Virginia Pascu

Corpul luminos si dublul uman

 

Abstract: The article focuses on a few main concept in Castaneda's system (the Double, the Luminous Body, the Human Form a.s.o.) which gain their consistency in a pattern perceivable only  by the initated. Such concepts are explainable in a energetic dimension of existence and Carlos's exercises are ment to open to him such gates of perception.

Keywords:  Carlos Castaneda, Shamanism, The Luminous Body,  the  Human Double

 

 ,,Odata ce ochiul interior s-a dezvoltat, omul observa ca esenta unei experiente marcheaza inceputul unei noi vieti. Sa patrunzi spre aceasta experienta reprezinta placa turnanta a vietii umane, Marea  conversie."  

    Karfield Graf Dürckheim

 

   Confuzia de interese din societatile noastre occidentale materialiste genereaza conflicte care ameninta echilibrele sociale, culturale si religioase, a caror structura o fac sa explodeze. Lumea este o gradatie a nivelurilor realitatii si numai "pozitia" noastra pe scara, in clipa in care luam contact cu unul dintre aceste niveluri, determina ceea ce e "vazut". Boala de care suferim este somnul de nestavilit al atentiei care ne mentine intr-o stare unde "totul ni se intâmpla" fara participarea fiintei din noi. Trebuie sa invatam sa vedem ca orice conflict interior face sa apara "in mod irezistibil" evenimente exterioare neplacute, fie ca sunt boli, accidente sau esecuri. Pentru a evita  toate acestea e necesar sa ne mentinem totdeauna o pozitie de adevarati luptatori.

Aceste consideratii cu care ne incepem studiul axat pe cercetarea unor teme tratate de "antropologul-vrajitor" Carlos Casta­neda, "Dublul", "Corpul din vis", "Forma umana" si ,,Matrita umana", vin ca o confi­mare la experienta relatata de acesta in cele unsprezece volume ale sale si anume ca Universul care ne inconjoara poate fi "vazut" ca o pluralitate de dimensiuni pe care aparatul nostru senzorial nu ne permite sa le percepem, deoarece noua occiden­talilor rationali si pragmatici ne lipseste al saptelea simt, atât de dezvoltat la popoarele din Centrul si Nordul Asiei, din America de Nord si Sud, Australia sau Africa, populatii care, desi au primit noile religii (crestinism, mahomedanism, budism), nu s-au lepadat cu totul de credintele stravechi.

Samanismul, fenomen religios arhaic si universal (atestat, se pare, inca din paleo­litic), este raspândit in intreaga Asie, in America, Africa si Australia. Conducatorul spiritual in samanismul traditional este sa­ma­nul, "om invatat", dotat cu autoritate si sarcini multiple in sânul comunitatii, pe care o ocroteste si o indruma, atât pe planul vietii spirituale, cât si sociale. Puterea lui rezulta din experienta initiatica, putere dobândita in spatii "aspatiale". El ajunge la cunoasterea corpului spiritual cu care strabate aceste spatii mai ales prin trairi extatice, prin care poate lua legatura cu viii si mortii, cu duhurile care  populeaza cosmosul. Asa cum arata Mircea Eliade "Samanii reprezinta o elita mistica  restrânsa care nu doar calau­zeste viata religioasa a comunitatilor, ci, intrucâtva, vegheaza la sufletul ei (Eliade, 1997, 23).

Functia de saman presupune fie  voca­tie, fie transmitere ereditara a profesiei sa­ma­nice, fie hotarâre si dubla instruire: de ordin extatic (vizi­uni, vise, tran­se etc.) si de ordin traditional (tehnici samanice, limbaj secret, mitologia clanu­lui), intr-un cuvânt invatatura pe care o dau spiritele si batrânii samani. Initierea se face intr-o stare de moarte aparenta a "alesului", când tânarul primeste, prin anumite tehnici, puterea de a vindeca boli si a indeparta orice rau ce ameninta comunitatea. Cel care realizeaza aceasta instruire este un maestru consacrat credintei traditionale. In stare de extaz samanii au capacitatea de a descoperi ceea ce este ascuns si de a vedea in viitor, a vindeca si a proteja societatea in care traieste, "el este un teolog si demonolog, si uneori chiar poet si erudit" (Eliade ,1995, III, 17).

Spre deosebire de credintele si tehni­cile samanismului traditional, "antropolo­gul-vra­jitor" Carlos Castaneda ne descrie, de-a lungul celor unsprezece volume, expe­rien­tele si invataturile traite si dobândite de el in Mexic sub indrumarea a doi vrajitori, urmasi ai vechilor tolteci, nagualul Juan Matus, un indian yaqui din Mexicul de Nord, care mai târziu ii face cunostinta cu un alt maestru al vrajitoriei, Genaro Flores, un indian Mazatec din Mexicul Central. "Amândoi, arata Castaneda, erau practicanti ai unor cunostinte vechi, care in zilele noastre sunt cunoscute drept vrajitorii si magii, si considerate de fapt o traditie a unor practicanti extrem de auto-disciplinati si cu practici extrem de rafinate" (Castaneda, 1998, 7).

