CAPITOLUL VI ACTIUNEA SIMBOLURILOR
Simbolurile primitivilor nu se bazeaza, in general, pe o relatie, simtita sau stabilita de ratiune, intre simbol si ceea ce el reprezinta, ci pe o participare care merge pana la consubstantialitate. Simbolurile nu se nasc dintr-un raport inteles si cu atat mai putin dintr-o conventie. Simbolul este simtit ca fiind, intr-o oarecare masura, fiinta sau obiectul insusi pe care il reprezinta, iar "a reprezenta" ia aici sensul literal de "a face prezent". Natura simbolurilor din mentalitatea primitiva determina de fapt o consecinta esentiala in ceea ce priveste functia lor. Datorita participarii simtite intre ele, actiunea asupra unui simbol a unei fiinte sau a unui obiect inseamna actiunea asupra fiintei sau obiectului in cauza. Or, ocazia o avem la indemana. De cate ori o fiinta sau un obiect pe care un primitiv ar vrea sa le atinga sau sa le aiba in puterea lui, nu-i scapa, sau ramane inaccesibil! Ca este vorba, de pilda, despre un animal pe care vrea sa si-l aproprie; - fara foci, triburile eschimosilor ar risca, iarna, sa nu aiba nici hrana, nici lumina, nici caldura si nici haine - sau un fenomen natural a carui lipsa ameninta viata tribului care traieste de pe urma turmelor sau a plantatiilor. Dar cum sa actionezi asupra ploii care poate sau nu vrea sa cada cand este vremea, iar seceta face tot sa piara? O singura cale de salvare au: o actiune magica se va exercita asupra simbolului ploii, iar rezultatul va fi obtinut ca si cum actiunea s-ar fi produs asupra ploii insesi. De fapt, din punctul de vedere al primitivilor, nu este corect sa spunem "ca si cum". Aceasta expresie traduce gandirea noastra; dar o tradeaza pe a lor. Lor nici nu le-ar veni o astfel de expresie. Cand opereaza asupra simbolului, au sentimentul si certitudinea ca actiunea lor se exercita eficient asupra a ceea ce el reprezinta. Tocmai pe aceasta conceptie se bazeaza una dintre cele mai raspandite forme de vrajitorie. Vrajitorul isi procura un simbol, de pilda o efigie sau o apartenenta a persoanei careia vrea sa-i faca rau. O supune unor vraji. Victima, care adeseori, este departe si nu banuieste nimic, va muri fara indoiala, intrucat tratamentul suferit de simbol a fost simtit de asemenea si de cel in cauza. Nu exista societate primitiva in care omul asupra caruia s-a facut o vraja de acest gen sa nu se creada pierdut, doar daca nu cumva actiunea nefasta asupra simbolului sa nu fie contracarata imediat de una inversa la care este constrans vrajitorul daca a fost descoperit si fortat sa marturiseasca. O buna parte a magiei, fie ea alba sau neagra, consta in actionarea asupra simbolurilor cu ideea ca se actioneaza ipso facto asupra a ceea ce ele reprezinta. Modul acesta de actiune ni se par zadarnic. Primitivii sunt de alta parere. Ei ar trebui sa-si dea seama, credem noi, ca experienta aceasta este gresita. Dar este remarcabil ca ei nu-si dau niciodata seama. Desi vad ca, in multe cazuri, rezultatul nu este cel scontat. Dar intotdeauna si-au explicat nereusita, iar increderea lor a ramas de neclintit. Iata un exemplu de "impermeabilitate la experienta" care tine, printr-o legatura atat de stransa, de orientarea mistica a mentalitatii lor. Pe de alta parte, pentru ei, datorita acestei orientari, "orice fiinta are o existenta invizibila si una vizibila" si, in plus, se stiu inconjurati din toate partile, in orice clipa, de o multime de puteri invizibile a caror prezenta se poate face simtita in cele mai neasteptate momente. Cum sa fii pregatit pentru primejdiile unei astfel de situatii? Cum se poate stabili cu ele un contact care sa permita castigarea "dispozitiei" lor de a le imbuna sau, cel putin, de a le impiedica sa le faca vreun rau? Problema la fel de greu de rezolvat ca si precedenta, doar daca nu dispun de simboluri, atat pentru fiintele invizibile, cat si pentru cele vizibile, care le "reprezinta" in sensul concret al termenului. Atata vreme cat exista simbolurile, imposibilul devine posibil. Se va actiona asupra lor: actiunea se va repercuta imediat asupra fiintelor inaccesibile care fac un tot cu simbolul. Astfel sunt, de pilda, simbolurile-apartenenta a mortilor. Posesia maxilarului sau a craniului unei persoane defuncte asigura prezenta acesteia. Astfel sunt, de asemenea, monolitii, creatii ale supravietuitorilor, simboluri care servesc aceleiasi intrebuintari, satisfacand nevoia presupusa a mortilor. Asupra altor fiinte din lumea invizibila cu care mai pot avea de-a face, primitivii vor folosi aceleasi modalitati de actiune. Daca simbolurile acestor fiinte, de pilda apartenentele, li se ofera, ei vor sti sa le utilizeze cat mai bine. in caz contrar, au aflat, fara indoiala inca dintr-o perioada foarte indepartata, sa fabrice ei insisi astfel de simboluri: marturie stau operele lor de arta (anumite civilizatii preistorice au lasate destul de multe in urma lor, chiar admirabile), ceremoniile, dansurile, cantecele, formulele lor si numeroase din jocurile lor. Fara sa luam in calcul placerea estetica pe care o regasesc, ei sunt de acord asupra eficientei actiunilor simbolice exersate astfel asupra "spiritelor", asupra ploii si tunetului, asupra "stapanilor" sau "posesorilor" speciilor animale si vegetale etc. Aceasta a fost si este inca astazi, in unele societati, semnificatia "ornamentelor" cu care primitivii isi impodobesc armele, uneltele, obiectele sacre, pe scurt, aproape tot ceea ce iasa din mainile lor in vederea obtinerii unui scop. inainte de a fi niste ornamente, acestea sunt simboluri. in virtutea participarii stabilite intre ele si fiintele pe care le reprezinta, actionand asupra simbolurilor, se actioneaza asupra fiintelor. Astfel, desenele, gravurile, broderiile etc., executate cu atata grija de catre triburile naskapi (indienii din Labrador) pe putinele obiecte pe care stiu sa le confectioneze, au exact aceasta functie. "Reprezentarea, pictata sau simbolica, a plantei sau a animalului pe al carui ajutor conteaza sau au beneficiat deja, echivaleaza cu animalul sau obiectul insusi. (F. G. Speek da aici definitia simbolurilor exact cum am propus-o mai devreme: simbolul este, datorita participarii intime, ceea ce el reprezinta). Prin urmare, putem spune, in mare, ca in filosofia acestor algonquini din extremul nord, simbolul si imaginea corespund unei puteri efective care plaseaza obiectele reprezentate sub stapanirea spiritului persoanei umane, pentru satisfacerea propriilor nevoi. in general, indigenul face aceasta munca (ornamente, opera de arta simbolica) sub inspiratia viselor pe care i le trimite spiritul ce salasluieste in el (ceea ce numim * Intre simbolurile care li se ofera primitivilor, cele pe care le folosesc cel mai mult par a fi simbolurile-apartenenta. Dupa cum am vazut, participarea dintre o fiinta si apartenentele ei este simtita