Anamaria Stoia

Memoria secunda, a doua atentie si starea elevata de constiinta

 

Abstract: The article  analyses inside the two types of perception Castaneda's system: the common atention, the "atention of the Tonal" (as the capacity  to perceive the ordinary world) and the second atention, the "atention of the Nagual" (as the sorcerers' capacity to place their consciousness over the unseen, over the unusual).  The two concepts are complementary and they have to be mastered by the initiate in order to attain a deeper perception and knowledge.

Keywords: Carlos Castaneda, Shamanism, Second Memory, Second Attention, Hightened state of consiousness, Power, Tonal, Nagual

 

In  incercarile sale de a explica modul in care e structurat universul si cum functio­neaza acesta si, de asemenea, cum suntem formati noi oamenii, don Juan porneste de la doua concepte esentiale - "tonal" (pronuntat "toh-na'hl") si "nagual" (pronuntat "nah-wa'hl). Fiind dificil de inteles pentru o minte occidentala, don Juan foloseste nume­roase expresii plastice pentru a usura com­pre­hensiunea lor. El explica, astfel, ca fie­care fiinta umana are doua parti care devin active si operative in momentul nasterii - una este "tonalul", iar cealalta este "nagua­lul".

In termeni foarte generali la inceput, don Juan descrie "tonalul" drept "everything we are [...] everything we have a word for is the tonal" (Castaneda, 1976, 122). Mai mult, sustine el, nu exista o lume in sine, asa cum suntem noi obisnuiti sa credem, ci doar "a description of the world which we have learned to visualise and take for granted" (Castaneda, 1976, 122). "Tonalul" e cel prin care intelegem lumea, cel care face regulile. El este "the organizer of the world [...] on its shoulders rests the task of setting the chaos in order. [...] The "tonal" is what makes the world" (Castaneda, 1976,121). Asadar, "tonalul" e cel care organizeaza lumea, formeaza lumea si intelege lumea. Pâna si Dumnezeu este un obiect al  "tona­lului", alaturi de toate fenomenele sau ima­ginile care apar in constiinta normala.

 "Nagualul" e si mai greu de definit. Practic el nici nu poate fi explicat in termeni rationali, caci el este dincolo de intelegerea omeneasca: "The nagual is the part of us for which there is no description - no words, no names, no feelings, no knowledge" (Casta­ne­da, 1976, 124). In momentul nasterii, spu­ne don Juan, facem toti parte din "nagual", dar apoi, prin invatarea modului conven­tional de a percepe, stralucirea nagualului incepe sa paleasca : "Then, the starts to devolop and it opaques the shine of the , it overwhelms it. From the mo­ment we become all we do nothing else but to increment that old feeling of incompleteness which accompanies us from the moment of our birth, and which tells us constantly that there is another part that gives us completeness" (Castaneda, 1976, 126). Asadar, "nagualul" este cealalta juma­tate adormita din noi, pe care o simtim ca pe o mare absenta. "Nagualul" e indescriptibil si inexplicabil, asa cum recunoaste si don Juan. El transcende ratiunea si individul in acelasi timp, singurele cuvinte de care poate fi legat fiind: zbor, plutire, pace, constien­tizarea multiplicitatii eurilor si transcen­derea lor .       

O alta incercare de a explica dualitatea "tonal" / "nagual" in termeni practici este cu ajutorul unei metafore obiectuale. Astfel, don Juan le ofera ucenicilor o masa si o legatura grea cu multe obiecte pe care ii pune sa le care intr-o vale indeparta. O data ajunsi in mijlocul vaii pustii, el aseaza toate obiectele pe masa si explica faptul ca "tonalul" reprezinta masa cu toate obiectele de pe ea: "tonalul era ordinea pe care o constientizam in lumea noastra zilnica si, de asemenea, ordinea personala pe care o ducem pe umeri de-a lungul vietii, asa cum au carat ei masa si legatura. Tonalul personal al fiecaruia era ca masa in acea vale, o mica insula plina de lucruri care ne sunt familiare. Pe de alta parte, nagualul era sursa inexplicabila care tinea masa aceea in loc si era ca vastitatea acelei vai pustii" (Castaneda, 1995c, 302). Aceasta este pro­ba­bil cea mai sugestiva comparatie datorita caracterului ei vizual. O alta definitie, mai abstracta, descrie "tonalul" ca fiind "o reflexie a acelui indescriptibil necunoscut care este plin de ordine", in timp ce " fiecaruia dintre noi nu este decât o reflexie a acelui indescriptibil vid care contine totul" (Castaneda, 1995c, 328).          

