfacator : "the validity of his work is not determined by second-hand information", afima un profesor. De Mille acuza comitetul universitar ca nu i-a permis lui Castaneda sa ramâna in universitate tocmai fiindca a realizat ca au comis o greseala. Castaneda insusi, spune de Mille, afirma la un moment dat : "I dream my works"si "writing to get my Ph.D. was. my sorcery". Cercetatorul conclude ca volumele castanediene nu pot fi apreciate altfel decât ca fictiune si ca autorul a scris si inventat personajele din dificultatea de a intretine relatii intime si mature cu cei din jurul sau, datorita originii sale sudamericane, si ca a fost incapabil sa aiba o relatie de durata, nici cu o femeie, nici cu un barbat. Intr-adevar, Carlos se casatoreste in 1960, dar casnicia sa nu dureaza mai mult de câteva luni. Pornind de la aceste amanunte Sandy Mc Intosh afirma: "Carlos invented don Juan" (Sandy Mc Intosh, apud www.sustainedaction.org). Critici asupra autenticitatii scrierilor lui Castaneda s-au nascut si din faptul ca volumele sale contin multe pasaje similare cu scrierile altor antropologi, ca flora si fauna descrisa nu sunt specifice desertului Sonora, sau a inconsistentei datelor si evenimentelor prezentate, precum si din cauza asemanarii intre invataturile unui saman yaqui fara scoala cu ideile filosofice sofisticate ale lui Nietzsche sau Gurdjieff. Increderea in Castaneda s-a naruit si din cauza inconsistentei in cronologie, absentei termenilor yaqui, din cauza refuzului de a divulga adevaratul nume al lui don Juan, a refuzului de a-si arata notitele de teren. Ea a fost subminata si de declaratiile fostei sale sotii, ori ale unor prieteni sau colegi. Toate acestea pun la indoiala faptul ca Castaneda ar fi fost vreodata ucenicul lui don Juan. Ceea ce nu inseamna o diminuare sau o desconsiderare a cunostintelor sale despre samanism sau ca opera sa nu ar avea o valoare "izbavitoare", afirma profesorul Marvin Harris (Critique of Phenomenology and Castaneda's Anthropology, fragm. din Cultural Materialism: The Struggle of Culture, New-York, Randomhouse, 1979, 315-324, apud www.sustainedaction.org). Dupa moartea lui Castaneda in 27 aprilie 1998, suspiciunile au crescut. Lumea se astepta ca ucenicul samanului sa moara mistuit de "the fire from whithin", sa dispara "pur si simplu", fara urma, sa arda cu "focul launtric". Carlos insusi, sustine Sandy Mc Intosh, intr-un articol din Newsday (Sandy Mc. Intosh, One Man's Guru Is Another Man's Fraude, or Worse, Newsday, oct. 2001, apud www.sustaineaction.org), a spus ca va muri "trecând dincolo", ca-si va prelungi viata intr-o alta dimensiune. Mare a fost dezamagirea când renumitul Carlos Castaneda a murit in mod banal, din pricina unui cancer la ficat; "he died like everyone else", dezvaluie medicul lui Castaneda, care a si semnat certificatul de deces. Astfel, daca in martie 1973 Castaneda era vedeta revistei Time Magazine, in articolul Carlos Castaneda: Magic and Reality, peste duazeci si sase de ani moartea sa e anuntata oficial abia dupa doua luni, in 19 iunie, 1998. Ucenicul lui don Juan avea reputatia de a fi inconjurat de "very strange people" si traia ca un pustnic. Dar el sustinuse mereu ca traieste conform cerintelor lui don Juan: "I try to live the way Don Juan demands, using all my strengths and efficiency. The result is I work my head off" (www. kirjiasto.sci.fi/castane.htm). Richard de Mille, profesor de psihologie, s-a interesat in mod deosebit de onestitatea literara a lui Carlos Castaneda, publicând, dupa prima carte, aparuta in 1976 (in care descrie mai multe inconsistente in cronologia lui Castaneda si caracterul lui don Juan), un alt studiu, intitulat The Don Juan Papers, in 1980, afirmând despre Castaneda ca este "a man to whom people project their inner worlds"; iar un alt cerectator, Jay Courtney Fikes spune ca "findings"-urile sale sunt o "manifestation of the American popular culture of the 1960" (Sandy Mc. Intosh and Randy Stark, Did don Juan and don Genaro Exist?, Copyright Corey Donovan, apud www.sustainedaction.org). Jay Courtney Fikes a fost determinat de