Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (4)

             La al patrulea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost Genesis (formaţie creată în 1967) cu albumul The Lamb Lies Down on Broadway (1974). Asemenea formaţiilor anterioare, calificativul pus acestei muzici a fost acela de rock progresiv, rock simfonic şi, mai rar, acela de rock psihedelic. Muzica formaţiei Genesis (mai ales în perioada de apogeu dominată de vocea şi teatralitatea lui Peter Gabriel) mizează pe aranjamente complexe, influenţate de muzica clasică şi de jazz. Mai jos prezint textele comise de studenţi pe muzica formaţiei Genesis, specificând faptul că, şi în acest caz, participanţii (doar cinci, mult mai puţini ca de obicei) au fost solicitaţi să explice în scurte note (la sfârşitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă. Spre deosebire de celelalte trei întâlniri experimentale din cadrul atelierului, de data aceasta am prezentat, concis, şi subiectul destul de controversat al dublului album The Lamb Lies Down on Broadway: călătoria unui tânăr portorican prin metropola newyorkeză şi felul în care el receptează oraşul tentacular, ca pe o aventură parareală, în cadrul căreia i se ivesc în cale fel de fel de personaje ciudate. Este posibil ca nararea succintă a subiectului dublului album audiat să fi influenţat textele produse.

Lavinia Rogojină
Poveşti în oraş

nu există nici alfa nici omega
au fost răstignite în guri cu salivă
mestecate flămând
au sângerat buze au durut dinţi au curs puroaie
putrezind fără înţeles
totul se întâmplă -între-
fără a fost odată şi punct
în oraş
degete ţinându-se de mână
mâini de trup
trupuri de suflet
merg împletindu-se pe linia galbenă de şarpe
ce iese şi intră în pământ
calcă pe visuri de piatră sfărâmată în cuburi perfecte
ultimele lumini în ochii de ciocolată
degetele se rup din mână şi traversează
ferindu-se de roţile cu carcasă
în drum degete cusute în alte mâini
mâini legate de trupuri îşi zâmbesc
degetele rupte umblă haihui
înotând prin bălţile cu gânduri ofilite
prinse în gumă
mâna lăsată lângă lumina de roşu sau verde
se-ntoarce cu spatele la animalul leneş
lăsându-l în urmă
luminile din ochii de ciocolată se aprind
explodează în întuneric
lăsând urme de cometă pe linia galbenă
grămezi de oglinzi fermecate
nu mai ştiu să vorbească despre frumuseţe sau fericire
se uită prin tine
când îţi mai arunci profilul în ele
silueta unui palton picurat
degetele rupte cântă într-un subsol umed
altundeva o mână lipită de o oglindă fermecată
visează că ascultă
în oraş
degete mâini trupuri suflete
se plimbă

Notă:
Poveşti în oraş a început de la povestea albumului, urmărind însă alte trupuri. Multe din versurile pe care le-am scris au fost un fel de subtitrare la imaginile sustrase din muzică pe care am încercat să le integrez şi să le leg în poezie.

Cristina Vidruţiu
Listening and Writing

Să fii clovnul din cerul gurii
unei mări prinse
deasupra dopului muşcat de vană
Culcuşul cireşelor scufundate
în aluatul pielii
Tocurile mucede din geam
reflectă luminile farurilor
pe blana pisicii
Îmi place să scrâşnesc din dinţi
mai mult decât să mă uit prin ochii tăi
dincoace de borna kilometrului 0
Capul îmblănit de amintiri se rostogoleşte
mai greu pe scări dacă i se răstignesc pleoapele
cu acele cuvintelor stoarse de jar
Zâmbetele se nasc în ochi şi pier pe buze
Căruciorului fără roţi, perdelei fără franjuri
mâinilor fără degete li se pare că oamenii sunt o poveste
chiar şi atunci când sunt îngropaţi în tunele
de cârtiţă din care urlă după mamele lor
Un marş de elefanţi pe creierul chircit
sub crengile copacilor desenaţi cu cretă colorată
împăturesc măsuţa de cafea sub ochiul lor
Îmi întind blugii la uscat pe sfoara
cordonului ombilical
Bizonii măcinati în pielea hainei
scârţâie sub arcuşul ploii
Întinsă pe un câmp de grâu pătat
de florile macilor sălbatici mă regăsesc:
o minge de vinişoare roase de vreme
Clapete moi de carne stinse într-un pahar cu vin
Sub tălpi pământul, sub piele sângele
Un şir de chinezi clipind deasupra gongului
din penele raţelor, rânjind către dragon
Vântul şi valurile muşcă din nisipul scoicilor
înălţate până la genunchii copiilor cu ochii
ascunşi sub pălăriuţele ciupercilor

Notă:
Datorită muzicii, am experimentat o stare de plutire opusă concentrării în care sunetele şi ritmul se transformau în imagini. Scufundarea nefocalizată în sunete şi ignorarea versurilor mi-a permis să vizualizez mai bine decât în cazurile în care mă concentram asupra unei secvenţe. Deşi fragmentar, textul scris are ca element de coeziune ritmul care suferă un proces de intensificare: picătura de ploaie, marşul, tornada.