 "Tonalul" mai este denumit "partea dreapta" si reprezinta tot ce poate cuprinde intelectul, iar "nagualul" este numit si "partea stânga", un domeniu imposibil de cuprins in cuvinte .                                  

Definirea acestor doi termeni este nece­sara pentru a aborda in continuare con­ceptele care fac obiectul acestei lucrari. Don Juan sustine ca esenta fiintei noastre o repre­zinta actiunea de a percepe si ca "ma­gia existentei noastre este actiunea de a fi constient". Pentru acesta, perceptia si con­stiinta alcatuiesc o singura unitate "func­tionala si inextricabila, care are doua do­menii. Prima e , respectiv capacitatea oamenilor de a percepe si a-si plasa constiinta asupra lumii obisnuite pe care o reprezinta viata cotidiana." El denu­meste aceasta forma de atentie "primul cerc al puterii", definindu-l drept "capacitatea noastra teribila de a institui ordinea in modul nostru de a percepe lumea cotidiana." Celalalt domeniu este "atentia nagualului", respectiv "capacitatea vrajitorilor de a-si plasa constiinta asupra lumii neobisnuite", denumita si "al doi­lea cerc de putere", sau, in alte cuvinte, "capacitatea abso­lut uimitoare pe care o avem cu totii, dar pe care numai vrajitorii o folosesc, de a stabili ordinea in lumea neobisnuita" (Castaneda, 1997, 266).

Complementaritatea celor doua atentii este exprimata si in alte cuvinte - ele sunt ca doua fete ale aceluiasi lucru: "fiecare lupta­tor toltec are doua fete si se gaseste cu fata in doua directii opuse. A doua fata este a doua atentie" (Castaneda, 1997, 303).                                                                                                                    

Deci un alt nume pentru "atentia nagua­lului" este "a doua atentie", sau "al doilea cerc de putere". Folosind imaginea de mai sus cu masa plina de obiecte intr-o vale imensa, don Juan explica faptul ca, fiind imposibil a prelua imensitatea nagualului, "vrajitorii isi iau ca domeniu de activitate zona aflata direct sub insula tonalului, indicata prin descrierea a ceea ce se afla sub masa. Zona aceea era domeniul a ceea ce el denumea drept a doua atentie, sau atentia nagualului, sau atentia de sub masa.[...] El a spus ca atingerea celei de a doua atentii facea din cele doua atentii o singura unitate, iar acea unitate era totalitatea eului" (Casta­neda, 1997, 283). Asadar, unul din scopurile vrajitorilor este de a trece, prin cea de a doua atentie, in nagual, ceea ce inseamna cunoasterea si confruntarea cu cealalta parte din noi si realizarea, in acest sens, a deplinatatii eului si mai apoi cucerirea libertatii totale a constiintei.                                               

Modul in care este focalizata cea de-a doua atentie pentru a facilita trecerea in nagual presupune mai multe tehnici, aparent fara coerenta intre ele. Una din cele mai importante este "visatul". Don Juan spune ca primul nostru cerc de putere este "angajat foarte de timpuriu in vietile noastre si ca traim cu impresia ca asta e totul pentru noi. pe care-l avem, , ramâne ascuns pentru o imensa majoritate dintre noi, fiindu-ne dezvaluit doar in momentul mortii. Totusi, exista o cale de a-l atinge, accesibila fiecaruia dintre noi, dar pe care o parcurg doar vrajitorii, iar aceasta este . este in esenta tranformarea viselor obisnuite in probleme care presupun un act volitional" (Castaneda, 1997, 268).     

De altfel, "vointa", ca opusa "ratiunii", are un rol esential in realizarea multor teh­nici de depasire a atentiei tonalului. Vraji­torii spun ca prin vointa pot asista la efec­tele nagualului, in timp ce, prin  "ratiune", nu suntem decât martori la efectele tona­lului. Vointa tine in mare de forta si capaci­tatile intregului "corp", spre deosebire de "ratiune", care  se rezuma la a interpreta si la astepta confirmarea propriilor speculatii. "Vointa" este cea care detine controlul celei de-a doua atentii. Don Juan defineste vointa drept "controlul maxim al luminozitatii corpului ca un câmp de energie; sau poate fi descrisa ca un nivel de abilitate, sau o stare de a fi care apare brusc in viata normala a unui luptator. Ea este simtita ca o forta care radiaza din partea mijlocie a corpului, precedata de un moment de absoluta tacere" (Castaneda, 1998,146). 