primele patru volume ale lui Castaneda sa studieze antropologia. Cu ajutorul guvernului mexican, el reuseste sa traiasca alaturi de indienii Huichol. In urma acestei experiente ajunge la concluzia ca ar fi fost imposibil ca lui Carlos sa i se fi intâmplat, la modul real, tot ceea ce povestise. In cartea sa, Carlos Castaneda, Academic Opportunism and the Pscychedelic Sixties (Victoria, B. C. Millenia, 1993), Fikes vorbeste de o criza de identitate si sens a generatiei tinere a anilor '60, care se indreapta spre misticism, fenomen ce duce la contructia unei cvasi-religii, ca cea creata de Castaneda : "They may well be involved in constructing a qvasi-religion, one originally inspired by the charismatic Castaneda" (Carlos Castaneda and The Psychedelic Sixties, apud Thomas B. Roberts and Paula Jo Hruby, Religion and Psychoactive Sacraments: An Etherogen Chrestomathy, www.sustaindaction.org.) Acelasi autor este de parere ca don Juan a fost mai degraba o combinatie fictiva intre doi indieni samani autentici, printre care si Maria Sabina, o samana Mazateca (curandera), care a trait intre anii 1896-1985, nativa din Huautla de Jimenez, Oaxaca, Mexic, experta in psilocybe mexicana, ciuperca halucinogena utilizata "si" de don Juan. Maria Sabina a colaborat si cu antropologul Gordon Wasson in studiul sau asupra ciupercilor psihedelice, in anii '50. Un alt saman, despre care cercetatorul spune ca l-ar fi inspirat pe Castaneda in crearea personajului Juan Matus, este un "Urs Saman" Cahuilla - Salvador Lopez. A treia personalitate nu este mentionata (Joan Halifax, Samanic Voices: a survey a visionary narratives, Arkana Books, 1991, apud www. sustainedaction.com). Jay Courtney Fikes conclude: "There is a residue of autenticity there. I think he did make trips to Mexico and he had some interesting experiences, and he then fictionalized them and called them non-fiction" si ca "he had built himself up as a prophet trough the don Juan books" (apud Mick Brown, The sorcerer's apprentice, The Age-News Special, nov. 7, 1998). Referitor la dedicatia din primul volum, "pentru don Juan si pentru cele doua persoane care au impartasit timpul sau magic, impreuna cu mine", Barbara G. Myerhoff, fosta colega de universitate a lui Carlos, afirma ca oricine se poate (si au fost multe cazuri de acest fel) regasi in aceasta dedicatie. Barbara Myerhoff efectuase studii despre utilizarea peyotelui la indienii Huichol inca din anii 1966. Intr-un interviu luat de Richard de Mille, ea povesteste ca petrecea ore intregi in biblioteca alaturi de Carlos, cu care legase o strânsa prietenie. Ea declara despre Castaneda ca avea o extraordinara capacitate de a face ca ceea ce povesteste sa se potriveasca de minune cu persoana careia i se relateaza : "the stories he tells, seem to validate everybody" (Sandy Mc. Intosh and Randy Stark, Did don Juan and don Genaro exist? apud www.sustainedaction.org.) Barbara a fost printre primele persoane care au citit primul volum al lui Castaneda, si, pentru ca ea insasi, impreuna cu Peter Frost au intreprins cercetari in domeniul religiei indienilor Huichol si a gasit multe elemente asemanatoare, nu a avut nici o indoiala ca munca de teren a colegului nu ar fi fost autentica. Cu atât mai mult cu cât propriul ei informator in rândul indienilor Huichol, samanul-preot Ramon Medina Silva, reprezinta un model extrem de apropiat personalitatii lui don Juan si, mai ales al unui alt "brujo" descris de Castaneda, don Genaro. Barbara Myerhoff afirma ca l-a crezut pe Castaneda din cauza similitudinii actului lui Genaro (care, potrivit lui Carlos, se catarase pe fibre invizibile de energie, capabile sa il sustina) cu demonstratia lui R. M. Silva observata de cercetatoare. Insa, dupa ce citeste cartea lui Richard de Mille, Myerhoff, incepe sa-l priveasca pe Castaneda intr-o lumina noua, destainuindu-i lui de Mille ca se considera naiva ca l-a crezut pe "ucenicul" lui don Juan: "I began to see Castaneda as doing a massive, half humouros teaching operation". Fosta colega a lui Castaneda isi aminteste, in acelasi interviu ca, pe vremea prieteniei