Cristina Andron Arta Visatului
Abstract: The article connects - inside the conventions of Castaneda's system - the concept of Dreaming with that of Power. This association is also to be found within the American Indian tradition, being one of the similitudes between Castaneda's system and the old Shamanic rituals. The Art of Dreaming is - as don Juan, Carlos's master asserts - an instrument of power for the sorcerer. The master provides for the neophyte the techniques to acquire this art and so to gain mobility in the other worlds. Keywords: Carlos Castaneda,Shamanism, Dreaming, don Juan Matus, Power, Second Attention, Sorcerer
Motto: A spus cândva Tochihuitzin E si-n viata lui Coyolchiuhqui. Soseste un ceas când ne trezim din somn când deslusim ca totul e numai vis, ca am venit in lume sa visam si nu-i decât o cruda amagire ca ne e dat in lume sa traim. Fiinta noastra-i frageda ca iarba ce zmaltuieste glia primaverii. Din inima, din carnea noastra prind Sa incolteasca flori, sa creasca zari. Doar câteva-si deschid sfios corola Si-apoi se pleaca vestede, infrânte- A spus-o cândva Tochihuitzin. (Venim doar sa visam)
Pâna a nu citi cartile lui Castaneda credeam, ca orice om normal, ca cele mai multe imagini, simboluri din vis sunt reprezentari personale ale individului (având legatura cu evenimente si emotii din viata de zi cu zi), dar si reprezentari care nu au de-a face cu constiinta activa a individului. Acestea sunt ceea ce Carl Gustav Jung numea "imagini arhetipale", adica imagini care fac parte din constiinta omenirii. Jung a dat urmatoarea definitie arhetipului: "archetypes or primordial images are specific forms and pictorial relationships, which did not only consistently appear in all ages and in all latitudes, but also appear in individual dreams, fantasies, visions and ideas" (www aboutdreams.com) Pentru Castaneda "a visa" nu inseamna acelasi lucru ca pentru amerindieni, cu toate ca se pot gasi destule asemanari cu credintele acestora. Visele au jucat un rol determinant in formarea religioasa si spirituala a marii majoritati a grupurilor nord-americane. Ele erau considerate a fi cele mai valide moduri de comunicare cu puterile spirituale si temelia cunostintelor religioase. S-a dovedit insa ca interpretarea si importanta viselor era mult mai mare printre triburile nordice, in timp ce triburi cum ar fi Pueblo, Navajo sau Apache din sud vestul Americii acordau o mai mica importanta visatului. Elevata structura a vietii ritualice a tribului Pueblo sau complexele rituri de vindecare ale tribului Navajo nu contineau in mod necesar recursul la vise. Unul dintre punctele comune, care apare atât la amerindieni cât si la Castaneda, este utilizarea termenului de "putere" in cadrul intregului angrenaj de visat. Castaneda spune ca puterea este ceva cu care un luptator se confrunta. In visat ai putere; poti sa schimbi lucrurile, poti sa afli nenumarate fapte ascunse, poti sa controlezi orice vrei tu. (Castaneda, 1972). Indianul Lakota, Vine Deloria, a descris miezul conceptiei amerindianului in acest fel: "the Indian world can be said to consist of two basic experiental dimensions which, taken together, provided sufficient means of making sense of the world. These two concepts were Place and Power... Power beeing the living energy that inhabits and / or composes the universe, and place beeing the relationship of things to each other". (Indian Education in America, American Indian Science and Engeneering Society). Conceptul de putere este important pentru a intelege visele. Stiinta ne ofera o buna analogie pentru a ne ajuta sa explicam ceea ce Deloria intelege prin Putere: gânditi-va la celulele din corpul uman. O celula