Andreea Gavrila

Zborul si saltul in abis

 

Abstract: The article's intentions - explicitly neutral from the from the point of view of belief/disbelief - are placed in the circle of Castaneda's convention. Their purpose is to analyse one aspect of the new mistical system which seems to be consistent with the idea of postmodernist shamanism: the Flying and the Leap into the Nothingness. The roots of such a concept are to be found in the traditional shamanism as well as in the Oriental legends and religions. The Flying seems to have always been an atribute of gods, of powerful sorcerers or  men in contact with the divine. As its extatic character shows, the Flying is the capacity to abandon the material body and to travel into the spirit, in order to obtain freedom and knowledge.

Keywords: Carlos Castaneda, Shamanism, Flying, don Juan Matus, don Genaro, Tonal, Nagual

 

Samanismul nu a devenit subiect de studiu academic decât in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Inainte de aceasta, ceea ce se stia despre el se limita la rela­tarile partiale si tendentioase ale calatorilor si misionarilor care vehiculau propriul lor sistem de gândire. Dar, mai ales, se facea simtita lipsa unor studii experimentale.

De necesitatea de a umple acest gol a profitat Carlos Castaneda care, fiind in vara anului 1960 student in antropologie la Uni­ver­sitatea din Los Angeles si aflându-se in cercetare de teren in partea de sud-vest a Statelor  Unite, facea cunostinta cu un vraji­tor yaqui, un saman pe nume Juan Matus. Timp de aproape 15 ani Juan il va initia pe Castaneda in tainele "vrajitoriei", ale unor noi dimensiuni cosmice si antropologice, ale unei "realitati separate", accesibila doar ini­tia­tilor. Experientele stranii si revelatorii pe care Castaneda le traieste sunt prezentate in unsprezece carti ce au declansat polemici in ceea ce priveste veridicitatea continutului lor.

   In ce masura relatarile lui Castaneda reprezinta materialul unor inspirate romane, a unor compilatii de notiuni si categorii preluate de peste tot sau deriva dintr-o experienta autentica, nu numai ca nu ne este in putere sa validam, dar, in plus, este irelevant pentru obiectul lucrarii noastre. Sarlatanii sau manuale "cu litere sfinte" (Castaneda este considerat unul din inteme­ietorii miscarii "New Age"), cartile sale apar ca datorate unei convergente de descrieri ce se refera la o aceeasi realitate paranormala accesibila tuturor. Trairile narate de Carlos par sa apartina antropologiei, fondului nos­tru colectiv, vizând posibilitati spirituale latente in orice om si actualizabile prin practici diferite, de la asceza la tehnicile yoga, de la rugaciunea in inima la ingerarea de droguri.

   Ceea ce creeaza impresia de veridicitate in cartile lui Castaneda este faptul ca acesta porneste in initiere cu o mentalitate tipic occidentala - sceptica, pozitivista si rationa­lista, opaca la fenomenele inefabile ale spiritului. In lucrarea Puterile spiritului, Adela si Anir Margus constatau ca incapatâ­narea lui Carlos (manifestata in mentinerea intacta a viziunii occidentale asupra lumii) este principalul obstacol pe care don Juan il are de surmontat. Invataturile acestuia sunt de o alta factura decât teoretica, deoarece ele se bazeaza pe o receptare la nivel cognitiv de ordin empatetic nonverbal, deci (aparent) irational. "El ii arata si il pune pe ucenicul sau sa indeplineasca anumite gesturi si ritualuri complicate, care se adreseaza direct corpului si inconstientului sau,  pe dedesubtul intelegerii inguste de sine. In stari de constiinta sporita, Carlos invata cum sa primeasca acces si apoi sa opereze cu puterea din interiorul sau, cum sa aprinda focul dinauntru. Trupul biospi­ritual al ucenicului este perfect apt sa participe la lumea samanica, singura si marea piedica fiind refuzul constiintei sale de a intelege si accepta ceea ce i se intâmpla" (Margus, 1996, 127).

Elementele prin care don Juan se legitimeaza ca saman sunt numeroase, iar invataturile lui consti­tuie toate puncte de plecare in studierea unui sistem mistic original. Ne vom opri insa asupra unui singur aspect, si anume zborul si saltul in abis.