In compania acestor doi maestri, Castaneda descopera ca "a fi vrajitor" nu inseamna, asa cum stia el, sa faci vrajitorii, sa influentezi oamenii sau sa fii posedat de demoni, ci sa ajungi la un nivel de constien­tizare care face ca lucruri de neconceput sa devina disponibile.

Invatatura lui don Juan se bazeaza pe ideea ca omul are doua tipuri de constiinta, partea dreapta si partea stânga, prima fiind  constiinta obisnuita, necesara vietii de zi cu zi, iar a doua, partea misterioasa a omului, acea stare a constiintei de care ai nevoie pentru a fi vrajitor sau vizionar. "Don Juan si-a inceput instructia, in consecinta, in invataturi pentru partea dreapta si invataturi pentru cea stânga" (Castaneda, 2001,7).

Pentru vrajitorii din Mexic realitatea in care traim este un nesfârsit sir de interpretari perceptuale pe care toti indivizii au invatat sa le faca in comun. Limitarea cunoasterii noastre este proportionala cu propria capa­ci­tate senzoriala de perceptie. Omul se rapor­teaza la realitatea corporala, intrucât este singura pe care simturile lui o inteleg, când, de fapt, exista o modalitate psihica, o realitate intelectuala si o realitate spirituala pe care el trebuie sa le descopere si sa le traiasca in propriul trup.

Toate organismele vii sunt forme ale energiei universale, cu aceeasi indreptatire ca plantele si stelele. Suntem "o particica" de spatiu de energii si, când devenim in exclusivitate constienti de noi insine, ne separam de spatiul global, caruia ii opunem imaginea entitatii noastre distincte. "Lumea noastra, ii spune don Juan lui Carlos, este o entitate dintr-un manunchi de lumi succe­sive, aranjate ca foile unui bulb de ceapa. Pentru a putea percepe si celelalte lumi trebuie sa dorim cu infocare acest lucru si sa avem si suficienta energie pentru a le accede" (Castaneda, 2003, 8).    

Universul este compus, in conceptia acestor vrajitori, dintr-un numar infinit de câmpuri energetice care exista ca niste fibre luminoase ce actioneaza asupra omului ca un organism. Raspunsul organismului este acela de a transforma aceste câmpuri ener­getice in informatie senzoriala. Aceasta este apoi interpretata si aceasta interpretare devi­ne sistemul nostru cognitiv. Experienta trai­ta apartine, pentru acesti "oameni ai cunoas­terii", unui alt nivel, viata constienta. A lucra asupra sinelui inseamna sa transfor­mam si sa amplificam capacitatile noastre functionale de receptii si emisii, asa incât sa comunicam cu diferite niveluri ale fiintei universale la alte frecvente de vibratii ale vietii, si sa nu ne cantonam in ingusta fâsie a vibratiilor senzoriale care ne sunt fami­liare.

Pentru a trezi corpul energetic, trebuie sa accedem la o alta dimensiune a vietii, intr-un vast potential de energie in care ne scaldam, dar cu care in mod obisnuit nu avem nici un fel de schimb, caci ne lipseste punctul de contact. Singurul mijloc pe care-l posedam este propria noastra atentie si acti­vi­tatea ei fundamentala, tacerea interioara.

Existam simultan in doua lumi, aceea a trupului nostru fizic si psihic, discontinuu si limitat in spatiu si timp, si aceea a energiei universale dincolo de spatiul si timpul la care participam cu totii prin intermediul cor­pu­lui nostru energetic. Articulatia intre cele doua lumi este traitul simultan al acestor realitati, deoarece corpul nostru reprezinta un spatiu care contine in el numeroase spatii nebanuite, care "ne patrund" si "ne contin". De aceea in numeroase traditii corpul ome­nesc este numit "Templul lui Dumnezeu".

Intregul trait este un proces in desfa­surare. Spiritul uman este "pelerinul-aten­tie". Energia spirituala este energia lumii Fiintei universale. Si, pe aceasta planeta, ea poate sa apara in om. Spre deosebire de diversele modalitati de energie care se ma­ni­festa in el, insufletindu-l in mod meca­nic, energia spirituala cere participarea constien­ta a omului, o participare care sa neutrali­zeze intreaga activitate emotiva si mentala, necesitând controlul perfect al acestor doua functiuni si restrângerea lor.

Din invataturile vrajitorilor mexicani reiese ca omul nu reprezinta asa cum s-a crezut multa vreme centrul static al lumii. El este axa si sageata evolutiei, ceea ce este mult mai important. Fiecare om reprezinta un punct printre milioanele de puncte in miscare ce constituie substanta Unica, con­stiinta de a exista pe care o putem numi "pânza energetica a universului" sau, in termenii lui don Juan, maestrul lui Carlos, "marea intunecata a constiintei". Conform vraji­torilor din Mexic, daca omul nu depa­seste nivelul intelectual al conceptelor cu care a fost invatat sa descrie lumea  nu va avea dinamismul necesar unei experinte noi, spirituale de care au parte acestia, caci ceea ce duce la cunoastere este trairea.

