Anamaria Selu

Puterea, vointa si intentia

 

Abstract: The complex of three concepts which make the subject of this study are explained - in don Juan's discourse convention - as projections of an impersonal, universal force that generates the existence and non-existence in the same time.  The  article - conceived as an essay -  analyses reflexively the philosophical (on one side)  dimensions of such concepts and on the other, their significance in Castaneda's system of knowledge.

Keywords: Carlos Castaneda, Shamanism, Power, Will, Intention, Reason, the Warrior

 

In lumea noastra, puterea, vointa si intentia apartin sferei gândirii si afectivitatii. Ele nu au chip, sunt vizibile numai efectele lor, pe care le resimtim in realitatea  vietii cotidiene. Don Juan, samanul yaqui din seria de volume ale lui Carlos Castaneda, intelege cele trei concepte ca ipostaze ale fortei impersonale, universale care da nastere existentei si non-existentei totodata. Mai mult, el nu vorbeste despre concepte abstracte, fiintari ideatice, ci despre adeva­rate trupuri ale puterii, vointei, intentiei, la fel de concret reprezentate in planul reali­tatii ca orice obiect tangibil. Puterea are forma, poate fi atinsa, poate fi modelata, poate sa vorbeasca, fara ca toate acestea sa se intâmple in ordinea si in sensul realitatii pur rationale. Vorbim in termenii realului despre manifestari si forte la fel de "concrete" si de puternice ca realul, dar, cu toate acestea, ne plasam sau suntem fortati sa ne deplasam punctul de asamblare in afara lumii obiectuale. Despre ce fel de realitate ne vorbeste Don Juan Matus si cât de mare este asemanarea acesteia cu legile existentei umane se va putea observa anali­zând aceste trei concepte: Puterea, Vointa si Intentia..

 

1.  Puterea

                                             The power rests on the kind of knowledge one holds.

 (The Teachings of Don Juan)  

Intre lumea de lucruri si lumea de forte s-a creat cândva o fisura, mai apoi o prapas­tie. Oriunde ne-am aseza suntem in exil, in afara situatiei in care am capata puterea a le traversa pe amândoua cu aceeasi libertate a spiritului; aceasta putere se dobândeste in urma unui indelungat si dureros proces de metamorfozare a fiintei sau, mai bine zis, de recuperare a formei sale originare, de ajun­gere la "incandescenta totala". Puterea de cunoastere insasi a suferit metamorfoze. Ina­int­e, po­­ves­teste Don Juan, samanii pu­teau vedea direct energia, se percepeau unii pe altii ca pe câmpuri de energie. A­cum, recuperarea acestui dar necesita pier­derea formei umane, care "da luptatorului liber­tatea de a-si aminti de el insusi ca si câmp de energie" (Castaneda, 1976, 54).

In acelasi univers coabiteaza puterea ca forta impersonala, suprareala, si puterea to­na­lului, sfera ce tine de concretetea pamân­tului si de legile realitatii manifestate in tipare si forme. Capcana si pericolul constau in pierderea libertatii de a concepe gemelar ambele sfere de putere si de a deveni sclavul orb al uneia dintre ele, cel mai adesea al puterii tonalului. Controlul de sine se va genera nu din libertatea miscarii gândului, ci din teama de a pierde din vedere tarmul geome­triei rationale a lumii. Paradoxal, pu­te­rea este cea care genereaza, naste, se creeaza, dar si cea care se face pe sine. "Power can meet only with power." (Casta­neda, E 1976, 112).

Un alt paradox al puterii: pe de o parte creeaza si distruge impersonal, aparent arbitrar, fiind straina ratiunii, exterioara fiintei. Pe de alta parte, apartine acesteia din urma, se personalizeaza in forma ei, se interiorizeaza, nefiind niciodata cu adevarat numai a individului. Ideea de posesiune in câmpurile puterii este un concept mai mult decât flexibil. Don Juan "spune ca forta care ne conduce destinele se gaseste in afara noastra si ca nu are nimic de a face cu actiunile si cu actul nostru volitiv" (Casta­neda, 1995, 43). Mai mult, "el (omul) tre­buie sa ajunga sa realizeze ca puterea pe care aparent o dobândeste, nu este, in realitate, a sa" (Castaneda, 1998, 116).

Cu toate acestea, puterea, la nivelul tonalului, ia forma omului si a tempera­mentului sau. "-How does one store power, Don Juan? / -It depends on what kind of person the warrior is. My benefactor was a man of violent nature. He stored power through that feeling" (Cataneda, 1972, 164). Puterea personala este un dar care se cultiva ajungând sa intermedieze intâlnirea fiintei cu forta originara, fara chip. "Daca avem destula, un singur cuvânt dezvaluit ar fi su­fi­cient pentru a ne schimba viata. Dar daca nu avem destula putere personala, ne pot fi dezvaluite cele mai minunate parti de inte­lepciune, dar revelatia nu va avea nici cea mai mica importanta" (Castaneda, 1995, 127).

