Stefania Tiriac

Obiectele de putere

 

Abstract: The article analyses the features and significance of the so-called "power objects". Don Juan explains to his neophyte that some objects possess an inner power, but that - surprinsingly - the objects themselves have no special significance unless they are charged with power by the sorcerer and trough his intentions. Carlos is initiated in the process of creating such weapons in order to trangress to the second atention, the objects of power serving as intermediars to enter  new spiritual dimensions.

Keywords: Shamanism, Postmodernism, Carlos Castaneda, don Juan Matus, Power Objects

 

Cartile lui Carlos Castaneda prezinta un sistem religios atribuit indienilor nord-americani si mexicani cu care autorul interac­tioneaza in munca de cercetare antropo­lo­gica. Initial cercetator cu o abordare exte­rioara, Castaneda se implica personal in procesul de initiere. Calauza lui Carlos in acest proces este don Juan, un indian Yaqui din Sonora, Mexic.

In procesul de instruire Don Juan se foloseste, in prima faza, de ciuperci haluci­no­gene pentru stimularea celei de-a doua atentii, inteleasa ca un mod de a percepe o realitate mai ampla decât cea senzoriala. "Pro­fesorul" don Juan desfasoara initierea lui Carlos de-a lungul unei perioade extinse din viata acestuia, afirmând ca lucrurile importante nu se obtin instantaneu, ci tre­buie cautate si asimilate cu efort sustinut. In procesul de invatare Carlos ia tot timpul notite, in interesul cercetarii, dar si al com­pre­hensiunii. Concomitent cu noua intele­ge­re pe care o dobândeste asupra lumii si chiar din pricina ei, Carlos traieste socul adaptarii la cealalta realitate, invizibila.

Ca sa-i faciliteze intelegerea, don Juan se foloseste de o serie de obiecte cunoscute, banale in aparenta, dar care sunt incarcate de putere. Obiectele de putere ajuta la de­pla­sarea punctului de asamblare, la trecerea in cea de-a doua atentie. Sunt echivalente cu lovitura Nagualului. Sunt concentrari de e­nergie si putinele elemente concrete si fami­liare dintr-un sistem foarte abstract si nou.

Don Juan ii explica la primul contact cu acestea ca unele obiecte poseda o putere in­trinseca: "exista anumite obiecte ce sunt im­preg­nate cu putere, zise el. Forta a nenu­marate astfel de obiecte este intarita de oa­meni puternici, cu ajutorul spiritelor prie­te­ne. Acestea sunt doar niste unelte, dar nu u­ne­le comune, ci unelte ale mortii. Si cu toate acestea, ele sunt doar instrumente, nu au puterea de a invata" (Castaneda, 1995a, 17).

Partea surprinzatoare, care difera de alte religii, este ca orice poate constitui un obiect de putere. Obiectele in ele insele nu au nici o semnificatie deosebita, insa in mâ­na vrajitorului si supuse intentiilor sale, ele sunt incarcate cu putere. Si aceasta putere poate sa difere in functie de vrajitor: "pu­terea unui obiect depinde de posesorul sau, de ce fel de om este acesta" (Castaneda, 1995a, 18).

Desi orice obiect este un virtual obiect de putere, asteptându-si doar investirea magica, indienii folosesc pe post de obiecte de putere elemente tipice ale culturii lor: maiz pinto - samânta de porumb care poate ucide in mod supranatural si infricosator, cristale de cuart, pene, spirit-catchers. Pe de alta parte, don Juan se foloseste de elemente din natura - plante, frunze, pietre, chiar nori sau copaci.