Carlos reuseste sa-si descrie si sa-si expliciteze experientele traite in cadrul aces­tei lumi stranii in care don Juan il initiaza prin practici si prin intermediul a doua tipuri de discutii purtate cu el pe care vechii vra­jitori antici le-au numit discutii ceremo­nioa­se si discutii  necercemonioase. "Discutiile cere­m­onioase sunt acele modalitati de a rezuma din când in când tot ceea ce maestrii ii invata pe discipolii lor, in vreme ce dis­cutiile neceremonioase reprezinta elucidari zilnice in care lucrurile sunt explicate de catre maestru fara a se face referire la altceva decât la exercitiul pe care-l practicau si analizau pe moment (Castaneda, 2003, 96).

Toate fiintele umane, spun vrajitorii, poseda constientizarea intr-un sens general, lucru care le permite, dupa o lunga practica, sa vada energia direct. Vrajitorii sunt sin­gurii care sunt in mod deliberat constienti de faptul ca vad energia nemijlocit. Constien­tizarea inseamna energie, o vibratie lumi­noasa intr-o dinamica continua. Universul este constituit din ansambluri de câmpuri ener­getice sub forma de filamente lumi­noase care se organizeaza in curente, fluxuri care reprezinta fortele constante ale univer­sului, marea intunecata a constientizarii.

Când omul moare, ii explica lui Carlos don Juan, aceasta mare absoarbe, prin punctul de reunire, constiinta creaturilor vii. Corpul uman este vazut de vrajitori ca niste filamente de energie, iar "Fiecare filament luminos, ne spune Carlos intr-una din experiente, era acoperit cu un vesmânt gros pufos" (Castaneda, 2003, 249). Moartea este pentru om incheierea constientizarilor si sfârsitul organismului, in vre­me ce pentru vrajitori este pornirea in calatoria finala, in infinitate.

Invataturile lui don Juan se bazeaza pe ideea ca omul detine doua tipuri de con­stiinta: constiinta adevarata, produsul tutu­ror experientelor noastre de viata, si ea ne vorbeste foarte rar pentru ca a fost infrânta si ascunsa in obscuritate, cealalta constiinta pe care o folosim zilnic, pentru tot ce facem, denumita de vrajitori instalatie straina. Prin recapitulare, o actiune de recuperare a ener­giei deja folosite in actiuni trecute, vraji­torii reusesc sa capete acea unitate care le permite sa acceada in cealalta realitate.

 

Dublul

 

Dublul uman reprezinta un conglo­merat de câmpuri energetice, "imaginea din oglinda a trupului fizic". Aceasta energie este mai mica si mai compacta decât sfera luminoasa a corpului fizic. Cu ale cuvinte trupul fizic si dublul energetic reprezinta doua conglomerate de câmpuri energetice comprimate de o ciudata forta aglutinanta, cea mai misterioasa din univers, in concep­tia vechilor vrajitori, iar prin disciplina  (recapitulare, oprirea dialogului interior, dobândirea tacerii interioare) vrajitorul este capabil sa-si apropie corpul energetic de cel fizic. "Scopul recapitularii este acela de anula principiile de baza pe care le-am acceptat de-a lungul vietii noastre. Daca acestea nu sunt anulate, nu putem impiedica umbrirea constiintei de catre puterea proce­sului de rememorare" (Abelar, 1995, 68).  Aceasta tehnica constituie pentru vrajitori "piatra de temelie a artei de a fi liber". Recapitularea implica amintirea tuturor oamenilor pe care practicantul i-a intâlnit de-a lungul vietii, a tuturor locurilor pe care le-a vazut si eliberarea printr-o rememorare atenta de toate sentimentele ce pot constitui piedici in drumul omului spre libertate, spre infinitate. Tacerea interioara reprezinta sta­rea in care perceptia nu depinde de simturi, iar ratiunea este suspendata.

Când un vrajitor vede energia, el obser­va ca fiecare om are o fisura in corpul energetic, un punct sensibil sub ombilic, pe care vrajitorii il numesc despartitura. Un vrajitor poate vedea in mod normal o decolorare usoara in stralucirea alburie a sferei luminoase. Când un om e pe moarte, despartitura din abdomen devine chiar aparenta. Pentru a vedea corpul energetic Carlos trebuie sa dobândeasca experienta necesara sa opreasca lumea astfel incât sa apara in fata lui fatetele extraordinare ale sinelui.

A opri lumea inseamna pentru vrajitori a sparge certitudinea dogmatica ca perceptia noastra nu poate fi pusa la indoiala. A vedea este pentru ei raspunsul la solicitarile per­cep­tuale ale unei lumi din afara descrierii pe care am invatat sa o cunoastem ca realitate. Vrajitorul n-are notiunea ca se gaseste in doua locuri in acelasi timp. "Sa fii constient de asta ar fi echivalent cu a fi fata in fata cu dublura, iar vrajitorul care e in aceasta situatie e un om mort. Asa e legea. Asa a aranjat puterea lucrurile. Nimeni nu stie de ce" (Castaneda, 1995, 90). Don Juan ii explica lui Carlos ca un luptator e capabil de fapte care pentru un vrajitor sunt ceva nor­mal, in vreme ce pentru omul real sunt incredibile, de nepatruns cu mintea, iar de­ga­jarea dublurii este una dintre ele.

