Simona Ardelean

Tonal si Nagual

 

Abstract: The article analyses two main concepts of Castaneda's new organisation of the world and knowledge. Through Tonal  the world is organized  in an attempt to eliminate the chaos. It validates the world by placing it on different layers and giving it labels. It is a perceivable reality but  that cannot be  modified.  Nagual, on the other hand is that part of inner and external world that cannot be submitted to rules, which cannot be explained, named or touched. The peril consists in the invasion of the Tonal over the Nagual in an attempt to suppress it. So the apprentice, Carlos, learns to suppress the analogies, the differences, the comparisons and becomes able to see at the end of his initiation  the lines of the world, the flowing energy and inner connection of the world apart of the common order of people.

Keywords: Shamanism, Carlos Castaneda, Tonal / Nagual, Sorcerer, "Doing"/ "Not-doing"

 

"Viata pe care o traim acum e doar o nesfârsita viziune"

    (Carlos Castaneda, 1997, 221)

Daca unui cititor i-ar trece prin minte sa se aventureze prin lumea lui Carlos Casta­neda ar trebui sa se asigure ca are spatiu si pentru un ghid de buzunar sau pentru o harta care sa il indrume in momentele de rastriste sau de prea incercata rabdare. Se va verifica in felul acesta inca o data ca nimic nu e intâm­plator in aceste carti si ca hatisul care se incapatâneaza sa se astearna inaintea cititorului e datorat incomple­titu­dinii dru­mu­lui parcurs.

Pentru acele momente cititorului i-ar putea veni in ajutor si distinctia tonal/nagual cu care vom opera. E doar o parte, desigur, din ghidul de buzunar propus. Si mai e, marturisesc, rezultatul unei lupte interioare pentru clarificarea unor concepte. Ca orice calator prins in lumea lui Castaneda, am fost la rândul meu pusa la incercare.

Vin dintr-o lume care opereaza cu con­cepte mai mult sau mai putin explicite, dar care au invariabil pretentia ca au reusit din punct de vedere lingvistic sa afirme ceva despre realitate sau existenta.

Din punctul de vedere al antropolo­gu­lui, informatia pe care o aduce Carlos Casta­neda asupra notiunilor mai sus mentionate este urmatoarea: Tonalul (a carui pronuntie exacta este toh-na'hl in culturile din Me­xicul Central) este un fel de spirit pozitiv, de obicei un animal, pe care copilul il obtine in momentul nasterii si cu care e legat intim tot restul vietii. Michael Harner reia explicatia data de Castaneda incercând sa o lamureas­ca: "Incidentally, Castaneda contrasts the nagual with the tonal in a lengthy, if some­what confusing discussion. The confusion can be somewhat dissipated if one under­stands that the tonal derives from the Nahuatl or Aztec term tonalli. This word referred especially to one's vital soul and the sign of one's day of birth, which was frequently an animal. The tonalli was part of an elaborate calendrical system with implications of predestination, somewhat analogous to one's sign in Western astro­logy" (Harner, 1990, 63). Pentru Harner, tonalul implica asadar ideea de predestinare a parcursului cuiva de la nastere la moarte. Experienta cotidiana din realitate imediata se crede a fi determinata de animalul tonal (nu e acelasi lucru, vom vedea, cu animalul nagual legat de cealalta realitate).

Explicatia pe care Harner o da nagua­lului, fara a fi fundamental dife­rita de cea a lui Castaneda, este urmatoarea: "Among the Indians of Mexico and Guate­mala, the guardian spirit is commonly known by the term of nagual derived from the term nahualli. Nagual refers to both a guardian animal spirit and to the shaman who changes into that power animal (compound words derived from nahualli have the meaning of being disguised, masked)." (Harner, 1990, 63). E firesc, completeaza el, sa existe confuzii intre animalul tonal si nagual, confuzii intâlnite uneori in literatura antropologica a Mexicului si Guatemalei, datorate invatarii defectuoase a semnifi­ca­tiei sau fuzionarii sensurilor celor doua ani­male care intruchipeaza nagualul si tonalul, realizate in vremurile coloniale de catre unii bastinasi mexicani si guatemalezi.