ca o consubstantialitate. Firesc, ideea de a aplica de aceasta data principiul pars pro toto ni se pare nimerita. Chiar daca o fiinta este invizibila, cu greu accesibila, aflata la mare distanta, nu are importanta. Daca avem una dintre apartenentele ei, actiunea exercitata asupra lor este aceeasi si asupra ei. Sa luam in discutie una dintre aceste apartenente-sombol, de pilda urma lasata pe pamant de pasii unui om sau ai unui animal si sa vedem cum este ea folosita pentru a se actiona asupra celui care a lasat-o. Iata in cele ce urmeaza o intamplare observata in partea Noii-Guinei aflata sub mandat australian. "Cand un trib planuieste un raid la vecini, o persoana, prietena in aparenta a grupului vizat, este trimisa pentru a ingropa frunza unui anumit crin pe o carare pe unde acestia obisnuiesc sa treaca. Emisarul ramane la inamici pana ce un numar suficient de oameni a pasit peste locul unde a ingropat frunza care va fi astfel impregnata cu raroai-ul lor. Dezgroapa apoi frunza si o duce la ai sai care vor pregati raidul. Aflati astfel in posesia unei parti a raroai-lor viitoarelor lor victime, ei freaca frunza cu varful lancilor. Cand se vor napusti asupra dusmanilor, raroai-ul de care sunt impregnate lancile ii va dirija si le va face sa strapunga trupurile celor care au pasit pe frunza.[5]" (in timpul luptei, aceasta este purtata de o femeie, care ii urmeaza pe ceilalti.) Nu dispunem de un termen pentru a reda ceea ce numesc indigenii raroai, si nu este usor sa ne facem o idee exacta despre ceea ce ei inteleg prin acest cuvant. Cel putin nu ne indoim ca este vorba despre o apartenenta, din moment ce, punand piciorul pe solul sub care este ascunsa frunza, oamenii o impregneaza cu raroai. Va fi astfel suficient sa se treaca acest raroai peste varful lancilor, iar el le va infige fara gres in trupul lor. Acest exemplu prezinta dublul avantaj de a ne arata cum se utilizeaza un simbol-apartenenta pentru a ajunge la fiinta pe care o reprezinta, precum si de a ne face sa intelegem de ce atatia primitivi considera urma pasilor drept o apartenenta care participa la fiinta la fel de mult si de strans ca parul, unghiile, saliva, excrementele sale etc. Omul sau animalul care merge si lasa urme pe sol il amprenteaza cu piciorul, face sa treaca ceva din el insusi care participa la el cum o face imaginea sa. Aceasta numesc papuasii o parte din raroai. Prin urmare, cel care are aceasta amprenta il are la discretia sa pe omul sau animalul care a lasat urma. in cazul de fata, papuasilor le este imposibil sa obtina direct amprenta care i-ar pune in posesia roroai-ului dusmanilor lor. Astfel ca au procedat la un siretlic. Roroai-ul cu care se impregneaza amprenta celor pe care vor sa-i pradeze fa trece pe frunza ingropata in locul pe unde dusmanii pun piciorul, iar aceasta frunza va tine locul amprentei. Ea este, cu alte cuvinte, simbolul simbolului, un simbol de gardul al doilea. Actiunea pe care o va permite insa nu este cu nimic mai putin eficienta. Diversitatea pe care o au aceste actiuni simbolice pune in lumina ideea de la care ele pornesc: pentru a opri un dusman sau un animal din mersul lui, este suficienta ranirea amprentei piciorului sau. Nu voi da mai departe decat cateva exemple. La San Cristoval, exista o forma de magie, buusuri, care consta din ungerea talpilor picioarelor cu var vrajit; apoi, omul care a facut acest lucru va calca, pas cu pas, pe urmele lasate de dusmanul lui. Astfel, il va omori.[6] in insulele Truk, "mai demult indigenii nu indrazneau nici macar sa paseasca pe nisipul de pe plaja, intrucat amprentele lasate de talpile lor pe nisipul moale i-ar putea duce foarte simplu la pierzanie. Daca un vrajitor dibuieste urmele unui om pe care il uraste, le ia din nisip, le pune intr-o cochilie si le va fierbe cu un ingredient anume. in momentul in care farmecul isi va face efectul, talpile si picioarele victimei se vor umfla peste masura.[7]" Si acum, pentru a nu cita decat un exemplu din Africa, la triburile zulu, "vrajitorul face o infuzie dintr-o anumita planta pe care o amesteca cu putin pamant luat din amprenta pasilor persoanei pe care vrea sa o ucida. Cu aceasta mixtura, folosind si un vomitiv, el da afara totul in gaura unui sarpe, apoi pronunta cu voce tare numele acestei persoane. Efectul dorit, moartea victimei, nu va intarzia sa se produca.[8]" Voi mai avea ocazia mai tarziu sa subliniez rolul jucate, in aceste actiuni simbolice, de chemarea pe nume a persoanei vizate. Nu ne ramane acum decat sa remarcam ca aici, paradoxal pentru noi, aceste actiuni sunt in egala masura mediate si imediate. Mediate, din moment ce, neputand actiona direct asupra fiintei sau a obiectului, se ajunge la ele prin intermediul apartenentei lor; dusmanul sau prada nefiind la indemana, le este ranita amprenta piciorului. Cu toate acestea, imediate, din moment ce aceasta apartenenta a omului sau a animalului este el insusi, caci participarea dintre apartenenta si om este simtita ca o consubstantialitate. Acest dublu caracter nu poate decat sa ne faca sa intelegem ceea ce sunt simbolurile pentru primitivi si cum sunt folosite aceste simboluri de catre ei. Li se pare foarte firesc sa foloseasca in aceeasi maniera urmele lasate de un obiect confectionat pe pamant, de pilda o sanie. Aceste urme participa la obiect asemeni unor veritabile apartenente; iar ei le folosesc ca atare. Astfel, intr-o legenda din Kamchatka, "pamantul, locuit de reni, de lupi si de vulpi, este domeniul capeteniei spiritelor, care cand este un urs urias ce traieste in munti, fie un pitic imbracat in blanuri care traverseaza campia intr-o sanie trasa de vulpi [...]. Uneori, vulpile batrane sunt ucise, iar blana li se ia: din ea Piliahtchouch, piticul, isi face vesmintele. Daca se descopera pe zapada urmele saniei lui, trebuie lovite cu mana, astfel se vor frange sinele adevarate. Nu mai ramane de facut decat sa fie urmata pista si Piliahtchouch va fi gasit plangand pe resturile vehiculului sau, dupa care urmeaza targul cu el: atatea vulpi sau atatia reni in schimbul repararii saniei.[9]" Lovind urmele lasate de sanie pe zapada, eschimosii din legenda au distrus sania propriu-zisa. Actiune simbolica perfect asemanatoare cu cea a papuasilor care arunca sageata pe amprenta talpii dusmanului sau a australianului care impunge cu sulita urma lasata de cangurul care i-a scapat. * Uneori, apartenentele se folosesc pentru a exercita o actiune simbolica. Nu voi mai insista asupra acestor fapte care sunt cunoscute, de pilda, asupra vrajilor de toate tipurile. Merita insa sa ne oprim asupra vrajilor care actioneaza asupra unei imagini. Eficienta acestei actiuni simbolice nu tine, cum s-ar putea crede, de asemanarea care face din imagine o copie a modelului. Singura conditie esentiala este sa se stabileasca o participare intima intre actiunea simbolica si subiectul sau obiectul reprezentat. Asemanarea este un amanunt secundar, careia nu i se acorda importanta. Adeseori ea lipseste total, fara ca simbolul sa nu fie potrivit pentru actiunea care se doreste a fi efectuata. Astfel, in nordul Queesnland-ului, pe fluviul Pennefather, "atunci cand un oaspetele care a fost foarte placut isi paraseste gazdele pentru a se intoarce acasa, se taie o efigie a lui dintr-un copac cu scoarta moale, lunga de aproape un metru, din partea copacului care este orientata in directia casei lui. Dupa starea acestui copac - daca isi pierde frunzele, daca il doboara vantul etc. - indigenii stiu cum ii merge prietenului lor, daca este bine sanatos, daca nu are probleme etc.