Ceea ce se numeste dedublare este iesi­rea psiho-mentala a eului in spatiul exte­rior corpului. In acest spatiu care ar cores­punde spatiului celular apar si dispar toate emotiile, imaginile si conceptele trecute, prezente si viitoare. "Dublul este originalul, ii explica don Juan lui Carlos, dar nu e posibil ca el sa fie compus din carne si oase. O dublura este vrajitorul insusi (..) o reali­zare a puterii vrajitorului" (Castaneda, 1995, 58).

Dublul energetic corespunde nagua­lului, in timp ce corpul fizic corespunde tona­lului. Fiecare om are asadar si un dublu de vis, dar numai vrajitorii pot sa il contro­leze. La o intâlnire cu don Juan si don Genaro, Carlos afla cu stupoare ca cel care era in fata lui nu este Genaro, ci dublura sau geamanul lui. "Genaro, ii spune don Juan lui Carlos, e capabil de fapte care pentru omul normal sunt incredibile. Dublura lui este una dintre aceste realizari" (Castaneda, 1995, 55).

Dublura este Sinele insusi care poate actiona, insa ea este mai stralucitoare decât corpul fizic pentru un vrajitor care vede. In cazul lui Genaro, dublura e identica cu originalul,  pentru ca impecabilitatea lui de luptator e suprema si, dupa cum afla Carlos terifiat, in anii de când il cunoaste s-a intâlnit cu originalul lui Genaro doar de doua ori, in celelalte doar cu dublura lui.

Dublul energetic este de fapt un alt eu, constiinta starii noastre de fiinte energetice. Daca concretul este pentru don Juan partea practica a vrajitoriei, abstractul este actiu­nea de cautare a libertatii, de percepere a tot ceea ce este posibil, eliberat de orice obsesie si emotie. El se  se straduieste sa-l invete pe Carlos sa perceapa energia in mod direct, caci in conceptia sa "lumea este o lume a energiei si abia apoi a obiectelor. Noi o percepem dupa un tipar mostenit. Modul nostru de a percepe lumea este cel al unui animal de prada, o maniera de evadare si clasificare a hranei si a pericolelor" (Casta­neda, 2000,16).

Oamenii au in spatele muchiei omoplatului drept, la aproximativ saizeci de centimetri distanta de aura luminoasa care-i inconjoara, un punct denumit de vrajitori punctul de asamblare, cel care ne face apti de a percepe luminozitatea care inconjoara corpul fizic, iar luminozitatea este starea de constiinta a omului. Mutarea punctului de asamblare il face pe vrajitor capabil sa perceapa energia in fluxul ei, sa vada aceste lumini ca pe un curent oscilant sau o turbulenta. Deplasarea este resimtita ca o zdruncinatura sau ca o senzatie de durere. Deplasarea punctului duce la  modificarea formei energetice a fiintei umane, aceasta putând deveni asemeni unei pipe sau unei linii subtiri de energie.

Pentru oamenii din lumea lui don Juan, dobândirea cunoas­terii inseamna tocmai exer­sarea mobilitatii acestui punct de asam­blare, in vreme ce la polul opus se afla educatia oamenilor obisnuiti, ce presupune blocarea definitiva a punctului de asamblare in pozitia sa obisnuita. "Vechii vrajitori deti­neau o mobilitate extraordinara a acestui punct. Cu doar o mica translatie (mutarea punctului de asamblare in interiorul oului luminos) ei obtineau o perceptie a lumii energetice pentru a o reorganiza, a o adecva noilor stari de constiinta" (Castaneda, 2000, 101).

Un luptator fluid, in conceptia acestor oameni ai cunoasterii, nu mai poate privi lumea cronologic, pentru ca lumea si el insusi nu mai sunt obiective. El este o fiinta luminoasa care exista intr-o lume lumi­noasa. Energia oamenilor actuali are o cu­loare alb-albicioasa, cea a vechilor vraj­itori era de un verde-galbui, iar cea a luptatorilor lui don Juan este chihlimbarie.

Daca vrajitorii obisnuiti au doua compartimente ale oului luminos, partea stânga fiind dublura, nagualii, sau condu­catorii echipelor de vrajitori, au doua oua luminoase suprapuse, si in consecinta doua dubluri, un dublu de vis si un dublu energetic. Carlos va simti  dedublarea cor­pului sau, desprinderea dublului energetic, ca pe o senzatie de sufocare atunci când se va lupta cu dona Soledad, mama lui Pablito, care incearca sa-l ucida. El reuseste sa o loveasca cu dublul sau si sa-si priveasca propriul trup de undeva de dea­supra: "Am auzit, sau probabil am simtit, un sunet sec la baza gâtului, exact in spatele traheii. (...) Nu mai eram in stare nici sa respir. Corpul mi-a tresarit si, dintr-o data, eram in picioare si liber, scapat din imbratisarea ei mortala. Am privit in jos spre pat. (...) Mi-am vazut corpul, nemiscat si amortit, deasupra ei. Am avut un acces de furie pentru ca fusesem atât de prost si am lovit-o zdravan in frunte, cu pumnul. (...) Am vazut-o pe dona Soledad azvârlita din pat de forta loviturii mele. Am vazut-o alergând spre perete si ingrama­din­du-se in el, ca un copil inspaimântat" (Cas­ta­neda, 1997, 60-61).