lor, Carlos se lupta cu ideea ca ar putea fi nebun ("he kept saying he was struggling with madness"), adaugând ca, la vremea aceea Carlos muncea, cu jumatate de norma la Institutul Neuropsihiatric. Mick Brown, in articolul sau, arata ca termenul "sham" semnifica, in engleza, "fals", "inselatorie"," fatarnicie". Si, din acest punct de vedere, explica acesta, Castaneda este, intr-adevar, un "sham-an" si spune ca autorul si-a transformat fictiunea in realitate: Castaneda "lies to bring us the truth". In ciuda tuturor acuzatiilor, Castaneda replica criticilor sai mereu acelasi lucru: "I invented nothing". Si fosta lui sotie, Margaret Runyan Castaneda, scrie si publica in 1977 o carte, A Magical Journey with Carlos Castaneda, in care construieste portretul unui manipulator si al unui iubit crud. Ea sugereaza ca, inainte de a-l intâlni pe don Juan, Carlos studiase excesiv plantele psihotrope la indieni precum si misticismul oriental. Totusi, Margaret Runyan confirma despre Castaneda ca ar fi intreprins multe cercetari de teren in perioada in care se presupune ca si-a facut ucenicia, dar mentioneaza ca acesta avea harul de a fabrica povesti inca inainte de a-l cunoaste pe don Juan, ca avea farmec cu care reusea sa manipuleze femeile cu grandioase minciuni: "lies about his supposed heroic post and mysterious intriguing prezent" (apud www.sustainedaction.org). In cartea sa, Margaret Runyan, afirma despre Carlos ca acesta ar fi spus: "If I came to you and I told you that I had found the ultimate way of life and that I could tell you exactly how to do it, it would be very hard for you to accept. But if I said to you that I've got a mysterious teacher who has left me in some great mysteries, then it's more interesting.It's much easyer to accept". Si un fost coleg de apartament al lui Castaneda spune despre acesta ca "he was a wonderful liar" (Cesar Levano, apud www.sustainedaction.org). Pentru ca "noul nagual", Carlos Castaneda, fusese numit "bunicul" miscarii New Age, devenind un fel de "guru", calea sa a prins, dupa parerea lui Sandy Mc Intosh, in "capcana" multi oameni inteligenti. Richard Jennings, procuror din Los Angeles, a intreprins cercetari intensive pentru a demonstra ca don Juan a fost "pura fictiune", iar Carlos devenise nu atât celibatar, ci mai degraba poligam "with an active harem of female initiates". Jennings mai spune ca filosofia lui Castaneda se baza pe festele pe care le juca cu "abundant imagination and other writers' insights" (Jennings, apud. Sandy Mc Intosh, Newsday oct. 2001, www.sustainedaction.org). Criticii sunt in cea mai mare parte de parere ca scrierile lui Castaneda se inscriu in domeniul fictiunii : "I hope that Carlos will live up to his calling as a powerfull writer and avoid scheming up cheap miracles. The University of California might one day, I surmise, live up to its tonal obligations and admit his mistake concerning Castaneda's Ph.D. in anthropology while, in deep reverence for the nagual, granting him an honorary doctorate for his valuable service to American literature", afirma Karlis Osis in revista Pschychology Today, in 1978. Dar Castaneda ramâne pasiv la orice atacuri; el evita mereu publicitatea, refuza categoric sa fie fotografiat, sa i se investigheze trecutul sau sa-si dezvaluie viata personala: "For Castaneda, mystery was better than reality" (Don Lattin, Castaneda's lover reflects on shamanism and celebrity. PEYOTE: the divine cactus, San Francisco Chronicle Date, 24 aug., 2003, www.peyote. com). Totusi, ceea ce reuseste, fara-ndoiala, Castaneda este sa demonstreze ca "the world is what comes of what can be", puncteaza Richard de Mille, si cea mai importanta problema care se pune ("the most metapsyhical question"), este de unde au venit toate ideile sale, cum ar fi "oprirea dialogului", tehnica ce aduce a yoga, sau puterea tacerii interioare: "when Castaneda made that question live in the minds of a million readers he earned our consideration as a Culture Hero despite all his tricks", astfel ca "it makes no difference whether the books are a record of an actual encounter