Dezbaterile Phantasma
Critica anarhetipala

Ultima intâlnire din acest an (2003) a membrilor Centrului de Cercetare a Imaginarului din Cluj a pus in discutie, intr-o atmosfera sarbatoreasca, un text semnat de Diana Adamek cu titlul Turnul (un capitol din volumul Pata - tata. Sah, in curs de aparitie). Bucurându-se de un fundal muzical ales cu minutiozitate, paginile au stârnit, in lectura autoarei, nu doar o indiscutabila incântare, ci, cum era de asteptat, si o seama de discutii provocate chiar de intrebarea aruncata de la bun inceput: unde ar putea fi incadrat un asemenea text ce cuprinde, intr-o reusita si stranie omogenitate, proza, critica literara, eseu (Ruxandra Cesereanu)?

Corin Braga a propus termenul de critifictiune, explicându-l din punct de vedere genetic drept o "intoarcere a refulatului" - un fel de simptom al criticului modern care, obligat (prin meserie!) sa-si reprime "componentele sinestezice si fantasmatice", adopta aceasta maniera de "retraire participativa" a operei de arta, de "reproducere a senzatiilor scriitorului". Distanta inacceptabila pentru Horea Poenar, deoarece critica, "intotdeauna act creativ", se poate folosi fara complexe de intregul arsenal al creativitatii, motiv pentru care textul Dianei Adamek ar fi "in primul rând literatura", chiar daca nu insa si proza. Cum in afara de componenta literara exista si o componenta critica, Vlad Roman a considerat ca ar fi vorba mai degraba de o fictiune critica, decât de critifictiune, in timp ce Mihaela Ursa a accentuat importanta caracterului subiectiv al textului ("dictatura luminata a subiectivitatii"), in raport cu care orice eticheta, fie ea chiar autofictiune, ar fi irelevanta. Propunerea Sandei Cordos de a-l incadra la confesiune a "minat" intâlnirea, datorita imposibilitatii de a argumenta definitiv de ce e vorba de proza si nu mai degraba de critica sau eseu. Controversele au cunoscut perioade de acalmie temporara exprimata când in termeni de "si. si.", când de "nici. nici.", dar nu au putut ajunge la o convergenta. Poate doar la aceea generica, formulata intr-una din interventii de Ovidiu Mircean: textul Dianei Adamek, imposibil de incadrat fara rest, e tocmai o modalitate de "a duce fantasmele pâna la capat"; adica tocmai atitudinea pe care o recomanda Corin Braga când propunea conceptul de anarhetip.

Nicolae Turcan