Spre deosebire de alienatii mintali care isi imagineaza o realitate proprie fara vreun tel prestabilit, aducând "haos" in ordinea realitatii in care traiesc, vrajitorii aduc ordine in haos prin oprirea dialogului interior, telul lor fiind acela de a vedea energia direct si de a descoperi ca percep o lume noua la fel de reala ca cea perceputa de noi. Vechii vrajitori puteau ajunge la corpul lor energetic intr-o clipita, prin simpla fixare a privirii pe obiectele pe care le preferau, iar senzatia cu care isi simteau acest corp era una de lichefiere sau de gâdilitura in abdomen. Ratiunea este, dupa maestrul lui Carlos, un produs depinzând de pozitia initiala a punctului de asamblare. Judecata sanatoasa e rezultatul fixarii aces­tui punct in locul sau obisnuit. Pentru vraji­tori a avea viata inseamna a avea constiinta si a dobindi mobilitatea punctului de asam­blare, obtinuta in timpul visatului.

Visatul este tehnica dizlocarii punc­tului de asamblare, iar stalkingul tehnica prin care acest punct poate fi facut sa ramâna in noile pozi­tii atinse, in care corpul energetic se poate consolida si desavârsi, devenind indepen­dent: "Când corpul ener­getic se poate misca independent, inseamna ca a fost determinata pozitia optima a punctului de asamblare, pe care vrajitorul trebuie sa-l supuna stalkingului, fixându-l in acea pozitie pentru a-l desavârsi" (Casta­neda, 2000, 197).

Ceea ce constituie o fantoma sau o stafie  pentru un om rational este, de fapt, in viziunea vrajitorilor, un conglomerat de câmpuri de energie care are capacitatea  constientizare. Fiintele netrupesti constituie energie constienta de faptul ca exista. Un exemplu in acest sens il constituie povestea matusii lui Carlos. Dupa moarte ea continua sa bântuie prin casa producând spaima celor vii. Don Juan  explica  acest fenomen: "fantoma" matusii este o forma a constienti­zarii detinuta de moarta, asupra careia ea nu-si poate impune controlul volitional: "constientizarea netrupeasca este acea stare in care omul isi vede in mod direct dublul energetic" (Castaneda, 2003, 285).

Carlos si Carol Tiggs realizeaza im­preu­na o experienta neobisnuita - stalkingul stalkerilor - incercând sa sustraga preme­ditat energie din lumea fapturilor anorga­nice, realizând o calatorie care foloseste constiinta ca pe un vehicul. Constiinta este, pentru cei care o vad, o luminiscenta de care vrajitorii isi pot atasa corpul energetic si pot calatori astfel in celelalte realitati. Exista doua tipuri de calatorii energetice: unul in care constiinta ia corpul energetic si il transporta oriunde poate, iar al doilea in care vrajitorul decide, deplin constient, sa utilizeze calea cunoasterii pentru a face o calatorie cu dublul sau.

Ultimul tip de calatorie necesita o disciplina severa din partea vrajitorului. In calatoria lor in lumea fiintelor anorganice cei doi stalkeri trebuiau sa-si transfere constiinta din starea constienta normala in corpurile lor energetice exprimându-si deo­data intentia. Esecul calatoriei se datoreaza faptului ca ei n-au avut timp sa-si foloseasca constiinta ca element al deplasarii, astfel incât au fost proiectati direct in alta lume.

Saltul in prapastie al lui Carlos se explica prin mutarea punctul de asamblare cu o mobilitate extraordinara, astfel incât corpul sau energetic sa intre in infinitate, salvând astfel trupul fizic de la moarte. Explicatia saltului ar fi aceea ca vrajitorul  reuseste sa-si mute punctul de  reunire intr-o pozitie care nu permite moartea si, din tacerea sa interioara, sa faca calatoria la Los Angeles si sa se trezeasca in propriul sau pat. "Sarisem in abis si inainte de a atinge fundul prapastiei, ma lasasem inghitit de marea intunecata a constientizarii, iar ea  imi daduse tot ce aveam nevoie ca sa nu mor si sa ma trezesc in patul meu din Los Angeles" (Castaneda, 1998, 312).

 

  Corpul de vis

"Numai in marea trezie se stie ca Totul nu a fost decât un vis profund"

Chuang Tseu

   Pentru omul obisnuit, somnul este o stare de relaxare necesara organismului pentru a recupera energiile consumate in timpul zilei si refacerea celulelor moarte sau a celulelor nervoase. In timpul somnului  paradoxal au loc visele, procese cerebrale de reorganizare interioara a informatiei. In starea de vis activitatea mentala este decu­plata de exterior, organizindu-se pe propriile ei linii de forta. Somnul este susceptibil de a duce la disocierea sufletului de trup. Este posibila o forma de somn in care subiectul este constient de sine, denumit visul lucid. Este forma de vis in care visatorul viseaza ca se trezeste. Aceste simptome sunt numite halucinatii autoscopice.

Autoscopia este definita ca o perceptie halucinatorie complexa care da impresia ca trupul este perceput intr-un camp vizual exterior (Frigator, 1993, 12). Aceasta con­sis­ta in viziunea unui dublu al propriului corp. Corpul din vis este de fapt o corpo­ralizare a eului. Acest proces de corporalizare coincide cu senza­tia de traversare a unui tunel.

