Anca Muntean

Maestru vs. Discipol in opera lui Castaneda

 

Abstract: The article analyses the the way in which the Master/ Disciple relation develops in Castaneda's work, considering it an important concept in these books which focus on the idea of initiation. The Master chooses the evolution of his teachings, changing his way of adressing as a response to Carlos's  reactions to the process. The neophyte was  assimilating gradually the knowledge, but he develops a perfect coherence in  understanding the system only after many years from the beginning of his initiation.

Keywords: Shamanism, Carlos Castaneda, Master, Disciple, don Juan Matus

 

Pe tot parcursul cartilor sale, Carlos Cas­taneda face referire la iminenta unei schim­bari majore, care era prefigurata in fiecare element al vietii sale. Universul sau pare sa nu-si mai fie autosuficient, asteptând parca impulsul prielnic care sa-l indrepte in directia cea buna: Era ceva in mine care cerea o rearanjare a vietii mele. Aceasta nevoie de a re-aranja lucrurile din viata mea imi era familiara. O mai simtisem si in trecut, dar, apoi, trecuse in stare latenta. (Castaneda, 2003, 98). Ocazia apare sub chipul unui batrân indian Yaqui, a carui simpla prezenta modifica modul in care Carlos se vede pe sine. Comportamentul lui don Juan Matus devine prilej de analizare a propriului sau comportament. O simpla pri­vi­re de-a indianului este de ajuns pentru a declansa procesul de introspectie al lui Cas­ta­neda: Mi-era ciuda ca-i spusesem tot felul de bazaconii si ca fusesem privit de acei ochi remarcabili (Castaneda, 2004, 16). Trep­tat, Carlos devine ucenicul lui don Juan, fiind foarte interesat de tot ceea ce defi­neste spatiul acestuia, mai ales de utili­za­rea si manipularea plantelor halucinogene. Daca la inceput este atras profesional de universul ciudat al vrajitorului, locul antro­pologului va fi curând luat de catre curio­zitatea occidentalului care devine martorul unor experiente ciudate.

   Privind in urma, Carlos Castaneda marturiseste ca si-a inceput ucenicia cu don Juan in iunie 1961. De fapt, alegerea lui ca discipol a fost un proces lent si dificil, deoa­rece indiciile care determinau alegerea uce­ni­cului erau mult mai numeroase si abscon­se: ... decizia finala privitoare la cine putea sa invete, sa devina un om al cunoasterii era lasata in seama unei puteri impersonale care era cunoscuta de don Juan, dar se afla in afara vointei sale. (Castaneda, 2004, 189). Asadar, nu maestrul isi alege disci­polul, ci puterea il aduce pe ucenic in calea invatatorului sau. Alegerea acestuia va fi apoi determinata de semne precise ca modul de compartimentare al fibrelor luminoase sau intensitatea culorii oului luminos ale ucenicului, dar si de reactii neobisnuite ale naturii (citite in zborul pasarilor, plantele halucinogene, etc). Cel ales era considerat special, deoarece avea deschidere catre lumi care erau cu totul inaccesibile oamenilor obisnuiti. De altfel, alegerea initiala era ri­gu­ros supravegheata, pe tot parcursul uce­niciei aparând semne ale puterii care isi dadeau acordul sau dezacordul in privinta continuarii invataturilor si care dictau dru­mul care trebuia urmat de catre discipol.

Astfel, manipularea abila a unor indicii si sugestii ii permit lui don Juan ghidarea corecta a comportamentului lui Carlos. Lau­rence Delaby subliniaza faptul ca, in cadrul comunitatilor de samani tungusi, candidatul este ales de catre un spirit care il obliga sa devina saman. Candidatul nu invata nicio­data singur, el fiind in permanenta instruit de catre unul sau chiar mai multe spirite. Daca samanii tun­gusi isi consfiintesc candi­datul in prezenta intregului clan reu­nit, inainte ca acesta sa-ti incea­pa ucenicia, don Juan il va aduce abia mai târziu pe Carlos in fata celorlalti membrii ai grupului sau de vrajitori. 

   Vom analiza in continuare modul in care este nuantata relatia dintre maestru si discipol in cartile lui Carlos Castaneda. Fiecare volum aduce in fata cititorului noi amanunte care clarifica detaliile volumului precedent, in final toate volumele fiind parte integranta ale aceleiasi carti mari, care cuprinde intre copertile sale istoria devenirii lui Carlos Castaneda.

   Invataturile lui Don Juan, primul vo­lum semnat de Castaneda (aparut in anul 1968), insista asupra inceputurilor uceniciei sale, caracterizata, in mare parte, prin impo­si­bilitatea de a-si intelege rational invata­torul. Carlos va afla cu surprindere ca, atât don Juan cât si invatatorul si binefacatorul acestuia s-au aflat, la rândul lor, in aceeasi dificultate, nereusind sa asimileze invata­turile primite decât in timp. Atât nagualul Julian (invatatorul lui don Juan), cât si na­gua­lul Elias (invatatorul nagualului Julian) au intâmpinat aceleasi dificultati si au urmat aceleasi etape pentru a deveni oameni ai cunoasterii.