[10]" Modul acesta de a actiona este unul instructiv. Indigenii doresc sa stie daca i s-a intamplat ceva rau prietenului care acum este departe de ei si nu le poate da de veste. Ei inlocuiesc absenta lui stabilind o participare intre el si un simbol care il "va reprezenta", in sensul literal al cuvantului, si care va fi el insusi. Este o efigie, o imagine a persoanei lui. Dar nu isi pun problema daca ea seamana cu cel reprezentat. Ei acorda atat de putina importanta acestui fapt, incat participare cautata se stabileste nu intre om si imaginea lui, ci intre el si copacul din a carui scoarta a fost creata imaginea. Functia efigiei nu este, asadar, aceea de a reproduce exact trasaturile modelului pentru a se identifica cu el. Indigenii considera aceasta identificare realizata, fara sa-si puna problema asemanarii, si, astfel, efigia, oricat de rudimentara ar fi, este simbolul omului aflat departe. Cum scoarta copacului ii este consubstantiala, si cum imaginea sa este incrustata in scoarta, in functie de starea acesteia indigenii vor sti ceea ce vreau sa afle. Participarea nu se realizeaza prin calitatile imaginii, ci, putem spune, efectiv prin ea. De asemenea, tot in Queensland, "pe fluviul Bloomfield, intr-o cauza (este vorba despre un incest) in care vinovatul, pe care au incercat sa-l omoare cu lovituri de lance, a scapat, astfel i s-a facut o efigie din lemn moale pe care au ingropat-o.[11]" (Fara indoiala cu ideea ca lemnul nu va intarzia sa putrezeasca.) Aceasta modalitate de executie prin intermediul efigiei, dupa cum stim, era destul de raspandit. Si a fost inspirat peste tot de aceeasi gandire. Daca, pentru indeplinirea unei actiuni simbolice, asemanarea efigie cu fiinta pe care o reprezinta nu are importanta, trebuie totusi asigurata participarea dintre efigie si model, raport care face din prima un simbol folositor in acest scop. Pentru a reusi, primitivii se folosesc de o apartenenta esentiala a persoanei. ii dau numele ei efigiei. Numele, pentru ei, este cu totul altceva decat un mijloc comod de a desemna pe cineva si de a-l distinge dintre ceilalti, un soi de eticheta lipita pe fiecare ins care poate fi arbitrar ales si, la nevoie, schimbat si care ramane exterior fara sa aiba nimic in comun cu personalitatea intima. Dimpotriva, numele real (diferit de poreclele si apelativele de tot felul) este o apartenenta in adevaratul inteles al cuvantului, consubstantiala, asemeni celorlalte, celui care il poarta. Numele este deci insasi persoana. Cine se atinge de el, se atinge de persoana. De aici, in numeroase societati, precautiile care il caracterizeaza: grija de a-l tine secret si de a folosi porecle fara importanta sau un nume de familie, rezerva pe care o au unii primitiv cand sunt intrebati: "Cum te numesti?" Este ca si cum i-ar fi ceruta o mesa de par sau o parte din urina, adica de a-si pune soarta, viata in mainile oricui. Acestea fiind lucrurile, numirea unui obiect, a efigiei, asemanatoare sau nu, cu numele cuiva echivaleaza cu identificarea cu acea persoana atata timp cat il poarta. Pentru noi, a da nume unui obiect nu il schimba cu nimic, iar o omonimie arbitrar stabilita nu ar putea produce nici un efect real. Pentru primitivi, lucrurile stau cu totul altfel. Numele, apartenenta esentiala, fiind insasi fiinta, omonimia inseamna identitate. La canacii din Noua Caledonie, de pilda, "in spiritul indigenilor, nu exista diferenta intre persoana si numele sau. Numele participa intr-un grad la persoana, incat numele este persoana insasi. Rezulta astfel ca, daca doua persoane au acelasi nume, ele au o identitate care le confera drepturi egale. Astfel, doi tizi nu-si pronunta niciodata numele unul celuilalt, cu atat mai mult cu cat, de altfel, nu se ia in raspar propriul nume. Ei se cheama printr-un termen special, devine, in care se regaseste ideea de fraternitate. Am tradus acest termen prin Daca aceasta este valoarea numelui, intelegem asadar ca dand unei efigii, oricare ar fi ea, numele individului, inseamna a face din efigie dublul sau. Astfel, cand se actioneaza asupra ei, se actioneaza si asupra persoanei pe care o reprezinta. Ea are va indeplini, asemeni oricarei apartenente, actiunea simbolica. De aceea, trebuie specificat ca in momentul actiunii asupra efigiei, ea este chemata, cu voce tare, pe numele persoanei vizate. Astfel, in insula Moa (canalul Tores), un vrajitor a carui fiica a fost ucisa, gasindu-se vinovata de adulter, s-a razbunat pe ucigasii ei. "Apus a luat o bucata de lemn si a facut mai multe chipuri umane din el, dandu-le fiecareia cate un nume - primul a primit numele de Maiam (asasinul fiicei lui). Zile intregi, s-a trudit sa zgarie lemnul cu o bucata de fier ce provenea de la un naufragiu, pentru a le da o forma acestor wauri.[14]" Apoi a supus bucatile de lemn unui tratament magic complicat, care ii face pe oamenii pe care ii reprezinta incapabili de a tine piept razboinicilor de pe insula vecina. Ucigasii sunt masacrati pana la ultimul, iar razbunarea lui Apus este completa. Dar a trebuit sa-i identifice pe fiecare dintre wauri cu bucatile de lemn, dandu-le numele celor in cauza. "Se faceau figuri umane (wauri) din bucati mici de lemn si se ungeau cu ceara de albine, sau wauri-i erau facuti in intregime din ceara. Acesti wauri erau folositi in diverse practici magice, dar se incepea intotdeauna prin apelarea wauri-ului cu numele persoanei careia ii era destinata actiunea [...]. O alta modalitate de a aduce moartea cuiva consta in apucarea varfului de os al unei sageti si infigerea lui intr-un wauri de ceara caruia i s-a dat numele celui vizat.[15]" La triburile lhota nagas, "era obiceiul sa se faca o imagine din paie a dusmanului care locuia intr-un alt sat si, dupa ce i se dadea numele lui, sa fie strapunsa cu varful unei sulite [...]. Se mai credea ca este posibil sa se faca vraji unui om daca i se punea numele lui unei pietre sau unei bucati de lemn, care erau apoi blestemate." Iar J. P. Mills adauga: "Pe langa numele lor obisnuit, toti sau aproape toti cei tribul lhota mai au unul secret, care nu este spus niciodata nimanui, cu exceptia rudelor celor mai apropiate si a prietenilor cei mai buni. Daca doi oameni poarta acelasi nume, ei se vad ca uniti printr-o legatura foarte stransa[...]