Puterea personala se manifesta si se creeaza in masura in care individul este dispus sa se ia de la capat, in alt fel de ratio­nament, atipic, sa aboleasca asaltul realitatii tonalice asupra sinelui si sa fie gata de salturi incendiare pe care sa le poata con­trola fara urma de anxietate si obsesie.

 

Puterea si sentimentul thanatic

"Orice graunte de intelepciune care devine putere are moartea ca forta centrala (.) Orice este atins de moarte cu adevarat devine putere" (Castaneda, 1995, 138).

 Puterea personala se naste din aban­don, echivalent cu o forma de a muri, prin parasirea ratiunii rigide a tonalului. Puterea ia nastere prin suferinta, un proces dureros de desprindere de sinele tonalic. In procesul acumularii puterii, la inceput, ucenicul simte ceva "ca o iritatie,.apoi ca o atingere calda.si, la sfârsit, aceasta devine durere. O putere reala este intotdeauna insotita de o suferinta intensa" (Castaneda, 1995b, 152). Puterea tonalului de a-si pastra prizonierul in legile sale in timp ce fiinta se zbate sa se metamorfozeze e la fel de mare si de intensa ca suferinta insasi a nasterii. "Simteam ca eram impartit in doua; o parte din mine nu era deloc socata si accepta orice din faptele lui don Juan si don Genaro, la adevarata lor valoare. Dar era o alta parte din mine care refuza sec, si aceasta era mai puternica" (Castaneda, 1995c, 78).

 

Puterea, al treilea inamic al razboinicului

In lipsa controlului ratiunii, puterea ca­pri­cioasa devine o arma impotriva luptato­rului, reusind adesea sa-l invinga fara ca el sa constientizeze momentul si cauza infrân­gerii sau fara ca macar sa stie de o asemenea infrângere. Puterea nu il paraseste, dar devine otravitoare pentru spirit. De aceea, puterea personala trebuie sa fie cladita in primul rând pe claritatea mintii si pe starea de awarness, de constiinta si de luciditate ce a invatat sa se conduca prin hatisurile de forte ale universului si prin sine fara a abandona controlul si a inchide ochii."Daca intelege ca, fara controlul ratiunii, claritatea si puterea sunt mai teribile decât orice oroare, el va atinge un stadiu la care totul va fi sub control" (Castaneda, E 1968, 186).

Puterea, avertizeaza don Juan, e cel mai teribil dusman. Cel mai usor este sa ii ce­dezi. Un om aflat in aceasta situatie aproape nici nu observa acest dusman care il inlantuie si, dintr-odata, fara ca macar sa-si dea seama, va fi pierdut batalia. Puterea il va fi transformat intr-un om crud si capricios. "Un om infrânt de putere moare fara a sti cum sa o foloseasca. Puterea e doar o povara asupra sortii sale. Un astfel de om nu are nici o stapânire de sine si nu stie când sau cum sa-si foloseasca puterea" (Castaneda, 1968, 121).

Controlul asupra puterii se cucereste prin constientizarea faptului ca puterea per­so­nala este o putere data, niciodata o pose­siune, mai degraba un imprumut in vederea câstigarii unei batalii cu sine si cu ratiunea, sau un trofeu nepretuit al unei asemenea lupte a spiritului. Cu toate acestea, fiinta nu poate câstiga razboiul decât prin puterea personalizata care-i apartine doar lui si careia trebuie sa ajunga sa-i cunoasca resor­turile. "Puterea e un lucru delicat. Este im­po­sibil de fixat intr-o definitie. Este intuitia asupra anumitor lucruri. Puterea e perso­nala, apartine numai fiintei care o poseda" (Castaneda, 1995 b, 64).

Paradoxal, puterea te stapâneste si ti se supune, este deopotriva interioara, aparti­nând unui fond intim, ancestral si exte­rioara, impersonala. "Power is like that: it commands you and yet it obeys you" (Castaneda, 1997, 58). Ea da libertatea vra­ji­torilor de a nu fi tintuiti in nici una din lumi si apare numai dupa ce ne acceptam soarta. "Când nu mai ai nimic de pierdut, devii curajos. Suntem tematori numai cât timp mai avem o speranta" (Castaneda, 1997, 116).

2. Vointa

  

It happens mysteriously. There is no real way of telling how one uses it.

(Tales of Power)

Razboinicul intelepciunii se afla in cau­ta­rea vointei si in lupta pentru putere. Vointa este o putere, nu un gând, un obiect sau o dorinta. Prin vointa interactionam cu lumea si-i imprimam un sens, o dezvoltare, o miscare in armonie cu structura si intensi­tatea fibrelor noastre luminoase. Vointa implineste astfel relatia dintre noi si lumea perceputa. Mai mult, "poti percepe lumea prin simturi la fel de bine ca si prin vointa." (Castaneda, 1995c, 75).