 Revenind la "visat", trebuie sa adau­gam ca acesta nu se refera la genul de vise pe care le cunoastem noi, ci devin, dupa mult exercitiu, vise constiente, manipula­bile de catre cel care viseaza. Alte cai care ajuta la "rasturnarea" atentiei tonalului sunt "oprirea monologului interior" si "oprirea lumii", lucru ce se realizeaza cu ajutorul contemplarii. Don Juan numeste momentul in care prima atentie nu se mai fixeaza pe nimic "oprirea lumii": "Don Juan spusese ca, o data ce ne oprim dialogul interior, oprim si lumea. Acesta era o descriere ope­rationala a unui proces de neconceput, anume acela de a-ti focaliza a doua atentie" (Castaneda, 1997, 296). De fapt, "visatorii" trebuie sa contemple pentru a putea visa si apoi trebuie sa caute visele lor in contem­plare" (Castaneda, 1997, 297). In timpul "visarii", explica don Juan, ne aflam in celalalt eu, concept care va deveni relevant in cele ce urmeaza.   

In paralel cu lectiile teoretice pe care don Juan i le da lui Castaneda, pe un alt plan, de care ucenicul nu este constient multa vreme, are loc un proces de invatare "practica" prin care ii sunt inserate, intr-o zona absconsa a constiintei, experiente directe ale teoriilor expuse intr-o stare de constiinta normala: "In stare de constiinta normala vrajitorul il invata pe ucenic conceptele si procedurile  de baza, iar in cea de-a doua atentie ii da explicatii abstracte amanuntite. De regula, ucenicii nu-si amin­tesc deloc aceste explicatii, desi le inmaga­zineaza cumva absolut intacte in memoria lor. Vrajitorii sustin ca particularitatea specifica memoriei si misiunea de a-si aminti inseamna ca de fiecare data când cineva intra in cea de-a doua atentie, punc­tul de asamblare este intr-o alta pozitie" (Castaneda, 2000, 71). Prin manipu­larea cor­pului energetic si prin modificarea po­zitiei punctului de asamblare din  oul lu­minos, vrajitorii incearca rasturnarea  viziu­nii despre lume.                                                                                                                                          

In sensul acesta Carlos are, de-a lungul anilor de inceput ai initierii lui, numeroase senzatii de pierdere a memoriei, de trecere in zone misterioase ale constiintei, pe care insa in stare normala nu si le aminteste decât vag sau deloc: "I-am spus lui don Juan ca aveam niste senzatii inexplicabile [...] i-am spus ca mai avusesem aceeasi senzatie si inainte si ca pare sa fie un "lapsus mo­mentan", un fel de interuperi in fluxul constiintei mele. Ele se manifesta totdeauna printr-un soc in corpul meu. [...] n-am putut sa i le descriu decât ca pe niste momente de uitare, sau ca eram distrat [...] Pareau sa izvorasca dintr-o zona independenta de tot ce cunosteam" (Castaneda, 1995, 157). Alte senzatii de acest gen apar destul de des de-a lungul primilor ani: "era altceva ce stiam, o amintire pe care o parte din mine nu voia sa o elibereze" (Castaneda, 1998, 126); "Im­bra­tisând-o pe La Gorda, mi-a revenit sen­timentul de mai devreme ca, ceva in mine, care era inchis, ascuns intr-o nisa la care nu puteam ajunge, era gata sa erupa. Aproape am stiut despre ce era vorba, dar am pierdut acel ceva imediat ce l-am atins" (Castaneda, 1998, 41). Aceste memorii inmagazinate si inaccesibile pâna la un moment dat devin de o reala importanta in urma momentului crucial in care, dupa ani de invataturi si practici, don Juan si don Genaro dispar din lumea fizica printr-un magistral salt in abis. De aici incolo, ceea ce trebuie sa faca ucenicul e sa-si aminteasca invataturille pe care "corpul" in ansamblul lui le cunoaste.