In literatura oculta, decor­poralizarea este adesea numita proiectie astrala. In aceste conceptii, in afara planului fizic al realitatii, exista si alte planuri, unde "materia" are cu totul alt aspect si alte proprietati. Unul din aceste planuri este planul astral. De asemenea, se considera ca omul are, in afara corpului fizic, mai multe corpuri spirituale, care sunt invizibile in mod normal. Printre aceste corpuri spiri­tuale se numara si corpul astral, numit uneori corp eteral. In timpul visului, dar si in alte im­prejurari, se pare ca trupul astral se des­prinde de corpul fizic si se poate deplasa liber in planul astral.

Situat cumva perpen­dicular pe realitatea noastra, planul astral ar permite atingerea aproape instantanee a oricarui punct geografic dorit de subiect.   Deplasa­rea astrala se face efectiv cu "viteza gân­dului", durata ei depinzând numai de viteza cu care iti poti aminti sau iti poti dori sa  te afli intr-un anumit loc. Eul constient al celui care calatoreste astral se separa de corpul fizic, fiind purtat de cel eteral. Acest al doilea corp percepe nu numai ambianta fizica, dar si anumite aspecte ale lumii astrale.

Punctul de asamblare este eul nostru energetic care se deplaseaza prin curentii de energie. Miscarea acestui punct de asam­blare este resimtita ca o senzatie  de tristete  sau una de eforie. Prin lovirea intre omo­plati, don Juan il translateaza pe Carlos in a doua atentie, unde constiinta sa intra intr-o stare de ultraconstiinta. Atentia visatului este starea de a fi constient de lumi asema­natoare cu lumile noastre. Ea se obtine prin renuntarea la importanta de sine.

 Visatul este arta de a tempera corpul energetic, de a-l face flexibil si coerent prin antrenarea sa treptata. Prin visat vrajitorul isi condenseaza corpul energetic pâna când devine o unitate capabila sa per­ceapa energia in trei moduri. Aceasta poate fi folosita drept impuls pentru a se proiecta ca o racheta in zone neasteptate sau poate fi perceputa asa cum percepem noi lumea in mod obisnuit. Relaxarea trupului si somnul spiritului nu coincid insa intot­dea­una  in mod absolut. Exista cazuri in care trupul poate desfasura o activitate psiho-motorie normala fara ca spiritul sa fie treaz, cum se intâmpla in cazul vrajitoriei pe care don Juan si adeptii sai o numesc arta visa­tului.

Zburatul este trecerea de la corpul obisnuit la corpul din vis. Trecerea se reali­zeaza prin ancorarea atentiei in starea de constiinta. Intentia zborului produce efectul de a zbura. La Gorda ii explica lui Carlos: "când visam suntem in celalalt eu. Vointa este un control atât de complet al celei de-a doua atentii incât este denumita Celalalt eu din care cunoastem doar o mica parte (Cas­taneda, 2000, 147-148).

Amintirea este pentru visatori descar­carea corpurilor din vis asemeni unei arme. Don Genaro obisnuieste "sa impuste" cu corpul din vis in corpul fizic producând un trosnet puternic. Genaro este maestru in ce priveste intentia corpului de vis, iar, pe de alta parte, Silvio Manuel este maestrul total al intentiei, el este in permanenta in Celalalt eu. Invatarea intentiei in zburat se realizeaza prin repetarea tuturor sentimentelor pe care le traieste visatorul in fiecare vis atunci când zboara. Miscarea corpurilor din vis seamana cu niste izbucniri de energie sau mici ex­plozii cu pauze intre ele. Antrenându-si mer­sul in visat, Carlos ajunge sa poata umbla in vis ghidându-si mersul din abdo­men, iar dupa o vreme sa faca acest lucru cu propria sa intentie    

Visatul reprezinta pentru vrajitori arta de a dizloca dupa dorinta punctul de asam­blare din pozitia obisnuita pentru a inten­sifica si a extinde gama celor ce pot fi percepute. Prima etapa in arta visatului, este aceea de a intentiona ca trupul energetic al vrajitorului sa devina constient ca adoarme. "Sa intentionez este sa doresti fara a dori, sa faci fara a face" (Castaneda, 2000, 41). Este ceea ce don Juan numeste not doing.

 Pentru un vrajitor sa intentionezi  in­seam­na sa capeti cunoasterea corporala in­con­testabila ca esti un visator. Ea este prima poarta din cele sapte pe care trebuie sa le treaca un visator pentru a-si dobândi dublul din vis. Vrajitorul trebuie sa porneasca de la oprirea dialogului interior, apoi sa-si vada mâinile in vis, apoi sa-si fixeze privirea pe obiectele observate in vis, sa viseze ca are un vis si apoi sa se trezeasca din el, sa foloseasca elementele dintr-un vis pentru a declansa alt vis.