Vointa apartine asadar unei sfere de cunoastere complementare, insa diferite de lumea perceptiilor pur senzoriale: mai de­gra­ba sferei nagualului, vederii dinauntru, prin vedere intelegând totodata stapânirea si identificarea cu lucrul perceput, mai mult decât cu simtul care percepe. Prin vointa, obiectul asupra caruia se exercita devine el insusi putere, fara sa o contina intrinsec cu adevarat. "Când privim lumea sau când o auzim, avem impresia ca ceea ce se afla in ea este real. Când percepem lumea cu vointa noastra stim ca nu este atât de palpabila si de reala pe cât credem. Vointa e putere. Vederea nu este o forta, ci mai degraba o cale de a trece dincolo de lucruri" (Casta­neda, 1999, 58).

Vointa exista ca forta prin dar si in afara noastra ("our will operates in spite of our indulgence"). La fel cu puterea, vointa se dezvolta printr-o neintrerupta cautare a sinelui (the quest of will) pâna in momentul in care, o data cucerita, te face invulnerabil. Don Juan nu se refera la vointa comuna a locuitorilor tonalului, cea care duce la bun sfârsit lucruri ce trebuie si se pot realiza. In cazul acesta, ratiunea stapânind asupra voin­tei este cea care traseaza parcursul actiunii.

Vointa insa nu este gândire, nici curaj, nici denying. Mai mult decât atât, este nesupusa unei ierarhii rationale. Ea este forta spiritului de a se depasi, de a-si sur­cla­sa ratiunea, ramânând totodata in simbioza cu aceasta. "Vointa este o pute­re. si de vreme ce este o putere, trebuie sa fie contro­lata." De data aceasta, controlul asupra vointei se realizeaza prin reluarea comu­ni­carii cu nagualul, nu doar printr-o concen­trare incrâncenata asupra simturilor. Carlos isi descrie astfel trairile in timpul unei pase magice pe care i-o aplica maestrul sau: "imi pierdusem controlul asupra mus­chilor. Am incercat sa pronunt câteva cuvin­te, dar nu am reusit (.) Don Juan mi-a expli­cat ca trucul consta in vointa." (Cas­ta­neda, 1995a, 155).

Don Juan vorbeste despre Vointa aflata dincolo de ratiune, desi strict controlata de aceasta, forta independenta care se mani­festa prin noi, depasind, in sensul extra-ordinar, orice previziuni ale ratiunii. Vointa actioneaza dincolo de limitele tonalului, pre­lun­gind astfel cucerirea nagualului: "este ceva ce omul foloseste, spre exemplu, pen­tru a câstiga o batalie pe care, dupa toate calculele sale, ar urma sa o piarda (.) este ceva ce sfideaza bunul simt" (Castaneda, 1995a, 214). Se petrece astfel o depasire a ratiunii spre supra-ratiune sau spre vointa, reusindu-se o revelare a puterii si un control cultivat asupra lumii obisnuite si asupra sinelui. Vointa vine din adâncuri, de dincolo de trup, si se metamorfozeaza in lucruri si fapte existentiale. "Gândurile imi erau foarte clare, trupul insa imi era amortit; nu-l simteam. Am incercat din rasputeri sa-mi rostesc gândurile dar in zadar (.) Ab­solut involuntar am intrebat 'Cine vorbeste, cine vorbeste?' " (Castaneda, 1995a, 127).

In reprezentarile lui Juan Matus, vointa se naste dintr-o asamblare a fibrelor ce alcatuiesc oul luminos, sau al doilea sine. Puterea personala se creeaza prin abandonul tonalului si parasirea formei umane, in urma unor convulsii care, o data ce inceteaza, lasa razboinicului straniul sentiment ca poate atinge in realitate orice doreste "printr-un sentiment care iese din trupul sau si care este vointa." Universul si fiinta sunt creatii luminoase alcatuite din fibre de putere incandescenta care formeaza structura inte­rioa­ra, dinamica a lumii. Puterea personala acumulata indeajuns transforma vointa intr-o forta functionala.

 

Vointa vs. Ratiunea

Vointa se dezvolta in luptator in ciuda ratiunii dar nu straina de aceasta. Dispunem de doua inele de putere inca de la nastere. Primul, ratiunea (reason and talking), este ceea ce sustine lumea aceasta in legile omenesti ale gândirii. Al doilea este vointa, niciodata folosita, dar mult mai coplesitoare decât ratiunea.

