Atelier de creative writing pe muzică psihedelică (7)
La al șaptelea atelier de scriere creativă din seria III, muzica propusă spre audiere a fost cea a formației The Doors (care a luat naștere în 1965). Nu am oferit spre audiere un album anume, din cele șase scoase de formație, ci am compilat un potpuriu cu câte una sau două melodii de pe albumele The Doors, Strange Days, Waiting for the Sun, The Soft Parade, Morrison Hotel, L.A. Woman. Am mizat atât pe vocea specială a lui Jim Morrison (în câteva din sonoritățile sale extravagante: The End, Break on Through to the Other Side, Riders on the Storm, The Soft Parade etc.), cât și pe intenționalitatea întregii formații de a apela la o formulă rebelă de dereglare psihedelică a simțurilor (deloc în zadar numele formației fiind împrumutat de la Aldous Huxley și a sa The Doors of Perception, care Huxley, la rândul său, împrumutase formula cu pricina dintr-un poem al lui William Blake). Nu am insistat, totuși, asupra felului în care Jim Morrison a apelat la droguri, practicând, uneori, pe scenă, din această pricină, secvențe exhibiționiste riscante. Mai jos prezint textele comise de studenți pe muzica formației The Doors, specificând faptul că, și în acest caz, participanții au fost solicitați să explice în scurte note (la sfârșitul textului produs) felul în care au izbutit sau nu să se concentreze pe muzica respectivă.

Sonia Doris Andraș
Prophete Swing
Viva la relativity striga nebunul.
Viva Las Vegas, răspunse Elvis.
Trei cai tricolori zburau în cerc
Și cădeau în sânge și organe putrezite
Ființa behemoților se scurgea încet
Din lanuri de porumb săreau ursuleți
Toți sunt down și down sunt toți!
E nebun, e nebun, e nebun!
Strigau toți și aruncau cu bani.
El continua să strige în limba lui
Vishnula la la...
E nebun, e nebun, e nebun!
Mi-era frică Umbre de tot felul mă înconjurau, mă atacau
Douăzeci de ciocane fugeau după mine.
Eu sunt zeul vostru, închinați-vă gloriei mele!
Nu vă împotriviți, vă aduc un mesaj de dincolo.
Veți arde cu toții la foc mic.
Visele vi se vor nărui.
Armatele iadului vor veni
Vor rade totul în cale
Pe voi vă vor transforma în broaște.
Ascultați-mă și pocăiți-vă!
Nu mai zbierați, nu mai șoptiți!
Nu mai muriți, nu vă mai nașteți!
Ascultați profetul!
Nu-l ignorați! E nebun!
E nebun, e nebun, e nebun!
Strigau toți și aruncau cu păr de țap negru.
În pas de step profetul cu pălărie și costum
de culoare albă și dungi negre
Își legăna bastonul și omora câte o dansatoare.
Gotta dance! Gotta dance!
Gotta die!
Mulțimile se agitau, cântau și ele.
Profetul bătu cu bastonul în cuier
Apăru vagabondul, frișca, drujbele.
Caii mușcau din timp și spațiu
Turnul ardea în flăcări șubrezite
Speriați de foc, oamenii se aruncau în groapa cu șerpi.
Anaconda se încolăcea în jurul profetului
Și îi promitea Zanzibarul în schimbul vieții.
Sufletul nu-mi trebuie, e o chestiune răsuflată.
Vreau viața ta cu frișcă și Grasă de Cotnari.
femei verzi cântând imnuri argintii
urcau în turn să atingă soarele
ciorchini de fluturi se părăseau între ei
kilometri de lanuri de floarea lunii băteau măsura
ortografia apocalipsei se pierdea
fugărită de femei cu năframe și
flori de cactus de Bruxelles
sistemul unui jos de prăpastie
ușile, ușile, așa să v-ajute Dumnezeu
cred ca exiști, știu că ești aici la
kilogram, la litru în mine și în tine
ah, stăpâne nu mă uita, eu sunt tot
ah, eu sunt zeul vostru!
Nu fugiți, nu fugiți, nu fugiți!
E nebun, e nebun, e nebun!
Strigau toți și aruncau cu scaune.
trâmbițele armatei negre se auzeau din nori
heruvimi și diavoli deopotrivă
incantau imnul muzei-regină
salvați copiii, salvați copiii!
islamul căzu primul, apoi bairamul
sumerul, tanzania, armenia
tancurile călcau mările în
hora timpului prăjit
e el!
e el!
nebunul!
da, e el!
Notă:
M-am concentrat destul de bine pe muzică, în afara faptului că mă gândeam serios la dansuri indiene cu tot tacâmul.