 Transmiterea informatiilor este influ­en­ta­ta de tonul vocii maestrului (blând, prie­te­nos, aspru, batjocoritor), care se schimba in functie de reactia ucenicului si de gradul de implicare al acestuia in procesul de inva­tare. Prezenta lui don Juan devine necesara pentru Carlos, uimindu-l permanent prin schimbarea de viziune despre lume pe care i-o propune: Gaseam ca felul sau de a fi era foarte linistitor, iar simtul umorului superb; dar dincolo de toate, simteam ca exista o substanta tacuta in actiunile sale, o con­sistenta care ma uimea pur si simplu (Cas­ta­neda, 1995, 11). Blândetea companiei maestrului va fi mereu un ghid de nadejde, mai ales in perioade tulburi. Initierea poten­tialului discipol devine dificila in momentul in care acesta trebuie sa se supuna regulilor: "Ucenicul e o persoana care lupta sa-si cla­ri­fice si  sa-si reinvie legatura cu spiritul, mi-a explicat el (don Juan). O data reac­tivata legatura, el nu mai este ucenic, dar pina atunci, pentru a-si urma calea, are nevoie de un scop puternic, care, bine­inteles, lipseste. Asadar, el ii ingaduie na­gua­lului sa-i furnizeze scopul, iar pentru aceasta e nevoie sa renunte la propria-i individualitate. Iata in ce consta dificul­tatea" (Castaneda, 2000, 55).

Metodele prin care un ucenic devine un om al cunoasterii se transmit din generatie in generatie, fiecare nagual (conducator al ucenicilor) fiind obligat sa instruiasca la rândul sau un viitor nagual, ducând in acest mod taina cunoasterii mai departe, oferindu-si sie sansa de a deveni un om liber tocmai prin asigurarea continuitatii liniei de vraji­tori. Desi nagual asemeni lui don Juan, invatatorul acestuia mai era numit si diable­ro, termen folosit exclusiv de catre indienii din Sonora, Mexic, denumind o persoana malefica ce practica magia neagra si poate sa se transforme intr-un animal - o pasare, un câine, un coiot sau orice alta fiinta (Castaneda, 2004, 17). Ceea ce ii apropie pe acesti diableros de don Juan si de discipolii acestuia este faptul ca fiintele astea au propriile lor legi si una dintre ele este ca un diablero trebuie sa transmita secretul unuia din familia lui (Castaneda, 2004, 19).  

   Ucenicul nu este deloc un personaj pa­siv, care asculta atent toate prelegerile ma­es­trului, ia notite si le invata cuminte pâna la intâlnirea viitoare. Ucenicului ii sunt in­tinse tot timpul capcane pentru a putea lua o atitudine corespunzatoare, de luptator in fata necunoscutului care ia forma sub ochii lui. Acest necunoscut se materializeaza de câte­va ori in vrajitoarea La Catalina (metamor­fozata, la rândul ei, in pasare, câine sau chiar luând infatisarea lui don Juan), care, prin maiestria ei extraordinara il ameninta pe Carlos astfel incât el trebuie, chiar si fara ajutorul lui don Juan, sa-si apere viata. Aflam mai târziu ca, de fapt, don Juan facuse o intelegere cu La Catalina pentru a-si testa discipolul. Oricum, atacurile aces­teia, chiar daca regizate, dezvaluie prin violenta lor pericolul de moarte in care se afla ucenicul, care riposteaza cu nesiguranta in fata tainelor ascunse ochilor obisnuiti.

Trucurile de acest gen, chiar daca marturi­site mai târziu lui Carlos, nu scad cu nimic importanta atribuita gestului: Trucul la care se referea era unul din momentele cruciale ale uceniciei mele. Avusese loc cu multi ani inainte, dar totusi era atât de proaspat in memoria mea, ca si cum s-ar fi intâmplat atunci. Prin manipulari artistice, don Juan m-a fortat la o confruntare directa si inspaimântatoare cu o reputata femeie-vrajitor. [...] Don Juan mi-a exploatat frica de acea femeie, ca sa devina o motivatie pentru continuarea uceniciei mele, afirmând ca trebuie sa invat mai multe despre vraji­torie, ca sa pot fi in stare sa ma apar si singur de faptele ei magice. Rezultatul final al trucului sau a fost atât de convingator, incât am simtit sincer ca nu aveam alte resurse decât sa invat cât mai mult posibil daca voiam sa ramân in viata (Castaneda, 1995, 41-42). In astfel de momente, Carlos isi aduce aminte de invataturile lui don Juan, precum si de cuvintele acestuia, potri­vit carora omul se indreapta spre cunoastere treaz, cu teama, cu respect si cu convingere absoluta: Nimic pe lumea asta nu ni se face cadou si orice invatatura trebuie dobândita pe o cale dificila. (Castaneda, 2004, 34). Toate capcanele intinse ucenicului nu fac decât sa-i dezvolte capacitatea de a face fata provocarilor care apar pe drumul dificil al luptatorului. Discipolul trebuie sa fie tot timpul ademenit si pacalit, prin tot felul de metode elaborate, inducându-i-se astfel do­rin­ta de a continua: ...numai un excentric si-ar asuma misiunea de a deveni om al cunoasterii din propriul indemn. Un om inteligent tre­buie sa fie pacalit pentru a face asta. (Castaneda, 1995, 41).