este alcatuita in majoritate din apa, corpul uman cuprinzând peste 90% apa. Apa este cea care inhabits and/or composes cels. Omul este compus din apa si cu toate acestea nu este apa. Se poate la fel de bine spune ca apa salasluieste in om dar si ca il compune. Puterea salasluieste si/sau compune universul cam in acelasi fel. Visele isi au originea in Putere, indiferent de locul in care Puterea se afla in acel moment. Visele fac legatura intre lucrurile vii si sunt sursa directa de comunicare cu puterile spirituale ale universului. Europenii au devenit foarte curiosi in privinta viselor la inceputul sec al ???-lea. Robert Cross Smith a fost printre primii care a declansat nebunia viselor. Sub pseudonimul Raphael, el a publicat cartea The Royal Book of Dreams care a avut un succes imens. Dar abia doctorul francez Alfred Maury a elaborat arta moderna a interpretarii viselor. Se spune ca el a studiat peste 3000 de vise diferite crezând ca stimulii externi sunt catalizatorii tuturor viselor. Convingerea ca visele sunt simultane cu stimulii i-a fost data de un vis: a visat ca fusese condamnat la ghilotina si in momentul când a simtit ghilotina s-a trezit si si-a dat seama ca o scândura din pat ii cazuse pe gât exact in momentul când el visa ca fusese ghilotinat. Mai târziu s-a dovedit ca aceasta idee ar fi relativ neimportanta, desi nu departe de adevar. S-a descoperit ca stimulii externi declanseaza visele din ultima parte a noptii. Având in vedere ca acestea sunt singurele vise pe care ni le amintim când ne trezim, credem ca ele sunt singurele vise pe care le-am avut. Psihanaliza sustine ca visele ne amintesc de propriile noastre dorinte neimplinite in viata de zi cu zi, care capata o implinire fantasmatica in somn. Pentru unii visele sunt fenomene fara sens care apar in timpul noptii. Freud il citeaza in acest sens pe doctorul Binz: "visul este un proces somatic totdeauna inutil adesea chiar morbid si care este pentru sufletul universal si nemurire ceea ce un teren nisipos, acoperit de balarii si situat intr-o depresiune este pentru aerul curat care il domina din cer" (Freud, 1980,198). Având in vedere conceptia europeana despre vis, este explicabila perceptia pe care o are Carlos despre arta visatului in mediul amerindian. In conceptia lui don Juan, "visatul presupunea cultivarea unui control deosebit asupra viselor, prelungit pâna in punctul in care experientele avute in vis si cele traite in orele de veghe dobândesc aceeasi valoare pragmatica. Afirmatia vrajitorilor este ca sub impactul visatului criteriile obisnuite de diferentiere a viselor de realitate deveneau inoperant ". (Castaneda, 1995c, 19). Pentru a-i da o mai buna explicatie, don Juan ii deseneaza lui Carlos o schema cu cele opt puncte aflate pe fibrele unei fiinte luminoase: "schema desenata pe cenusa avea doua epicentre: unul pe care il denumise ratiunea, celalalt vointa. Ratiunea era legata direct cu un punct caruia i se spunea vorbire. Prin vorbire, ratiunea era legata indirect cu alte 3 puncte: sentiment, vis si vedere. Celalalt epicentru, vointa era legata direct cu sentimentul, visatul si vederea, si numai indirect de ratiune si vorbire. (...) Doua dintre ele, ratiunea si vorbirea sunt cunoscute de oricine, sentimentul este intotdeauna vag dar cumva familiar; dar numai in lumea vrajitorului devii complet informat asupra visatului, vederii si vointei. Iar in final la marginea acestei lumi te intâlnesti cu celelalte doua. Cele 8 puncte formeaza totalitatea omului. (...) mi-a atins capul si a spus ca acesta este centrul ratiunii si al vorbirii. Extremitatea sternului era centrul sentimentului, zona de sub ombilic este a vointei, visatul era in