Suzana Lungu şi Cristina Vidruţiu

Tabăra de scriere creativă O mie şi una de nopţi

Port Cultural Cetate, iulie 2009 

   În perioada 5-17 iulie, sub îndrumarea Ruxandrei Cesereanu, s-a desfăşurat la Portul Cultural Cetate cu sprijinul poetului Mircea Dinescu şi a Mariei Dinescu, tabăra de scriere creativă O mie şi una de nopţi. Unul dintre cele mai recente proiecte ale Centrului de Cercetare a Imaginarului Phantasma, din Cluj, workshopul a avut ca punct de plecare poveştile Şeherezadei, propunându-şi să dezvolte personaje şi istorisiri abandonate în textul original. Provocarea a constat pe de o parte în a însuşi ritualul şi constantele stilistice ale povestaşilor de odinioară, iar  pe de alta în a concura virtuozitatea şi fantezia acestora, păstrând bineînţeles decorul şi cutumele lumii arabe. Procesul de adaptare, care a durat mai mult de un an a reprezentat pentru mulţi o provocare atât din punctul de vedere al limbajului cât şi din cel al limitărilor creative.

   Poveştile scrise de fiecare au alternat cu poveştile scrise la mai multe mâini sau colective şi fiecare dintre acestea a fost supusă unei analize riguroase finalizată cu discuţiile şi corecturile de rigoare. Numărul participanţilor a variat pe parcursul atelierului însă cei care s-au regăsit la finalul experimentului, în număr de 12, au reuşit să treacă peste dificultăţile tehnice şi observaţiile inerente pentru a ajunge la o coeziune atât a scriiturii cât şi a grupului. Printre aceştia ca povestitori încercaţi s-au aflat, cum se ştie, Ruxandra Cesereanu şi Bogdan Papacostea, cel din urmă redactor-şef al revistei Tomis.

    Ambientul în care s-a produs ultimul ciclu de istorisiri a fost fermecătoarea moşie dunăreană Port Cetate, situată la graniţa cu Bulgaria şi cunoscuta îndeobşte pentru generoasa găzduire oferită anual diverselor workshopuri. Înger Parc, alternativa turistică dinesciană, cu ale sale sculpturi şi repere nostalgice, a reprezentat pentru povestaşii ad-hoc ceea ce portul Bassrei va fi însemnat pentru cei din vechime. Mansarda conacului, pontonul, sania acum lipsită de cai ori treptele spre Dunăre au fost locurile preferate pentru încropirea raţiei zilnice de poveşti, care, astfel inspirate s-au dovedit a fi printre cele mai izbutite ale atelierului.

    Pentru a pătrunde şi mai adânc în atmosfera celor O mie şi una de nopţi, şi mai cu seamă în cea culinară, povestaşii au fost haiduceşte ospătaţi: limba cu castraveţi şi măsline care a sporit limbuţenia firească a mult-cârtitorilor, ori somnul uriaş (de 60 kg) la proţap, servit pe furtună, întovărăşit de muzica lăutărească, sau spuma de vişine ce ducea cu gândul la şerbeturile şi zumaricalele cofetarilor din sukul arăbesc de odinioară şi, să nu uităm, sultanele-plăcinte care şi-au croit cale până în poveştile degustătorilor. Păcăliţi de meşteşugitele vorbe ale povestaşei-dintâi (R.C.) să aştepte friptura din şarpe de Dunăre, aspiranţii deprinşi cu traiul bun au trebuit să se mulţumească cu alternativa mai puţin exotică a slăninuţei afumate şi fierte în vin. Carafe dintr-acesta, fie el chihlimbariu ori roşu aprins, le-au fost oferite musafirilor deopotrivă cu reprezentaţiile fanfarei olteneşti.

    O nouă păcăleală (se vede că pe unde se adună ţesătorii de cuvinte, nu lipsesc nici poznele) a fost omleta din ou de struţ. Şi ca să nu rămână doar cu farsa, ucenicii au cerut să vadă cu ochii lor cei şase struţi care, suferinzi de căldură, s-au arătat în cel mai bun caz indiferenţi la flashurile vizitatorilor. O altă excursie a fost cea la Calafat, de astă dată în număr restrâns (restul fiind pesemne la curent cu avertizarea de caniculă), unde s-au căutat şi s-au putut vedea cartierul boieresc ori portul. Bulgaria s-a dovedit deopotrivă aproape şi departe, căci râvnita vizită a Vidinului nu s-a putut face din motive organizatorice (iar de înotat nu s-au încumetat nici cei mai doritori).

    Povestaşii au avut la rândul lor oaspeţi, deoarece în scurt timp au apărut şi câţiva jurnalişti interesaţi de experimentul literar de pe malul Dunării. Şi astfel s-au trezit că le sunt înregistrate, ca sunete de fundal, pe lângă interviurile cuvenite, chiar escapadele la dude, scăldatul în Dunăre, cântările la chitară şi, de ce nu, clickul expressorului. Cu toate că ar fi râvnit mai degrabă la anonimatul istorisitorilor din Damasc, cei noi nu au avut ce face şi au trebuit să strângă telegenic din ochi pe când lumina camerei de filmat se oprea asupra lor.

   Sesiunile de lectură şi discuţiile surprinse de obiectiv au expus câteva dintre rezultatele orelor petrecute scriind, activitate care a ocupat o bună parte a zilelor petrecute la Cetate. După repartizarea subiectelor, dimineaţa era mai întotdeauna alocată scrisului, după-amiaza urmând a fi analizate poveştile rezultate. Imaginaţia participanţilor ticluia iar şi iar noi păţanii pentru negustorii, sultanii, cadânele, cămilele, piticii şi efriţii a căror soartă le fusese încredinţată. Câteva dintre cele mai reuşite poveşti au fost citite în ultima seară chiar gazdelor. Acestea deopotrivă cu altele de seama lor vor fi pesemne publicate pe viitor într-o carte.

   Cât despre întoarcerea acasă a istorisitorilor şi aceasta a fost de poveste, căci pe lângă că abia prinseră trenul din Bucureşti, acesta se opri îndată fiind tras semnalul de alarmă, pentru ca la Braşov să ia foc şi locomotiva. Cu toate aceste mărunte neajunsuri nu ai fi putut ghici urmă de nemulţumire pe feţele împricinaţilor, căci amintirile, mai cu seamă culinare, îi ţinură ocupaţi într-atât încât uitară de întârzierea de două ore a carpetei zburătoare autohtone ce se întorcea din tărâmurile închipuite ale celor O mie şi una de nopţi către Cluj.