Dar lucrurile se complica evident atunci când explicatiei cu care vine Carlos pentru a arata ca stie carturareste despre ce este vorba, don Juan ii opune o alta, vrajito­reasca. Urmeaza hatisul imaginilor compli­cate asupra carora atrageam atentia dintru inceput. Complicate pentru Carlos si pentru noi, oameni ai lumii de concepte ordonate, fiindca cu greu le intrepatrundem sensul, dar si mai complicat de tradus pentru don Juan, care e pus sa zugraveasca in sintagme logice indescriptibilul.

 In cartile lui Castaneda se acorda o importanta deosebita realitatii celei­lalte, inex­primabile si imposibil de cunoscut in felul nostru obisnuit de-a fi. Cealalta reali­tate apartine lumii vrajitorilor: "For a sorcerer, the world of everyday life is not real, or out there, as we believe it is. reality or the world we all know is only a description [.] a description that had been pounded into me from the moment I was born" (Prefata la Castaneda, 1972). E mo­men­tul in care cititorul s-ar putea arata sceptic din doua motive aparent fara legatu­ra. Fie ca ii este greu sa accepte varianta unei alte realitati guvernata de vrajitori (ce sarlatanie!) atâta timp cât vine asemeni mie dintr-o lume a conceptelor si a rationalului; fie, daca accepta nu fara oarecare rezerve existenta unei lumi a fortelor irationale, a puterilor oculte si a tuturor lucrurilor inex­plicabile, ii vine greu sa treaca peste ipos­taza de "pacalit" daca este  sa-i dea crezare lui Juan Matus. Adica sa accepe faptul ca nu a ales liber sa vada lumea asa cum spunem ca este si ca traieste iluzia unei independente personale in a  a­ran­ja realitatea. Fiecare om care intra in contact cu un copil, completeaza don Juan, il invata descriindu-i lumea asa cum la rându-i a fost invatat sa o vada. Din momentul respectiv copilul e membru al unei societati care a aderat la o conventie: "his membership becomes full-fledged, I suppose, when he is capable of ma­king all the proper perceptual interpre­tations which, by confirming to that descrip­tion, validate it" (Prefata la Castaneda, 1972).

Fiecare fiinta umana are doua entitati separate, reduplicate, care devin active in mo­mentul nasterii (nagual, tonal). Cunoas­terea diferentelor dintre ele tine de domeniul "oamenilor cunoasterii". Tonalul, spune don Juan, e ceea ce e angajat in a incerca sa inteleaga chiar acest termen. Prin tonal organizam lumea, punem ordine in haos. Tot ceea ce cunoastem si facem noi ca oameni e opera tonalului, toate elementele pentru care avem câte un cuvânt fac parte din tonal. Tonalul e tot ceea ce atinge ochiul si, desi tonalul nu poate crea sau schimba nimic, totusi el valideaza lumea pentru ca functia lui e sa judece sau sa autentifice. Tonalul e asadar creatorul care nu creeaza nimic, insa el e acela care ne face sa semanam si sa ne diferentiem. Exista un tonal personal si un tonal al timpului, exista  o organizare individuala si una colectiva.

Nagualul e partea din noi cu care nu avem de-a face deloc. E lumea in care nu exista cuvinte, nume, sentimente. Cuvintele prin care desemnam mintea, sufletul, inte­lec­tul pur, psihicul, energia, forta vitala, nemurirea, principiul vietii, Dumnezeu fac parte din lumea tonalului. Numind, clarifi­cam dupa regulile de ordine ale lumii asa cum am fost invatati.