. De asemenea, tribul lhota au foarte mare grija ca dusmanii sa nu le poata atinge parul sau unghiile de la maini sau de la picioare.[16]" Aceasta ultima marturie nu mai lasa nici o urma de indoiala asupra celor doua puncte esentiale. Acesti lhota nagas simt ca numele se apropie atat de multe de celelalte apartenente, din moment ce iau exact aceleasi masuri de precautie de teama ca dusmanii sa se foloseasca de ele pentru a le face vreun rau. Iar, pe de alta parte, ceea ce face dintr-o efigie un simbol, adica "reprezentantul" unui om, nu este asemanarea ei mai mult sau mai putin fidela cu el, ci pur si simplu faptul ca efigia ii poarta numele. Daca aceasta din urma conditie este indeplinita, piatra, lemnul, care nu sunt decat niste imagini vagi, pot indeplini aceasta functie. Primitivii isi formuleaza putine concepte abstracte, astfel este foarte greu de spus in ce masura ei au o idee generala despre imagine. Probabil ca ei nu reunesc in aceeasi notiune, asa cum facem noi, o imagine asemanatoare perfect, precum o fotografie, un desen bun, reflectia propriului chip in apa etc., si efigiile rudimentare pe care ei le folosesc pe post de simboluri. Fotografia, reflectia chipului in apa etc., nu sunt practic ceea ce noi numim imagini. Ele nu au o existenta distincta de modelul lor. Daca se ia cuiva o fotografie este ca si cum i s-ar lua o parte din esenta sa, din viata sa. Pe de alta parte, efigiile rudimentare, simbolurile fara o forma precisa nu merita nici atat numele de imagine asa cum il intelegem noi. Din momentul in care li s-a dat numele unei fiinte, sau al unui obiect astfel simbolizat, ele devin apartenente, fara grija de a regasi in ele aparenta sau forma fiintei sau obiectului reprezentat. Putem vorbi in acest caz despre imagini si efigii, dar cu conditia de a nu lua acesti termeni in intelesul lor obisnuit, de a ne aminti in permanenta ca este vorba, in realitate, despre simboluri a caror valoare provine doar din participarea lor la fiinta pe care o reprezinta. Nu ne vom ocupa acum cu trecerea in revista a intrebuintarilor diverse pe care le dau primitivii acestor simboluri. Sa amintim doar ca, daca acestea detin un loc important in randul vrajitorilor, ele sunt de asemenea folosite cu scopul obtinerii protectiei, ajutorului si a sprijinului puterilor invizibile. De pilda, stim cu cat devotament cauta primitivii sa obtina favoarea mortilor lor si cum, pentru a se asigura de aceasta, ei se adreseaza simbolurilor lor naturale (cranii, parti ale scheletului, relicve de tot soiul), alese sau confectionate de ei (bete, sulite, monoliti etc.). Iata, de pilda, functiile simbolului stramosului la canacii din Noua Caledonie. "Arta decorativa inca nu s-a eliberat de religie care concretizeaza mentalitate sa intr-un simbol sau intr-o imagine. Aceasta mentalitate este aceea de a perpetua stramosul si de a-i pastra protectia. Prin Acest stramos sculptat, de generatii, devine mai degraba anonim, dar ramane un membru al colectivitatii, este mandria ei; prin moarte, el este considerat ca participant la durerea generala [...]. Sculptura canaca se naste deci dintr-o mentalitate a comemorarii si a sacrificiului sacru in favoarea familiei. Ea reprezinta sprijinul vechilor zei, dar fara o idee precisa a sacrului, ceea ce o distinge net de prajinile si stalpii din vecinatatea colibei si care poarta virtutile eficiente ale stramosilor.[17]" Putem observa complexitatea sentimentelor si a reprezentarilor ce invaluie simbolurile. Canacul insusi, firesc, nu a reflectat la ele, nu are o constiinta clara a lor. Nu are nevoie de cuvinte pentru a le exprima. Dar le traduce in ceea ce noi numim operele sale de arta, in mituri si atitudinea lui fie din viata de zi cu zi, fie in imprejurari speciale (nasteri, inmormantari, ritualuri etc.). Pentru a putea discerne nuantele, pentru a vedea, atat cat se poate, ceea ce simt si gandesc referitor la simboluri, trebuie intai de toate sa stapanim limba lor, sa fi trait in mijlocul lor sau, mai bine spus, cu ei timp de ani de zile si sa le fi castigat increderea, sa fi patruns habitudinile lor mintale in asa masura incat sa le fi adoptat, fara insa sa fi renuntat la ale noastre. Un cercetator de o atat de rara calitate poate sa ne avertizeze impotriva definitiilor prea simple si a generalizarilor superficiale. Astfel, portretul stramosului de pe acoperisul casei este simbolul acesteia. Prajinile si stalpii de langa casa sunt, la randul lor, simboluri ale stramosilor. Cu toate acestea, canacul hranit cu miturile si legendele tribului sau, stie ca acestea din urma nu au acelasi rost ca portretul de pe casa. El le atribuie aceleasi calitati, dar nu simte in privinta lor aceleasi emotii. * La fel, pentru ca tuberculii de taro sa se faca mari si rotunzi, se ingroapa in pamant pietre de aceeasi forma, mari si rotunde. Langa ele, tuberculii vor participa la aceste calitati ale caror vehicul si simboluri sunt pietrele, tot astfel precum femeia este pentru fecunditate. Producerea asemanatorului prin intermediul asemanatorului, similia similibus, este principiul a numeroase actiuni simbolice - ritualuri, obiceiuri, procedee - pe care le putem grupa sub numele de magie simpatica sau imitativa. Sir James Frazer, in Creanga de aur, a descris in amanunt si pe larg, intr-o maniera foarte documentata, acest gen de magie. Cum se face ca atatia primitivi, pentru a reusi in anumite activitati, considera necesara recurgerea la aceasta magie? De pilda, cand au defrisat si destelenit, cand au pregatit pamantul, cand au semanat si au plivit buruienile, cand au sprijinit tulpinile plantelor cu araci, cand si-au aparat lanurile de invazia patrupedelor si a pasarilor etc., cand si-au luat toate masurile de precautie, nu si-au asigurat, de fapt, atata cat a fost posibil, recolta viitoare? Ei sunt convinsi de contrariul. Niciunde nu gandesc astfel. in cea mai recenta dintre lucrarile sale, dr. Malinowski ne arata ca indigenii din insulele Trobriand, excelenti agricultori, convinsi ca, fara magie, nici priceperea nici munca lor asidua nu ar fi rasplatite. Din prima zi a sezonului, si chiar dinainte, pana in ultima, si chiar dupa, operatiunile magice (actiuni simbolice in majoritate) nu sunt cu nimic mai prejos decat cele ale cultivatului pamantului. Pe drept cuvant, indigenii din Trobriand nu sunt niste primitivi. Dar ceea ce descrie si analizeaza dr. Malinowski la ei se regaseste, cel putin in esenta, la numeroase societati mai mult sau mai putin primitive. in grade diferite, folosirea magiei agrare este universala. Faptul se explica, dupa cum stim, prin orientarea mistica a acestor spirite. Reusita sau esecul