Ca accesorii vrajitoresti, obiectele de put­ere sunt importante, dar nu cuprind in­trea­ga putere a celeilalte lumi: maiz pinto, cristalele si penele sunt numai niste jucarii in comparatie cu un aliat. Aceste obiecte de putere sunt necesare numai celui care nu are inca un aliat. (Castaneda, 1995a, 20)

Utilizarea obiectelor de putere se face cu mare atentie, exista adevarate liste de instructiuni. Carlos ii face o vizita lui don Vicente, un alt vrajitor, prieten cu don Juan. La plecare, acesta ii da un sac de plante si un set de instructiuni pentru replantarea uneia dintre ele. Carlos o planteaza dupa instructiuni. La intoarcere, lânga masina il asteapta doi barbati si o femeie cu infatisare mai mult decât banala: imbracati cu haine uzate, transpirati, care ii cer sa-i duca cu masina. Carlos le arata ca nu mai are loc si gaseste absurda propunerea lor de a calatori pe bara din spate sau intinsi pe aparatoarea din fata. Jenat de nevoia oamenilor, le da niste bani pentru autobus, dar batrânul ii refuza dispretuitor. Motorul lui Carlos nu porneste, si strainul mai tânar se asaza in spate gata sa impinga. Don Juan reinter­pre­teaza intreaga scena intr-un sens surprin­zator pentru Carlos, dar pe deplin samanic: "Vicente e un vrajitor de prima clasa. Ti-a dat sa plantezi ceva, pentru ca avea motivele lui; iar daca ai intâlnit trei oameni care ti se parea ca au rasarit acolo din senin exact dupa ce ai plantat-o, era un motiv si pentru asta" (Castaneda, 1995b, 46). "Probabil ca i-ai placut si trebuie sa-ti fi facut un cadou foarte mare, pe care l-ai irosit (...) e foarte important numarul plantelor si apoi succesiunea evenimentelor. (...) acel cadou putea sa te coste viata" (Castaneda, 49, II). Pentru Carlos era prea devreme in procesul initierii sa inteleaga ca avea de-a face cu fiinte anorganice care luasera forma unor tarani indieni.

Cu alta ocazie, intr-o excursie pe munte, don Juan si Carlos intâlnesc niste tineri pe drum care erau in cautare de crista­le de cuart cu putere. Tinerii se asaza in jurul lui Carlos strâns grupati: "atunci când mergi in grup la vânatoare de obiecte de putere, era o lege sa faci un cerc si la mijloc sa stea doi oameni spate in spate" (Castane­da, 1995c, 268) Vânatoarea de cristale de putere pare o treaba destul de periculoasa, este asa­dar mai mult decât o simpla colectare, chiar daca obiectele nu vor fi investite cu putere decât ulterior, de catre un vrajitor. Cristalele se recolteaza cu metoda: sunt convinse intâi sa-si paraseasca salasul; "cel care le gaseste este responsabil pentru taierea si slefuirea lor, pentru a le face ascutite si pentru a le potrivi perfect cu marimea degetelor mâinii sale drepte (...) sunt arme folosite pentru vrajitorie, ele sunt aruncate de obicei ca sa ucida si strapung corpul inamicului si apoi se intorc la proprietar in mâna ca si cum nu ar fi parasit-o niciodata" (Castaneda, 1995c, 270).

Vrajitorii folosesc si alte arme, la fel de neconventionale, ca un picior de porc mis­tret, care actioneaza supranatural, precum maiz-pinto: "Trebuie sa tii porcul mistret in mâna stânga si sa o injunghii cu el. E o vrajitoare, iar porcul mistret va intra in buricul ei si nimeni din lumea asta, cu exceptia unui vrajitor, nu-l va vedea blocat acolo" (Castaneda, 1995b, 267).

In acelasi registru al uneltelor vrajito­resti pline de bizar se inscrie si prinzatorul de spirite - spirit-catcher - un cvasi-instrument muzical alaturi de care vrajitorul isi acordeaza vocea si impreuna cu care produce sunete de putere in ritualul magic sau in caz ca este atacat. "A scos un fel de coarda alba din punga ei. Arata ca o spira mare. A infasurat-o in jurul gâtului sau si a impins-o cu mâna stânga bine. A tras de coarda intinsa cu mâna dreapta. S-a auzit un sunet surd, vibratoriu" (Castaneda, 1995b, 208). La fel cu celelalte obiecte de putere, prinzatorul de spirite este si el personalizat: 'o sa-ti fac unul sau, si mai bine, o sa-ti faci singur unul intr-o zi, când o sa inveti sa vezi (...) "al meu este din mistret. Când o sa-ti faci si tu unul, o sa iti dai seama ca este viu si ca te poate invata sunetele care-i plac. Prin practica, o sa ajungi sa-ti cunosti atât de bine prinzatorul de spirite, incât o sa produceti impreuna sunete pline de putere" (Casta­neda, 1995b, 211).

