Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (10) La al zecelea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost cea a formației Muse (care a luat naștere în 1997, în Marea Britanie, alcătuită fiind din Matthew Bellamy, Chris Wolstenholme și Dominic Howard), cu albumul Origin of Simmetry (2001-2002). Spre deosebire de celelalte întâlniri din cadrul atelierului de scriere creativă pe muzică psihedelică, de data aceasta unul dintre studenții participanți la atelier au propus muzica produsă de formația Muse, caracterizată ca fiind rock progresiv, rock alternativ, indie rock. S-a mizat pe o concentrare pe sound-uri insidioase, trenând obsesiv, și pe schisma vocii principale, trecând spectaculos de la răgușeală și ton grav, la ascuțiș strident. Ruxandra Cesereanu cântecel unghiile ți le-aș tăia cu limba dac-ai ști să fii un dumnezeu mic uns cu ciocolată
Cristina Vidruțiu
Listening and writing
Când căpiază oile e vremea poveștilor la gura cuptorului cu microunde. Papucii pufoși în jurul gleznelor gospodinelor frustrate din cauza tornadei care le-a întrerupt șiroaiele și oftaturile din fața tv-ului decorat cu balerine de porțelan. Puradeii reveniți la foamea cea de toate zilele după cornulețul cu lapte își pironesc ochii pe motanul gras din vecini poposit pe pervazul termopanului colibei lor. Îți mai aduci aminte când te-am îmbrăcat în rugina fierelor prinse de bunicul în vis, fierele alea apărute lângă vănița noastră de plastic după o noapte în care m-am rugat să am noroc să-l întâlnesc în viața asta pe Galoșu - cuceritorul canalelor. Mama zice că mă dă afară. Mai afară de atât unde? Când șobolanii se fac bucăți de plapumă și învățătoarea îți trage în jurul băncii un cerc cu creta. mai afară de atât unde? Genoflexiuni cu creieru nu fac, tătuca spune că trebui să-mi fac bani de buzunar. Banii nu se fac din piatră, unghiile nu cresc din pâine - asta spune bunica. Mai bine mă nășteam atunci fără unghii! Munți de gunoaie escaladați cu ajutorul unor frânghii de aur - asta visez mai nou de când e la modă simbioza asta între lanțurile de aur și ridicarea către cer călcând pe capul vecinului.
Notă:
Sonia-Doris Andraș
Muhammad Ali Baba și cele 100 de portaluri semi-deschise
*Inflamația pârâie în interiorul coconului de gheață ce plutește peste canonul occidental. Rosetta și Faetonul joacă șah din cranii de cristal laminat cu părul roșu de furie ancestrală. *Oh, Imhotep, Imhotep, dă-mi secretul tău! Cât m-ar costa astăzi în lei sud africani o piramidă în trepte de mărime și greutate medie? Mumia grohăia și horcăia despre Mefistofel, purta ținte de tir și lațe nepieptănate din Regatul de Mijloc încoace. Își spunea Mick, sau Brian, nu mai știu. *Vetuța s-a sculat din morți. Era cam supărată. O violase tot satul până la moarte, acum era hotărâtă să nu-i lase să scape nepedepsiți. Așa că s-a deghizat în mercenar mongol și i-a jupuit de vii pe toți, după care s-a oprit la Starbucks pentru un Caramel Frappuccino mediu la 6 Euro jumate. *Uneori mă întreb cine a inventat scotchul. M-aș întoarce în timp și aș lipi un "I bow to thy glory" pe ușa lui Johnnie Walker. *Trei parașutiști și patru parașute stau pe gard și croșetează praz într-un nap. Parașutistul 1 îi spune parașutei 3 că are ochi frumoși. Parașuta 1 începu să plângă și îl împușcă în cap pe Parașutistul 3. *Oameni fără față și pelerine de latex mărșăluiau în tăcere hardcore și pe alocuri punk. Unul din ei ducea Luna, celălalt Turnul. Moartea venea singură pe calul din dotare. O urma îndeaproape Harap Alb aducând lopata cu jăratec. *Am întrebat poetul de șarpele lung de 7 mile. A zâmbit și a spus să-l caut în mina de aur de mătase. *Turnul dansa tango cu Marea Preoteasă, iar Nebunul se întorcea în sud cu bandeonul său iubit. Când a apărut rivalul, Soarele, Zecele de monede a pălmuit Asul de bâte. Atunci Diavolul i-a aruncat pe toți în aer. *Trei plante carnivore nu reușeau să cadă de acord cui îi va reveni musca țețe. După o dezbatere de 3 zile și 3 nopți plus transport, nu s-a ajuns la nici un rezultat și musca și-a făcut bagajele și a plecat în vacanță în Bahamas. etc. Notă:
Lavinia Rogojină raport neoficial. nu poem
C. nu mai face dușuri clocotite Notă:
Valerica Mărginean poem
ieri am iubit somnul cărăbușului fără semne azi mi-am visat pălăria așezată pe ultimul etaj al capului mâine diacriticele sângelui îmi vor zgudui măștile căptușite de prelungiri ale femeii de apă greu de ținut în frâu ieri mireasma din vorbele mari ale celor mici a făcut loc zidului de dinaintea nopții doar când vorbele mici ale celor mari sunt răpuse de obrazul mânjit cu fluturi tăbăciți de un animal mic scos din cutia roz mă ispitesc obsesiile ce-și iau zborul din nisipul amestecat cu diamante azi guma de mestecat lipită pe muchia osului făcea să țâșnească veneția vieții din boabele de struguri negri ai gondolei mâine un câine miop perforează intrarea în copita cerului în care nu se plânge nu se râde azi paradisul din coji de nucă poartă mănuși albe și negre ca pe tabla de șah ieri bărbatul cu picioare japoneze intrat pe ușa din spate mă lăsa să-i ating ceafa cu degetele albe doar când asculta refrenul din nopțile în care îl mușca sărutul ploii azi ți-ai dus spre ochiul care râde o floare transparentă cu petale ce cad precum corpul tău și al meu atârnat de-un pantof cu tocul sfărâmat am luat în grabă liftul pentru a ajunge la dulapul budist în care ți-am păstrat văzul într-o sticluță cu lichid roșu din care am sa beau când voi fi cercetător la institutul de studiere a cicatricilor dintre viață și moarte de dincolo de viață de dincolo de moarte sau din viață și din moarte sau cum vrei tu și ieri și azi am adus panglici ca laude și jertfe maladiei tale intrate în cursa cu obstacole verzi să vă dezvălui un secret acum uite-așa am primit magna cum laude cu o teză de doctorat despre ,eternitatea și unitatea și consubstanțialitatea intelectului cu pasiunea și cu voința și cu obsesia și cu sexul și cu maladia și cu tot ce vreți voi a înțeleptului meu iubit cu chip de ursuleț sfios și armonios cântând din liră
Notă:
Această poezie mizează pe imagini ale spaimei, angoasei împinsă până la delir,spaimele se ascund sub forma diverselor scene halucinante. Fiecare scenă e o mască așezată subtil pe fețele contrastante ale unor spaime de orice fel, acestea în loc să fie exorcizate sunt înlocuite cu diferite suprapuneri de măști.
|