Cristina Vidruțiu
Listening and writing
Să te trezești că habar n-ai dacă ești în picioare sau pe jos, că azi o fi mâine sau ieri față de momentu în care ghemuit într-un tufiș de mure ți-ai promis că o să prinzi pisica din vecini și o să o bagi în lada cu cărțile colorate de povești pentru ca să dezghioace rozătorii născuți pe grâul bunicului mort ca toți bunicii într-un război a cărui importanță n-o mai știe nici poștășița cu 5 copii neșcolarizați, nici preotu hirotonisit în biserica nouă acoperită cu paie și ticsită de babe până la refuz.
Când mă culegi de pe jos mi se întâmplă să rămân acolo chiar și după ce m-ai ridicat și mi-ai înfășat ochii într-o pieliță de rugină moștenită din vremea bunicii și păstrată cu sfințenie pe capacul borcanului cu dulceață de lângă patul nostru.
Actul de a-i croi copilului una când se rățoiește la vecina pensionară fostă profesoară de matematică, fostă premiantă, fostă, răsfostă, dar totuși încă actuală scorpie cu impresii de balerină și brățări din oase de balenă la picioare, se justifică prin deducția cea mai economică: dacă ăsta micu, tornada ambulantă, rămâne de căruță, fără cai la matematică, bătrânica o să-i dea niște meditații la prețul de la reducerile din toamnă când pentru o pereche de șlapi dădeai 5 borcane de iaurt de ăla scump primit de la nepoatele venite în vizită la casa găinii care făcea într-o vreme ouă de aur și iepurași de ciocolată. Numai că toate minunile țin până stingi televizoru.. după nota la electricitate îți produce o iluminare definitivă astfel încât ajungi să te muți cu mama și soacra în beciul nepotului de unde timid la ocazii festive o să lasi radioul să se audă ca să acoperi din clipocitul sunetului mâzgos care ți se depune pe viață, pe viața pe care tu ai impresia că ai trăit-o când de fapt n-ai făcut altceva decât să schimbi găurile: din beci în pod, din pod în drum, din drum sub mașină și dacă ai noroc iar într-o gaură aproape de cineva care a fost probabil cândva în mai multe locuri decât ține în timpul vieții: în beci, în pod, în drum, în canal, în container, în pădure.
Fluturii fac curse între pleoapele celor adormiți pentru ca să fure culorile din visele eclozate la umbra genelor de ieri.
Notă:
Mi-a fost greu să mă concentrez datorită unei prea bune dispoziții; acesta este motivul pentru care textul rezultat este jucăuș, copilăresc, simplu. Muzica a stimulat, de asemenea, un flux fragmentar de gânduri ludice care hoinăresc fără vreun scop anume. Fiecare dintre paragrafe corespunde unei bucăți muzicale.
Marius Conkan
șopârla cu rochiță și ochelari poftește carnea unui sodomit
și bere cât pentru un cal
m-a îndulcit cu un strop de tămâie mi-a scos dinții și m-a ras în cap
m-a rujat ca pe-o fată bătrână și mi-a înfundat în gură un nap
m-a încălțat cu pantofiori și mi-a pus unghii false
de pe vremea când ea cocheta cu bărbatul ei decedat
m-a învățat să scot un limboc de șopârlă de să sperie toți masculii pe stradă
pielea verde nu mi-a fost niciodată nici mustața n-o lăsam să se vadă
șopârla cu rochiță și ochelari m-a transformat în fetiță vegetariană
nu cumva să poftesc și eu carnea vreunui sodomit
mă plăcea mai ales pentru scrisul meu născut prin cezariană
și pentru alte măgării de nepovestit
am stat împreună până când șopârla a murit de diabet
nu mai port unghii false și nici pantofi lăcuiți
ras în cap scriu doar nebunii pentru cei sodomiți
gluma asta mi-a spus-o odată unul ce-și căuta calul pierdut la mine prin casă
un cal care bea multă bere poartă ochelari și rochiță
ce-i drept omul era o fetiță și scotea un limboc de să sperie orice jivină
încă miros a tămâie și rujul nu mi s-a dus
par o șopârlă de plastilină îndrăgostită de carnea unui sodomit
nu cred însă că sunt magician
fetiței mele n-o să-i scot dinții și n-o să-i înfund în gură un nap
o las să spună gluma mai departe
Notă:
Nu m-am putut concentra suficient pe The Doors și din cauza momentului haios de dinainte de a scrie (am făcut poze cu participanții la atelier, veniți îmbrăcați ca-n perioada hippie). Am stors muzica de anumite substraturi absurde, pe care le-am inserat apoi în poezie.