Visatul ii ofera visatorului mobilitatea necesara pentru a accede in alte lumi, pentru a percepe inimaginabilul renuntând si demo­lând modelul obisnuit de cunoastere.Visatul reprezinta non-actiunea de a dormi. El permite practicantilor sa foloseasca aceasta parte a vietii lor pe care o petreceau dormind. Este ca si cum visatorii n-ar mai dormi deloc. Efectul lui este o crestere a timpului de constienta, iar aceasta crestere se realizeaza prin folosirea corpului de vis. Acesta este replica perfecta a corpului fizic, la fel de real ca cel observat in lume, desi are configuratia unei emanatii alburii, fanto­matice, proiectata de fixarea celei de-a doua atentii intr-o imagine tridimensionala a corpului. "Dublul din vis si trecerea barierelor perceptiei reprezinta pozitii ale punctului de asamblare, cunoastere vitala pentru vizionari identica cu scrisul si cititul pentru omul modern. Don Juan numeste acest dublu din vis cu termenul de Celalalt, "ceva misterios si interzis care iti da senzatia de intuneric de umbre" (Castaneda,  1999, 289).

Don Genaro si don Juan il fac pe Carlos sa se transpuna intr-o stare de constiinta elevata, incât el ajunge pret de o clipa sa ii vada pe cei doi ca pe doua mingi luminoase: "Genaro nu era acel om in carne si oase pe care il stiam in starea mea de constiinta normala, ci era doar corpul sau din vis - ca o minge de foc deasupra pamântului, ca un fascicul de lumina gata sa decoleze la câtiva metri de pamânt, pregatit s-o ia din loc" (Castaneda, 1999, 290). Pen­tru a-l vedea pe don Genaro, Carlos isi deplaseaza punctul de asamblare cu ajutorul  intentiei si isi aliniaza emanatiile energetice pâna când reuseste sa perceapa dublul din vis.

 

Forma umana / Matrita umana

"In mod necesar corpurile au un sfârsit: dar ceea ce le locuieste este etern, indestructibil, fara limite."

Bhagavad Gita

In conceptia vrajitorilor in mijlocul carora se initiaza Castaneda,  forma umana este asemenei unei spirale care ii da vizionarului libertatea de a-si reaminti eul si aceasta, la rândul ei, ii da si mai multa libertate, de a fi capabil sa intre intr-o stare de detasare fata de lucrurile omenesti.  Pentru a-si pierde forma umana vrajitorii trebuie sa stea in asa-numitele "locuri ale puterii", caci doar fara forma ei pot trece in necunoscut,  in alta lume paralela cu lumea obisnuita. Un astfel de loc de putere este podul pe care ajunge Carlos cu La Gorda si cele patru femei, podul lui Silvio Manuel, "o usa spre cealalta lume, un punct al puterii unde se intersecteaza liniile paralele ale lumilor" (Castaneda, 1998, 100).

Dupa maestrul lui Carlos oamenii sunt plini de configuratii care pot fi dorinte, probleme, suparari sau griji. Don Juan  ii spune ucenicului sau ca doar un vrajitor puternic poate sa deceleze continutul acestor configuratii. El ii explica lui Carlos, dupa patru incercari ale acestuia de a-si opri dialogul interior, ca for­ma umana are configuratia unei ciuperci, atunci când un vrajitor o vede de departe, iar când el o priveste direct aceasta  apare ca un manunchi de fibre luminoase sub forma de ou luminos.

Atunci când vizioneaza forma umana sun aspectul unei ciuperci, Carlos este sta­pânit de o senzatie de greata si nu este capa­bil sa-si explice continutul acestei forme. Pentru a scapa de aceasta  stare  angoasanta don Juan ii ordona sa-si opresca dialogul interior pentru a putea vedea, la comanda acestuia, alte forme pe care le selecteaza chiar don Juan cu propria sa intentie. Ceea ce vede Carlos a doua oara  sunt mai degraba "niste cesti japoneze pentru sake, intoarse cu fata in jos. Unele dintre ele aveau o forma de cap, exact ca piciorul cestilor de sake, altele erau mai rotunde. Formele lor erau mai atragatoare si mai linistitoare" (Castaneda, 1995, 47-48).

Atunci când un practicant al vrajitoriei isi pierde forma umana, el este stapânit de o usoara  stare de disconfort, de ameteala sau o pierdere brusca a respiratiei. Intr-o astfel de stare se trezeste intr-o seara Carlos in apartamentul sau din Los Angeles. Adresâ­n­du-se medicului acesta ii pune diagnosticul de hiperventilatie provenita dintr-o stare de tensiune. Intors in Mexic, La Gorda ii spune ca nu este vorba de o boala, ci ca  incepe sa-si piarda "scuturile", adica forma umana, si intra intr-o noua stare de detasare fata de lucrurile omenesti. La Gorda isi pierduse si ea la rândul ei forma umana, iar in cazul ei dezinte­grarea a inceput in pântec cu o pre­siune neobisnuita care s-a deplasat in doua directii, in jos, in picioare si in sus in gât. Aceeasi senzatie o va avea Carlos insusi mai târziu: "Corpul meu a inceput sa tremure necontrolat. Aveam un sentiment de dualitate. Probabil ca ceea ce denumeam eul meu rational, incapabil sa controleze restul din mine luase locul unui spectator. O parte din mine urmarea o alta parte din mine csre tremura" (Casta­neda, 1998, 67).