Don Juan ii da lui Carlos un alt obiect care ii va apartine numai lui. "A sapat cu degetele in jurul unei bucati de piatra care iesea afara, curatând tarâna in jurul ei. Apoi mi-a ordonat s-o scot. O data ce am dislocat pietricica, el mi-a spus sa o pun imediat in camasa, pentru ca era un obiect puternic care imi apartinea. A afirmat ca o sa mi-o dea mie si ca trebuia s-o curat si sa am grija de ea" (Castaneda, 1995c, 267). In timpul unui exercitiu in care ii demonstra lui Carlos deplasarea pe fibrele de energie ale universului, in transa extatica, don Juan pluteste si se invârteste. In fata unui asemenea spectacol infricosator, Carlos recurge la ajutorul pietrei. "S-a indepartat de stânca si, pe masura ce crestea in viteza, i se facea rau. Am luat o piatra si mi-am pus-o pe stomac. Am presat-o de corp cât de tare am putut. Atingerea ei m-a linistit putin" (Castaneda, 1995d, 268).

In peregrinarile lor initiatice prin munti, don Juan ii da adesea lui Carlos peyotl si ii provoaca stari halucinatorii care il transporta pe tarâmul spiritelor. Când isi revine, insa, Carlos se simte foarte rau si principala metoda de a-i usura refacerea este ingerarea de carne uscata. "Mi-a intins o frânghie cu opt bucati de carne uscata agatate de ea si mi-a spus s-o atârn de gât. "Asta este o mâncare a puterii", a zis el. "Ce o face sa fie mâncarea puterii, Don Juan?" "Este carnea unui animal care avea putere. O caprioara, o caprioara unica. Puterea mea personala mi-a adus-o. Carnea asta ne va sustine saptamâni de zile, sau chiar luni de zile, daca va fi cazul. Mesteca bucati din ea si mesteca bine. Lasa-i puterea sa-ti patrunda in corp" (Castaneda, 1995d, 168).

Pentru calmarea durerilor, don Juan se foloseste de paleative naturale care nu par sa aiba nimic spiritual sau vreo putere deosebita: "mi-a dat niste frunze si mi-a spus sa le pun in pantaloni, pe pielea zonei ombilicale. A adaugat ca-mi vor tine cald si ca nu voi avea nevoie de patura pentru a dormi" (Castaneda, 1995c, 196). Când aplica frunzele pe regiunea ombilicala, Carlos doarme dus, desi e intins pe pamânt. "Don Juan mi-a spus foarte usor sa alerg pe un deal alaturat si sa strâng niste frunze dintr-un anumit tufis si sa-mi frec picioa­rele, pentru a-mi alina durerea. (...) Frunzele pareau sa fie foarte umede. Le mai folo­sisem si inainte. Nu simtisem niciodata ca m-au ajutat, dar Don Juan a sustinut intot­deauna ca efectul plantelor cu adevarat prietene era atât de subtil, incât de abia daca era perceptibil; totusi, ele produceau intotdeauna rezultatele asteptate" (Castane­da, 1995c, 193).

Uneori obiectele de putere sunt simpli intermediari ai cunoasterii. Don Juan le foloseste pentru a-i demonstra lui Carlos cât de fragile sunt granitele realitatii, asa cum o cunoaste el. In mai multe rânduri, don Juan il pune sa isi concentreze atentia pe o formatiune naturala oarecare; aceasta prinde viata si, desi ulterior Carlos o vede din nou ca pe o parte din natura, don Juan il asigura ca atentia lui concentrata a insufletit-o: "judecând dupa corpul lui, animalul era in mod clar un mamifer, dar avea un cioc, ca de pasare.(...) L-am privit, apoi am stiut imediat ce era animalul. Am mers spre el si l-am ridicat. Era o ramura mare dintr-un tufis. Fusese arsa si probabil ca vântul aruncase niste cenusa ce se prinsese de ramura uscata, si astfel dadea aparenta unui animal mare si rotund" (Castaneda, 1995c, 141). "Nu conteaza, a spus [don Juan]. Ramura aceea era un animal adevarat si era vie in momentul in care puterea a atins-o. Deoarece ceea ce o facea vie era puterea, trucul era, la fel ca in vis, sa sustii viziunea ei" (Castaneda, 1995c, 142).