In explicatiile pe care le da despre diferitele moduri de a percepe, don Juan sus­tine ca suntem capabili sa percepem si­multan in doua moduri diferite, dar ca de obicei alegem sa retinem informatii doar pe o singura cale, cea pe care suntem obisnuiti sa o folosim. Carlos realizeaza acest lucru la un moment dat, spunând: "probabil ca toti percepem in mod continuu in ambele maniere, dar preferam sa izolam una pentru amintire si s-o eliminam pe cealalta, sau poate sa o inregistram undeva, asa cum facusem si eu. In anumite conditii de stres ori de resemnare, memoria secunda iese la suprafata si atunci putem avea doua amintiri distincte ale aceluiasi eveniment" (Castane­da, 1997, 266).

Cealalta cale de a percepe nagualul este "memoria secunda", ce tine de "partea stânga", de atentia nagualului,  sau a doua atentie. Ea implica si intelegerea rolului "corpului luminos" si al "dublului", "al corpului din vis" si al "celuilalt eu". Corpul fizic este corpul obisnuit, iar corpul luminos este un cocon de lumina pe care il percep doar cei care "vad". Prima atentie contine constiinta corpului fizic, iar a doua atentie este constiinta corpului luminos. "Corpul din vis", denumit si "dublura" sau "celalalt", o re­plica perfecta a corpului fizic al visatorului, este cel care ajuta la cresterea tim­pului de constienta din timpul "visa­tului".

In a doua atentie au loc numeroase ex­pe­riente pe care Carlos, impreuna cu La Gorda, reusesc sa le activeze doar dupa multi ani de la desfasurarea lor. Prin oprirea monologului interior si intrarea in "visare" corpurile lor incep sa-si aminteasca. Prin "visarea impreuna" cei doi isi aduc aminte de lucruri la inceput inexplicabile pentru ei, experiente ca "impartirea lumii", amintiri despre femeia Nagual, sau trecerea din tonal in nagual si invers: "m-a coplesit  o amintire  foarte curioasa. Nu era sentimentul a ceva, ci efectiv amintirea dura a unui eveniment. Mi-am amintit ca odata eram cu don Juan si cu un barbat, a carui fata nu o mai retineam. Noi trei vorbeam despre ceva ce eu perce­peam a fi o trasatura a lumii. La vreo trei, patru metri in dreapta mea era un banc de ceata galbuie si care [...] impartea lumea in doua" (Castaneda, 1998, 107). Sau: "Scutu­rile mele verbale si intelectuale erau insu­ficiente pentru impactul amintirii femeii Nagual" (Castaneda, 1998, 126). In alta parte gasim: "in privinta scenei din , am constatat ca fusese o repetare perfecta a ceea ce ni se intâmplase in viata la un moment dat si intr-un anumit loc" (Casta­ne­da, 1998, 137).

Asadar, memoriile reziduale sunt aduse in prim plan prin "visat" si cu ajutorul "vointei", care apartine celuilat eu. Carlos si La Gorda, o alta ucenica a vrajitorilor, practica timp de doi ani "visatul impreuna" pentru a pune cap la cap toate amintirile inmagazinate in memoria secunda de-a lungul anilor. Scopul rezolvarii acestui puzzle este aprofundarea si intelegerea la un nivel mai abstract al invataturilor lui don Juan. Practic aproape toate invataturile din plan constient sunt acompaniate in planul memoriei secunde de contrapartea lor practica.                                                            

Dupa cum observam, pe lânga faptul ca isi invata ucenicii sa practice tehnicile samanice pe cont pro­priu, don Juan sau don Genaro dupa caz, forteaza, prin metode sofisticate, modifi­carea nivelului de perceptie al acestora, si reusesc sa inregistreze in zone misterioase ale constiintei experiente care sa completeze si sa activeze mai apoi caile de intrare in diferite niveluri de constiinta.                                                                                        