actiunilor, mai ales cand, ca in cazul culturilor agricole, nu sunt sigure pana in ultima zi, li se pare ca depinde de fortele invizibile a caror interventie poate, intr-o clipita, sa modifice cursul normal al lucrurilor. Asadar, trebuie asigurata cel putin neutralitatea lor si, daca se poate, favoarea si concursul lor. De unde si rolul acordat magiei. Pe langa tehnica agricola, a trebuit sa se dezvolte si o tehnica magica. Nu o vom analiza per ansamblu, ci doar din perspectiva actiunilor simbolice pe care le presupune, asa cum am procedat si in exemplele de adineaori. Pentru a intelege ce anume asigura eficienta acestor actiuni in mentalitatea primitivilor, precum si increderea lor in maxima similia similibus, va trebui sa mergem mult inspre trecut si sa analizam una dintre habitudinile lor mentale cele mai caracteristice si mai speciale pentru noi. in afara miracolelor, nimeni nu admite, in societatea occidentala, ca legile naturii pot sa dezminta ca una si aceeasi cauza, in aceleasi conditii, poate sa aiba cand un efect dat, cand nu. Daca punem pe foc mai multe bucati dintr-un bloc de fier, nimeni nu crede ca una dintre ele va ramane rece, in timp ce celelalte se incalzesc, se inrosesc, si apoi se albesc. Daca li se distribuie mai multor persoane aceeasi doza fatala de otrava si una ramane nevatamata, suntem convinsi ca, fie nu a inghitit otrava, fie, printr-un antidot sau intr-un alt mod, a reusit sa anihileze puterea otravii. Or, primitivii nu simt aceasta necesitate care, pentru noi, este evidenta si nu sufera exceptii. Fara indoiala ca, in practica cotidiana, ei se ghideaza ca si noi dupa secventele regulate ale fenomenelor, iar tehnicile lor dovedesc acest lucru. Dar nu cred mai putin ca in anumite imprejurari o cauza poate avea un alt efect. intr-o ordalie, otrava va ucide sau nu, in functie de cine este vinovat sau nevinovat. Rezultatul probei nu depinde de conditiile fiziologice, ci de ceea ce va vrea otrava. Ea hotaraste rezultatul (asa cum "medicul" a indreptatit-o sa o faca), dupa ce s-a cautat pe tot trupul principiul raului care ar fi descoperit daca subiectul este vrajitor. Pana aici, rezultatul ordaliei, adica efectul otravii, este suspendat. Daca moartea survine sau nu, acest lucru este hotarat de catre otrava. Pentru indigeni, ordalia, desi infailibila, nu implica nici intelepciune, nici personalitate. Conceptie si procedura pe care noi le consideram la fel de absurde pe cat li se par lor de naturale - fara indoiala pentru ca noi ne situam pe planul experientei pozitive, in timp ce pentru ei obiectul ordaliei, demersul si eficienta ei se situeaza pe planul experientei mistice. Ne dam astfel seama in ce masura experienta mistica se leaga de cealalta, si cata incredere le inspira ea. Ordalia nu este singura ocazie in care primitivii admit, fara probleme, ca o alegere determina daca o cauza data are sau nu acelasi efect. Primitivii isi reprezinta, in toate cazurile, putem spune, cauzalitatea ca fiind dirijata. Astfel, la triburile xhosa (Africa sudica), vrajitorul care vrea sa-si ucida dusmanul, pune otrava in berea acestuia. "Omul care trebuie eliminat se afla probabil pe punctul de a bea din aceasta bere alaturi de altii. Dar ingredientul isi va face efect doar asupra lui, deoarece vrajitorul, cand a turnat otrava in bere, i-a pronuntat numele. Pentru toti ceilalti, otrava nu va avea efect: nu le este destinata.[18]" Vrajitorul si-ar fi putut omori victima si altfel, sa spuna, de pilda, unui crocodil: "il vei prinde pe acest om si nu pe altul, cand va veni la malul apei." Otrava executa ordinul cum ar face-o un animal. Tribul azande (Congo belgian) atribuie aceeasi clarviziune instrumentelor de divinatie. "Aceste obiecte ii spun vraciului absolut totul, ii revela lucrurile ascunse. Vraciul le vorbeste, le spune despre ceea ce cauta, iar ele ii raspund aratandu-i adevarul. Zande crede ca aceste obiecte inteleg sensul intrebarilor [...].[19]" La aceiasi azande, "vraciul" da instructiuni otravii de proba in momentul in care i se administreaza unui pui de gaina. "Otrava-oracol, ucide puiul!" (daca acuzatul este vinovat.) Acelasi ordin si in cazul contrar[20]. ii da indicatii. "Tu, bautura pe care o voi prepara, fii atenta! Spune-mi adevarul! Nu lasa pe nimeni sa ma atinga cu vraji: fa sa-i descopar pe toti vrajitorii!" Dr. Evans-Pritchard a constatat la randu-i astfel de "fapte de alegere", ca Mgr Lagae. "Pe timpul noptii, vrajitorii vin si imprastie Efectul, mortal sau nu, al otravii depinde astfel doar de instructiunile pe care i le da "vraciul". Evans-Pritchard a protestat intr-o zi impotriva consumarii carnii puilor care au fost omorati cu otrava. "Ce rau poate sa ne faca, din moment ce nu a fost nimic prescris?" Si: "il intrebai intr-o zi pe un zande daca nu am putea pune niste otrava in berea bauta de un barbat si astfel sa se descotoroseasca de dusman. Nu ar muri, ii raspunse indigenul, doar daca nu vorbiti cu otrava inainte." Evans-Pritchard remarca, pe buna dreptate, ca este vorba despre o actiune mistica. "Cu siguranta ca azande nu vad reactia puilor de gaina la benge, nici actiunea acestui benge asupra puilor ca pe un proces natural, si anume conditionat doar de cauze fizice [...]. De fapt, ne putem intreba daca ei au notiunea, macar apropiata, a ceea ce noi numim cauze fizice.[22]" La Mayombe, "nganga pune farmece magice, plante etc., in pamant la o rascruce de drumuri, pentru a otravi pe cineva. Persoana pe care vrea sa o rapuna si pentru care a ingropat otrava ajunge acolo, calca pe locul cu pricina si se imbolnaveste.[23]" Ceilalti trecatori raman nevatamati. intr-un caz de vrajitorie, pe Coasta de Fildes, judecat in august 1921, acuzatul (un "fetisist") descrie cum a actionat. A furnizat otrava. "Este o otrava obtinuta prin fierberea frunzelor a mai multi copaci [...]. Se poate folosi in doua moduri: fie punand-o in calea celui pe care vrei sa-l ucizi, fie frecand pantecele femeii cu care el are raporturi. in rest, otrava aceasta nu omoara decat pe cel al carui nume il spui.[24]" Fapte asemanatoare s-au constatat si in alte parti ale Africii. Nu voi cita decat un exemplu. La ao nagas, "daca cineva pe care il cunosti a dat foc, din rautate, la granare, preotul satului va presara in toate izvoarele graunte arse, rugandu-se ca omul care a incendiat granarele sa moara daca bea din apa acestor izvoare. Sau, un om, caruia i s-a omorat bivolul, va pune o bucata din carnea acestuia in fiecare izvor, spunand aceeasi ruga, insa inainte ii previne pe stramosii lui de intentia pe care o are.