Ca sa il invete "vederea", don Juan diri­jeaza privirea lui Carlos asupra unui anume punct al peisajului muntos, punct pe care trebuie sa il fixeze cu atentie: "S-a asezat lânga mine si mi-a atras atentia spre ceea ce parea sa fie o formatie naturala in muntii dinspre nord-est. Era un punct de o culoare mai deschisa decât imprejuri­mile.(...) L-am fixat cu privirea multa vreme, mi s-a parut ca pulsa. (...) Am fixat-o o clipa si am aranjat brusc totul in perspectiva corecta. Mi-am dat seama ca ceea ce priveam nu era deloc in munti, ci era de fapt o bucata de cârpa galbena, care era agatata de un cactus inalt in fata mea" (Castaneda, 1995c, 245). "Privirea" lui Carlos face ca locul sa pulseze si il insufle­teste; pentru un moment, invatacelul in samanism vede dincolo de dimensiunile cunoscute ale lumii lui.

Locul de putere este punctul in care te simti multumit si puternic, in mod natural. Fiecare vrajitor are nevoie de un asemenea loc pentru a se incarca cu putere, mai ales atunci când este sleit de luptele cu fiintele anorganice. Cautarea unui asemenea loc pe prispa casei lui don Juan este prima sarcina pe care o primeste Carlos in procesul invatarii. Locul este identificat "dupa cal­dura si o stralucire galben-verzuie" (Casta­neda, 1995a, 27). Carlos alege un loc potrivit pentru somn la indicatia maestrului: "a inlaturat toate pietrele din interiorul cercului si le-a pus in centrul lui, pe urma le-a sortat meticulos pe marimi in doua gramezi egale la numar. "Ce faci cu pietrele astea?" l-am intrebat. "Nu sunt pietre", a spus el. "Sunt corzi. Ele vor tine suspendat locul tau." A luat pietrele mai mici si a marcat cu ele circumferinta cercului. Le-a pus la distante egale si a ancorat ferm in pamânt fiecare piatra cu ajutorul unui bat, de parca ar fi fost un zidar" (Castaneda, 1995c, 196). Ca sa fixeze corzile-pietre pe care don Juan urmeaza sa le arunce si care vor constitui circumferinta locului sau favorabil, Carlos alearga la poalele dealului si trebuie sa prinda fiecare dintre pietre, cu maxima precizie: "trebuie sa fii extrem de atent. Când ai de-a face cu puterea, trebuie sa fii perfect. Aici greselile sunt mortale. Fiecare dintre astea este o coarda, o coarda care ne poate ucide daca o lasam libera" (Castaneda, 1995c, 196). Carlos intelege structura universului alcatuit din fibre de energie si pericolul pe care niste fibre - invizibile pentru privire, dar reale -  l-ar putea reprezenta daca ar scapa vreo coarda neprinsa.

In locul sau de putere, Carlos este inconjurat numai de bunavointa. Locul va constitui o resursa esentiala pentru refacerea puterilor si pentru asta vrajitorul nu trebuie in mod necesar sa mearga fizic acolo; vrajitorul se poate reface daca ajunge in vis la locul sau de putere. "Fiecare roca, piatra si tufis de pe dealul asta, in special de pe vârf, iti este incredintata, a spus [don Juan]. Fiecare vierme care traieste aici este prie­tenul tau. Le poti folosi si ele te pot folosi. (...) Fixeaza-ti in memorie fiecare trasatura a lui. Asta este locul unde vei veni in "vis". Asta este locul unde o sa te intâlnesti cu puterile, unde iti vor fi dezvaluite intr-o zi secrete. Tu vânezi putere si asta este locul tau, locul din care iti vei aduna resursele" (Castaneda, 1995c, 201).