Nu se poate decide daca tonalul si na­gualul sunt inlauntrul sau in afara constiintei noastre. Ceea ce se poate banui e ca ceea ce actioneaza e tonalul, iar marea arta la care acesta poate ajunge e sa suprime orice manifestare a nagualului.

Pâna aici totul seamana cu o expunere pretentioasa a unor informatii la care nu avem acces sau cu o expozitie la care suntem invitati fiind in prealabil aver­tizati ca nu ne-o vom putea imagina. Asa ca don Juan incearca doua imagini comple­mentare sensului.

Una dintre ele este imaginea tonalului ca o insula inconjurata de nagual. Pe insula sunt asezate conceptele, clasificarile, senti­mentele si toate celelalte. In jurul insulei da târcoale puterea. Acolo isi are salasul na­gualul. El iese la suprafata când tonalul de­vine constient de totalitatea eului, când isi depaseste incompletitudinea. Insa realizarea totalitatii se face doar pentru o clipa de catre fiinta care va muri. Asadar, nagualul intra in actiune in momentul mortii, când con­stiinta, memoria, perceptiile acumulate se dezinte­greaza.

 Sau poti sa ajungi la totalitatea eului doar când intelegi ca lumea e mai degraba o viziune, indiferent daca ea tine de omul obisnuit sau de vrajitor. Intâlnirile  vizionare din experientele cu plantele de putere la care participa Carlos se traduc in lumina inva­taturilor lui Don Juan despre configura­tiile lumii, ca fiind excursii in nagual, in necu­noscut. Nagualul insa nu se va sfârsi nicio­data, fiind fara limita si creator. Insula tona­lului are doua parti: partea externa, hotarul si suprafata insulei, reprezinta partea de ac­tiune; partea interna e atribuita deciziei si judecatii si este delicata si sensibila. Fiind vul­nerabil, tonalul se restrânge uneori, in spe­­cial când e stânjenit. De aceea va avea nevoie de ajutor din partea nagualului, care fiind deja in miscare, va prelua conducerea. Cele doua parti conlucreaza, dar faptul a­cesta il stiu doar luptatorii impecabili. Ei fac prin puterea personala posibila ivirea la su­prafata a nagualului pentru a sustine tonalul.

Nimeni nu e capabil sa supra­vie­tuiasca unei intâlniri deliberate cu nagualul fara un prealabil antrenament si fara a res­pecta câteva reguli precise. Tonalul trebuie con­vins metodic ca exista si alte lumi care pot trece prin fata aceleiasi fereste. Când esti fata in fata cu nagualul, desi pare ciudat, nu trebuie sa te intorci spre stânga. Par elemen­tele unui rit, dar don Juan asigura ca sunt esentiale. Nu numai don Juan (profesorul ce il ajuta pe Carlos, neofitul, soptindu-i in urechea dreapta invatatura sa), dar si don Genaro (benefactor, ce ii sopteste ucenicului in urechea stânga) face pentru Carlos dife­rentierea dintre cele doua tipuri de realitati. Carlos realizeaza ca cei doi vorbesc in acelasi timp, dar le percepe individual vorbirea pierzând simtul unitatii. Imaginea astfel obtinuta e o lume de lumini si de vid care vine si pleaca in acelasi timp. E a doua imagine dupa cea a insulei care vine sa-l lamureasca pe Carlos asupra celor doua lumi (Castaneda,  1976, 220).

Tot acum Carlos descopera ca tonalul poate fi redus la tacere prin saturarea lui sau prin inundarea cu informatie a dialogului inte­rior. Desi conlucreaza cu nagualul, tona­lul nu stie ca deciziile tin de lumea acestuia, deoarece atunci când credem ca decidem nu este vorba decât de confirmarea faptului ca ceva de dincolo de intelegerea noastra a aranjat structura asa-zisei noastre decizii, iar tot ceea ce facem noi e doar sa confirmam.        