[25]" Primitivii cunosc, asadar, cel putin in mare, efectele otravii asupra celui care o inghite. Dar mai cred ca este posibil sa le opreasca dupa voia lor, adica sa faca in asa fel incat, bine instruita, otrava sa nu actioneze decat asupra uneia dintre persoanele care o iau, asupra acelei persoane careia i-a fost destinata. Acest amestec de determinism si de alegere pare a indica o contradictie. Noi respingem aceasta conceptie ca fiind neclara. Pentru primitivi, insa, nu exista nimic socant in toate acestea. Avem de-a face cu consecinta imediata a orientarii mistice a spiritului lor. Din moment ce, pentru ei, experienta mistica nu are mai putina importanta decat cealalta, supranatura, desi simtita diferit fata de natura, nu se separa de aceasta si nu constituie o lume aparte. La fel, natura nu exclude supranatura. Pe scurt, nimic nu este respins de la inceput ca imposibil si contradictoriu. Contrastul dintre mentalitatea asa zisa primitiva si cea care se simte pentru totdeauna constransa la a se conforma exigentelor logicii, precum si datelor experientei controlate devine foarte evident in acest punct. Prin urmare, in timp ce practica noastra, tehnicile noastre se bazeaza pe conceptia rationala a unei lumi intelectualizate, cele ale primitivilor reflecta impresia pe care o face in mintea lor realitatea de care se simt inconjurati. Ea cuprinde ambele lumi, invizibila si vizibila. Regularitatea secventelor fenomenelor nu exclude interventia fortelor supranaturale care, in orice moment, o pot schimba sau dezminti. Astfel se explica de ce, in practica, primitivii recurg atat de des la actiuni simbolice atat de zadarnice pentru noi care ne intrebam cum pot ei sa creada in eficienta acestor actiuni. Noua ne este extrem de dificil, ca sa nu spunem imposibil, sa ne dam seama de ceea ce se intampla in mintea lor cand, de pilda, se gandesc ca, ingropand in pamant pietre de marimea si rotunjimea tuberculilor pe care si-i doresc sa-i culeaga, acestea "vor invata" (dupa expresia lui Landtman) tuberculii sa se faca mari si rotunzi dupa cum se doreste. Codrington a semnalat acest obicei si in insulele Banks. "Niciodata nu se cultiva o gradina fara sa se ingroape in pamant pietre pentru a fi siguri de recolta. O bucata de coral ros de apa pe plaja seamana uneori forate mult cu fructele arborelui de paine. Indigenul care gaseste unul ii cunoaste puterea si-l va ingropa la radacina unuia dintre arbori, iar daca recolta va fi buna, este dovada ca piatra se afla in legatura cu spiritul protector al arborelui de paine (interpretarea animista a lui Codrington). Fericitul posesor al acestei pietre consimte, in schimbul unei anumite sume de bani, sa ia de altii pietre cu caracteristici mai putin evidente si sa le puna langa a sa pana ce mana acesteia le va transmite calitatile sale.[26]" in Noua Guinee engleza, dar si in fosta Noua Guinee germana, adeseori a fost remarcat acest obicei. in insula Kiwai, indigenii ingroapa pe plantatii pietre care "invata" tuberculii sa creasca asa cum trebuie. La tribul bakuaua, in momentul semanatului, "dupa invocarea stramosilor si solicitarea sprijinului lor, stapanul campului ingroapa pietrele magice. El le-a primit mostenire de la parintii sai. Si ele sunt reproduceri in piatra ai tuberculilor de taro. Dupa recolta, sunt dezgropate si puse in noua plantatie [...]. Piatra ramane acolo pana la recolta si trebuie sa aiba ca efect cresterea tuberculilor, care vor fi mari si grei.[27]" in acelasi trib s-a vazut cum se recurge la aceeasi actiune simbolica, dar de data aceasta pentru a dauna recoltei de tuberculi. Ea isi atinge scopul provocand o participare prin contact. Un magician vrea sa distruga recolta vecinului sau. "El foloseste o piatra care seamana cu un fruct putred. Efectul acestei pietre va fi ca planta va avea multe foi, dar fara fructe. El va ingropa o piatra alungita la care a atasat un maner; astfel, planta va avea o tulpina inalta, dar fructe mici [...] sau o piatra mare cu doua gauri asemanatoare celor pe care le fac insectele care mananca tuberculii etc.[28]" La Guadalcanal, "mai multi oameni au pietre care seamana cu ignama sau cu tuberculii de taro; ei le ingroapa in gradina pentru a face recoltele sa creasca. Unele dintre aceste pietre, se spune, sunt bucati de vi'ona (spiritele serpilor) pietrificate. Se crede ca celelalte au fost Aceste cateva exemple, la care ne-ar fi foarte usor sa mai adaugam altele asemanatoare, ilustreaza procesul mental care duce la "participarea dirijata". Pietrele-simbol, ingropate pe plantatie comunica tuberculilor calitatile lor de grosime si rotunjime. Cum se realizeaza aceasta participare? Indigenul nu se intreaba. Cu siguranta, el nu concepe aceasta participare ca rezultatul unei inlantuiri de cauze si efecte. Nu este vorba despre o cauzalitate fizica, care ramane oricum neclara in mintea indigenului, chiar si atunci cand ea exista. Or, tocmai aceasta atitudine mentala, indiferenta la conditiile fizice, ii permite sa vada participarea limitata la ceea ce el doreste sa fie. Va fi surprins, socat, inspaimantat daca tuberculii recoltati se vor dovedi a fi la fel de tari ca pietrele, greu de fiert si deci imposibil de consumat? Cand indigenul ingroapa pietrele, el conteaza pe o participare care sa se stabileasca intre ele si taro. Dar nu se indoieste ca ea nu le va conferi calitatile dorite si nu altele. Participarea pe care o realizeaza actiunea lui simbolica este astfel limitata si dirijata. Pe ce se bazeaza increderea lui in aceasta actiune simbolica atat de naiv circumscrisa? Mai intai, oricat de nefiresc ar putea parea, pe experienta. Aceasta, dupa cum am vazut mai devreme, poate fi cu greu separata de credintele traditionale. intotdeauna a auzit spunandu-se ca, daca tuberculii cresc si se rotunjesc, inseamna ca in apropierea lor se afla pietre sacre. Si mai vede ca, an de an, datorita acestui contact, tuberculii cresc si se rotunjesc. Uneori, este adevarat, raman mici si uscati. Dar datorita altei influente, mai puternice, de rau augur de data aceasta. A fost incalcat un tabu important; un vecin invidios a pus gand rau plantatiei [...]