Citându-l pe A. M. Hocart, Mircea Elia­de coreleaza "zborul magic" cu atributele divine ale  regilor-zei din Asia sud-orientala si Oceania:  asemeni zeilor, "ei zburau prin aer". Regalitatea se conjuga, conform aces­tei ideologii, cu zborul si inaltarea la Cer, scenariu  conservat timp de milenii.

   Exemplele in acest sens sunt nenuma­rate: "zborul magic" era in China o obsesie care explica multimea legendelor referitoare la trasuri sau la alte aparate zburatoare. Taoistii si alchimistii aveau puterea de a se ridica in aer. Prezenta penelor de pasari, simboluri  frecvente ale "zborului samanic", este amplu atestata in cea mai veche icono­grafie chineza.

   "Se cuvine sa distingem doua mari cate­gorii de fapte: 1. grupul de mituri si legende privind aventurile aeriene ale Stramosilor mitici, acele Märchen de tip Magische Flucht si, in general, toate legendele refe­ritoare la oamenii-pasari (sau purtând pene de pasari); 2. grupul de rituri si credinte implicând experienta concreta a "zborului" sau a ascensiunii celeste" (Eliade, 1998, 108-109).

   Caracterul extatic al ascensiunii nu poate fi pus la indoiala. Dupa cum afirma Mircea Eliade, teh­nicile extazului fac parte din fenomenul general cunoscut sub numele de samanism. "Zborul" semnifica plastic capa­ci­tatea anumitor indivizi privilegiati de a-si abandona corpul si de a calatori "in spirit" in cele trei regiuni cosmice. Se intreprinde "zborul", adica se provoaca extazul (care nu implica obligatoriu transa) fie pentru a insoti sufletul animalului sacrificat pâna la cel mai inalt Cer si a-l prezenta drept ofranda Zeului celest, fie pentru a cauta sufletul bolnavului care se  banuieste a fi fost ratacit sau furat de demoni - si in acest caz calatoria se poate efectua tot atât de bine pe orizontala, in regiuni indepartate, sau pe verticala, in Infern -, fie, in sfârsit, pentru a calauzi sufletul celui mort spre ultima lui locuinta.

Motivul "zborului"  si al ascensiunii ce­les­te este atestat la toate nivelurile culturilor arhaice, atât in ritualurile si mitologiile sa­ma­nilor si ale extaticilor, cât si in mito­logiile si folclorul altor membri ai societatii, care nu pretind sa se singuralizeze prin intensitatea experientei religioase. Astfel spus, ascensiunea si "zborul" fac parte dintr-o experienta comuna intregii umanitati primitive. Istoria ulterioara a simbolismului ascensiunii arata ca aceasta experienta constituie o dimensiune profunda a  spiri­tua­litatii omenesti. Trebuie amintita impor­tanta pe care au capatat-o simbolurile sufletului-pasare, ale "aripilor sufletului", etc si, de asemenea, importanta imaginilor care exprima viata spirituala ca pe o "elevatie", experienta mistica adevarata ca pe o ascensiune.

   "Probabil ca tema mitico-rituala "pasa­re-suflet-zbor extatic" era deja constituita in epoca paleolitica; se pot interpreta in acest sens anumite desene din Altamira (omul cu masca de pasare) si celebrul relief de la Lascaux (omul cu cap de pasare), in care Horst Kirchner a vazut reprezentarea unei transe samanice. Cât despre conceptiile mi­tice ale sufletului-pasare si ale pasarii psihopompe, ele au fost suficient studiate. Un intreg ansamblu de simboluri si semnifi­catii, având ca subiect viata spirituala si mai ales puterea inteligentei este solidar cu imaginile "zborului" si ale "aripilor". "Zbo­rul" semnifica inteligenta intelegerii lucru­rilor secrete si a adevarurilor metafizice" (Eliade, 1998, 114).

La nivelul purei cunoasteri metafizice, "zborul" sau "ascensiunea" sunt clisee tradi­tionale, utilizate nu doar pentru a exprima o translocatie fizica, ci un fel de simulta­neitate spatiala, obtinuta prin inteligenta.         