or Castaneda is the author of a clever fiction". De Mille insista asupra datoriei vrajitoresti indeplinite de Carlos, amintind ca don Juan ii comandase: "your notebooks is the only sorcery you have. You started on path of knowledge writing and you will finish the same way". Daca autorul nu l-a intâlnit niciodata pe don Juan, cu atât mai demn de apreciat este faptul ca a reusit sa "vrajeasca" milioane de oameni, Castaneda fiind un scriitor, "a story teller who tricks us into learning, a fantasist on a pedagogical mission, a mythmaker who has made himself a myth". Castaneda a pus in circulatie un mit, a devenit el insusi mit, iar aplicabilitatea celor povestite de el poate transforma naratiunea in realitate. Totul este la indemâna cititorului. El este singurul in masura sa aprecieze, prin propriile sale experiente, daca volumele lui Castaneda sunt sau nu valide. "Noul nagual "a hranit "foamea" (de Mille) oamenilor de mit, de magic, de intelepciunea straveche sau de autodezvoltarea sinelui. Fiindca, spune Sandy Mc Intosh, "he adapts his performance to the needs of time and place". Aceste "story"-uri chiar au putere, se convinge de Mille : "sometimes belief or intention makes things happen in the ordinary world without psychosomatic or other mechanical meditation. The separate reality merges with the boss reality", iar povestile sale sunt "more real to him (Castaneda) than the paper on wich they are printed. our commitment to his reality charges it with life. Sorcery turns out to have a social context after all!" (Richard de Mille, Castaneda's Journey, Capra Press, 1976, Book summary by Sandy Mc Intosh, 1999, www.sustainedaction.org). Cert este ca, prin chiar faptul scrierii si al succesului atâtor volume, Castaneda si-a pus in aplicare propria teorie. Adevarate sau nu, chiar si criticii, spune Mick Brown, recunosc faptul ca acest antropolog controversat a deschis calea spre invataturile samanice autentice. Interesant este ca dupa 20 de ani de tacere, in 1993, Castaneda apare brusc in public, propunând punctul culminant al artei vrajitoresti: pasele magice, denumite de Castaneda tensengrity. El a infiintat in acest cadru o organizatie numita "Cleargreen", unde promoveaza, impreuna cu alti membri, prin seminarii si workshop-uri, "pasele magice". Termenul "tensegrity" provine din arhitectura si denumeste o combinatie intre tensiune si integritate. Dar aceste miscari, precizeaza, Mick Brown, se aseamana suspect de mult cu artele Tai Chi sau Kung Fu. De altfel, dupa investigari, acesta afla ca, de fapt, Carlos Castaneda a facut, in perioada 1974-1989, cursuri de kung fu, cu antrenorul Howard Lee, in Santa Monica. Pe de alta parte, in nici unul din cele noua volume aparute pâna in 1993, Castaneda nu a mentionat nimic despre astfel de "pase magice". In timpul uneia din aceste conferinte, Castaneda afirma despre experienta sa: "It's a story, but not a story". O alta nelamurire pentru cititorii sai o reprezinta si faptul ca, inca din anii '70, Castaneda isi construise propria cohorta de "vrajitoare", formata din Taisha Abelar, Florinda Donner-Grau si Carol Tiggs, care, la rândul lor afirma ca l-au inâlnit pe don Juan ori au fost discipole ale lui Carlos, "noul nagual". Pentru fiecare dintre ele, insa, don Juan s-a prezentat sub nume diferit. Florinda Donner-Grau explica intr-un interviu ca, potrivit invataturilor indianului yaqui, nu exista un fir rosu al caii ucenicului, fiecare generatie trebuind sa isi gaseasca propria modalitate de a sparge barierele perceptiei. Astfel s-ar explica toate incongruentele privind invataturilor prezentate de cele trei "vrajitoare" in cartile publicate de ele in raport cu cele ale lui Castaneda. Toate discutiile purtate in jurul personalitatii lui Castaneda sunt impânzite de mister, de nepotriviri in anumite evenimente, de ambiguitati. Dar Castaneda, spune Florinda Donner-Grau, se inscrie in tagma vrajitorilor specializati in arta visatului, ceea ce inseamna ca ei sunt experti in a fi in doua locuri deodata. Daca acest lucru este adevarat, e de inteles de ce Carlos se lupta, dupa spusele