Asa se inâmpla si in cazul mult discu­tatei intrari in nagual, care se face atât constient, cât si fara ca ucenicii sa stie ca li se intâmpla acest lucru. Prin manevrare corporala, prin lovitura Nagualului (pasa magica de misca pozitia punctului de asam­blare spre stânga), cu ajutorul halucino­ge­nelor, sau prin "soptirea in urechi", don Juan si don Genaro isi aduc ucenicii in stari avansate de constiinta. Practic ei dezasam­bleaza perceptia normala a lumii pentru a-i ajuta pe acestia sa devina martori la maretia nagualului. Carlos are parte de nenumarate astfel de experiente produse fara vointa sa, ci deteminate de manevrele invatatorilor: "Mi-au soptit in urechi pâna când am avut senzatia ca eram impartit in doua. Am devenit o ceata galbena care simtea totul direct. Adica puteam cunoaste lucrurile. Nu existau gânduri; existau doar certitudini. [...] Urmatoarea senzatie pe care mi-am putut-o aminti cu claritate  a fost o unda de exaltare si placere. Vibram tot" (Castaneda, 1995c, 243).

Pierderile de memorie se datoreaza atin­gerii nagualului: "Ceea ce numesti tu lapsusuri si senzatii este !" (Cas­ta­neda, 1995c, 158), ii spune don Juan uce­nicului sau. Initial, Carlos nu poate explica aceste stari decât prin intermediul senza­tiilor pe care le-a trait in acele momente: "am simtit o senzatie de zapaceala, aproape ca o indiferenta, ca si cum nu m-ar mai fi interesat nimic cu adevarat. Apoi senzatia  de zapaceala s-a transformat intr-o concen­trare hipnotizanta. Era ca si cum as fi fost aspirat cu totul, incetul cu incetul. Ceea ce prinsese si atrasese atentia mea era senzatia clara ca eram gata sa mi se dezvaluie un secret insemnat si ca nu voiam sa se interfereze nimic cu o astfel de revelatie" (Castaneda, 1995c, 193). In alta parte gasim trairi asemanatoare: "Eram fara indoiala eu, dar nu eram solid. Eram mai degraba ca o ceata stralucitoare, o ceata galbuie, care nu avea sentimente. Din punctul de vedere al perceptiei mele, puteam distinge doar o masa enorma de lumi extraordinare. Sim­team de asemenea si miscare. Efectul era asemanator cu acela de a fi atras de un vid care nu ma lasa sa ma opresc. De câte ori miscarea mea parea sa se diminueze si-mi puteam focaliza atentia asupra lucrurilor, vidul ma tragea din nou [...] Lumea din jurul meu venea si pleca in acelasi timp, de aici efectul de vid. Puteam vedea doua lumi separate ; una era cea care trecea de mine si cealalta care se apropia de mine [...] am avut doua realizari fara concluzia unificatoare" (Castaneda, 1995c, 222).

Aceste experiente sunt identificate mai apoi ca fiind trecerea in nagual, confrun­tarea cu necunoscutul infinit. Eforturile lui don Juan in acest sens au scopul de a-l conduce pe ucenic spre celalalt eu. Printr-o lovitura brusca in coloana sau in omoplati (manipularea oului luminos), Carlos este transportat brusc intr-o stare elevata de constiinta, trecând de pe partea dreapta a constiintei - tonalul, pe partea stânga - nagualul, parte in care lucrurile sunt intelese total si direct. Trecerea in nagual este de­clan­sata de cei doi vrajitori de multe ori pe neasteptate: "don Juan si don Genaro au venit lânga mine, s-au lasat pe vine si au inceput sa-mi sopteasca in urechi [...] Am inceput sa ma misc inainte si inapoi ca o frunza. Apoi capul meu si-a pierdut greuta­tea si tot ce a ramas din "mine" era doar un centrimetru patrat, un strop, un reziduu micut [...] apoi pepita aceea a parut ca explodeaza si eram intr-o mie de piese [...] eram constiinta insasi" (Castaneda, 1995c, 317), sau, alta data: "don Juan mi-a dat o palma peste spate, ajutându-ma sa trec in starea de constiinta elevata. [...]  Indata ce am revenit in starea de constiinta elevata, am simtit o senzatie stranie [...] incepusem sa percep acele stari de neinteles ca adevaratul meu Eu [...] in acele stari ma simteam implinit, intreg, ca si când nu-mi lipsea nimic" (Castaneda, 1999, 69).