Valerica Mărginean
(fără titlu)

borcanul obscur de dulceaţă amăruie ascunde sensul
printre cuplurile de cârtiţe mucegăite
mă obosesc degetele lacome din hârtia orbitoare
sub nivelul plânsului un diavol simpatic visează
piatra de jad din dansul disperării
mă ajută să-mi ronţăi obsesia de zi şi de noapte
s-o fac cocoloş în rezervaţia mea de fiinţe fără sex
s-o piaptăn s-o dezmierd să-i surâd
să-i cânt o elegie s-o iubesc
însă ea fuge se miorlăie cu sfinţenie
aruncând în mine nebuna
cu bucăţi mari de senzualitate expirată
omul cu portocale îşi ţine esofagul contradictoriu
în pumnul deschis de la mâna stângă
fură cu elan abdomenul diamantului roşu
din pendulul privirii stricate
nu există cauză nu există efect
nu există cauză a efectului
nu există efect al cauzei
te întreb ce sunt toate astea
dar mâna mascată a lirei adulmecă
frunzele mele profanate de otrava sinelui
umbrele multiplicate asistă la scena flautului
prin tunelul smoalei se arde-un savant săltăreţ
se ard liliachii peruci de îngeri decăzuţi
căci doar eu vreau să fiu biscuitele primordial
din hrana sfântă a zeilor tăi

 Notă:
 De data aceasta formula folosită a fost a Turnului Babel, pe care încerc să-l urc, dar pe măsură ce-l urc acesta se înalţă sau rămâne acelaşi, dându-mi impresia că de fapt nici nu urc, nici nu cobor (nu înaintez deloc), rămân la acelaşi nivel. Fiecare impresie de urcare sau de coborâre corespunde unei imagini create.

Valentin Moldovan
hai-hui

teatrul îţi oglindeşte filamentul ars
tu şi cu îngrijitorul v-aţi îmbătat cu fantome
fosforescenţa lor mentolată v-a furnicat buzele cu lentile de contact
ca să auziţi şi voi cum trosneşte şira spinării a peliculei
cum imaginilor traforate le cresc flori carnivore pe margini
şi covorul roşu limba căpcăunului woody
e un crater tapetat cu rolurile lor
afişe confecţionate din arcuri furibunde
v-ar fi hăcuit în batoane şi drajeuri
de n-ar fi fost mărgelele mele în care să plutească fară întoarcere
haideţi vin scaune cu păianjeni împletiţi în lasouri
aruncă în noi cu cioburi neterminate pentru pianină mecanică
teatrul îţi taie filamentul ars
uite vata purpurie umplutura ta cu litere schizo
încalecă pe unicornul câştigat ieri
ştii la concursul ăla cine mestecă mai mult din ursuleţul lui
zgârie-nori travestiţi stele ruginite localuri astmatice
babilonii pe muchie de cuţit
stupi în transă cibernetică
unicornului îi cad arbori de sequoia şi nuferi
avem vâslele inconştientului în palme
străbatem seve picurate de zori în sus
mereu în sus râuri învolburate ale pluşului
vedem copii ce sorb din ceaiul somnului alături de noi

Notă:
Acest poem a fost scris pe muzica celor de la Genesis. Structura poemului şi diferitele imagini statice sau în mişcare au depins de ritmurile când alerte, când lente sau jucauşe din piese. Pe ritmuri moi, întâmplările din povestea aceasta (a unui copil cu un urs de pluş târât după el prin marele oraş) sunt oarecum statice sau descriptive, într-o oarecare stare de tensiune, şi apoi devin active, pe un ritm alert (de exemplu, se vorbeşte despre staruri şi apoi acestea i-ar fi hăcuit pe băiat şi îngrijitor dacă ursuleţul nu i-ar fi ferit de pericol). Tema poemului a fost inspirată şi de muzica în sine, dar şi de unele versuri care mi-au rămas în minte şi pe care le-am auzit clar în timp ce scriam.