Valerica Mărginean
destăinuiri pentru adormit demenții
în loc să guste din visele orașului disecat
canibalul în lesă maro preferă să cânte la pian
mistuirea grețoasă a viciului dement
destrămarea infamă înghite singurătatea șifonată
de radăcinile senzualității ce-și purtau coronițele de carton de-a lungul cascadelor
voi de ce mușcați unghia deșirată de sub mantaua de oase
de ce rupeți supapa durerii din aroma ochilor împușcați ai rândunicii
iar plâng nu l-am văzut pe scribul paradisului
distrugând zdrențele frunzelor de adormit râsul nevrotic
nici perlele ce ating stofele visului deșirate
în toată spendoarea fățișă a somnului pervers
acum se alege mortul sublim al lumii
și-un vrăjitor desculț îmbrăcat în lemn
ei vor întinde fericirea pe umerii rezemați de cutia cu bomboane
săgețile din mâinile strânse ale statuii din hârtie creponată vindecă rănile
și adună algele ce pier în focul dulce al pleoapelor înnegrite
caii glorioși ai mării rumegă spasmele din bucăți de zahăr ars
prin burta încărunțită a ultimelor blesteme
țiganii vărgați strănută melancolici
urechilor voastre teoretice le-au căzut
până și dinții de vânzare din visele albe
lipite pe vitrina amintirilor putrede
văd iar sclipirea isterică a iubitului legat de raftul bibliotecii
n-am știut că înainte ca sugativa morții să absoarbă cerneala vieții
ți-ai torturat și ți-ai dus la vulcanizat rafinatele obsesii în formol
iar și iar ai scuipat ca un scelerat
când ți-am tăiat cu foarfeca secretele necoapte încă.
Notă:
Conceptul-cheie care mi-a inspirat această poezie a fost cuvântul ,,coșmar", având ca temă nebunia ca fantasmă și vis, în care halucinațiile se îmbină cu stări diferite și reveniri la realitate. M-am văzut în ipostaza unei asistente medicale la ospiciu care trebuie să le aplice pacienților diverse terapii, dar în tot acest timp, ea înnebunește, ajungând să le vorbească acestora într-un limbaj nevrotic, de criză, de anxietate. Poezia este o invitație de continuare a fantasmei, adresându-se spiritului imaginar al cititorului.
Lavinia Rogojină
(fără titlu)
saturnian prăbușit în lume
timp pierdut încercând să fii
tu
jocul n-avea reguli
te-au mințit
ți-au întins venele până s-au rupt
deșirându-se ca visele atinse de soare
îți plăceau jocurile
te-ai pierdut în torentul lor
plângând cu regulile-n mână
ucigându-le chiar tu
într-un pumn înfuriat
de multe ori mi-ai spus că
ai vrea să cunoști un singur cuvânt
niciodată nu l-ai rostit
e doar al tău
cu el ai plecat din lume
era doar un alt joc
Notă:
Nu m-am putut concentra absolut deloc. Cercul creat de câțiva dintre noi, în mod involuntar, m-a deranjat. A fost un cerc claustrofob. Mi-a lipsit muzica și izolarea. Am improvizat lamentabil, încercând să adun cuvinte.
Valentin Moldovan
(fără titlu)
e ultimul meu concert
imagini din fum aromat de chitară
electrizează oul microfon
luminile îmi construiesc în spate o piramidă
cu piranha ce urcă și coboară pe vertebre
e bine că în păr mai am încă zâmbetele pașilor
le-am primit când am mușcat din inima unei note
era cu umplutură de ciocolată și brandy
și ambrozia mi s-a prelins pe piept
mi-au înmugurit corzi
pe care mai apoi le-am folosit
să leg pantofii visului nostru
s-a prelins pe cravată pe curea
cu lasoul ăsta am intrat pe la fiecare din voi
ne-am drogat cu dansuri irlandeze
un buchet de tăciuni îmi crește sub fiecare unghie
așa pot să vă culeg și
cu apusul scrâșnind în oglinzi
putem să fredonăm umbra scenei
am făcut-o din isteriile voastre bătute în cuie
aveți mare grijă cum șerpuiți pe pista asta de chipuri
ar putea să se deschidă o trapă
și o clepsidră piromană să vă exileze pe soarele gol
să nu mai aveți încredere în măruntaiele voastre
rulează pe niște mori de vânt
și macină avortonul muzical insula de sub pleoape
pe autostrada asta clipicioasă când furtuna vitrinelor
vă arată calea
Notă:
Acest poem a fost scris pe muzica celor de la The Doors. Mi i-am imaginat pe toți la concertul lor de adio, unde trebuia neapărat să ne dăruiască sufletul lor prin muzică. Fiind cu toții (spectatorii și componenții trupei) extaziați - din motive lesne de ghicit -, ne-am imaginat luminile și sunetele că plăsmuiesc un decor suprarealist, exact în ton cu concertul. Iubeam și îi aduceam ofrande scenei pe care i-am văzut de atâtea ori. Odată "băuți" sau "sorbiți de toți", s-a deschis Trapa și ei au dispărut, în același moment cu ultimul clic al casetofonului.
|