Dezbaterile Phantasma
Comunismul în (de)constructie   

         
Odata cu aparitia primelor generatii pentru care comunismul nu mai constituie o experienta concreta, dezbaterile despre comunism intra, sensibil, într-o noua etapa. De la fenomen de istorie recenta, cunoscuta de toti (în care efortul cercetatorului era acela de explica sau de a clarifica), specificul comunismului se pierde, tot mai mult, în "depozitul" nediferentiat al memoriei. Cum si ce retinem din comunism, mai mult, cum îl recream pentru cei pentru care el se mixeaza cu fictiunea - sunt, toate, întrebari cu care se confrunta, tot mai acut, cercetatorul nou. Asupra acestor puncte s-a insistat si în dezbaterea initiata de Ruxandra Cesereanu si Ion Manolescu, sub egida NEC, în 4 martie. La întâlnire au participat de asemenea: Stefan Borbély, Corin Braga, Paul Cernat, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Ovidiu Pecican, Doru Pop, Anca Hatiegan si Dorin Dobrincu. 

De aici probabil si insistenta asupra unui comunism bine conturat factologic (Ion Manolescu) sau asupra unei istorii simple si obiective (Ruxandra Cesereanu). Cecetatorul de tip nou se adreseaza tot mai mult unui public pentru care lumea totalitara a devenit un construct. Discursul despre comunism nu se mai bazeaza pe complicitatea de experienta dintre interlocutori, ci pe date cât mai precise. Memoria afectiva va fi înlocuita, tot mai mult, de cercetarea pozitivista, iar informatia va substitui aluzia, într-un efort teoretic sporit.
Sub semnul acestei translatii, însusi obiectul discursului despre comunism se ramifica. Nu mai exista doar un imaginar totalitar, ci doua. Participantii la dezbatere formuleaza ipoteza conform careia comunismul malefic, al suferintelor si al atrocitatilor e dublat de un comunism cotidian, al obiectelor (ideologice) banale. Daca Doru Pop insista asupra celui de-al doilea, Angelo Mitchievici priveste cele doua "fatete" ale comunismului într-un continuum firesc. 

Cele mai interesante sunt solutiile care privesc reconditionarea explorarilor în comunism. Doru Pop propune, de pilda, recuperarea memoriei prin confectionarea unor fictiuni pe întelesul tuturor, care sa functioneze în logica unor "contraproduse culturale". Artei politizate a  comunismului ar trebui sa-i corespunda o arta, nu mai putin ideologizata, a acomodarii cu trecutul. Partial, cam acesta era si obiectivul celor patru autori care încercasera sa redea, în volumul O lume disparuta, o istorie a vietii private a comunismului, dupa cum marturiseste Angelo Mitchievici.   

De retinut e si solutia pe care o propune Stefan Borbély în aceasta reevaluare a comunismului - nu înainte de a se întreba, însa, daca e legitima sau necesara "încarcarea" memoriei tinerilor cu o istorie pe care nu au trait-o. Comparatistul porneste de la premisa ca o naratiune majora cu privire la comunism nu ar fi posibila din simplul motiv ca multe dintre documentele majore au fost distruse de-a lungul anilor. Perioada anilor 50 aproape ca nu poate fi reconstituita documentar cu materialele aflate în marile biblioteci românesti. Prin urmare, solutia ar fi exploatarea unor surse marginale, precum fostele hrube ale caminelor culturale din orase sau sate, dar si relicvele din poduri sau valize uitate. Dupa parerea lui Stefan Borbély, acestea constituie "tezaurul virtual" care ar putea redimensiona discursul despre comunism. Teoria se muleaza si ea pe acest gen de suport material: ceea ce comparatistul propune e, de fapt, o microistorie care sa se foloseasca de studiul de caz si de anecdoticul politic în "refacerea localului". 

Interesante probleme de metoda au ridicat si interventiile lui Paul Cernat si ale Ruxandrei Cesereanu. Primul accentua asupra eclectismului metodei din Explorari în comunismul românesc, proiect care încearca "suplinirea istoricilor de profesie". Ruxandra Cesereanu subliniaza, la rândul ei, diferitele "obstructii institutionale" care deriva din caracterul greu încadrabil al studiului sau. Nefiind nici istorii, nici fictiuni, nici tratate de psihologie, scrierile despre comunism sunt mai degraba încadrabile în termeni generici si generosi precum "eseuri de mentalitate". Prin urmare, studiul despre comunism apeleaza la un discurs hibrid, la o literatura de granita, care implica ruptura cu metodele vechi de analiza a istoriei sau a literaturii. Ca si cum a vorbi despre comunism presupune o mutatie în însasi modalitatea de a vorbi.

Dincolo de dezbaterea conceptuala, întâlnirea a propus, totusi, o varianta concreta de reconditionare a memoriei. Octavian Coman, initiatorul site-ului www. comunism.ro (în sala au mai fost prezenti alti doi colaboratori, Daniel Iftene si Andrei Costina) a prezentat, succint, modalitatea în care a fost gândit acest proiect. Creatorii site-ului au pornit, pe de o parte, de la premisa ca informatiile despre comunism sunt reduse la un cerc închis si, pe de alta parte, ca acestea circula pe Internet într-o maniera disparata si distorsionata. Prin urmare, cele doua obiective principale ale proiectului sunt de a face informatia despre comunism cât mai accesibila, dar si de a o prezenta într-o maniera profesionista. Nu în ultimul rând, "stârnirea senzatiilor", dupa cum se exprima Coman, este unul dintre ingredientele care ar restabili legatura cu publicul tânar. Iata, asadar, ca istoria "factologica" a comunismului - despre care vorbeau teoreticienii - îsi gaseste un bun punct de pornire în sistematizarea propusa de tinerii jurnalisti. Caci parasind sfera experientei traite, domeniul comunismului va trebui "reconstruit" prin metode cât mai exacte. Batalia conceptuala pentru memoria lui de abia acum începe.

Alex Goldis