Vrajitorii lui Castaneda sustin ca ince­pând din momentul nasterii suntem plasati intr-un fel de sfera care la inceput este deschisa, dar apoi se inchide pâna ne izo­leaza. Sfera e simbolul perceptiei prin care ne traim toata viata. Daca privim inlauntrul ei pe peretii interiori vom regasi propria noastra reflexie, viziunea noastra despre lu­me. Ea incepe ca o descriere care ne este data din momentul nasterii pâna când "aten­tia noastra este prinsa in ea si descrierea devine vedere".

Sarcina profe­sorului e sa rearanjeze viziunea, pregatind fiinta luminoasa pâna când benefactorul va deschide sfera din afara pentru a permite fiintei luminoase o viziune a totalitatii sale. Viziunea interioara e imaginea echivalenta insulei tonalului. Curatarea si reordonarea insulei tonalului inseamna regruparea tuturor elementelor ei de partea ratiunii. Profesorul isi forteaza ucenicul la gruparea viziunii despre lume in partea dreapta a sferei, partea specifica tonalului. Acest lucru face ca ucenicul sa devina rational, calm, sa aiba forta de carac­ter si corporala. Esenta consta in faptul ca, desi realizeaza importanta ratiunii, ucenicul constientizeaza in acelasi timp zona foarte restrânsa pe care aceasta ar trebui sa o ocupe cu adevarat in pregatirea vrajitorilor. Cealalta parte a sferei e revendicata de ceea ce vrajitorii numesc vointa. De indata ce profesorul curata sfera perceptiei, benefac­torul o deschide largind orizonturile. El il duce pe ucenic in cât mai multe experiente pentru ca mai târziu, prin rememorare, acesta sa aiba cât mai multe repere. Aceasta sporeste maleabilitatea punctului de asam­blare (din imaginea energetica a fiecarui om vazut ca un ou luminos alcatuit din fire incandescente).

O alta distinctie pe care trebuie s-o facem cu privire la tonal/nagual e aceea ca, in cazul tonalul, verbul care l-ar putea caracteriza este a vorbi, iar in cazul na­gua­lului verbul specific este a actiona (Cast­a­neda, 1980, 260). Fiinta noastra tre­buie inteleasa inca o data ca o unitate cu doua domenii: miezul fiintei consta in actiu­nea de a percepe, in timp ce magia exis­tentei  se revendica de la a fi constient. A percepe inseamna a avea acces la "primul cerc al puterii" ce instituie ordinea in lumea coti­diana. In ceea ce priveste atentia na­gualului, cunostintele oferite de aceasta sunt plasate deasupra lumii obisnuite si pot fi atinse pe calea visatului (transformarea vise­lor obis­nuite in vise care presupun un act voli­tional).

Cea de-a treia imagine care vine sa completeze seria de lamuriri teoretice e o metafora ingenioasa pe care o gaseste don Juan. La Gorda descrie cum ii invata don Juan pe ucenici despre dualitatea cruciala tonal/nagual. Pentru a le putea explica mai bine ii aduna pe toti ucenicii si-i duce intr-o vale pietroasa din munti. Don Juan ia cu sine o legatura mare cu tot felul de obiecte. De asemenea, unul dintre ucenici, Pablito, e pus sa duca cu el si o masa grea. Dupa un drum lung sosesc in valea propusa ca destinatie si sunt rugati sa aseze masa exact in centrul vaii si sa aranjeze continutul legaturii pe masa.

Prin intermediul acestor obiecte, don Juan explica diferenta dintre tonal si nagual in felul urmator: tonalul e ordinea pe care o constientizam in lumea cotidiana, dar si ordinea personala dusa pe umeri asemenea ducerii mesei pe umeri de catre Pablito. Tonalul personal al fiecaruia dintre se aseamana cu masa respectiva din acea vale pustie (un fel de insula a obiectelor fami­liare). De cealalta parte nagualul e meca­nismul interior al lucrurilor (tine masa in loc) si se aseamana cu vastitatea acelei vai pustii. Vrajitorii isi vor urmari tonalul de la distanta pentru a mentine o buna perspectiva asupra lucrurilor care se afla in jurul lor. De aproape, obiec­tele de pe masa par impor­tante, dar de la departare masa respectiva abia ar fi vizibila.