Dupa cum vom vedea, sistemul mistic prezentat de Carlos Castaneda nu se legiti­meaza de la simbolismul traditional al samanismului. Astfel, "zborul", asa cum  il descrie  Carlos Castaneda, este posibil dato­ri­ta consistentei particulare  a lumii, pe care numai un saman o poate simti. Prima descriere in acest sens apare in volumul al treilea, Calatorie la Ixtlan. Universul are o strucutura filiforma, fiind "tesut" din fibre de energie, acestea constituind una din sursele puterilor samanice care permit reali­zarea unor fapte care, din punct de vedere rational, frizeaza absurdul.

Stapânirea propriilor puteri, dupa cum explica don Juan, este modalitatea prin care  Carlos poate sa treaca podul peste abis, ba mai mult, sa ii constientizeze existenta. Demonstratia este efectuata de don Genaro, cel care ulterior va deveni binefacatorul lui Carlos, ocupându-se de partea sa dreapta. Don Genaro va traversa o cascada, servin­du-se ca puncte de sprijin de niste vârfuri de stânci minuscule, performanta ce sfideaza legile fizicii. Experienta, pe care Carlos o percepe mai degraba ca pe un soi de levi­tatie, este, la modul empiric, o dovada a uti­li­zarii fibrelor de energie a corpului astral.  

Corpul uman este la rândul sau un ou luminos, o retea de fibre energetice intersec­tate si care au niste protuberante digiforme la nivel ombilical. Acest punct  median este cifrul de accedere "dincolo", continând ca­lea catre adevarata cunoastere umana: este locul geometric al tuturor posibilitatilor. De aceea, activarea lui se concretizeaza intr-un bine definit ritual al initierii. Atunci când echilibrul se rupe si coerenta vitala a oului este periclitata, omul este amenintat cu extinctia.

Arta samanului consta in controlarea dinamicii fibrelor energetice. Legile biologice se relativi­zea­za, vrajitorul putân­du-si amâna indefinit moartea, prin  menti­nerea centrului ombilical inchis. De aseme­nea, energia acestuia poate fi directi­onata tentacular. La oamenii obisnuiti tentaculele au un aspect embrionar, la samani, in schimb, ele devin niste splendide instrumen­te de manipulare a lumii. Carlos insusi va invata, cu ajutorul celor doi binefacatori, sa zboare, folosindu-se de bratele sale de lumina pentru a aluneca pe fibrele naturii.

In volumul al saptelea, Focul launtric, aceste fibre sunt numite "emanatiile Vulturului" si apar ca având o constiinta proprie: "Pentru vizionar, omul este o fiinta luminoasa. Luminozitatea umana este for­ma­ta din acea parte a emanatiilor Vultu­rului cuprinsa in coconul nostru ovoidal. Aceasta portiune speciala de emanatii  inchisa intr-un invelis este ceea ce ne confera calitate de oameni. A percepe inseamna a armoniza emanatiile continute in interiorul coconului cu cele ce se afla in afara lui. [...] sunt ca niste fascicule luminoase. Un lucru cu adevarat imposibil de inteles pentru con­stiin­ta normala este ca aceste fascicule sunt constiente. [...] Fasciculele sunt constiente de existenta lor, vii si vibrante, sunt atât de multe incât numerele isi pierd intelesul, fiecare contine o eternitate in sine" (Casta­ne­da, 1999, 63).

Revelator in ceea ce priveste modalitatea de autoconfigurare a "zborului" in sistemul mistic propovaduit de don Juan este volu­mul al patrulea, Povestiri despre putere. Carlos reuseste sa "vada"  nagualul ("vede­rea", "nagualul" si "tonalul"  sunt elemente esentiale in practica si existenta samanica, insa ele nu fac obiectul lucrarii de fata) lasându-si "aripile perceptiei sa se desfa­soare" (Castaneda, 1995c, 272). Apelul la registrul senzorial se face in permanenta. De altfel, asa cum marturiseste don Juan, "partea cea mai dificila in comportamentul luptatorului este sa  isi dea seama ca lumea este o senzatie" (Castaneda, 1995b, 255). Astfel, liniile de lumina/putere produse de don Juan cu ajutorul privirii ii provoaca lui Carlos "o senzatie de stânje­neala si de greata (Castaneda, 1995b, 255), in timp ce levitatia si saltul celor doi maestri (don Juan si don Genaro) sunt simtite cu toata fiinta sau doar in zona ombilicala"  (Castaneda, 1995, 267).