. Iar "vracii" nu se vor osteni niciodata sa explice cum a fost posibil ca, in ciuda prezentei pietrelor, recolta a fost compromisa. in al doilea rand - si aici se afla ideea hotaratoare - actiunea simbolica, al carei scop este acela de a realiza o participare limitata, porneste de la aceeasi atitudine mentala pe care am constatat-o la primitivi privind cauzalitatea dirijata, cu alte cuvinte confuzia, in mintea lor, dintre fluiditatea supranaturii cu ordinea precisa a naturii. Otrava pusa in bere nu ucide, dintre toti cei care consuma berea, decat pe victima desemnata. Tot astfel, pietrele ingropate pe plantatie nu comunica tuberculilor decat care trebuie sa fie dimensiunile lor, fara alte calitati. Prin urmare, actiunea simbolica isi atinge scopul in lumea experientei fizice, fara ca primitivii sa-si puna problema compatibilitatii ei cu legile acesteia. Nu doar de ele depinde producerea efectelor. Omul care actioneaza asupra naturii prin simboluri, adica prin participari dirijate, este acelasi om care crede in valoarea experientei mistice si in interventiile puterilor supranaturale in cursul evenimentelor. Experientei mistice a primitivilor se adauga, in egala masura, natura simbolurilor si intrebuintarea lor in practica. Totul laolalta isi gaseste ratiunea de a fi in orientarea gandirii lor, care se manifesta prin categoria afectiva a supranaturalului. * Realizarea unei anumite participari, cu exceptia oricarei alteia, prin intermediul unui simbol, vehicul sau reprezentant al calitatii care se vrea transmisa, echivaleaza cu un transfer al acestei calitati. Cu alte cuvinte, stabilirea acestei participari este producerea asemanatorului prin asemanator. Similia similibus, am vazut mai devreme, este o schema de actiune care se aplica in mod constant printre primitivi, in special in magia lor simpatica. Femeia fertila, de pilda, este un simbol al fecunditatii. Prezenta ei, contactul ei special cu gradina sau cu plantatia are aceasta calitate. Din acelasi motiv, pamantul nu va fi cultivat niciodata de o femeie stearpa. in Uganda, "femeia stearpa, de obicei, este trimisa acasa la parinti de catre sotul ei, pentru ca va impiedica gradina sa dea rod.[31]" - "O femeie stearpa aduce ghinion gradinii; care nu va rodi, in timp ce lucrul unei femei fertile va aduce o recolta bogata.[32]" La banthu (trib ucigas din India), "o femeie stearpa este intotdeauna vazuta ca avand o influenta de rau augur.[33]" La Borneo, in triburile pagane, "femeile au un rol principal in ceremoniile si muncile la cultura la paddy. Barbatii nu au voie decat la defrisat si la cateva munci de la final. Femeile sunt cele care aleg si pastreaza semintele [...]. Se pare ca este simtita in ele o afinitate naturala cu grauntele despre care ele spun ca sunt insarcinate. Uneori, femeile se duc pe campul cu paddy in timpul noptii, la vremea cand plantele incep sa creasca. Ideea este probabil de a face sa creasca propria lor fertilitate sau cea a paddy-ului; dar raman foarte reticente la acest subiect.[34]" La Nias, "un palmier de vin plantat de o femeie da mai multa seva decat daca ar fi fost plantat de un barbat. Faptul ca persoana care planteaza are o influenta asupra bogatiei recoltei reiese si din realitatea ca insularul din Niais nu-si planteaza orezul decat in momentul in care este satul pentru ca, in caz contrar, crede el, ca spicele vor fi goale [...] Si batakii au o credinta asemanatoare. Piperul lor este semanat doar de catre persoane violente si colerice, pentru ca piperul lor sa se faca la fel de puternic si piscator.[35]" in Noua Caledonie, "pe plantatiile de igname se aduc dintii unor batrane; este o vraja pentru a obtine o recolta buna si, cu aceeasi intentie, li se pun craniile in varful unor stalpi.[36]" Aceleasi actiuni simbolice si in africa. La triburile ewe din Togo, "o femeie insarcinata poarta pe cap un sac mic. El contine bucati de igname, de casade, de banane etc., precum si piatra de care se folosesc femeile pentru a macina porumbul [...]. Toate aceste fructe sunt acolo pentru a aminti ca, la fel cum femeia isi poarta fructul, si ceea ce seamana pe camp trebuie sa fie al ei. in Togo, ei ii revin cele mai importante lucrari ale campului.[37]" Ca sa nu luam decat un singur exemplu din America de Sud, la triburile jibaros, "se recunoaste ca exista o stransa conexiune intre femeie si roadele pamantului pe care il cultiva, mai precis, aceeasi ca influenta pe care o are ea asupra animalelor domestice pe care le ingrijeste. Acest lucru este valabil mai ales pentru femeile casatorite. Cand se casatoreste un jibaro si-si intemeiaza un camin, isi lucreaza campul, creste porci si pasari de curte, caini de vanatoare, el incepe prin a celebra o petrecere speciala pentru tanara sa sotie; aceasta petrecere ii procura, intr-un mod misterios, puterea de a-si indeplini noile indatoriri [...]. daca nu se cunoaste semnificatia generala a acestei petreceri, este imposibil sa intelegem ideile jibarosilor privind agricultura.[38]" "in plus, divinitatea Pamantului, la jibarosi, este o femeie, si se crede ca femeile au o influenta speciala, misterioasa, asupra cresterii plantelor cultivate.[39]" Avem, ce este drept, si o marturie contrara relatata de un cercetator excelent. "La triburile ashluslays, la chorotis, doar barbatii pot cultiva pamantului. Semanatul si recoltatul se fac de catre femei si barbati laolalta. Aproape peste tot, gradinaritul si lucrul la camp revin femeilor, deoarece ele aduc pe lume copii. Ele trebuie asadar puse in legatura stransa si frecventa cu pamantul si plantele; ele le transmit fecunditatea lor. P. Gumilla, indignat, le reprosa indienilor ca-si lasa femeile sa lucreze sub soarele arzator, in timp ce ei se odihneau la umbra. Ei ii raspunsera linistiti ca nu pricep: doar femeile, singurele fecunde, ar putea sa asigure fertilitatea gradinilor si a culturilor.[40]" in fine, "papuasii din insula Kiwai transpun aceasta idee in act in cel mai realist mod cu putinta. Pentru a-si face gradinile sa rodeasca si cocotierii sa dea rod bogat si bun, folosesc in operatiile lor magice lichide care provin de la organele genitale ale sotiilor lor sau obiecte impregnate cu aceste lichide.[41]" Sa lasam acum magia agrara care este inepuizabila. Numeroase alte actiuni simbolice au acelasi principiu, in vedere transmiterii sau a comunicarii a unei anumite calitati. Ele stabilesc o participare dirijata, adica limitata la acea singura calitate. Iata cateva exemple, luate din regiunile cele mai diverse, pentru a pune in lumina universalitatea acestei metode la primitivi. De pilda, obtinerea unei calitati ce caracterizeaza intens un animal si care este dorita foarte mult. "Dintre toate vietatile, soimul isi ucide cel mai precis prada. De aceea, daca parintii doresc ca fiul lor sa devina un mare vanator, ei vor coase in hainele baiatului capul sau ghearele unui soim: astfel el va capata calitatile pasarii.[42]" Cel mai adesea, participarea se realizeaza printr-un fel de comuniune, prin actul de a manca si de a bea. Astfel, in imprejurimile Vancouverului, "femeilor sterpe li se da sa bea o infuzie de cuiburi de viespi sau de muste, insecte care se carcaterizeaza prin roirea lor foarte bogata.[43]" in Sud-Estul Australiei, "negrul, mancand grasimea albului, crede ca va primi putere [...]. in general, se crede ca atunci cand doua lucruri sunt asociate, orice putere mistica avuta de unul se va transmite si celuilalt.[44]" Asociate, adica puse in contact in asa fel incat sa participe unul la celalalt; si, in cazul citat de Howitt, participarea este limitata si dirijata. in America de Sud, la triburile kobeua, "exista un soim de dimensiuni mai mici, cu ciocul rosu care sta in preajma plantatiilor si a carui privire, se spune, este atat de patrunzatoare, incat el poate vedea, de la o inaltime mare, viermele de pe pamant. Cand un kobeua prinde un astfel de soim, ii infige taisul in ochi si-si toarna lichidul in ochii lui pentru ca privirea lui sa devina mai ascutita la vanatoare.