Dupa ce se amuza antrenându-i in jo­curi de memorie (le sustrage din câmpul vizual diferite obiecte de pe masa), don Juan ii supune pe ucenici la un alt test, operând de aceasta data cu zona de sub masa, indepartând de acolo ba o pietricica, ba un betigas. Cum nici unul nu-si aminteste cu exactitate ce era sub masa, testul e relevant pentru felul in care ne raportam la nagual. Nagualul e zona de sub masa, probabil ulti­ma care ne-ar putea atrage atentia.

O noua exemplificare a simbolismului nagualului si tonalului e pira­mida "atlantilor" din Tula, o pira­­mida apartinând civilizatiei toltece. Piramida, sustinuta de coloane de forma rectangulara si inconjurata de statui uriaste este interpretata de don Juan ca o reprezentare a "pozitiei Toltecului", o postura magica pe care o adopta samanul si echipa lui. Piramida in sine simbolizeaza un barbat sustinut de cele patru femei luptatoare, dreamers, reprezen­tând cele patru vânturi, cele patru directii. "The Atlanteans are the nagual; they repre­sent the order of the second attention brought forward. They are creatures of war but not of destruction.". La rindul lor, coloanele de forma rectangulara simbo­lizeaza "the order of the first attention, the tonal", stalkers. "They are very peaceful and wise, the oppposite of the front row". (Castaneda, 1981, 18). Piramida din Tula e un ghid catre a doua atentie. Ceea ce vedem azi e doar o piramida aproape distrusa cu totul. Se spune ca: "some of the pyramids were gigantic not-doings, places for warrios to do their dreaming and exercice their second atten­tion". Tot ce faceau vrajitorii acelor timpuri era inregistrat in cifre si desene care erau puse pe pereti.

Mai târziu, sustine don Juan, au aparut un alt tip de luptatori care nu au fost de acord cu ceea ce faceau vrajitorii cu a doua lor atentie si au distrus piramida si tot ceea ce se gasea in ea. Don Juan crede ca luptatorii noi sunt luptatori ai celei de-a treia atentii. Vrajitorii erau prea preocupati de fixarea celei de-a doua atentii pentru a intelege ce se intâmpla. Când si-au dat seama a fost prea târziu. Pentru don Juan nu numai ruinele culturilor trecute constituie un element periculos, ci tot ce inseamna obiec­tul unei preocupari obsesive contine un potential risc. De aceea piramidele "sama­nice" reprezinta adevarate capcane pentru cei care incearca sa ramâna in a doua aten­tie. Piramidele sunt cu atât mai nocive pentru vrajtorii neprotejati, pentru luptatorii fara forma cum este La Gorda.

In discutiile lor asupra celei de-a doua atentii, mastrul si ucenicul sau se opresc si asupra unor intâmplari pe care le-au trait si pe care incearca sa le explice prin acest concept. De pilda, Carlos isi aminteste de momentul in care don Juan il impinge printr-o usa si iese de cealalta parte a zidului, nu asa cum ar fi trebuit, ci direct in strada, intr-o piata aflata la doi kilmetri departare. La Gorda emite ipoteza ca acel loc ar fi fost un punct de putere, o usa de trecut de pe o linie paralela pe alta. De mentionat ca din cunostintele pe care le au, lumea aceasta si lumea de dincolo sunt asezate pe linii paralele. Partea stânga asigura drumul catre lumea paralela celei in care ne aflam acum. Pentru a ajunge acolo trebuie sa trecem "the boundaries of affec­tion" prin pierderea formei umane, respec­tiv a legaturii de dependenta pe care o avem fata de cele din jurul nostru. Josephina, una din fetele din noua echipa de vrajitori, isi aminteste trecerea din partea dreapta a tonalului catre partea stânga ca pe o trecere printr-un zid de ceata. "It is an accom­plishment when a warrior had the serrenity and the control to stop the rotation of that wall that is not inside us, but out there in the world and rotating when we moved our heads" (Castaneda, 1981, 101).