La revenirea ucenicului in starea de constiinta nor­mala, don Juan ii explica lui Carlos ca tocmai l-a ajutat sa fie martor la necunoscutul despre care nimeni nu poate vorbi. Apoi il arunca din nou in aceasta imensitate, spunându-i ca "trebuia sa las aripile perceptiei sa se desfasoare si sa atinga si dintr-o data, fara sa fiu constient ca trec dintr-unul in altul inainte si inapoi" (Castaneda, 1995 c,  317). Descrierea starii extatice care urmeaza este dintre cele mai impresionante: "Am avut senzatia ca sunt rasucit si aruncat si apoi iar acea cadere cu o viteza colosala. Apoi am explodat. M-am dezintegrat. Ceva in mine a cedat; a eliberat ceva ce am tinut inchis toata viata [...] Nu mai exista acea unitate scumpa mie care o numeam . Nu mai era nimic si totusi acel nimic era plin. Nu era lumina sau intuneric, rece sau cald, placut sau neplacut. Nu eram nici in mis­care, nici nu pluteam sau stationam, nici nu eram o unitate singulara, un eu, asa cum sunt obisnuit sa fiu. Eram un miliard de euri care erau toate , o colonie de unitati separate care aveau o legatura speciala una cu alta si se uneau inevitabil ca sa alcatu­iasca o singura constiinta, constiinta mea umana. [...] Un mod de a descrie acea senzatie unificatore ar fi sa spun ca acele pepite de constiinta erau raspândite; fiecare dintre ele era constienta de ea insasi si nici una nu era predominanta. Apoi ceva le strân­gea, se uneau si apareau intr-o zona unde toate erau adunate intr-un manunchi, "eul" pe care il cunosc" (Castaneda, 1995c, 318).

Aceasta experienta abisala reprezinta intrarea in eul total, aventurarea in nagual sau, altfel numita, starea ridicata de con­stiinta. Intrând in nagual, va afla Carlos mai incolo, vrajitorul instruit poate sa-si modi­fice insula tonalului: "poate sa-si lase ma­nunchiul de sentimente sa se aranjeze in orice mod posibil" (Castaneda, 1995 c, 322), deci sa ia orice forma posibila. In acelasi timp, prin faptul ca a fost martor la indescriptibilul nagual, Carlos a "vazut" intr-un mod diferit - cel instituit de samani, si a avut ocazia sa-si cunoasca dublura, celalalt, fiinta luminoasa. Pentru a reusi pe aceasta cale, don Juan insista asupra faptului ca numai prin "vointa" se poate asista la efectele nagualului, iar prin "ratiune" nu suntem decât martori la efectele tonalului (Castaneda, 1995c, 327). Rolul profesorului fiind de a modifica modul de perceptie al ucenicului, el trebuie sa reordoneze tonalul (centrul suprem al "ratiunii") si sa curete nagualul (centrul suprem al "vointei").          

Cerând, in continuare explicatii despre starile extraordinare pe care le-a avut, lui Carlos i se raspunde ca "este imposibil sa explic ce s-a intâmplat cu tine [...] aripile perceptiei tale erau facute sa atinga tota­litatea ta. Noaptea trecuta ai trecut inainte si inapoi din nagual in tonal de mai multe ori [...] si perceptia ta si-a  desfacut aripile când ceva din tine si-a dat seama de adevarata ta natura. Esti un manunchi [...] Nagualul este indescriptibilul. Toate sentimentele posibile si fiintele si eurile plutesc in el ca niste plute, linistite, nealterate, pentru totdeauna. (Castaneda, 1995 c, 321)

Aceste stari de constiinta inalta sunt, asa cum am vazut, inmagazinate in zone misteriose ale fiintei; in felul acesta se explica memoria secunda din care rasar acele amintiri initial inexplica­bile si aparent incoerente: "In starea de constiinta elevata eram capabil sa arunc o privire spre trecutul imediat si sa-mi amin­tesc totul despre mine; puteam explica  amanuntit tot ceea ce facusem in starea normala sau de elevatie; tineam minte pâna si neputinta de a-mi aminti. Insa indata ce reveneam la nivelul normal de constiinta obisnuita, nu reuseam sa-mi amintesc nimic din experienta traita in starea elevata, nici daca viata mea ar fi depins de ea." (Castane­da, 1999, 70). Aceasta capacitate de a percepe diferit este, de fapt, capacitatea de "a vedea" diferit, asa cum o numesc vraji­torii: " inseamna sa dezvalui esen­ta a tot ce exista, sa fii martor al necunos­cutului" (Castaneda, 1999, 71). Ucenicul nu-si aminteste experientele din nagual fiindca in acele momente el "vedea" diferit si alte zone ale fiintei sale erau active.                                                                               