[45]" in Africa ecuatoriala, pe inaltimile Ogooué, "antilopa osibi, explica un sef bamba, nu apare decat noaptea. in timpul zilei, ea doarme sau rumega, fara sa-si schimbe locul. Acest obicei i-a facut pe indigeni sa o considere simbolul permanentei. Ei sunt convinsi ca toti cei care au consumat impreuna carnea ei, la inaugurarea unui nou sat, nu-l vor mai parasi pentru a se duce sa locuiasca in alta parte.[46]" La fel, in peninsula malaeziana, seful tribului il va impiedica pe fiul sau sa manance carne de cerb de teama sa nu se faca fricos ca acest animal. Africanul nu retine dintre calitatile antilopei decat "perenitatea"; dintre cele ale cerbului, malaezianul nu acorda atentie decat timiditatea. Hranindu-se cu carnea lor, ei nu vor prelua decat aceste calitati. Credinte cu atat mai remarcabile cu cat mentalitatea primitiva, in general, nu se abstractizeaza. Or, acest mod de a asimila doar o singura calitate a unei fiinte prin intermediul unei participari limitate, implica, in mod evident, ca primitivii au separat-o de celelalte in mintea lor.
Dar aceasta abstractizare nu are un caracter logic. Ea nu ajunge la definirea unui concept. Si nu se exprima, cu unele exceptii, prin limbaj, ci, de obicei, prin actiunea simbolica ce realizeaza participarea dorita. Ea este astfel inteleasa intr-un complex in care domina elementele afective. Recunoastem aici modul de a abstractiza propriu mentalitatii primitive. Comparat cu al nostru, el nu pare sa paraseasca planul concretului. Nu asa vom putea intelege procesul mental de la care porneste practica asemanatoare celei ce urmeaza? "Capul unui om important a fost detasat de trup, inainte ca organismul sa se descompuna, si a fost agatat in asa fel incat lichidul sa picure pe o gramada de var pusa special acolo. Se crede ca, de fapt, creierul este locasul intelepciunii, varul o absoarbe pe masura ce creierul se descompune. Fruntile celor ramasi in viata vor fi unse cu varul acesta; in acest mod, ei se vor impregna de intelepciunea persoanei al carui creier s-a scurs pe var.[47]" Un alt exemplu de acest fel de abstractizare implicata intr-un act. Efectul dorit nu este transferul unei calitati, ci a unei stari. Este vorba despre a face in asa fel incat, prin intermediul unei participari, sa se inchida un culoar. "Mi s-a povestit cazul unei femei geloase care, la sfatul unui Voi incheia mai adaugand doua observatii culese din Indonezia de unde reiese clar abstractia caracteristica presupusa de aceasta actiune. "La triburile bas-mori si bare's toradja's, se iau oasele de la o gaina care a murit pe cuibar si se tin tot timpul la sine cat tine calatoria. Datorita calitatii acestor oase, omul care le poarta la el va scapa de toate cauzele mortii cat va dura calatoria. Chiar daca se imbolnaveste sau sta mult departe, nu va putea muri decat la el acasa.[49]" La Celebes, in centru insulei, "cand un barbat vrea sa ia in casatorie pe femeia altuia, ia un fir din mustata unei pisici si unul din cea a unui soarece. Le taie in bucati mici foarte fine si le amesteca cu orezul mancat de cuplu. Vor urma certuri atat de violente intre soti, incat va trebuie sa fie despartiti si atunci instigatorul acestui rau ii va putea cere mana femeii.[50]"
-------------------------------------------------------------------------------- [1] F. G. Speek, The Naskapi, p. 190-191. [2] Ibid., p. 189. [3] Ibid., p. 214-215. [4] Ibid., p. 192. [5] E. W. F. Cninnery, "Notes on the natives of E. Mira and St. Mathias. Territory of New-Guinea", in Anthropological report, II, p. 160. [6] C. E. Fox, The threshold of the Pacific, p. 262. [7] P. L. Bolling, O. M. Cap, Die Bewohnwer des Truk-Inseln, p. 75. [8] A. T. Bryant, A Zulu-English dictionary, p. 548. [9] A. Leroi-Gourhau, La zoologie mythique des Eskimos. La Terre et la Vie, 1937, VII, p. 86. [10] W. E. Roth, "Suerstition, magic and medicine. North Queensland ethnogarphy", in Bulletin, V, no 105. [11] W. E. Roth, "North Queensland ethnogarphy", in Bulletin, VIII, p. 5. [12] M. Leenhardt, Documents néo-calédoniens, p. 475, nota 1. [13] M. Leenhardt, Dictionnaire de la langue houailou, p. 194. Cf. p. 83. [14] Reports of the Cambridge expedition to Torres Straits, V, p. 309-316. [15] Ibid., p. 324-325. [16] J. P. Mills, The Lhota Nagas, p. 168-169. [17] M. Leenhardt, Notes d'ethnologie néo-calédonienne, p. 9-11. [18] Texte Xhosa, tradus de W. Blohm, Baziya. Africa, VIII, p. 524. [19] Mgr Lagae, Les Azande ou Niam-Niams, p. 141. [20] E. E. Evans-Pritchard, Witchcraft, oracles and magic among the Azande, p. P. 208. [21] Ibid., p. 297. [22] Ibid., p. 315. [23] L. Bittremieux, Mayombsch Idioticon, p. 594. [24] Dosar intocmit de administratorul sef Prouteaux. [25] J. P. Mills, The Ao Nagas, p. 242. [26] R. H. Codrington, The Melanesians, 1891, p. 183. [27] R. Neuhauss, Deutsch Neu-Guinea, III, p. 434-435. [28] Ibid., p. 457, citat de Sir James Frazer, Aftermath, p. 47. [29] H. Jan Hogbin, "Mana", in Oceania, VI, 1936, p. 256. [30] M. Leenhardt, Notes d'ethnologie néo-calédonienne, p. 244. [31] J. Roscoe, "Manners and customs of the Boganda", in Journal of the Royal Anthropological Institute, XXXIV, p. 38. [32] Ibid., p. 56. [33] Census of India, 1931, I (III, b), p. 41. [34] Hose si Mac Dougall, Pagan tribes of Borneo, I, p. 111. [35] Kleiweg de Zwaan, Die Heilkunde der Niasser, 1913, p. 171. [36] G. Turner, 19 years in Polynesia, p. 425. [37] C. Spiess, "Zum Kultus und Zauberglauben der Evheer", in Bëssler-Archiv, I, p. 225. [38] R. Karsten, Contributions to the sociology of the Indian tribes of Ecuador, p. 11. [39] Ibid., p. 7. [40] Citat in La mentalité primitive, p. 363. [41] G. Landtman, The Kiwai papuans of Birth New-Guinea, cap. V, p. 70, 81, 90 si passim. [42] Kn. Rasmussen, Neue Menschen, p. 166-167. [43] Fr. Boas, "N. W. Canadian tribes", in Reports of the british association for the advancement of science, 1890, p. 377. [44] A. W. Howitt, The native tribes of S. E. Australia, p. 411. [45] Th. Koch-Crünberg, Zwei Jahre unter des Indianern, II, p. 153. [46] A. Even, "Documents du Musée du Congo belge. Dossier ethnographique", nr. 798, Tervueren, citat de J. Maes, Mythes et légendes sur l'allume-feu des populations du Congo belge. Africa, IX, p. 505-506. [47] J. L. Wilson, Western Africa, p. 393. Citat de F. H. Nassau in Fetichim in West Africa, p. 158-159. [48] D. A. Talbot, Woman's mysteries of a primitive people, p. 22. Citat de Sir James Frazer in Aftermath, p. 286. [49] A. C. Kruyt, "Measa", III, in Bijdragen tot de taal-land-en volkenkunde van Nederlandsch Indië, LXVI, 1920, p. 33. [50] Ibid., p. 83.
|