Partea dreapta a impartirii pe care o face zidul, tonalul, "encompases everything the intelect can conceive of it", in timp ce partea stânga, nagualul, "is a realm of indescriptible features: a realm impossible to contain the words" (Castaneda, 1981, 163). Volumul din care citam duce mai departe explicatiile asupra distinctiei cu care operam: "on the right side, much energy and time is consumed in actions and interactions of our daily life [.] On  the left side there is an inherent need for economy and speed" (Castaneda, 1981, 165). Econo­mia de energie de care vorbeste don Juan se obtine prin suspendarea obositoarelor pro­cese ale gândirii si a prinderii astfel a semnificatiei intr-un mod direct si precis si mai cu seama intens: "everything is per­ceived in one clump, one bulky mass of inextricable detail".

Toate aceste lamuriri pe care Carlos le primeste de la profesorul sau Juan Matus sunt efortul unor generatii intregi de vraji­tori de a inchega fragmentele risipite de cu­noas­tere intr-un sistem de gândire si reguli care pot fi transmise mai departe. Insa invatarea inseamna rememorare a princi­piilor dupa care este organizat universul, lucru care este posibil abia dupa ce neofitul va parcurge etape si practici specifice (de pilda, trebuie sa invete sa devina luptator impecabil prin reasezarea accentului pe lucrurile cu adevarat importante din viata prin intermediul unei practici ce se numeste recapitulare) si asta deoarece "they were made to forget. The one who never forgot was Silvio Manuel and he engaged don Juan in the effort of bringing back the members of their group." Si fiindca Silvio Manuel e singurul care nu a uitat, el e cel care se va remarca intre toti membrii echipei vrajitorilor prin fenomenale "not-doings": el descopera ca ucenicul Carlos Castaneda nu e Nagualul potrivit fiindca in loc sa aiba patru compartimente in oul sau luminos nu are decât trei, ca identificarea La Gordei cu vântul de sud a fost gresita si ca ea ar trebui sa corespunda de fapt vântului de nord.

Asadar cele doua realitati reprezinta distinctia dintre o lume invatata, ordonata in concepte si conventii, si o alta lume la care pentru a avea acces trebuie sa invatam sa o punem in umbra pe cealalta ("stopping the world"), eliberându-ne de sub influenta ei si ajungând astfel la esenta nelimitata in forme precise, rigide.

Distinctia se refera si la modul de a per­ce­pe vizual (in termenii originali, "looking" pentru lumea omeneasca si "seeing" pentru lumea vrajitorilor). Exista mereu tendinta de a incerca sa gândim cum trebuie sa fie lucrurile. Or, cealalata realitate tocmai aceasta ne inva­ta, ca nu exista un mod corect, unic, ci descrieri diferite. "Seeing" e primul pas spre "stopping the world": "stopping the world was indeed an appropiate rendition of certain states of awarness in which the reality of everyday life is altered because the flow of interpretation, which ordinarily runs uninterruptedly, has beeen stopped by a set of circumstances alie to that flow" (Prefata la Castaneda, 1972). Un exemplu graitor pentru a ilustra permanenta tendinta de a ne pastra in siguranta lucrurilor pe care la stapânim e episodul in care don Juan aseaza o bucata de pânza (obiect de putere, sustine el) in câmpul vizual al lui Carlos (Castaneda, 1972, 185-186). Carlos nu identifica dintru inceput bucata de pânza ca o bucata de pânza, dar chiar in momentul in care incepe sa vada dincolo de cârpa, el "rearanjeaza" inapoi perspectiva incât sa priveasca din nou lucrurile in mod obisnuit. Asemenea esecuri il fac pe don Juan sa recurga la alte mijloace de a-l invata pe Carlos ce este in spatele realitatii cu care e obisnuit. Fiindca acesta organizeaza prin intermediul limbajului lumea, don Juan va lucra pe teritoriul pe care Carlos se simte cel mai bine: "you are going to learn not-doing. We might as well talk about it because there is no other way for you to proceed. I thought you might catch on to not-doing without my having to say anything. I was wrong." (Castaneda, 1972, 187). Dar "not-doing is difficult and so powerful that you should not talk about it freely".