In lectii care devin tot mai complicate pe parcursul intrunirilor, don Juan explica rolul constiintei in raport cu universul. Ast­fel, "Vulturul" este cel care guverneaza destinul fiintelor vii. El este cel care genereaza constiinte, dar se si hraneste cu ele dupa ce acestea s-au eliberat din planul material. "Vulturul" emana niste fibre lumi­noase care sunt numite "emanatiile Vultu­rului", sau câmpuri energetice. Fiintele umane sunt si ele alcatuite din emanatiile Vulturului si sunt, in esenta, bule de energie luminoasa.

In continuare, don Juan explica faptul ca "fiecare dintre noi este invaluit intr-un cocon care cuprinde o mica portiune din aceste emanatii. Starea de constiinta este realizata de presiunea constanta pe care emanatiile din afara coconului, numite emanatii libere, o exercita asupra celor din interiorul coconului. Aceasta constiinta da nastere perceptiei, care se produce când emanatiile din interiorul coconului se aliniaza cu emanatiile corespunzatoare din exteriorul lor.[...] Urmatorul adevar este acela ca in fiecare dintre noi exista un agent numit punct de asamblare, care selecteaza emanatiile interne si externe, in vederea alinierii. Alinierea pe care o percepem drept lume este produsul punctului specific in care punctul nostru de asamblare este loca­lizat pe coconul nostru" (Castaneda, 1999, 128). Noi percepem lumea in modul in care suntem obisnuiti deoarece punctul nostru de asamblare este fixat intr-o anumita pozitie care, datorita obisnuintei, a devenit, la majo­ri­tatea oamenilor, permanenta. In acest sens, "vederea" inseamna alinierea la tipuri de emanatii care nu sunt folosite in mod obis­nuit. Ceea ce trebuie sa faca vrajitorii este sa fixeze cu ajutorul constiintei emanatiile din interior, care sunt in permanenta miscare, si sa le alinieze cu cele din afara: "Cum, prin firea lucrurilor, emanatiile libere sunt facute sa fixeze ce se afla in interiorul coconului, siretlicul constiintei este de a lasa emanatiile de fixare sa se contopeasca cu ceea ce se afla in interiorul nostru. Vizionarii cred ca daca lasam sa se produca acest lucru, atunci devenim ceea ce suntem de fapt - un fluid in permanenta prefacere, etern" (Castaneda, 1999, 75).                                                         

Emanatiile scoase in evidenta de prima atentie constituie partea dreapta, constiinta normala, lumea pe care o cunoastem. Ema­natiile necunoscute din interiorul coconului nostru sunt activate cu ajutorul celei de a doua atentii, numita si partea stânga, nagua­lul. Impingerea constiintei in pozitia altor emanatii este realizata, dupa cum am spus, prin lovitura nagulaului, constând in crearea unei adâncituri in coconul luminos si in mutarea punctului de asamblare. Explicând starea de constiinta elevata din aceasta perspectiva, don Juan sustine ca "lumina constiintei creata de adâncitura ar trebui sa fie numita pe drept atentie elevata tempo­rara, deoarece scoate in evidenta emanatiile care sunt atât de apropiate de cele obisnuite, incât schimbarea este minima. Totusi, schim­barea generaza o mai mare capacitate de intelegere si concentrare si, mai presus de orice, o mai mare capacitate de a uita. Vizionarii stiau exact cum sa foloseasca aceasta schimbare pe scara calitatii. Ei  ca numai emanatiile din jurul celor pe care le folosim zilnic devin brusc lumi­noase, dupa lovitura nagualului. Cele mai indepartate ramân nemiscate, ceea ce in­seam­na ca, in timp ce sunt intr-o stare de atentie elevata, fiintele umane pot lucra ca si când ar fi intr-o lume a vietii de zi cu zi. [...] starea dureaza doar atâta timp cât ramâne adâncitura, dupa care experientele sunt uitate imediat" (Castaneda, 1999, 133). De indata ce luptatorii nu se mai afla in starea de constiinta elevata, deci de indata ce acele emanatii devin inactive, totul dispare si se instaleaza uitarea. Una din sarcinile pe care vrajitorii le-o dau ucenicilor lor este sa activeze emanatiile folosite in timpul stari­lor de constiinta elevata, deci sa-si amin­teasca. Asa se explica experientele prin care a trecut Carlos cu ani in urma si pe care, initial, nu si le putea explica. Corpul sau luminos a acumulat acele experiente, ca apoi ele sa poata fi activate mai târziu cu ajutorul "visatului".           