Asadar, Carlos este initiat intr-una dintre cele mai importante tehnici samanice ("mis­terul sau secretul explicatiei vrajitorilor este ca are de a face cu deschiderea aripilor perceptiei"), "zborul". Daca in exemplele consemnate de Mircea Eliade, "zborul" avea o functionalitate transcedentala, in cazul nostru, la acest prim nivel, el devine un exercitiu, un instrument de stapânire atât a propriei ponderalitati, cât  si a spatiului ex­te­rior, vazut cu ajutorul "aripilor perceptiei" ca fiind o urzeala infinita de fibre ce confera o anumita vâscozitate "vidului", caruia ochiul normal nu ii poate atribui nimic.

Incrucisându-si ochii (tehnica stapânita de acum de Carlos, ce ii permite sa ii vada pe don Juan si pe don Genaro "ca doua mingi de fotbal albe si irizate, cu fibre, fibre care aveau o lumina proprie", Carlos va percepe plenar ("cu ochii si cu corpul") "zborul" vrajitorilor ca un "salt invers", ca o "plonjare intoarsa" pe "emanatiile Vultu­ru­lui": "am vazut efectiv fibrele lor tremurând si apoi au disparut din vedere. Au fost trase de un filament lung, o urzeala care parea ca a tâsnit din vârful stâncii. Senzatia pe care am avut-o era ca o raza lunga de lumina sau o linie luminoasa se lasase din vârful stâncii si i-a ridicat" (Castaneda, 1995c,  265).

Corpul lui don Genaro este "pescuit" de emanatiile fibroase ale stâncii: "don Genaro a adoptat o pozitie ciudata de dans: avea genunchii usor indoiti, bratele intinse late­ral, cu degetele rasfirate. Parea gata sa se invârteasca; de fapt, s-a rasucit pe jumatate si apoi a fost tras in sus. Am perceput clar ca a fost inaltat de firul unei undite uriase, care i-a ridicat corpul pâna in vârful stâncii. Perceptia mea despre aceasta miscare a fost un amestec ciudat de senzatii fizice si vizuale. Pe jumatate am vazut si pe jumatate am simtit cum zbura spre vârf. Exista ceva care se vedea sau se simtea ca o linie sau ca o raza de lumina aproape imperceptibila si acest ceva il tragea in sus. N-am vazut acest zbor al sau asa cum as urmari zborul unei pasari cu ochii mei. Nu era o succesiune liniara in miscarea lui. N-a trebuit sa-mi ridic capul pentru a-l pastra in câmpul vizual. Am vazut linii atragându-l, apoi i-am simtit miscarea in corp sau cu corpul, si apoi, in clipa urmatoare, el se gasea chiar pe vârful stâncii, la zeci de metri".

Contrar perceptiei prime a lui Carlos, me­ca­nica "zborului" emerge dinlauntrul fiin­tei lui don Genaro, este o manifestare a puteriii sale, iar impresia de ridicare fortata si spontana de catre o forta din exterior nu este decât perceptia unui novice inchistat in "tonal": "don Genaro si-a repetat de inca trei ori actiunea. De fiecare data, perceptia mea era orientata. In timpul ultimului salt in sus, am putut distinge efectiv o serie de linii care emanau din partea mediana a corpului sau si stiam ca era gata sa coboare sau sa urce, judecând dupa modul in care se miscau liniile corpului sau. Când era gata sa sara in sus, liniile se inclinau in sus; când se pregatea sa sara la sol, pareau invers: liniile se inclinau in afara si in jos" (Castaneda, 1995c,  267) .

