Valentin Moldovan

Minunatul popas în Oaza Desfătărilor

sau despre îngeri şi povestaşi

     Ieşeam din cuptorul încins. Încă nu ştiam sigur pe ce lume eram. Poate ne aflam cu toţii într-o fotografie sepia, dar nuanţele de negru, gri, galben şi portocaliu se întrepătrundeau. Obiectele se învârteau pe loc, iar casa din faţa noastră, ţinută în braţe de doi uriaşi cu bărbi verzi, gângurea un cântec. Şontâc-şontâc, după ce făcurăm cunoştinţă cu gazdele zâmbitoare, care se iviră dintr-un iaz înconjurat de sălcii, intrarăm în casă. Pianul, gramofonul, trompeta, soba, oglinda, bostanul aveau pe buze acelaşi cântec de bun-venit. În faţa noastră doi îngeri vegheau poarta ce ducea la bucătărie. Miresmele care veneau de acolo ne învăluiau. Am clipit din ochi şi.ne-am trezit. Eram în Oaza Desfătărilor. Cam aşa arată conacul de la Polul Cultural Cetatea girat de Maria şi Mircea Dinescu, unde atelierul de proză 1001 de zile şi de nopţi, gândit şi legiuit de Ruxandra Cesereanu (de un an şi jumătate încoace, cu studenţii de la Facultatea de Litere), a fost găzduit cu generozitate între 6-16 iulie 2009.

     După ce ne-am luat în primire camerele şi ne-am obişnuit cu ceilalţi îngeri de pe malul Dunării, cu tractorul, sania şi carul vechi de cine ştie când, după ce am admirat mozaicul din gresie colorată şi grinzile masive de lemn din hambarul restaurat, am purces spre coperişul lumii, mansarda. Cu tobe africane, vase pictate din lut, o masă joasă, sculptată şi perne moi, colorate,  acest loc chiar era desprins din cele 1001 de nopţi. Ne aştepta, ne îmbia să scriem, să citim şi să ascultăm poveşti. Dar mai întâi, să ne prezentăm.

     Suntem un grup pestriţ de povestaşi, zece la număr, călăuziţi şi povăţuiţi de o vrăjitoare, călători prin Psihedelic şi Fantastic. Am poposit şi în lumea celor 1001 de nopţi, pentru că minunatele pilde şi istorisiri ale Şeherezadei au ajuns la urechile noastre. Iar noi, spre a-i mulţumi şi a o cinsti, am vrut să o ajutăm. De la o vreme, Şeherezada se simţea mai ostenită, şi, ca nu cumva să adoarmă şi să fie osândită de califul Şahriar, sau să nu mai aibă alte poveşti de spus, am pus-o pe Doniazada, sora mezină, să o vegheze tainic. I-am dat mezinei o sclavă, pe Raşazada, care se ducea în suk (în târg) să culeagă istorisiri cât mai alese, ca să i le spună apoi şi stăpânei sale, Doniazada. Dar de la o vreme, apăru şi fratele califului, regele Şahzaman, pe care cele două fecioare îl întâlniră în căutările lor după poveşti, şi îl primiră alături de ele să asculte şi să istorisească şi el, la rându-i.

       Astfel, am creat din cerneală şi hârtie alte personaje şi întâmplări, după priceperea noastră de povestaşi în ucenicie. Nu a fost uşor, iar primele încercări au fost mai mult sau mai puţin izbutite. Apoi, însă, ele s-au înşirat una după alta, şi, încet, am devenit mai siguri pe noi şi puţin mai înţelepţi după fiecare dintre ele. Ne-am citit fiecare textele, le-am ascultat pe ale celorlalţi, am făcut corecturi. Dar am gustat (şi chiar savurat) ironiile dintre noi, şi hârjonelile, şi pauzele în care ne plimbam să ne dezmorţim. Unele povestiri s-au împletit şi s-au aromat cu realitatea din Oaza Desfătărilor, deoarece festinul culinar la care am luat parte a fost deosebit. Oricum, însuşi locul şi împrejurimile lui îţi şopteau frânturi din poveştile lor.

     Să  nu vă închipuiţi însă, dragi cititori, că ucenicii vrăjitoarei au trudit neîncetat sub privirea ei severă. Nicidecum, pentru că şi dânsa a muncit şi a scris alături de noi, stând cu toţii apoi la sfat. Şi, ca nişte psihedelici ce suntem, am dansat cu ţopăieli şi învârteli în hambar, pe mozaicul cu balauri, broaşte ţestoase şi păsări, până târziu de tot. Ne-am alergat pe malul Dunării, jucând mâţa cu animale, am cântat din voce şi din chitară, am mâncat dude, am văzut struţi (caraghioşi nevoie mare) şi i-am chemat şi pe câini la ospeţele noastre. Că, deh, de fapt, s-au invitat singuri, poate din pricină că, mai devreme, îi alintasem pe cei şapte căţeluşi. Ne-am gândit cu plăcere, după ce mergeam sătui de la masă, la cea următoare: "Oare cu ce ne vor mai minuna, de data asta?"