   Neputinta de a continua este una din etapele integrante ale uceniciei. Carlos insusi isi intrerupe ucenicia in septembrie 1965. Al doilea volum al lui Castaneda, Cealalta realitate insista asupra acestui aspect, nuantând motivele care l-au deter­minat pe Carlos sa ia aceasta decizie. Efor­tul extraordinar pe care il presupune metoda de invatare folosita de don Juan, pierderea certitudinii pe care o are despre veridicitatea vietii normale, dar si viata prea dezlânata si lipsa de echilibru il conving pe Carlos ca renuntarea este cea mai buna optiune. Va reveni asupra deciziei luate in momentul in care realizeaza ca viata lui poate continua doar daca se reintoarce pe drumul ales cu inima. Don Juan il sfatuise de nenumarate ori sa isi aleaga un drum cu inima pentru a fi intotdeauna la maximul posibilitatilor. Carlos reincepe astfel, cu mai mult curaj, lupta impotriva dusmanilor simbolici ai viitorului luptator: frica, luciditatea, puterea si batrânetea, dar si lupta cu sine, cu ratiu­nea sa impovaratoare.

   Alta lectie importanta data ucenicului este dobândirea inaccesibilitatii: sa fii inac­ces­ibil inseamna sa te atingi de lumea din jurul tau cu economie (Castaneda, 2003, 90). Inaccesibilitatea il va face pe discipol mai deschis in fata realitatilor ascunse, mai predispus la descifrarea tainelor lumii in­con­juratoare, mai dornic de a privi lumea printr-o stare de constiinta schimbata. Lu­cru­rile aparent absurde capata sens in mo­mentul perceperii lor in timpul unei stari schimbate de constiinta: Când lumea este pe dos, noi suntem in picioare, dar când lumea este in picioare, noi suntem pe dos. Acum, când noi si lumea suntem in picioare, credem ca suntem pe dos... (Castaneda, 2003, 281).

   Invatatura despre umilinta este necesara viitorului razboi­nic-calator. Pentru ca discipolul occidental sa inteleaga necesi­tatea umilintei, privita ca mod de existenta, don Juan face referire la umilinta nativa a indienilor. Si totusi, umilinta unui luptator este demna si nu are nimic in comun cu cea a unui cersetor oarecare. Ea se naste din puterea personala câstigata cu mari eforturi, se dobândeste treptat si este nepretuita pentru fiecare om al cunoasterii.

   Ucenicia presupune chiar mai multi maestrii, cu functii diferite. Alaturi de inva­tator, discipolul este indrumat si de catre binefacator, ale carui indatoriri nu sunt mai putin importante decât ale maestrului. Bine­fa­catorul aduce detalii explicative uceni­cului, de cele mai multe ori demonstrându-si maiestria in fata uimita a acestuia. Daca don Juan este invatatorul lui Carlos, don Genaro este "binefacatorul" sau, inspaimântându-l de fiecare data cu jongleriile sale. Foarte rar se foloseste de cuvinte pentru a-si ademeni ucenicul, deoarece toata arta sa consta in reprezentare, fiind absolut convins de faptul ca actiunile sale transmit toata experienta manifestata. Don Genaro era, fara indoiala, adeptul actiunii, pentru ca un om al cunoasterii traieste prin actiune, nu prin ceea ce gândeste despre actiune, nici gândindu-se la ce se va gândi dupa ce va termina actiune (Castaneda, 1995, 112).