La rândul sau, don Juan prezinta inca o demonstratie de necontestat a nagualului (menita sa anuleze centrul "ratiunii" in Carlos) incremenindu-si zborul in levitatie: "don Juan a facut exact ce a facut initial don Genaro, dar, in loc sa sara in sus, se invârtea ca un gimnast. Intr-un mod semiconstient, ma asteptam sa aterizeze iar pe picioare. N-a facut-o. Corpul lui a continuat sa se roteasca la câtiva metri deasupra solului. La inceput, cercurile erau foarte repezi, dar apoi s-au incetinit, de unde eram, vedeam corpul lui don Juan atârnând, asa cum se intâmplase si cu don Genaro, de o lumina ca un filament. S-a rotit incet, ca sa ne lase timp sa-l vedem bine. Apoi a inceput sa urce: a câstigat altitudine, pâna când a ajuns pe vârful stâncii. Don Juan plutea efectiv, de parca n-ar fi avut greutate. Intoarcerile lui erau lente si evocau imaginea unui astronaut in spatiu, rotindu-se in stare de imponde­rabi­litate. [...] arata ca o palarie plutind in aer, ca un zmeu care tresarea inainte si inapoi" (Castaneda, 1995c,  268).

O data dezvaluita, lumea nagualului poate fi luata in posesie. Carlos isi va des­chide aripile perceptiei si va realiza saltul in abis, in urma caruia fiinta lui, conform teoriei samanice, sufera o modificare esen­tiala, devenind perceptie pura si permi­tându-i acestuia sa se miste inainte si inapoi intre cele doua realitati ale creatiei, tonalul si nagualul (Castaneda, 1980, 7).

Prima tentativa de salt este sortita esecului: "[don Genaro] spunea ca o sa sara cu mine, m-a prins sau m-a impins, sau m-a imbratisat si a plonjat cu mine in abis. Am avut o senzatie totala de chin fizic, ca si cum stomacul meu ar fi fost mestecat sau devorat. Era un amestec de durere si placere de asemenea durata si intensitate, incât tot ce am putut face a fost sa urlu din adâncul plamânilor. Când senzatia a incetat, am vazut un manunchi inextricabil de scântei si mase intunecate, raze de lumina si formatii ca niste nori. Nu puteam spune daca aveam ochii inchisi sau deschisi sau unde era corpul meu. A urmat aceeasi senzatie de chin fizic, desi nu atât de pronuntata ca la inceput, si apoi am avut impresia ca m-am trezit si m-am regasit in picioare, pe stânca aceea cu don Juan si don Genaro" (Casta­neda, 1995c,  306).

Asadar, frontiera dintre real si ireal, material si imaterial, tonal si nagual se es­tom­peaza, mintii pragmatice a lui Carlos fiindu-i practic imposibil sa catalogheze trairile avute.

La o a doua incercare insa, Carlos sare "cu toata masa corpului" (Castaneda, 1995c, 306) si expe­rimenteaza - de data aceasta fizic - exis­tenta "filamentelor acaparatoare": "Dupa un moment am intrat in panica si ceva m-a tras in sus ca un yo-yo" (Castaneda, 1995c,  307).

Lumea este o retea de fibre luminoase care alcatuiesc si transcend orice forma de viata. In timpul zborului, dematerializându-se, vrajitorul poate schimba "banda de per­ceptie umana", folosindu-si aripile percep­tiei pentru a vizita senzatii non-umane: "a unei ciori, de exemplu, a unui coiot, a unui greier, sau ordinea altor lumi din acest spatiu infinit" (Castaneda, 1995c,  327).

Saltul in abis - o forma hibrida de "zbor", combinând simbolistica ascensiunii zborului cu cea a caderii, deci a mortii -, reprezinta de asemenea o forma de transcen­dere intr-o alta lume, in nagual. Este expre­sia sublima a stapânirii tehnicilor vraji­toresti, iar aceasta ofera initiatilor posibi­litatea alegerii: "Daca alegeti sa nu va intoarceti, veti disparea ca si cum v-ar fi inghitit pamântul. Dar, daca alegeti sa va intoarceti pe acest pamânt, va trebui sa asteptati ca niste adevarati luptatori, pâna când vor fi rezolvate sarcinile voastre. O data ce vor fi terminate, cu succes sau nu, veti detine comanda asupra totalitatii voas­tre" (Castaneda, 1995c,  335).

