Atelier de creative writing (5) In cadrul celui de-al cincilea seminar, am analizat tehnica delirului in poemul Marea palida de Paul Paun. A fost semnalata o oarecare tehnica cinematografica, realizata prin fluidizarea imaginilor si prin scurgerea fiecarui vers in versul urmator, prin molipsirea imaginilor una de la alta. Delirul lui Paul Paun, prin amploarea lui (si a poemului Marea palida), iesea, insa, dintr-un tipar exact, asa cum fusese cazul in poemele analizate anterior (apartinând lui Gherasim Luca, Ilarie Voronca, Virgil Teodorescu). Acvatismul poemului putea fi, insa, proiectat si la nivelul tehnicii delirului, prin "inmuierea" imaginilor. Dat fiind ca Marea palida este, in subsidiar, un poem de dragoste, participantilor la seminar li s-a cerut sa produca un poem de dragoste, in versuri lungi, care sa se molipseasca unele pe altele, pe cât posibil cu ajutorul unei tehnici cinematografice, desi nu neaparat. Toate textele obtinute in eprubeta, cum s-ar spune, au produs câte un poem coerent (in sensul delirului, fireste) pe lânga balastul previzibil. Se pare ca poemul lui Paul Paun i-a stimulat vizibil pe participanti. Transcriu aici textele tuturor, dupa ce ele au fost eliberate de balast. Atrag atentia in mod special asupra textelor produse de Andrada Fatu-Tutoveanu, Cristina Chirtes si Lavinia Braniste.
Andrada Fatu-Tutoveanu Scotocesc orasul cu bratele mele taiate din cot intâlnirea aceea dintre apele fetelor noastre goale dintre caii absenti Totul s-a nascut ieri, când am oprit ziua ramasa intre ferestrele ninse de pe bratele scheletului meu. Am construit o ceata-miasma, plouând intre palmele noastre Alerg prin aburul noptilor goale de degetele tale deschise, marsaluind pe pavajele fara ecouri Aproape ca scot din mine cu toate unghiile Carnea albastra pe care-ai uitat-o in subteran Sub lanternele demodate catre golul acela negru Astept sa rasari cu picoarele tale incrucisate din fumul unei tigari pe care nu stiai s-o fumezi, cu bratele balanganindu-se, cu zâmbetul tau de film. Sap dupa tine prin firele parului meu alb cu degetele in tacerea din care nu-mi amintesc nimic, si, totusi, aruncam cu cutite negre de circ si, totusi urlam ca niste paduri curgeau dansurile noastre din miscarile gurilor care urau si zâmbeau printre lamele verzi scoate cu bratele tale de apa incolacita si fugi de zilele pe care mi le dadeai am sa ma preling catre cladirile fara geamuri am sa ma asez in bancile mobilate sumar de liniile trase prea drept in caietul tau Initialele curgeau una in alta in goana aceea speriata a cântecului de seara ca sa mai ravasesti din nou dansul absent de sâmbata seara când cutreier prin toate strazile fara masca Caut cu bratele mele taiate din cot in cosul cu ingeri nehotarâti Bucura-te stând impaiat in galeria ta goala pe când impungi trupurile galbene care inca respira in aerul vid eu cânt fals, linia de tramvai simuleaza muzica clasica a drumurilor pustiite
Cristina Chirtes Zadarnic ascuns indaratul pielii lasate in atârnare esti un casalot in deriva pe apa uscata.
Arunc râzând dupa tine cu urcioare care se frâng in balti rosiatice O pasare trece pe rând prin noi, inspre pestele care ni s-a inecat in sânge.
Ma uit la scurgerea ochilor tai peste obrajii sapati in santuri de cauciuc
imi raspunzi cu un zâmbet de ceara prelinsa in vreme ce eu incerc sa te apar de calul transparent iscat din apele oglinzii.
Cuvintele ni se topesc in helestee intre fecioare vinete agatate de ramurile vreunui copac subacvatic.
Ne apropiem in barci de hârtie care se indeparteaza pe fluvii de lapte.
Lavinia Braniste Dmineata rod masa pe care tu ma scrii Cu dintii Si ochiul de la spate infundându-se in penele din coasta ta. Nu a plouat niciodata mai incet Ca acum. Lacrimile din coltul gurii se gândesc La talpile tale incoltite si la negrul de sub unghiile mele Sub care zace initiala numelui tau.