Insistentele lui Carlos de a explica fiecare gest al lui Genaro din punct de vedere ratio­nal il priveaza pentru vreme indelungata de bucuria impartasirii unor astfel de experien­te iesite din comun. Indatoririle celor doi profesori converg, in final, spre acelasi scop: deschiderea totala a ucenicului inspre lumea vrajitorilor. Daca invatatorul re-aranjeaza viziunea discipo­lului despre lume, schimbându-i din interior modul de a o percepe, binefacatorul va ac­tio­na din exterior asupra modalitatilor in care i se prezinta acestuia lumea. 'Deranja­rea' perceptiilor initiale nu conduce la dis­tru­gerea totala a acestora, ci doar la nuan­tarea lor, sensibilizând fiecare detaliu al lumii inconjuratoare. De-a lungul uceniciei, schimbarile percepute de catre Carlos (in modul sau de abordare a lumii) se produc foarte lent, dar irevocabil. El isi surprinde adesea detasarea fata de actiunile oamenilor ajungând, fara voia lui, la oprirea dialogului interior si chiar la oprirea lumii, trasaturi esentiale ale vrajitoriei lui don Juan. Dar pâna sa ajunga acolo, ucenicul are de urcat mai multe trepte-calitati, fiecare dificila si provocatoare in acelasi timp: stapânirea de sine, disciplina, rabdarea si alegerea mo­men­tului potrivit. Povara cea mai teribila de inlaturat pe drumul cunoasterii ramâne di­minuarea importantei de sine, posibila doar cu ajutorul inventivitatii.

   In momentele hotarâte de catre maes­tru, ucenicului ii sunt transmise invataturi destinate exclusiv partii sale stângi. Ca don Juan sa-mi poata impartasi invataturile sale pentru partea stânga, era necesar sa intru intr-o stare unica de claritate perceptuala, cunoscuta drept constiinta elevata. Pe par­cursul anilor cât am fost cu el, m-a adus in repetate rânduri in aceasta stare, prin intermediul unei lovituri aplicate cu palma in partea de sus a spatelui. Don Juan mi-a explicat ca, intr-o stare de constiinta eleva­ta, ucenicii se pot comporta aproape la fel de natural ca in viata de zi cu zi, dar se pot concentra cu o forta si o claritate neobis­nuita. Totusi, o calitate inerenta a constiin­tei elevate este aceea ca nu poti sa-ti amintesti in mod obisnuit de ea. Ceea ce transpare intr-o asemenea stare face parte din constiinta de zi cu zi a ucenicului numai printr-un urias efort de recuperare (Casta­neda, 1999, 10). 

   Disparitia lui don Juan de pe pamânt nu reduce cu nimic din importanta care ii este atribuita. El continua sa fie prezent in mijlocul ucenicilor prin invataturile sale, care capata neincetat sensuri noi: ...don Juan schimbase cursul vietii mele in mai bine. Evaluasem iar si iar ceea ce facuse el pentru mine si concluzia fusese intotdeauna aceeasi. El imi adusese libertatea. (Casta­neda, 1998, 109). Atât Juan Matus, cât si Genaro Flores sunt continuatorii unei traditii bazate pe autodisciplina si având practici extrem de rafinate. Ei sunt practicanti impe­cabili ai artei lor, impecabilitatea fiind una din trasaturile definitorii ale luptatorului. Don Juan ii marturiseste lui Carlos ca impe­cabilitatea nu este altceva decât folo­sirea corecta a energiei. (Castaneda, 1999, 29).

   Ultimul volum semnat de Carlos Casta­neda, Latura activa a infinitatii (aparut in anul 1998) aduce pentru prima data in fata cititorului un alt fel de maestru, mai degraba stiintific decât spiritual, fiind o parte inte­granta a vietii academice a antropologului  Castaneda. Admirator declarat al profe­so­rului Lorca, Carlos se ghideaza pentru un timp dupa ideile aparent inovatoare ale acestuia. Insa, puse fata in fata, lumea profesorului Lorca nu este indeajuns de convingatoare si de veridica fata de spatiul spiritual dezvaluit de don Juan. Totusi, Lorca ramâne un ghid stiintific pentru Carlos, desi pentru o pe­rioada redusa in timp. Lumea lui don Juan, cu toate dife­ren­tele ei de perceptie, isi are logica ei interna. Mai mult decât atât, Carlos se vede in imposibilitatea de a nu reactiona in fata unor concepte atât de revolutionare: ...preci­zia lui don Juan in prezentarea conceptelor sale ma speria infiorator. Eficienta sa imi apa­ruse ca dogmatism (Castaneda, 2003, 312).

Analizând din interior sistemul de cunoastere al lui don Juan, Carlos Castaneda observa ca acesta este atit de bine stabilit, incât nu era posibil ca ea (cunoasterea) sa fie deformata in vreun fel (Castaneda, 2004, 191). Prin urmare, ucenicul era, pe drept cuvânt, elementul care focaliza invataturile lui don Juan (Castaneda, 2004, 226). In mod paradoxal, stiinta lui don Juan va deveni pentru Carlos coerenta abia dupa multi ani de la inceperea uceniciei. Provo­carea continua va ghida, in final, discipolul inspre cunoasterea absoluta in cautarea careia a pornit cândva.