 Existenta locului de putere faciliteaza chiar si calatoria in vis, inteleasa nu ca o activitate pasiva, nocturna, ci ca o mutare in ce-a de-a doua atentie, in lumea spirituala. "Trebuie sa-ti alegi un obiect anume, care tine de locul unde trebuie sa te duci, si apoi trebuie sa-ti concentrezi atentia asupra lui (...) este mai usor sa calatoresti in "vis", când iti poti focaliza atentia pe un loc al puterii, ca acesta" (Castaneda, 1995c, 203).

Don Juan il pune pe Carlos sa caute un loc de odihna pe un deal, pentru ca pentru un vrajitor locul in care isi reface fortele fizice si fortele spiritului este foarte impor­tant; somnul este o resursa majora de energie pe care vrajitorul nu poate sa o risi­peasca odihnindu-se oriunde. "Don Juan m-a pus sa ma asez. Apoi a cules un tip de frunza de pe mai multe tufisuri si mi le-a dat mie. Mi-a ordonat sa ma intind pe spate, sa-mi desfac cureaua si sa-mi pun frunzele pe pielea regiunii ombilicale (...) apoi mi-a ordonat sa inchid ochii si m-a avertizat ca daca voiam ca rezultatele sa fie perfecte, sa nu slabesc presiunea asupra frunzelor, sa nu-mi deschid ochii, sau sa nu incerc sa ma ridic când imi va pune el corpul intr-o pozitie a puterii" (Castaneda, 1995c, 215). Din frunze emana o caldura ciudata care ii invadeaza tot corpul ca si cum ar fi avut febra; senzatia initial neplacuta se transforma intr-o caldura placuta. Imediat ce isi ia frunzele de pe piele, Carlos se racoreste. "A spus ca ceea ce simtisem era puterea frunzelor si ca acea putere ma limpezise si ma ajutase sa imi indeplinesc sarcina" (Castaneda, 1995c, 215). Din nou, elemente banale ale realitatii obisnuite sunt investite cu proprietati mai mult magice decat curative.

Aplicând alta metoda ca sa caute un loc de odihna, Carlos trebuie sa priveasca fara sa focalizeze privirea, sa incruciseze ochii si sa lase umbrele sa se suprapuna, realizând astfel o non-actiune. Don Juan "s-a catarat pe un pisc de piatra  in forma de dom si a urlat din vârful acesteia spre mine, spunân­du-mi sa caut doua bucati de piatra lungi si inguste. Mi-a aratat cu mâinile marimea pe care o dorea. Am gasit doua pietre si i le-am dat. Don Juan a asezat fiecare piatra in doua fisuri aflate cam la 30 de centimetri una de alta si mi-a spus sa fac acelasi exercitiu cu umbrele lor" (Castaneda, 1995c, 259). Lo­cul de intersectare a umbrelor semnaleaza un punct propice pentru de-realizarea pri­virii si declansarea vederii. Oricum, pentru vrajitori umbra si lumina isi schimba insusirile cunoscute. "Pentru  un contem­plator, focul nu este stralucitor, ci negru si la fel e si fumul; pe de alta parte, umbrele sunt stralucitoare si au culoare si miscare" (Castaneda, 1997, 290).

In timpul unei excursii pe munte, loc favorabil pentru desfasurarea "lectiilor", don Juan vede reteaua de fibre luminoase si gaseste cu ajutorul ei locul de putere: "a explicat ca non-actiunea ii permisese sa izoleze punctul acela ca fiind un posibil loc al puterii, sau, poate, un loc unde puteau fi gasite obiecte cu putere" (Castaneda, 1995c, 267). In incercarea de concentrare a atentiei asupra aripilor perceptiei, Carlos afla ca beneficiaza de un sprijin neasteptat: "acum esti cu fata spre locul tau de putere. Acesta este un sprijin care iti poate folosi" (Castaneda, 1995d, 276).