Cerul a aruncat tot rumegusul din lume, Sa nu aluneci pe pântecele meu inghetat Lustruit de fruntile taietorilor de lemne
imi intind mâinile zgâriate Si buzele crapate de respiratia ta, Iar intre noi, pântecele meu care nu intelege Ca trebuie sa te nasca Si tu care nu intelegi ca eu am pântece.
Mai musc si azi din forcepsul dat de bunica Fiicei pe care mi-ai calcat-o in picioare
Si-ti cresc in continuare degete Cu inele pe care le oferi sotiilor din tine.
Mai trec prin fata ta uneori Când ochiul de la spate se inveleste.
Rares Craiut Despre toate cele vazute si nevazute de la inceperea lumii, Despre verbul care usuca orice intentie umeda, Despre minore si majore, dominante si efemere, despre toti si despre noi, care priveau in alta directie decât a mea, Despre starea de greata si verde a bisericii, Despre puful poligrafiat al antebratului tau care amintea vag mitologia corpului tau, Despre melanjul prelung si greu, dorit si nedorit, Despre covorul pe care misuna toate cele nascute gratuit din diversele noastre intâlniri, Despre degetele mai abile decât ale mele, Despre toate cele verbale si artificiale, Despre uitarea permanenta a dorintei si a raspunsului incarcat, Despre ura (si nu iubirea cum ar crede unii) care ne va ramâne si ne va folosi la pensie
Teofil Pintilie Tu tii parfumul spre albul nesigur al palmei când incep mâinile sa fie pasi in vis bea tu vinul din unghii si lumineaza-mi somnul cu ceara si sânge
Au inceput sa cada din palme aripile, ti-ai asezat dintii pe marginea oglinzii, te-am incercat cu degetul si stiam ca esti.
Te-am strigat intreaga in marginea gurii, pe frunzele din ochi, de ultima umbra si de carne prabusita in abisul ceasului.
Emil Salageanu Mi-as fi dorit sa-ti pot smulge de pe trup pânza de iedera De care-mi lipisem buzele crezând ca esti tu. Luna se scurgea incet pe fiecare frunza crescuta din trupul tau. Siroaie. Poti simti in palme caldura linistii din incapere, din noi. Din coltul ochiului tau o picatura sapa sant in obraz N-am sa am curajul sa-ti smulg cu dintii pânza in care te-nvalui Tu te-ai scurs odata cu picaturile tale de luna Mi-e spaima c-au sa mi se amestece in cap Carnea si gândurile.
Cristina Novac M-adorm in ochi de zi si ceas de umbra, in glezna jupuita a unei amintiri lichide Mi-am rupt un brat si l-am pastrat in coltul inmuiat al ochiului stâng sa imi afund palmele somnambule pâna la cot Cautându-te in raza supurânda a lunii in mar de somn in joc de pietre moi de seara stiu ca-mi vii in doze mici, pitita grijuliu: o frunza stacojie radacina copacului putrezit in vis un vârf de ceara si arlechinul sfâsiat in parti Ti-am presarat mari de ochi nebotezati Si te privesc cum imi surâzi banal Din asternuturi de degete neinflorite Te uit in soapte verzi de mâine si te-amintesc in zvon de rosu vechi
Mirela Balas Culeg din altare aschii din tine plesuve si tocite si din ruginitele pânze gesturi infipte in smalt; doar in placenta, cu tine, respir, când ma-ntorc acelasi cântec suspendat, mângâind aceeasi carare ce duce spre hau; culegând temelia de ceata sorbind, fara plânset, tinctura de sens din orice crapatura de oblon sau de iris, din orice lumina pe care o curge culoarea.
Culeg dintre zaturi anemone ucise cu saruturi, sarcofage bântuite chipul tau incearca sa urce, dar are talpile uscate in marmura; mâinile zimtate ies din macel, alunec prin cheaguri de umbre-alterate si prin perdele de clipire.
Nu rup pelicula de lacrimi iti culeg din nou mirosul si il repun in lemn, in voci lichefiate in tandari rozmarine de vazduh ramâne din tine o dâra de ieri topita in azi sau in alataieri astept sa ma gasesti: nu in albie, nu pe dig, ci intr-o noua placenta, in placenta unsa de tine cu mir, scufundata ea insasi in geamanul pletos, in spargatorul de vise sau de placente, in scârtâitul intrarii in lume
|