Pentru ca un vrajitor sa-si piarda forma umana trebuie sa renunte la dorinte, la sentimente, la tot ce tine de real pentru a putea dobândi cunoasterea, care  inseamna putinta de a vedea energia in mod direct. Atunci când a dobândit aceasta cunoastere practicantul este capabil sa intentioneze, sa-si mute punctul de asamblare in orice pozitie doreste. Când Carlos isi pierde forma umana se simte distantat de orice, iar detasarea ii permite luptatorului o pauza de moment pentru a-si reconsidera pozitiile. "Pierzân­du-mi forma umana, eram acum in  pozitia de a intelege ca lipsa formei era (..) o atingere adusa sobrietatii si cumpatarii. (...) Avantajul ca esti fara forma consta in faptul ca iti permite un moment de pauza având in vedere ca avem autodisciplina si curajul de a o utiliza" (Castaneda, 1998, 128).

   Matrita  umana  reprezinta  "un urias ciorchine de emanatii in marea banda a vietii organice", ii explica don Juan lui Carlos, iar acest ciorchine determina forma oului luminos. Este singura portiune din emanatiile Vulturului pe care vizionarii pot sa o vada direct fara sa se puna in pericol. Fiecare specie are propriul sau tipar sau matrita, cu caracteristici proprii. Matrita umana este un model, "o forma, un sablon care formeaza un manunchi de elemente luminoase" in forma oului luminos uman. Este o struc­tura de energie care genereaza la nesfârsit fiinte umane, ca o stanta.

Vechii vrajitori puteau, ca si misticii, sa vada aceasta matrita. Ei sustineau ca aceasta nu este un Creator cum aparea in conceptia misticilor, in fata careia trebuie sa te inchini, ci o structura de energie ce da forma fiecarei fiinte umane. Pentru ucenicii lui don Juan spargerea barierei perceptiei si vederea acestei matrite umane este "ultima sarcina a maiestriei constiintei. Maiestria intentiei inseamna putinta de a aplica principiul conform caruia comanda lupta­torului este comanda Vultu­rului" (Castane­da, 1999, 277).

Noii vizio­nari sunt capabili sa vada tiparul uman oricând doresc. Aflat intr-o stare de constiinta elevata, generata de lovitura pe care i-o aplica don Juan intre sold si cutia toracica in partea dreapta pentru a-i muta punctul de asamblare, Carlos vede matrita umana ca având confi­gu­ratia unui barbat, deoarece el  il asociaza unui model uman  de cunoastere. "Privind fix lumina aceea, observa Carlos, treptat ea se condenseaza si devine un barbat stralu­citor care degaja farmec, iubire, intelegere [.] el insumând tot ceea ce este bun" (Castaneda, 1999, 282). Figura emana o lumina radianta, o sursa de beatitudine pasnica si delicioasa. "Lumina aceea era un rai, o oaza in bezna din jurul meu" (Casta­neda, 1999, 281).

Impresionat, ucenicul lui don Juan vrea sa cada in genunchi in fata acelui barbat pentru a-l venera, dar maestrul sau il loveste pentru a doua oara aproape de clavicula si viziune inceteaza. Conform lui don Juan, credinta lui Carlos nu este decât o "convingere de gradul doi", rezultatul unei miscari intâmplatoare a punctului de asam­blare, iar prosternarea in fata unei "vederi intâmplatoare" a acestui prototip static, lip­sit de putere, seamana mai degraba, dupa el, cu  aroganta si egocentrism uman. 

Matrita umana poate fi vazuta  in doua modalitati: daca deplasarea punctului este laterala ea este perceputa ca o fiinta umana, perceptie specifica oamenilor obisnuiti, iar daca deplasarea se face pe mediana benzii umane, aceasta este vazuta ca  "o lumina splendida, calda, de culoarea chihlimba­rului".

Tiparul uman sau matrita umana  este, dupa don Juan "doar o etapa, o halta care aduce pace si seninatate corporala celor care calatoresc in necunoscut". "Matrita, ii expli­ca el lui Carlos, este o imagine plata reflec­tata in oglinda si insasi oglinda. Acea imagine este imaginea omului. Nagualul este cel care iti permite sa vezi. El este ghidul" (Castaneda, 1999, 282).

Conform invataturii lui Pascal: "Ulti­mul demers al ratiunii este sa inteleaga ca exista o infinitate de lucruri care o depa­sesc". Trebuie sa intelegem sau sa incercam sa intelegem ca dincolo de cunoasterea logi­ca, exprimata in concepte, exista un fel de spatiu-intelegere latenta, generator al unei cunoasteri de neconceput pentru facultatile noastre mentale. Ea este o cunoastere care nu poate fi decât "traita".

 Atunci când vom trai asemenea lui don Juan si ucenicului sau vom inte­lege pe viu diferenta de natura intre A EXISTA si a gândi ca EXISTI. Nu putem ajunge la o astfel de constienta-cunoastere decât  re­nun­tând la ideea pe care o avem despre noi insine si despre credinta noastra ferma ca exista o singura  realitate, cea in care traim. 

Doar in clipa când nu vom mai simti nevoia sa justificam experienta noastra la modul analitic, vom fi capabili sa intelegem experientele la care il supune don Juan pe Carlos si sa nu  le mai consideram de dome­niul irationalului. "Totul incepe in aceasta lume si sfârseste in alta parte", cum spunea eroul lui Victor Hugo din opera Tristetea lui Olympio.