In cele ce urmeaza, don Juan explica faptul ca stadiul cel mai inalt de dezvoltare al constiintei, maturitatea ei, forma ei cea mai intensa si mai complexa este numita "atentie": "constiinta este materia prima, iar atentia este produsul finit al maturizarii ei." (Castaneda, 1999,82). Exista trei feluri de atentie, ce sunt considerate mai degraba niveluri de desavârsire prin cunoastere. Prima atentie este lumina care invaluie cunoscutul, numita si "atentia tonalului". A doua atentie are ca obiect necunoscutul. Ea intra in actiune daca apelam la emanatiile nefolosite din interiorul coconului uman. A treia atentie este atinsa atunci când "stralu­cirea aurei se transforma in foc interior: este o stralucire orbitoare care nu trezeste o banda o data, ci aprinde toate emanatiile Vulturului cuprinse in interiorul coconului uman", realizând deci o racordare totala la emanatiile exterioare. In acest ultim stadiu, constiinta devine de o putere nelimitata, reusind sa evite ciocul devorator al Vul­turului.

Explicat din acest unghi, rolul memo­riei secunde si al amintirii devine  mult mai clar. Intelegând cum functioneaza constiin­ta, am dedus si faptul ca, pentru a accesa amintirile ascunse, individul trebuie sa-si repozitioneze punctul de asamblare exact in acelasi loc in care se afla in momentul respectivei intrari in cea de a doua atentie. Don Juan il asigura pe Carlos ca "vrajitorii nu numai ca isi aminteau perfect de tot, dar si ca - prin actul de redeplasare al punctului de asamblare in fiecare din pozitiile speci­fice - chiar retraiau fiecare experinta avuta. Totodata, m-a incredintat ca vrajitorii isi dedica intreaga viata pentru a-si indeplini aceasta misiune de a-si aminti" (Castaneda, 2000, 31).

Don Juan foloseste cea de a doua aten­tie a lui Carlos pentru a-i explica detaliat lucruri legate de vrajitorie, fiind sigur ca exactitatea si continutul acestor instructiuni vor ramâne intacte pe toata durata vietii si ca "a deprinde ceva in cea de a doua atentie este similar cu procesul de deprindere a cunostintelor in perioada copilariei" (Casta­ne­da, 2000, 32). Dupa ce aceste lucruri i-au fost explicate din toate perspectivele, Carlos intelege acum ca acele stari inexplicabile pe care le avusese de atâtea ori erau de fapt treceri in cea de a doua atentie, in starea ridicata de constiinta: "Judecând dupa situa­tia mea actuala, imi dau seama ca don Juan m-a facut sa intru - cât de des a putut - in cea de a doua atentie, pentru a ma forta sa-mi mentin - pentru perioade cât mai lungi de timp - noi pozitii ale punctului de asamblare si sa percep coerent in aceste pozitii, adica a avut in vedere sa ma forteze sa-mi organizez uniformitatea si coeziunea" (Castaneda, 2000, 32).

Dupa cum marturi­seste spre final, Carlos nu a reusit multa vreme sa lege experientele din cea de-a doua atentie cu cele din viata cotidiana: "o data intors in starea nor­mala de constiinta, constatam ca-mi era im­po­sibil sa-mi amintesc nu numai faptul ca in­trasem in cea de a doua atentie, ci si ca exista o astfel de stare" (Castaneda, 2000, 32).

Astfel, Carlos realizeaza dupa multa vreme ca a cunoscut oameni straini in acele stari de constiinta avansata, a petrecut pe­rioa­de lungi in locuri necunoscute de el in mod normal, a cunoscut-o pe femeia Na­gual, a intâlnit alti ucenici si a plutit in alte lumi. Aceste experiente magistrale ii vor servi in continuare la trecerea in alte etape ale cunoasterii, la accesarea nenuma­ratelor lumi existente in univers si la desa­vârsirea eului in scopul obtinerii libertatii depline a constiintei prin care va plonja in infinitate.