Barbarei Myerhoff, cu ideea ca avea personalitate dubla. Intr-un interviu cu Alexander Blair-Ewart, din 1992, intrebata fiind daca si ea traieste in acelasi timp doua realitati, Florinda Donner-Grau se loveste din nou de problema limbajului, datorita caruia nu poate raspunde exact; "da si nu", "it's one reality" (Florinda Donner in conversation with Alexander Blair-Ewart, Dimensions, February, 1992, www.sustainedaction.org.). Intrebata fiind din ce motiv si-a publicat Castaneda volumele, Florinda Donner-Grau raspunde, exact ca si don Juan si Carlos, ca acestea sunt rezultatul datoriei sale. Castaneda si-a scris cartile astfel incât prin ele sa transmita mai departe invataturile lui don Juan. "Somebody has to be hooked by it", spera Florinda Donner Grau. In anul 2004, un fost adept al workshop-urilor lui Castaneda, Ralph Torjan, realizeaza un film mai mult sau mai putin "documentar" despre activitatile petrecute in cadrul organizatiei Calgreen. Acest film, Enigma of Socerer (91 min, UK, 2004) este, afirma intr-un articol Carlo Cavagna, "short on fact, long on speculation". Filmul creeaza confuzie prin relatarile protagonistilor si prin efectele de lumina, menite sa dubleze sau sa tripleze personajul care vorbeste. Nimic clar nu se elucideaza despre cazul lui Castaneda, parând finalmente un film fara tel, spune Carlo Cavagna. In acelasi timp, cei care il critica pe Castaneda, membri ai coteriei sale, recunosc ca acesta radia energie si ca in timpul workshop-urilor sale s-au intâmplat lucruri minunate. Cavagna conclude : "Ralph Torjan undoubteadly has an impecable intent, but he (.) is no filmmaker at all". Enigma of a Sorcerer incearca sa arate falsul din activitatile lui Castaneda, insa modalitatea prin care o face ramâne sub nivelul scopului propus. Marvin Harris impaca parerile extreme prin integrarea operei lui Castaneda in domeniul obscurantismului fenomenologic. Obscurantismul, spune profesorul Harris, sustine cunoasterea obtinuta prin inspiratie, revelatie, intuitie si credinta, in opozitie cu cunostintele obtinute prin cercetari stiintifice, elaborate. Totusi, multi antropologi au intreprins cerecetari valide despre samanism, fara sa devina celebri si fara sa fie acuzati de obscurantism. Daca obscurantismul inseamna a folosi metode mai degraba antistiintifice decât nonstiintifice, volumele lui Castaneda se inscriu fara indoiala in strategia de cercetare obscurantista. Ce e nou, in cazul lui Carlos Castaneda, este ca el scrie "from the inside", lasându-si in mod voit sentimentele sa domine naratiunea: "the aim of the narrative is to get the reader to participate in the shaman's system of intelligibility and thereby to demonstrate that reality is the creature of social consensus". Subiectivitatea evenimentelor prezentate elimina din start posibilitatea existentei unui adevar (social) absolut. Fenomenologic, spune Marvin Harris, don Juan poate fi prezentat ca un fapt de adevaruri multiple. In antropologie, incepând de la F. Boas incoace, se doreste doar a se afla cum gândesc nativii. Apoi, prin filozofia lui Husserl, transmisa prin scrierile lui Alfred Schutz, a inceput sa se puna accent pe natura sociala a adevarului. Orice realitate devine, din acest moment, pur subiectiva, iar stiinta fizica, afirma M. Harris, nu se poate aplica in viata socioculturala din cauza interpretarii ("meaning"): ".the participant observer can never find the truth of the lived experience apart from the consensus about such things found in the community in which the observer participates. Truths are always relative and social" (Marvin Harris, Critique of Phenomenology and Castaneda's Anthropology, fragm. din Cultural Materialism: The Struggle of Culture, New-York, RandomHouse, 1979, www.sustainedaction.com). Din punct de vedere social, un adevar nu este acceptat ca adevar decât in masura in care este recunoscut de masa. Experientele lui Carlos Castaneda dupa intâlnirea cu don Juan, nu se inscriu in categoria experientelor comune, astfel ca ele nu pot fi acceptate ca adevarate. In schimb, ele sunt adevarate in realitatea non-ordinara.
|