partea dreapta a coastelor, vederea in partea stânga. El a spus ca uneori unii vrajitori au vederea si visatul in partea dreapta " (Castaneda, 1995c, 116-118). Don Juan afirma ca visatul este un instrument: "Visatul este un ajutor practic dezvoltat de vrajitori (...) Bineinteles visatul este incununarea eforturilor vrajitorilor, folosirea suprema a nagualului." (Castaneda, 1995c, 296). Pentru a invata visatul, Carlos are nevoie de trei tehnici : intreruperea rutinelor vietii, mersul puterii si non-actiunea. In eforturile sale de a intelege invataturile lui don Juan, Carlos ajunge in orasul Tula. Tula fusese in trecut capitala toltecilor si era numita Tollan. In limba azteca, toltec era sinonim cu constructor si arhitect. "Cea mai impunatoare constructie de la Tula a fost ansamblul templului inchinat zeului Quetzalcoatl, reconstruit in buna parte de arheologii secolului nostru. Se pot vedea si azi cele 51 de coloane patrate asezate in siruri paralele care strajuiau parcursul de acces in marele templu. Piramida templu era o constructie cu 5 nivele, ce s-a pastrat in foarte bune conditii timp de 1 mileniu." (Manolescu , 1974, 30). Cel mai vestit si totodata primul stapânitor al primei dinastii toltece a fost Quetzalcoatl. Sfârsitul domniei sale a venit in momentul in care Quetzalcoatl a disparut in mare, legenda care a facilitat cucerirea Mexicului de catre spanioli, intrucât indienii vedeau in ei intoarcerea lui Quetzalcoatl. Numele Quetzalcoatl desemneaza un complex cultural reprezentând simultan un nume ceresc, un personaj istoric si o demnitate preoteasca in Tenochtitlan (Lawrence, 1989, 9). In spusele lui don Juan, piramidele reprezinta o concentrare a unor energii colective magice, centrul ordinii si stabilitatii. Carlos intreaba, dupa ce vizitase piramidele din Tula, ce reprezinta cele patru figuri de piatra care sustin piramida, iar raspunsul vine din partea lui Pablito, unul dintre ucenicii lui don Juan: "ele nu sunt barbati, ci femei. Piramida este centrul ordinii si stabilitatii. Figurile sunt cele 4 colturi ale ei, ele sunt cele 4 vânturi, cele 4 directii, baza, fundatia piramidei. (...) piramida este barbatul sprijinit de femeile sale luptatoare. (...) Atlantizii sunt nagualul, ei sunt visatori". (Castaneda, 1998, 18-19). Aceasta formatie in care nagualul si echipa sa formeaza un cadrilater, va fi numita ulterior "pozitia Toltecului". O descriere asemanatoare cu descrierea facuta de Pablito piramidelor din Tula apare in Invatatura Hathor: "Vârful sau inaltimea constiintei e sprijinit pe 4 puncte sau colturi aflate la baza, fiecare din acestea reprezentând un aspect vital pentru obtinerea unei stari echilibrate, superioare de constienta" (Kanyon & Essene, 2002, 80). Din intregul arsenal de lucruri care transforma visatul in arta samanica face parte atât pozitia pentru a intra in atmosfera propice visatului cât si timpul. "Don Juan mi-a spus ca cele mai bune rezultate le-as obtine daca as sta pe o rogojina cu talpile picioarelor unite si coapsele atingând rogojina. El a adaugat ca daca intram in pozitia acea in visat corpul meu nu va cadea pe o parte ci trunchiul se va inclina in fata si fruntea imi va cadea pe talpi" (Castaneda, 1998, 141). Momentul cel mai propice visatului este noaptea târziu sau spre dimineata. "El spunea ca deoarece trebuie sa faci visatul intr-un mediu social trebuie sa cauti cele mai bune conditii de solitudine si lipsa de interferenta. Interferenta la care se referea el era atentia oamenilor si nu prezenta lor fizica. (...) doar tangential la orele când majoritatea oamenilor dorm te poti feri de o parte din acea atentie fixata, pentru o scurta perioada de timp. In aceste momente prima