Prapastia in care sar atât ucenicii (Carlos, Pablito si Nestor), cât si maestrii -pentru acestia saltul fiind de fapt "calatoria finala" - reprezinta "usa catre necunoscut". Un "necunoscut" care pentru mintea ratio­nala a lui Carlos este echivalent cu moartea.. Al doilea cerc de putere descrie efortul lui Carlos de a afla si a intelege ceea ce s-a intâmplat cu adevarat in timpul saltului, atât cu el - evident, aflat in tonal, el contesta veridicitatea caderii efective -, cât si cu maestrul sau iubit. Sugestia mortii apare de doua ori in dis­cursul lui Nestor, cel pe care experienta saltului l-a trans­for­mat in Martor: o data atunci când descrie ce a simtit el ("stiam cumva ca murisem, dar nu ma interesa", Castaneda, 1997, 204) si a doua oara când ii explica lui Carlos dispa­ritia lui Eligio: "Eligio n-a murit asa cum moare un om obisnuit. El pur si simplu nu s-a mai intors din saltul lui" (Castaneda, 1997, 210).

"Zborul samanic echivaleaza cu o moarte rituala: sufletul abandoneaza corpul si zboara in regiuni inaccesibile muritorilor de rând. Prin extaz, samanul devine egalul zeilor, al mortilor, al spiritelor: capacitatea de a muri si de a reinvia, adica de a-si parasi si de a-si regasi dupa vointa trupul, denota ca el a depasit conditia umana. Samanii pretind ca pot zbura oricum: fie asemeni pasarilor, fie calare pe un bidiviu sau pe o pasare, fie inaltându-se asezati pe toba lor. Acest instrument specific samanic joaca un rol important in pregatirea transei; astfel, samanii din Siberia si Asia Centrala afirma ca ei calatoresc prin aer asezati pe toba lor" (Eliade, 1998, 176).

Saltul efectiv genereaza in fiinta lui Carlos un amalgam de trairi bulversante: "in timpul saltului, perceptia saltului a trecut prin saptesprezece transformari elastice, intre tonal si nagual. Când ma miscam in nagual, percepeam o dezintegrare a corpu­lui. Nu puteam gândi sau simti in mod coerent si unificat, asa cum o fac de obicei, dar, totusi, gândeam si simteam intr-un fel.

In miscarile mele in tonal, reveneam la unitate. Eram iar eul meu intreg. Perceptia mea avea coerenta. Aveam viziuni ordonate. Forta lor de constrângere era atât de intensa, natura lor atât de reala, complexitatea lor atât de vasta, incât nu am fost in stare sa mi le explic in mod satisfacator. Natura lor nu imi permitea sa le includ in categoriile de viziuni sau vise intense, nici chiar in domeniul halucinatiilor" (Castaneda, 1997,  7-8) .

Iata cum este vazut acelasi salt din exterior, prin ochii Martorului: "v-am vazut pe voi doi tinându-va si alergând spre margine. Si apoi v-am vazut ca doua zmee pe cer. Pablito se misca mai departe., in linie dreapta si apoi a cazut. Tu te-ai ridicat o clipa si apoi te-ai miscat putin de la margine, inainte sa cazi" (Castaneda, 1997,  199).

Prin "schimbarea punctului de asam­blare", lui Carlos i se va deschide "a doua atentie", ceea ce va duce la o reorganizare a memoriei lui. Prin prisma acesteia, ultimele cuvinte ale lui don Juan pe care si le aminteste, inainte de saltul in abis, sunt: "Uita-ti sinele si nu te vei mai teme de nimic, la orice nivel de constientizare te vei afla" (Castaneda, 2003, 303).

"Daca luam in considerare intregul an­samblu al zborului si toate simbolismele para­lele, semnificatia lor se reveleaza din capul locului: toate traduc o ruptura efec­tuata in Universul experientei cotidiene. Este evidenta dubla intentionalitate a acestei rupturi: prin zbor se obtin transcendenta si libertatea" (Eliade, 1998,  114).