Si cum il invata don Juan pe Carlos ce e "doing"/"not-doing"? Vorbindu-i despre fe­lul in care instituim realitatea. Cuvintele lui se aseamana cu explicitarea unor parabo­le si Carlos e nevoit sa intre intr-un ritm alar­mant al subtilitatilor care vin sa-i ras­toarne orice incercare de contraargumentare. Discutiile pornesc intotdeauna de la lucruri concrete, evidente, detalii carora Carlos nu le da­duse importanta anterior: o pie­tricica, un gândacel, vântul, o pasare sau un animal. Toate acestea sunt ele­mente importante pentru lumea vraji­torilor. "Take that rock for instance. To look at it is doing, to see it is not-doing". A incerca s-o numesti si s-o descrii prin atributele pe care in mod evident numirea le atrage dupa sine tine de "doing", adica de actul ordonarii in sisteme de valori si utilitate pe care il facem in mod curent. In loc sa crestem astfel cantitatea de informatii pe care o avem despre un lucru, paradoxal am crede noi, o micsoram. Don Juan explica insa aceasta contradictie aparenta: micsoram involuntar cantitatea de informatie deoarece limitam realitatea lucrului la cele acceptate conventional si nu trecem de frontierele pe care acestea le traseaza: "if I could pick out the detail, the holes and depressions would disappear and I would understood what not-doing meant [.] doing makes you separate the pebble from the larger boulder." Descrierea lucrurilor inseamna identificarea lor in bazele unui mecanism la care ele parti­cipa si are ambitiosul tel de a descoperi functionarea acestuia. A descrie inseamna a fragmenta cunoasterea in scopuri imediate si a pierde din vedere ansamblul, legatura dintre lucruri. Scopul final al exercitiului e vederea celeilalte realitati. A vedea pentru a cunoaste inseamna a actiona in spiritul lumii obisnuite, dar a observa in ce fel relatio­neaza energetic elementele lumii inseamna "not-doing".

Umbrele sunt porti ale non-actiunii. Nu sunt palpabile sau supuse unor categorii stricte, nu pot fi rationalizate excesiv si reprezinta o forma continua a misterului de a nu fi decât contururi vagi, imprecise. Mai târziu, dupa ce va fi cumulat destula putere personala, promite don Juan, Carlos va putea nu numai sa vada esenta de dincolo de rationalizare, dar si sa transforme respectiva pietricica in obiect de putere, adica se va putea sluji de ceea ce cunoaste.

Lumea pe care o descopera Carlos atunci când inceteaza sa analizeze rational e lumea in care nu te lasi prada imaginii. Exista forme specifice ale acestui "not-doing". Luptatorii impecabili in rândul carora don Juan vrea sa-l includa si pe Carlos sunt de doua tipuri: visatorii si "stalkerii". Visatorii au acces la lumea cealalta prin "dreaming" ca "not-doing of dreams", deoarece si visele pot intrerupe legatura cu felul in care suntem obisnuiti sa le interpretam sau sa le descriem. Pentru aceasta exista tehnici speciale: lui Carlos i se recomanda alegerea unui subiect pentru visat (gasirea mâinilor in vis) si exercitiul poate sa-i reuseasca doar in masura in care-si opreste dialogul interior, ceea ce presu­pune mai mult decât simpla reducere a cuvintelor in incercarea de a opri gândirea, presupune utilizarea unui complex care are printre componentele sale si o maniera aparte de a privi (privirea focalizata) in schimbarea perspectivei asupra lumii.