atentie a celor din jurul nostru dormiteaza" (Castaneda, 1998, 141). Maiestria visatului, cum o numeste don Juan, face parte din cele trei seturi de tehnici ale vrajitorului, alaturi de maiestria stalking-ului si de cea a intentiei. Visatul trebuie sa fie invatat de catre luptatori "in timp ce se afla in starea lor normala de constiinta" (Castaneda, 1998, 192). Don Juan ii explica lui Carlos ca visatul isi are originea intr-o observatie simpla: "vechii vizionari si-au dat seama ca, in visele lor, punctul de asamblare se deplaseaza usor spre stânga, in cel mai natural fel. Acest punct se relaxeaza intr-adevar când omul doarme si toate felurile de emanatii nefolosite incep sa straluceasca ". (Castaneda, 1998, 193). Vizionarii au fost intrigati de aceasta descoperire si au perfectionat deplasarea naturala a punctului de asamblare. Atunci când au devenit capabili sa o controleze "au numit acel control visat" (Castaneda, 1998, 193). Insa, ca orice descoperire, visatul are si minusuri. "Te previn in privinta capcanelor visatului care sunt cu adevarat enorme, mi-a spus el. In visat nu ai cum sa dirijezi miscarea punctului de asamblare; singurul lucru care dicteaza aceasta miscare este forta interioara sau slabiciunea visatorului" Castaneda, 1998, 195). Pentru a combate aceasta, noii vizionari au dezvoltat o cale a luptatorilor, intarindu-si forta interna necesara deplasarii punctului de asamblare in vise. Punctul de asamblare se poate deplasa prin doua tipuri de miscare: translatie si transfer. El face parte din oul luminos (care este eul nostru energetic) si se afla la nivelul omoplatilor. Poate fi deplasat prin curenti de energie de obicei imprevizibili, care sunt perceputi ca o senzatie de tristete urmata de una de bucurie. Comportamentul este cu atât mai neobisnuit cu cât punctul de asamblare este mai departat de pozitia sa initiala. Punctul de asamblare se deplaseaza cu mai mare usurinta in timpul somnului, iar visele au legatura cu aceasta deplasare. Cu cât deplasarea este mai mare, cu atât visul este mai neobisnuit. "Vrajitorii considera visatul ca pe o arta extrem de rafinata, arta de a disloca dupa dorinta punctul de asamblare din pozitia sa obisnuita pentru a intensifica si a extinde gama celor ce pot fi percepute" (Castaneda, 2000, 33). Rezultatul fixarii intr-o noua pozitie a punctului de asamblare se numeste cea de-a doua atentie. Vrajitorii din vechime au consolidat arta visatului pe baza unor premise legate de fluxul de energie al fiintelor umane: ei au vazut ca numai filamentele de energie ce trec direct prin punctul de asamblare pot fi asamblate corect in perceptie. Indiferent cât de putin se misca punctul de asamblare, prin el incep sa treaca noi filamente de energie care schimba perceptia. Punctul de asamblare se poate muta cu usurinta. Totodata el poate fi facut sa se miste si in afara oului luminos. Deplasarea sistematica a punctului de asamblare se poate invata si efectua prin antrenament in timpul somnului si al viselor obisnuite. Primul pas spre dobândirea puterii este organizarea visatului, care inseamna stapânirea generala a situatiei dintr-un vis. "Don Juan definea atentia visatului ca pe stapânirea asupra propriilor vise pe care o dobândeste cineva atunci când isi fixeaza punctul de asamblare intr-o oricare noua pozitie in care a fost deplasat in timpul viselor" (Castaneda, 2000, 37). Pentru a atinge nirvana visatului, visatorul trebuie sa deschida sapte porti. Prima poarta reprezinta un prag, iar trecerea trebuie facuta prin constientizarea unei anumite senzatii dinaintea somnului adânc. Atingerea acestei porti se face in momentul când visatorul constientizeaza ca adoarme. Visatul reprezinta