Unul din cele mai remarcabile obiecte de putere din cartile lui Castaneda este podeaua rosie a donei Soledad, mama unui alt ucenic al lui don Juan, initiata la rândul ei in vrajitorie. Dona Soledad construieste podeaua de lut pe liniile de energie ale universului cu scopul de a-l hipnotiza pe Carlos, de a-i rapi puterea. "Nu-mi dadeam seama cum de nu reusisem sa bag de seama podeaua, cum am intrat. Era magnifica. La inceput m-am gândit ca era o argila rosie, batatorita, dar am observat ca nu avea fisuri. (...) am observat ca podeaua fusese formata din dale mari de argila, puse impreuna pe un suport de argila moale, care servea de matrita. Dalele formau cel mai ciudat si mai fascinant desen, care parea modest daca nu-i dadeai atentie. Arta cu care fusesera im­binate dalele trada un plan bine conceput" (Castaneda, 1997, 18). Carlos observa admi­rativ modelul podelei cu forta magica, intu­ieste puterea cu care e inzestrata si astfel o face ineficienta impotriva lui. Puterea care trebuia sa ii faca rau nu mai actioneaza dupa cum fusese intentionata.

Podeaua este construita in asa fel incât liniile converg sub patul femeii, concen­trând puterea: "patul fusese plasat chiar in epicentrul unor linii care convergeau. Dalele de argila fusesera taiate in unghiuri ascutite, pentru a taia motivele respective, ce pareau sa radieze de sub patul ei (...) metamor­fozarea ei magnifica putea fi explicata intr-un singur fel: Don Juan trebuie sa o fi facut discipolul lui" (Castaneda, 1997, 19).

Trupul donei Soledad intinereste inex­plica­bil fata de cum arata la ultima lor intâlnire si se schimba radical si maniera in care se raporteaza la prietenul fiului ei. Dintr-o femeie modesta de la tara, avansata in vârsta, ea se metamorfozeza intr-o vraji­toare plina de tinerete si forta. Noua Sole­dad incearca sa il seduca, pentru ca daca l-ar convinge sa isi lase garda jos ar putea sa ii ia puterea si sa si-o insuseasca. In calitate de vrajitoare incepatoare are nevoie de energie, mai ales datorita faptului ca enorme cantitati din energia ei s-au pierdut când a dat nastere copiilor ei. Dupa ce a devenit ucenica a Nagualului, femeia afla lucruri surprinza­toare chiar pentru ea: "Eu sunt vântul de nord. Eu insami am facut [podeaua]. Mi-au trebuit patru ani ca sa o aranjez. Acum podeaua este eul meu". "In timp ce vorbea, am observat ca liniile care convergeau pe podea erau aranjate astfel incât sa plece din nord" (Castaneda, 1997, 34).

 Carlos invata oprirea lumii prin con­templare. El afla ca pot fi contemplate o multitudine de elemente ale naturii dar si ca aceasta contemplare nu este pentru oricine si poate implica pericole: plantele mici, copacii, ciorile, insectele, pietrele, ploaia si ceata, stelele si apa. Fiecare dintre aceste elemente naturale poate sa ii foloseasca vrajitorului. Rocile sunt vechi si pot dezva­lui secrete, ploaia si ceata pot fi folosite pentru a calatori cu ele, sau ca o lupa pentru dezvelirea trasaturilor ascunse, "pentru a descoperi fantomele lucrurilor care nu mai exista si adevarata realizare a contempla­torilor in ceata este sa isi lase a doua atentie sa intre in ceea ce le dezvaluie contemplarea lor" (Castaneda, 1997, 288). Carlos nu are voie sa contemple apa, pentru ca nu poate controla aceasta contemplare si risca sa se piarda. De asemenea, ii este interzisa contemplarea norilor cumulus si a stelelor, care sunt recomandate doar vrajitorilor care si-au pierdut forma umana. Sunt periculoase si plantele mici: "puterea lor este concen­trata: ele au o lumina intensa si simt când visatorii le contempla; ele isi muta imediat lumina si o atintesc asupra contempla­torului" (Castaneda, 1997, 285). Mobilitatea insectelor le face inofensive pentru contem­plator, tocmai pentru ca nu isi trag lumino­zitatea din pamânt, asemenea plantelor mici. Atât Carlos cât si La Gorda sunt contem­platori de eucalipti, fiecare vrajitor având predilectie pentru un anumit tip de copac. Castaneda devine liric in descrierea copa­cilor: "dupa amiaza si spre seara copacii si rocile sunt tacute si triste, in special copacii. La Gorda a spus ca la acea ora, copacii dau senzatia ca si ei il contempla pe contempla­tor" (Castaneda, 1997, 287). Lumina diferi­telor elemente indica apartenenta la un regn, dar si posibile pericole: "rocile sunt vechi, au putere si o lumina aparte care este mai verzuie in contrast cu lumina alba a plan­telor si cea galbuie a fiintelor vii, misca­toare."