In Arta de a visa vointa este descrisa drept controlul miscarii in starea de transa halucinogena sau drept oprire a dialogului interior. Vointa apare ca un control desa­vârsit al celei de-a doua atentii sau controlul maxim al luminozitatii corpului ca si câmp de energie, o forta ce radiaza din zona mediana a corpului "in urma unui moment de liniste absoluta, de angoasa sau de tristete profunda" (Castaneda, 1995c, 189).

Vointa ia nastere in tacerea din urma convulsiilor ce insotesc ruperea de legile tona­lului, dând nastere intentiei de a direc­tiona atentia secunda si de a o comanda. "The intent and the effect are will; they are tied together." Tot vointa este aceea care permite nu doar deplasarea punctului de asamblare, ci si mentinerea acestuia in ace­easi pozitie, ceea ce permite asamblarea unor lumi diferite, fie ca este vorba de tonal sau de lumile vrajitorilor. "Aspectul alinia­mentelor care pastreaza punctul stationar este vointa, iar aspectul care il face mobil e intentia" (Castaneda, 1999, 167).

 

3. Intentia

One of the most haunting mysteries is how will, the impersonal force of alignament, changes into intent, the personalized force.

(The Fire from within)

Intentionalitatea este forta vibratorie a constiintei universului, presupunând o voin­ta nestramutata, inflexibila. "Intent is what sends a shaman through a wall, through space, to infinity." (Castaneda, 1981, 149). Lumea se creeaza din intentie, iar noi suntem sclavii acesteia, caci, mai mult decât orice, ea este forta personalizata care ne stapâneste, ne modeleaza sau ne mutileaza, orientarea sagetii destinului, perseverenta si scopul cautarilor. "It makes us act in the world" (Castaneda, 1981, 68). Intentia oarba si nemiloasa devine, in cazul razboinicului, un prieten.

Intentionalitatea ghideaza vointa si puterea, iar efectul sau prim este obtinerea tacerii interioare, apoi a controlului rea­li­tatii. Don Juan descrie the intent ca pe o forta compusa din "frugalitatea, sanatatea judecatii si lipsa libertatii de a inova" (Castaneda, 1995b, 146).

Intentionalitatea functioneaza ca un raspuns la actele predeterminate si obliga­torii, de aceea un om al cunoasterii are nevoie de o judecata sanatoasa si sigura. De vreme ce toate actele sunt prestabilite, inten­tionalitatea trebuie sa se caracterizeze prin lipsa libertatii de inovare. Libertatea permi­sa este aceea a fixarii privirii pe intentie, concentrarea vointei si urmarea caii ce se deschide prin aceste puteri de ghidare. "Unbending intent leads us to internal silence."

Daca vointa reusea sa fixeze punctul de asamblare a fiintei, intentia reuseste sa-l faca sa se deplaseze tocmai prin calitatea ei de a fi inflexibila, nestramutata. "De vreme ce aliniamentul este forta care se afla in toate, intentia e ceea ce face punctul de a­sam­blare sa se miste" (Castaneda, 1998, 147).

Intreg universul, dar mai ales perceptia noastra asupra acestuia, insusi felul in care se asambleaza realitatea, toate sunt efecte ale intentionalitatii, deopotriva vârf al sage­tii si coarda elastica a arcului vointei. Intentia cladeste edificii in fata noastra si ne da semne ca sa nu ne ratacim inauntru. "Intent is the pervasive force that causes us to perceive. We do not become aware because we perceive, rather, we perceive as a result of the pressure and intrusion of intent" (Castaneda, 1999, 212).

Insasi moartea se naste din­tr-o intentie a omului inca din momentul nasterii sale. Ceea ce inseamna ca moartea poate fi abolita, tot printr-o intentie care sa schimbe punctul de asamblare al fiintei. Intentia este puterea care dirijeaza, sustine si da forma puterii si vointei in strânsa legatura cu tot ce este viu. "Singura cale de a intelege intentia este aceea de a o cunoaste direct prin acea legatura vie care exista intre intentie si toate fiintele. Vrajitorii numesc in­tent­ie indescrip­tibilul, spiritua­lul, abstractul" (Castaneda, 2000, 119).

A ajunge la radacinile creatiei, ale realitatii, inseamna pentru samanul Juan Matus o negare a acesteia, o deconstructie si o recucerire a conceptelor pure printr-o trai­re aproape tangibila. Realitatea trebuie des­fa­cuta ca o rodie coapta in care privirea urmeaza sa caute miile de rodii nenascute din miile de seminte care, in virtutea voin­tei, a puterii si a intentiei, trebuie la rândul lor sa nege rodia si sa afirme dreptul la existenta al nenascutilor. In ce fel se va realcatui rodia ca realitate a germinatiei, va fi din nou efectul si sarcina unui efort de vointa, putere si intentie. Forma corpora­lizarii acestora ramâne un mister al exis­tentei. De buna seama, miracolul refacerii rodiei se va petrece in imediata apropiere a vitalitatii pamântului.