procesul de dobândire a controlului asupra visului. Visele sunt porti spre alte lumi. Sunt ca niste sosele cu doua sensuri: pe un sens constiinta trece spre alte domenii, iar pe celalalt sens cercetasii acestor domenii vin in visele noastre. Cea de-a doua poarta a visatului poate fi trecuta prin doua modalitati: "una este de a te trezi in alt vis, adica sa visezi ca ai un alt vis si apoi sa visezi ca te trezesti din el. Alternativa consta in a folosi elementele din vis pentru a declansa alt vis" (Castaneda, 2000, 62). Acest lucru imi aduce aminte de povestirea Scrisul zeului a lui Borges in care Tzinacan, magul piramidei din Quaholm, cazut in robia cuceritorilor si aruncat intr-o temnita sapata intr-o stânca, isi aminteste ca zeul a incifrat la inceputul timpului secretul universului intr-un scris ramas de atunci nedescoperit. Dupa eforturi nenumarate isi da seama ca scrisul secret este alcatuit din petele blanii unui leopard aflat intr-o incapere vecina, pe care el il zarea doar o secunda pe zi, când leopardul sarea spre deschizatura pentru mâncare. La un moment dat Tzinacan are un vis: "am visat ca pe pardoseala temnitei se afla un fir de nisip. Am adormit din nou, indiferent, am visat ca ma trezesc si ca vad doua fire de nisip. Am adormit din nou iar firele se facusera trei. S-au inmultit asa pâna când au umplut cu totul temnita si se facea ca eu muream sub apasarea lor. Am inteles ca visez si cu un efort urias m-am desteptat. Desteptarea a fost zadarnica. Nenumaratul nisip ma sufoca. Cineva imi spusese: nu te-ai trezit cu adevarat, ci numai intr-un vis anterior. Acest vis se afla in altul si tot asa pâna la infinit.Vei muri inainte sa te fi trezit cu adevarat. Atunci mi-am spus ca nici nisipul din vis nu va putea sa ma ucida si nici vise nu exista care sa stea inauntrul altor vise. Atunci s-a trezit cu adevarat" (Borges, 1978, 67). Un exemplu asemanator gasim in romanul lui Garcia Marquez, Un veac de singuratate, unde este vorba despre un vis al colonelului Aureliano Buendia: "Intr-o zi visa ca intra intr-o locuinta goala, cu peretii albi si ca il nelinistea impresia apasatoare ca este prima fiinta omeneasca care a intrat acolo. Tot in vis isi aminti ca visase acelasi lucru in noaptea precedenta si in cursul a numeroase nopti din anii din urma si stiu ca aceasta imagine i se va sterge din minte in clipa desteptarii, deoarece visul acela frecvent avea particularitatea ca nu ti-l puteai aminti decât tot in vis" (Márquez, 2000, 175). "Don Juan a spus ca ceea ce face visatul este sa ne confere mobilitatea necesara pentru a accede la alte lumi, prin demolarea modului nostru de cunoastere a acestei lumi. A numit visatul o calatorie de dimensiuni de neconceput, calatorie care determina punctul de asamblare sa se proiecteze in afara domeniului uman si sa perceapa inimaginabilul" (Castaneda, 2000, 95). Vrajitorii lui Castaneda spun ca pe pamânt exista doua tipuri de creaturi: organice si anorganice. Trecând de cele doua porti fapturile anorganice sunt invitate sa il cunoasca pe visator. Atunci când visele sunt obisnuite, iscoadele sunt mai numeroase. In faza a doua a initierii in arta visatului, fapturile anorganice incep sa apara in fiecare sedinta de visat a lui Carlos. Pentru vrajitorii din lumea de azi, visatul inseamna libertatea de a percepe lumi ce depasesc orice imaginatie. La un moment dat Carlos are un vis cu un peste care zboara pe o ramura mentinându-si imaginea de peste, apoi se transforma intr-o pata de lumina care il striga sa il urmeze intr-o calatorie spre o alta lume. Carlos ajunge inauntrul unei fapturi anorganice si tot ce trebuie sa faca pentru a ramâne acolo este sa-si spuna intentia cu voce