In ultima parte a pregatirii, Carlos invata sa calatoreasca in vis. Ca sa realizeze visul se foloseste de obiecte de putere care intermediaza trecerea in starea de visare. Don Juan il pune sa fixeze un copacel de desert. "Prin fixarea privirii asupra frunzi­sului voi realiza o deplasare minuscula a punctului de asamblare. Apoi voi fixa, de fapt, aceasta mica deplasare a punctului, iar coeziunea ma va face sa percep in termenii celei de-a  doua atentii. (...) frunzisul copa­celului a devenit un intreg univers de infor­matii senzoriale. Era ca si cum frunzisul m-ar fi inghitit, dar senzatia o aveam nu numai la nivelul vederii, daca atingeam frunzele le simteam in mod real. Le puteam simti si mirosul. Atentia visatului era multisen­zoriala si nu doar vizuala, ca si visatul obisnuit" (Castaneda, 2000, 93). Contemplarea copa­ce­lului determina mutarea punc­tului de asamblare in alta pozitie si trecerea lui Carlos in cealalta realitate.

Ca sa faciliteze trecerea din visul obisnuit in visare, Carlos trebuie sa poarte un obiect de putere, o banda de cap. "Obtinerea unei benzi de cap este o manevra subtila. Eu nu pot sa ti-o dau, pentru ca trebuie s-o faci chiar tu. Dar tu nu poti face una pâna când nu ai viziunea ei in "vis". (...) visatul e mai usor când ai un obiect al puterii in crestetul capului" (Castaneda, 1995c, 176). Recomandarea este reluata mult mai târziu, când Carlos controleaza deja de o vreme exercitiul visatului. De aceas­ta data cel care ii da instructiunile este un participant din lumea de dincolo, Emi­sarul, cel care il calauzeste, indicându-i ca "visatorul va purta un cordon, guler sau bentita ca punct de presiune ce serveste ca centru de schimb de energie al pielii" (Castaneda, 2000, 120).

Puntea intre lumi se realizeaza pe mai multe cai. Ce pare sa conteze este presiunea, legatura strânsa care sa faciliteze trecerea dintr-o parte in alta. "Pentru a realiza un vis perfect, primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa iti anulezi dialogul interior.  (...)

Pune-ti intre degete niste cristale de cuart de vreo cinci pâna la opt centimetri lungime sau câteva pietre de râu late si netede. In­doaie putin degetele, presând in acelasi timp cristalele sau pietrele intre ele. Emisarul spunea ca agrafele de metal, daca erau de lungimea si latimea degetelor, erau la fel de potrivite. Procedeul consta in a presa cel putin trei obiecte subtiri intre degetele fie­carei mâini si crearea in acest fel, a unei pre­siuni aproape dureroase in mâini. Presiu­nea aceasta avea ciudata proprietate de a intrerupe dialogul intern" (Castaneda, 2000, 119).

Emisarul expune o alta modalitate de a construi legatura dintre lumi: "este reco­man­dabil ca cei care viseaza sa poarte un inel de aur, de preferinta putin cam strâns pe deget". Ca sa realizeze o "punte pentru a iesi din visat inapoi in lumea cotidiana sau pentru a te cufunda din starea constienta obisnuita in lumea fapturilor anorganice... contactul degetelor cu inelul alcatuieste puntea" (Castaneda, 2000, 119).

Obiectele de putere utilizate de don Juan si mai apoi de samanii-discipoli au multiple functii si intrebuintari, insa toate servesc acelasi scop: deplasarea punctului de asamblare si trecerea in cea de-a doua atentie, constituind asadar intercesori pentru accesul la o dimensiune spirituala.