In initierea pentru deosebirea tipurilor de realitati Carlos are parte de câteva in­tâmplari care il ajuta sa se apropie de realitatea secunda. Una dintre ele este intâlnirea cu coiotul caruia ii vorbeste conform indicatiilor lui don Juan (care il sfatuieste sa-si piarda importanta de sine: a te afirma inseamna a cultiva legaturi care impiedica libertatea). Coiotul ii raspunde si Carlos ajunge sa-l vada sub forma de energie luminoasa, fluida. Imaginea lui se va estompa si va face loc perceptiei liniilor lumii, manifestari active de esenta: "I saw the lines of the world. I actually perceived the most extraordinary profusion of fluo­rescent white lines which crisscrossed everything around me [.]. The lines were constant and were superimposed on or were coming through everything in the su­rroundings" (Castaneda, 1972, 252). Ceea ce a reusit Carlos, explica don Juan, e sa opreasca "what people have been telling you the world is like" (Castaneda, 1972, 253), adica sa treaca dincolo de aparenta conventiilor. Aceasta se intâmpla doar a­tunci când "one sneaks between the worlds, the world of ordinary people and the world of sorceres. You are now smack in the middle point of the two" (Castaneda, 1972, 254).

Cel care il va ajuta insa propriu-zis sa inteleaga modul de utilizare al celui de-al doilea cerc de putere, intruchipând pentru o clipa realitatea secunda, e Genaro Flores, membru al echipei de vrajitori a lui Juan Matus. Dupa atâtea lamuriri primite in cursul anilor de noviciat, iata cum rezuma Carlos intreaga sa experienta: "on my left side I had looked-up memories of don Juan and his party of warriors on their last day on earth, on my right side I had the memory of having jumped that day into abyss" (Castaneda, 1981, 300), pastrând astfel amintirea a doua vieti complet diferite de simtire si intelect in ubicuitate.

Daca, pentru a accepta explicatiile pe care le primeste o data cu Carlos din partea lui don Juan, cititorul are nevoie de o minte predispusa la jonglerii de imaginatie, ceea ce ne releva ultima carte a lui Castaneda poate din nou sa-i scindeze opiniile: fie ridica mirat din sprâncene ca in fata unei noi dar ingenioase teorii a conspiratiei (trans­ferata in timpurile moderne din domeniul politicului in acela al invadarii iminente realizata de fiinte extraterestre), fie rasufla usurat ca a mai primit o ultima indicatie din partea ghidului care-i poate asigura energia unui ultim efort eroic de-a depasi hatisul despre care vorbeam la inceput.

Revelatia consta in faptul ca orice fiinta umana poseda do­ua minti: una dintre ele este a noastra in intregime si ea este ca o voce soptita care ne aduce intotdeauna ordine, claritate, finalitate. Cealalta minte e o "instalatie straina". Acesta nu ne aduce decât conflicte, ambitii, indoiala si dezna­dejde, fiind rezultatul unui conflict trans­cendental care ne afecteaza pe toti, dar de care numai vrajitorii sunt constienti in intregime.

   Asa cum ne-a obisnuit pe parcursul celor unsprezece volume, Carlos incheie sceptic, concluzionând ca impartirea intre to­nal si nagual nu este o diferentiere onto­logica sau cosmologica, ci una psihologica: "indiferent de ce spusese don Juan am inter­pretat acest lucru ca o explicatie metaforica pentru dominatia aparenta a emisferei stângi a creierului nostru sau cam asa ceva" (Castaneda, 2003, 198). Modul in care cititorului trebuie sa in­ter­preteze toate acestea ramâne insa la ale­gerea sa. Oricum ar fi, diferentierea tonal / nagual are complexitatea unui sistem filo­sofic.