tare. Din lumea fapturilor anorganice vine si emisarul visatului, despre care don Juan spune ca este o proiectie a acestor fapturi menita sa ii ghideze pe cei care viseaza. Emisarul ii spune lui Carlos ca vechii vrajitori au aflat tot ceea ce stiau despre visat stând in mijlocul fapturilor anorganice. Tot emisarul ii spune ca "pentru a realiza un visat perfect primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa-ti anulezi dialogul interior". (Castaneda, 2000, 146). Don Juan formuleaza regula celei de-a doua porti intr-o succesiune de trei etape: prin exersarea trecerii dintr-un vis intr-altul, visatorii afla de existenta iscoadelor din alte lumi. Urmarindu-le, ei intra intr-un alt univers si ii invata regulile. Emisarul ii spune lui Carlos ca visatul "constituie mijlocul care ii transporta pe cei care viseaza in aceasta lume si noi i-am invatat pe vrajitori tot ce stiu ei despre visat. Lumea noastra este legata de lumea voastra printr-o usa numita vis. Noi stim cum sa trecem prin aceasta usa, dar oamenii nu stiu. Ei trebuie sa invete cum se face asta" (Castaneda, 2000, 146). Cea de-a treia poarta a visatului este atinsa atunci când visatorul se pomeneste intr-un vis uitându-se la cineva care doarme si acel cineva este el insusi. "La cea de-a treia poarta a visatului incepi sa iti contopesti in mod deliberat realitatea visatului cu realitatea lumii cotidiene" (Castaneda, 2000, 175). Visatul necesita toata energia unui om. In momentul in care in viata ucenicului apare o alta preocupare, el nu mai poate visa. In limbajul vrajitorilor, "a fi preocupat inseamna ca toate sursele tale de energie sunt solicitate" (Castaneda, 2000, 184). In alta parte Don Juan da inca o defintie a visatului: "procesul prin intermediul caruia visatorii detecteaza situatiile de vis in care pot gasi elemente generatoare de energie. (...) visatul este procesul prin care intentionam sa gasim pozitii adecvate ale punctului de asamblare, pozitii care ne permit sa percepem elementele generatoare de energie in conditii asemanatoare visului" (Castaneda, 2000, 201). Trecerea prin cea de-a treia poarta face posibile trei tipuri de calatorii: calatoria in locuri concrete in aceasta lume, calatoria in locuri concrete in afara acestei lumi si calatoria in lumi care exista numai in intentia altora. In urma unei intâlniri cu un vrajitor din vechime care luase infatisarea unei femei care se ruge intr-o biserica, Carlos afla ca "masculinitatea si feminitatea nu sunt stari definitive, ci rezultatul unei actiuni specifice de pozitionare a punctului de asamblare" (Castaneda, 2000, 255). In intâlnirea cu femeia din biserica, Carlos este instruit despre vrajitorii care practicau arta de a-si proiecta propriile gânduri in visat pentru a reproduce fidel orice obiect sau punct de reper pe care-l doresc. Don Juan afirma chiar ca populatii intregi ar fi disparut visând in felul acesta, vizualizând si recreând cu totii in visat acelasi tablou. Cu ajutorul femeii-saman, Carlos trece prin cea de-a treia poarta a visatului. Toate aceste treceri amintesc de visul lui Jose Aureliano Buendia, personajul lui García Marquez din Un veac de singuratate: "Jose Aureliano Buendia se mângâia visând un sir nesfârsit de camere, visa ca se scoala din pat, ca deschide usa si trece intr-o camera identica cu prima cu acelasi pat cu capatâiul din fier forjat cu acelesi fotolii de rachita si cu aceeasi iconita a Fecioarei Tamaduirii pe peretele din fund. Din camera aceasta trecea in alta exact la fel, a carei usa dadea in alta exact la fel, apoi in alta exact la fel, la nesfârsit. Ii placea sa umble astfel din camera in camera ca intr-o galerie de oglinzi paralele" (Márquez, 2001, 93).
|